Hai afară la zăpadă

Hai afară la zăpadă

Nu știu cum e în bula voastră, dar în bula mea lucrurile legate de deszăpezire stau așa:

– În București Firea a dat-o în bară cu deszapezirea și închiderea școlilor aproape pe degeaba!

– În Ilfov mai toate orașele satelit sunt curățele, în București e jale.

     Știți ce mă enervează cel mai mult la psd-iștii ăștia? Faptul că nenorociții, sunt extrem de bine organizați când e vorba de furt, voturi, bani publici orice. Sunt o mașinărie. Băi nene, dar când fu vorba să dea zăpada de prin București se pierdură cu Firea. Că hâr, că mâr, nu mai știe Firea cum să dreagă busuiocul din vorbe ca la antene și într-un moment de rătăcire a dat-o p'asta: "Bucureștiul nu e blocat, e paralizat!" alături de alte dude:

– se vor aplica amenzi celor care nu curăță trotuarul (unde să pună zăpada, înapoi pe drum?)

– cine poate, să nu meargă la servici până pe la ora prânzului.

Deținuții scoși la zăpadă au dat câteva lopeți pe lângă Kisellef pe acolo (unde grosul era curățat de pluguri deja) pe la niște ambasadori, sediul PSD și alți bogați și gata.

– Ba chiar a îndemnat oamenii să iasă la dat zăpada. Cum îi zicea înainte… delocare de la locul de muncă sau așa ceva. Adică să-ți lași munca ta și să ieși la dat zăpada.

     La noi în Măgurele, și din câte am auzit la radio și-n alte localități din Ilfov, deszapezirea e decentă. Pe strada mea din câmp a venit plugul pe la 5 dimineața. La prima ninsoare a venit de 3 ori în prima zi. Am iesit ok cu mașina, am mers ok prin Măgurele până m-am înfundat în București.  În 2012 strada a fost desfundată după 3 zile. Da, orășelele mai mici se deszăpezesc mai ușor, dar și bugetele sunt pe măsură. Mai tot IF e PNL, Bucureștiul PSD. O fi o coincidență? Nu știu! Un lucru e sigur ca să ne fie mai bine: Hai afară la zăpadă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com