Cred că ne defectăm ca specie încet, încet. Mă amuză cum se minunează câte unii, mai mult unele, chiar mămici, când dau peste câte una, să-i zicem, de modă mai veche, deși eu i-aș zice normală. Ok, sunt eu de modă veche, și poate d’aia nu înțeleg de ce atâta eroism la faptul că o mămică… e… mămică, adică face și de mâncare la copii, face diverse activități educative cu ei, eventual are și job și în mod paradoxal arată bine și are timp și pentru ea… și el.
Hai să ne înțelegem, odată făcuți, copiii ăia trebuie hrăniți. Ani la rândul, doar nu se aștepta nimeni ca după un an să le dai alocația și să-i trimiți la supermarket. Deci sa nu ne mai lăudăm că le facem de mâncare. E ok. Au nevoie să mănânce.
Wow… mămica asta trebuie să-i mai și schimbe de caca pe ăia mici. Vreo doi ani, zilnic. Slavă științei pentru pempărși. Înainte erau niște scutece din pânză care se spălau. De mână… după fiecare expulzare. Mai luăm o medalie din pieptul unor “eroine”.
Alții zic: “Da, dar înainte mămicile aveau mai mult timp”
Ha! Să vedem: ziua are oficial 24h din 1884 și practic de pe vremea când egiptenii erau miezul. Apoi, din câte știu eu, înainte mămicile aveau…(restul e pe catchy.ro) 🙂