Business cu pensiuni

Business cu pensiuni

Sunt sigur că mulți dintre voi v-ați gândit măcar odată cum ar fi să aveți ca business o pensiune care să vă aduca bani, fără prea mare efort. Week-endul ăsta am fost într-o astfel de pensiune. Un log house, o casă făcută din bușteni de brad, cu o oarecare arhitectură, dar situată cum nu se putea mai bine în zona aia. Ferestre mari, peisaj cu munții Bucegi pe-o parte și Piatra Craiului pe cealaltă parte… en fin. Să nu divagăm. Pe proprietar nu l-am văzut la față, totul s-a întâmplat online sau via telefon. TOTUL, de la rezervare la predare. Deci închipuiți-vă efortul depus de omul respectiv.

Noi am ajuns când un cuplu de localnici tocmai terminaseră de aranjat, curățat pregătit, ce-or fi făcut ei acolo în urma turiștilor dinaintea noastră. Am făcut câteva poze și cabana era gata. Am preluat cheia și ăia am fost: cabana noastră la cheie pentru următoarele 3 zile. Să vedeți:

– De curățenie, cum ziceam, se ocupa un cuplu de localnici care veneau de câte ori era nevoie de ei între schimburile de turiști. Cât poți să plătești 2 ore de curățenie intr-o casă? Nici măcar 2 ore nu erau.

Căldură: Avea omu un termostat wireless pus pe frigider din care fiecare își regla ce temeparatură vroia. Am găsit-o la 22C și așa am lăsat-o. Centrala pe curent mergea singură sau mai bine zis mai mult nu mergea pentru că era cald. Apropo, e incredibil cât de bine izolează lemnul ăla. Sau așa mi s-a părut. Când am intrat în cabană, căutam sursa de caldură. Ne-a lovit un val de căldură și nu știam de unde vine pentru că toate caloriferele erau reci.

Luminile din curte aveau senzor de luminozitate, se aprindeau singure, se stingeau singure.

În mare parte casa își vedea de treaba ei și din când în când niște unii mai dormeau pe acolo. Investiția a fost cât a fost cea inițială, dar mentenanța era spre minim. 

Ce vroiam să zic e faptul că omul ăsta a găsit o nișă care cred eu că e destul de mare, dar încă nu e matură sau nu e activă: oamenii, orășenii, majoritatea dintre ei, își doresc o cabană la munte și eventual una la mare. Și poți avea asta în 2 feluri: Fie îți construiești una a ta, fie plătești pentru alea 10 zile cât te duci în fiecare an la munte. Dar ai cabana ta în zilele alea. Te gospodărești cum știi, cum poți, cum vrei. Ești în cabana "ta", departe de pantofari, de turiști, de alți vecini de palier, de cleaning stuff, de orice. Ești doar tu și prietenii tăi, în cabana voastră din buza pădurii. Asta își doresc oamenii: liniște, peisaj, o casă frumoasă, departe de zgomot și civilizație, spatiu și natură.

Îmi vine foarte greu să înțeleg celelalte categorii de turiști, cei care se înghesuie, cărora le place aglomerația, chiar și ăia care pun cortul la 2 metri de tine, pe o poiană de câteva hectare, liberă. Nu-i înțeleg,  pur și simplu. Singura explicație psiho-socială pe care o am pentru ei, e aceea că sunt oameni speriați și fricoși cărora le e frică să fie singuri și atunci se lipesc de tine ca scaiul cu scopul de a se simți ei bine. Dar în caz de ceva, să nu fie singuri. Și psihologia asta e valabilă peste tot: și la serviciu, și-n politica și la corporație… peste tot. Oameni lași și profitori. Restul, vor așa ceva. (poze mai frumoase aici)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com