Am dat peste câteva explicații cu privire la Dragobete. Astfel:

Deşi Dragobetele (24 februarie) este o sărbătoare cu dată fixă, există variante zonale care se petrec la date diferite. I se spune Cap de Primăvară. Nu se prea ştie cine este acest Dragobete. În unele legende apare ca fiu al Babei Dochia, în altele are calitatea de cumnat al lui Lăzărică cel mort din dor de plăcinte. Oricum, este tânăr şi, fiind tânăr, este protectorul dragostei şi al îndrăgostiţilor. Un fel de Sfântul Valentin. A fost comparat cu Eros şi Cupidon. De Dragobete se împerechează păsările şi se pun să facă cuib. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să adune apă din zăpada netopită. (Irina Nicolau – “Ghidul sărbătorilor românești” (Humanitas, 1998) 

Mie îmi pare rău de Lăzărică ăsta. Sincer, îi înțeleg suferința și cred că ar trebui să-l sărbătorim și pe el, cândva în ultima duminică din februarie și să facem munți de plăcinte cu mere si cu brânză. Cum frate, să mori din dor de plăcinte?! Voi vă imaginati suferința lui? :))

Surse documentare din secolele trecute – pe care, de obicei, aceiaşi specialişti le citează fără rezerve – ataşează acest nume zilei de 1 martie, aşa după cum îl găsim pe 8, 13 sau 24 martie… Este posibil ca, fiind o zi dedicată protejării şi stimulării belşugului gospodăriei şi ogoarelor, să fi fost dictată de condiţiile climatice ale fiecărei zone care determinau începerea anumitor activităţi. Căci trebuie subliniat un fapt: dominanta Dragobetelui nu este una erotică, ci se raportează la cu totul alte valenţe.

Deci Dragobetele e mai mult despre gospodărie, despre belșugul ogoarelor. Mai întâi munca și apoi "distracția". Mie-mi place de Dragobete ăsta. Om cu capul pe umeri, care știe ce are de făcut: Munca, muncă, distracția, distracție, dar mai pe seară. Mai întâi munca.

Doar câteva detalii transpuse în gesturi magice mărunte schiţează atributele erotice. Acestea se raportează tot la lumea necuvântătoarelor: „Dacă o pasăre nu s-a împerecheat în acea zi, nu se mai poate împerechea şi umblă ciripind din loc în loc până moare” (Speranţia, 1906). Şi, în contrapartidă, „O femeie numai să pună mâna pe un bărbat străin, şi va fi drăgăstoasă în tot cursul anului.” (Densuşianu, 1895); „Fiecare fată trebuie să glumească cu un băiat, pentru ca să se poată mărita mai curând” (Speranţia, 1906).

Fetelor, nu fiți ca pasărea aia. Aveți de grijă că nu-i de glumă. Mergeți și faceți treaba ca lumea că nu-i de glumă cu ciripitul ăsta așa aiurea prin pădure! 🙂 Puneți mâna pe un bărbat ca să vă meargă bine tot anul!

sursa

http://www.cooperativatraditionala.ro/dragobetele-la-romani/foto