Colțul cu troace nu e numai un loc fizic în care toți oamenii de pe planetă (mai puțin japonezii, dar ei nu sunt de pe planeta asta) țin și aruncă tot felul de lucruri de care practic nu mai au nevoie, dar nici nu vor să le arunce la gunoi pentru că "poate mai e bun la ceva" sau "o să fac ceva din el". Nu, colțul cu troace e în primul rând o dezordine mentală, adică a mentalității, cu privire la viață în general. Și nu, nu e specifică românilor. Toate natiile de pe Terra o au.
Colțul cu troace se datorează faptului că nu ne putem desprinde de lucruri sau amânăm desprinderea asta la nesfârșit. Nu suntem educați să ne mutăm, să o luăm de la zero, să ne desprindem. Despărțirea de lucruri înseamnă noi începuturi și oamenilor le e frică de noi începuturi, de multe ori.
Am și eu un colț cu troace în curte. Mai am unul și în casă. Mă lupt cu ele în fiecare an. Și în fiecare an devin din ce în ce mai mici. Dar le și alimentez în restul anului puțin câte puțin. Coltul cu troace din curte n-a fost mereu un colț. Inițial era mare, voinic, era practic o curte cu troace și s-a născut odată cu casa. Toate resturile de materiale și ceva unelte( popi de lemn, betonieră, roabă, găleți, etc) lăsate de muncitorii care au ridicat casa. Le-am tot mutat de-a lungul anilor. unele le-am refolosit, le-am dat diverse destinații până când au pierit fie la fier vechi fie în foc. Am aruncat/ars în fiecare an mai mult decât am produs. Așa am ajuns la un colț relativ mic.
Primăvara e sezonul în care declar război de moarte colțului cu troace. Anul ăsta, colțul cu troace din curte va muri definitiv. Indiferent ce schimbări fac, (magazie, beci, gard, etc) sau nu, colțul cu troace e sortit pieirii definitive. Și am început de vineri să tai cu circularul tot felul de rămășițe de lemne de la vechiul gard, plase de sârmă etc. Am găsit un scaun de birou pe care încă nu l-am aruncat pentru că trebuie mai întâi să-l tai cu flexul, mai am și un scaun auto de copil, pe care deasemenea trebuie să-l tai cu flexul, niște jante de ford (am un set care e chiar bun), cauciucuri, în rest sunt tot felul de lemne, porți, uși, ușițe din lemn cu multe cuie. Toate vor fi purificate prin ardere în foc.
Revenind la colțul cu troace mental. Câți dintre voi faceți exercițiul ăsta în sinea voastră: cum ai reactiona, ce ai face, dacă ar trebui să o iei de la zero? Dacă ar trebui să lași toate bunurile pe care le deții, să pleci în altă parte doar cu un rucsac. Și-n rest să nu mai deții nimic, să nu ai nimic, nimic, nici teren, nici moștenire, nici casă, nici mașină, nici job, nici bicicletă, nici nimic. Doar tu și familia ta! Cum ar fi? Cum v-ați simți?
Pingback: Risipa de energie |