Vedeam la cineva din bula mea o povestire despre cum un domn, oarecare, străin, client fidel al unei benzinării, în fine, a ajutat o doamnă tinerică să alimenteze. Și de aici concluzia că mai există și gentlemeni.

Acum, eu am întrebat și mă întreb, a ajutat să ce? să țină apăsat pe clapeta aia, să nimerească gaura rezervorului? Unde e marele ajutor? Și cum rămâne cu feministele, egalitatea, independența și tot restul? Sau astea sunt doar când vor ele? Eu cred, așa văzând din avion, desigur, că n-am fost de față, că domnul, gentlemanul, a făcut doar pe grozavul puțin, căutând un pretext să se uite mai deaproape, într-un mod cvasi-elegant. Sigur, asta o zic eu de pe bară, că nu știu cum e în lumea gentlmenilor singuri. Poate omu’ era bine intenționat și complet dezinteresat. Sau poate chiar era însurat. Aiurea!

Bun, dincolo de povestea asta, eu nu cred că mai exisța gentlemeni d’ăia adevărați, de la mama lor, 100%. Care să fie așa pentru că așa sunt ei de când se știu. Nu, eu cred că mai există doar mici gesturi de gentlemeni, pe care le faci involuntar sau că așa ai fost învățaț, obișnuit. (deschizi o usă, dai prioritate, poftiți vă rog, nimicuri d’astea de care te lovești oricum) Ca să te duci tu de la mașina ta, să-ți oferi mărețul ajutor în complexa și dificila sarcină de a alimenta, aia trece granița gentlemenilor. E mai spre flirt așa, aș zice eu, sau cel puțin spre “a face pe grozavul”.

Știți cine a fost gentleman? Gentleman a fost băiatu’ ăla de la vulcanizre de la Sama, de pe Dimitrie Pompei, care a făcut o pană la o bicicletă, cu petecul lui personal, din trusa lui de bicicletă și nu a vrut nici un ban pentru cele 15 minute muncite. Abia ăla se apropie mai mult de gentleman!