… ca de altfel toate celelalte zile în care nu prestez pe plantație pentru moșie, mi-am petrecut-o cu ai mei, iubita și cei 2 ficiori. Am fost la minunatul show aviatic de la Clinceni, unde am fi ajuns mai repede și mai ușor dacă spiritul de turmă nu ne-ar fi învins și n-am fi mers pe jos, prin câmp, vreo +2 km. Doar dus. Pe motiv că de la drumul asfaltat “nu ne lasă poliția să facem stânga (exact, pe drumul neasfaltat – în orice poveste din România, trebuie să fie un drum neasfaltat) pe motiv că drumul trebuie să fie liber pentru salvare”. Ce-am zis noi? dacă e pentru salvare, o facem, lăsăm mașina la cucuieții din vale și o luăm pe jos. Pe cel mare, pentru că n-a putut vedea capătul drumului, l-au apucat instantaneu durerile de picioare, așa că preț de mai bine de juma’ de oră a admirat avioanele din cârca mea până când am ajuns la destinație. Cel mic ar fi mers, daca era drum, numai ca turma a luat-o pe un așa zis drum făcut de un jmecher cu 4×4 prin nu știu ce cultură de ceva cu niște păstăi mici, și n-avea cum să meargă pe acolo. Așadar ambii flăcăi au merș la înălțime.
Ajunși acolo, toate durerile au dispărut și alea de picioare și alea de gât, spate, ceafă, cap. Avioane de toate tipurile și culorile, lume ca la bâlci, piloți, parașutiști și parașute (și d’alea erau), o lume colorată și zgomotoasă în sensul bun al cuvântului. Ne-am uitat la avioane, ne-am pozat ne-a învârtit puțin pe acolo după care am plecat de teamă să nu ne prindă ploaia la 2-3 km distanță de mașină.
Aiurea, drumul era larg și cu toate mașinile parcate ar fi trecut 2 ambulanțe pe acolo. Dar așa e când te iei cu turma!