Delta Dunării e jefuită ca-n codru

Delta Dunării e jefuită ca-n codru

     Mă uit la reportajul de mai jos, și-mi dau seama că ceea ce vedem, ceea ce reușesc niște reporteri prost plătiți să ne arate, este poate doar vârful unui iceberg. 20tone de pește  din Delta Dunării, înseamnă cam 1% din ceea ce se pescuiește ilegal (vorbim de pescuit cu plase, industrial, nu gigel care dă cu bâta-n baltă).

     Ar fi nevoie de o lege de următorul fel: În următorii 5 ani se interzice pescuitul în TOATĂ Delta Dunării. Scurt și fără excepții. Sau în următorii 10 ani se interzice tăierea de material lemnos destinat exportului sau prelucrării. Sau ceva similar. Da, ar fi soluții extreme și poate că există alternative mai soft, dar cert este că nu putem exploata natura într-un ritm mai rapid decât cel cu care ea se poate reface. Asta e legea de bază care ar trebui să guverneze în multe situatii de exploatare a resurselor naturale. (nu vobim de petrol sau cărbuni ca ăia se refac cam greu).

Revenind la Deltă, vedem ce jaf se practică, și apoi nu putem să nu ne gândim la postul de guvernator al Deltei Dunării, cine a dat spagi cui și de ce sunt atât de mari. Pt ca miza e enormă. SOV, Bogdan Olteanu, Liviu Mihaiu, Tăriceanu, sunt doar câteva din numele legate de dosarul respectiv.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com