Unul dintre cele mai mari rele rămase de la comuniști este inocularea fricii. Cultul fricii, atât de bine instrumentat de comuniști, de securiști în complicitate cu lașii și proștii sunt principala cauză a stării mentale dezastruoase în care se află națiunea asta.

Pe vremea comuniștilor, nu prea dădeai bine la intreprindere, dacă erai văzut la biserică. Se tolera ortodoxia că n-aveau ce face, erau prea mulți, dar nu era de bun augur. Puțini oameni aveau curajul să-și facă semnul crucii când treceau pe lângă biserică. Un preot i-a zis maică-mii să-și facă semnul crucii cu limba în cerul gurii ca să nu vadă potențialii turnători. Vă dați seama cam care era nivelul spaimei că ești urmărit și turnat la secu și riscai să stai puțin la răcoare?! Și ăsta e doar un exemplu, ca să nu mai zic de ascultat Radio Europa liberă, spus bancuri despre Ceaușescu etc.

Cam atât de fricoși erau oamenii prin anii 80. Și chestia asta s-a întipărit bine în mentalul colectiv.

Astăzi ne e frică de alte lucruri, dar am rămas cu ea și nu știm să o gestionăm. Ne e frică să începem un business pentru că nu știm ce să facem dacă pierdem, ne e frică să-i spunem șefului că greșește pentru că putem rămâne fără job, ne e frică să ne spunem părerea despre familia Bodnariu, că e delicat, că nu știm ce-a fost acolo, că Norvegia, că civilizație nordică. Între timp copiii ăia stau la niște străini în casă, iar părinții trec printr-un iad al nedreptății departe de copiii  lor. Și nouă ne e frică să ne pronunțăm ca nu cumvă să fim judecați de opinia publică. 

80% din părinți au dat o palmă la fund măcar odată, dar le e frică să recunoască asta pentru că e plin de proști care văd în alb/negru și-i aruncă imediat în ghena celor care "justifică bătaia".  Și e greu să le explici proștilor ceva. Mai bine taci!

Ne e frică să ieșim în stradă, că dacă se află c-am fost acolo și pierdem și câștigă ăilalți. "Vezi-ți maică de treaba ta, nu te băga," asta e filozofia neamului din ultimul secol: capul plecat sabia nu-l taie, e cea mai mare porcărie pe care a putut s-o spună cineva și cred că asta fie ni se trage de la blegul ăla đin Miorița, fie de la Vasile Alecsandri că i-a fost lene să caute o variantă de Miorița mai bună. A căutat Nicu Covaci de la Phoenix o variantă de Mioriță în care ciobănașul îi căsăpește pe ăilalți doi. Cică există. (știu o să-mi spuneți că n-am înțeles nimic din Miorița. Nu cumpăr teza asta, dacă era așa viteaz își făcea planul de luptă, nu testamentul, scutiți-mă!)

D'aia îmi plac tinerii și copiii în general. Pentru că nu le e frică să spună, să facă ceva incredibil, să deschidă un business, să riște viitorul să zâmbească. Mulți din distrușii de 30+ au pierdut asta și e trist.

Curajul  nu înseamnă nebunie, curaj nu e atunci când îți dai demisia de la job, de azi pe mâine fără nici un plan, desi tu ai ipotecă sau chirie de plătit. (am dat peste un articol și pe tema asta), curajul e recunoașterea fricii și gestionarea ei, învingerea fricii. Ăsta e curajul.

Dragilor, curaj vă doresc, în orice vă propuneți! Și zâmbiți mai des!

foto