Am făcut greșeala zilele astea să atrag atenția cuiva că făcea confuzie între creștinism, tradiții, obiceiuri, ritualuri și cam toate mizeriile făcute de oameni în numele creștinismului și ideea de bază a creștinismului care e cu totul alta. Mărul discordiei fiind că d'aia n-are știința toate răspunsurile pentru că timp de 1000 de ani creștinismul i-a omorât pe oamenii de știință, altfel, acum am fi jucat bambilici pe marte și ne făceam vacanțele în altă galaxie.
Ce-am învățat din răspunsurile acelor netizens este că cei care apără știința și cunoașterea sunt la fel de proști ignoranți ca și cei care iau foc pentru religie sau pentru vreun dumnezeu al lor. Fără să înțeleagă diferența între biserică, religie, doctrină, ritualuri, dogmă, credință și alți termeni relativ banali sau ușor de definit, pentru ei creștinismul e o mizerie care a omorât oameni în Evul Mediu, ca și cum asta ar propovădui creștinismul, să omori oamenii de știință. Unul mai "inteligent" a zis ceva de Adam care a mușcat din fructul cunoașterii și d'aia ar fi fost omorâți oamenii de știință în Evul Mediu de… creștinism. Puțini sunt ateii ăia care cunosc ceva despre religii. Eu știu câțiva. Restul, marea gloată a ateilor, înjură religiile cum că ar fi împotriva cunoașterii și evoluției fără să știe ceva despre religia respectivă, adică fără să cunoască, fără să facă efortul ăsta de, culmea, cunoaștere.
Să repet, ei înjură religiile pe motiv că se împotrivesc cunoașterii, dar ei nu vor să cunoască ceva despre ele. Ei sunt exact ca Donald Trump: Dacă cineva face o mizerie în numele unei idei, înseamnă că ideea aia e proastă, deci trebuie interzisă, exterminată sau ceva. Musulmanii pun bombe? Să omorâm toți musulmanii, să-i dăm afară din țară, să ardem Coranul, să-l interzicem pe Allah, pentru că așa rezolvă mințile primitive probleme de genul ăsta. Este exact ce a făcut ISIS cu templele alea istorice: Ce? statui, alți dumnezei? să le dărâmăm, să le distrugem. EXACT asta propovăduiește și Donald Trump și mulți din gigeii aia care mă certau pe mine. Pentru că, deși e dovedit istoric eșecul unor astfel de abordări, ei nu știu asta, dar apără cunoașterea și știința.
Donald Trump e printre noi https://t.co/Me9DwjPMEE