Există poate, sute de proiecte pe internet despre cum poți să faci un șezlong. Eu am ales unul care mi s-a părut cel mai simplu, de la Ana White.
Cam așa trebuia să iasă, dar cum încă nu m-am învățat minte să aleg lemnele bine, la un moment dat proiectul a cedat. Bratele care formează picioarele din față și spătarul au avut 2 noduri, amândouă, cam pe la jumătate. Și da, a căzut după ce m-am pus cam a 10-a oară pe el. Ceva nu-mi plăcea mie cum se simte.
Proiectul ăsta mi se pare destul de simplu așa că nu l-am documentat chiar la fiecare etapă.
Nodurile alea două, teoretic le-am văzut, practic, nu m-am gândit că o să cedeze. Într-un final, au cedat. După ce am acoperit partea de șezut, l-am tot testat să văd cum se comportă. La al 10 test, nodurile au cedat și poc! ne-am împrăștiat pe jos. Și eu și șezlongul. Era seară și eram dezamăgit de cum mergeau lucrurile. Iubita mea mi-a reamintit faptul că în realitate lucrurile nu sunt ca pe Pinterest, ceea ce era evident deja, :)), iar fi-meu cel mare mi-a scris cu niște cărbuni pe un lemn: "TATI NU FI MAISUPARAT" 🙂
Bun, am adunat lemnele de pe jos, am luat o mică pauză după care "back to the white board", cum zic tâmplarii, vorba vine, că n-am nici o tablă albă, doar mă holbam la grămada aia de lemne adunate pe jos și mă gândeam ce-aș putea face cu ele, altceva decât un foc de tabără, că asta fusese prima idee și prima idee în astfel de momente nu e întotdeauna cea mai bună. După un timp, mi-a revenit inspirația (oricum n-aș fi putut dormi știind că am eșuat la un proiect atât de simplu) și am început să le rearanjez. În cele din urmă a iești chestia asta.
A doua zi a ieșit și Cafeluță ăsta din bîrlog cu privirea pierdută că nu cred că focalizează prea bine încă și lucrurile arătau mult mai bine.
După o ultimă șlefuire și rotunjire a marginilor tăioase l-am dat cu baiț (nuc) de la Sadolin. Va urma lacul protector transparent și desigur niște pernuțe din burete tot home made. Pâna acum se pare că ține, se simte mai rigid, am avut curaj chiar să beau și o bere în el.
