Pentru că în ultimele zile am auzit câteva voci prin online care se întrebau cum ajută faptul că nu aruncă ei mâncarea stricată pe ăia din Africa, am cugetat la problema asta și n-am reușit altceva decât schițele astea de mai jos. Știu ca problema e mult mai complicată, dar ca să putem totuși termina cât de cât discuția asta, am simplificat problema la 3 actori: Producătorul de mâncare, consumatorul și muritorul de foame din Africa.
Scenariul 1 – Jean, produce 10 roșii pe care le vinde lui Dorel. Dorel mănâncă 7 roșii și 3 le aruncă pentru că se strică. Habibi moare de foame.
Scenariul 2 – Jean produce 10 roșii. Dorel cumpără 7 roșii pe care le mănâncă. Jean rămâne cu 3 roșii pe care le vinde lui Habibi.
WIN-WIN-WIN situation! Știu că e mult mai complicat, dar esența cam asta e: mâncare ar fi pentru toți, zic eu!
Sigur, apoi mai e și chestia asta, ca fapt divers, dacă tot suntem aici.
Problema lui Habibi (în scenariul 2) e că nu are putere de cumpărare. Dacă ar avea, n-ar muri de foame așteptând să-i vină vreo roșie de la Jean, contra cost (chiar unul mic).
În scenariul 1 este altă problemă: Dorel constată AZI că i s-au stricat roșiile, nu mai are timp să i le livreze lui Habibi.
Soluția e bună pentru alimente neperisabile, pe care poți să i le livrezi lui Habibi rapid, cu 3-5 zile înaintea datei expirării (ex. făină, conserve), și nu te costă o avere transportul. Deci, merge în comunități locale (dacă e să fim ecologiști până la capăt, ar trebui să ținem cont și de amprenta de carbon a acțiunii de binefacere).
Italienii au făcut o bancă de alimente care funcționează excelent, dar sunt implicate activ atât supermarket-uri, cât și ONG-uri și, dacă rețin corect, e posibil să aibă și ceva sprijin de la stat (facilități fiscale sau ceva gen, dar nu sunt sigură).
Două probleme majore sunt în cazul măsurilor anti-risipă alimentară: 1. Cine asigură depozitarea alimentelor (cu condiții sanitar-veterinare corespunzătoare)? 2. Cine își asumă eventualele intoxicații alimentare cauzate beneficierilor hranei redistribuite?
Da.Sunt multe aspecte, n-am vrut să intru în detalii. Se pare ca, la scară macro, e mai simplu să migreze ei spre locurile unde se face risipă de mâncare alungati de climă/razboaie.
Nu-i musai să migreze. Comunitățile sărace de africani (sau orice alte comunități sărace de pe glob) ar putea fi stimulate să-și cultive singure
alimente cu care să supraviețuiască, să facă schimb de alimente cu alte produse realizate de alte comunități.
După modelul grădinilor comunitare sau kibbutz-urilor. Dar e mult mai simplu să migreze și să stea pe ajutor social de la statele primitoare. Acolo unde sunt războaie, nu comentez, sunt îndreptățiți să migreze. În celelalte cazuri, însă, nu.