Da, clișeu, știu. Dar cam așa e, fie că ne place sau nu. De câteva zile îi arăt ăluia mic (5) filmulețe pe youtube cu cei 3 tenori (Domingo, Carreras și Pavarotti), ei fiind printre primii care au scos opera din colțul ei elitist și umbros și au făcut show din ea. Și în ciuda mofturilor și nazurilor pe care le fac unii și pe care poate și eu în alte ocazii le-am făcut, cred ca a fost bine totuși ce-au făcut ei și alții după ei.

Am observat la fi-meo o anume tendința spre arte, în general.  Observă chestii frumoase, schimbări, ciulește imediat urechile la o muzică din surdină, are, zic eu, un simț aparte în sensul ăsta. Și vrea filme în fiecare seară. Și pentru că nu rezistă mai mult de 10 minute, am zis să-i arăt niște muzică bună până adoarme, dacă tot îi place. Ce să-i pun eu? Operă d’aia de 1-2 ore? Exclus, s-ar plictisi până ar ajunge la părțile frumoase!

Și așa am ajuns la arii, fragmente scurte din piese și opere celebre. Ceva scurt, antrenant, care să-i placă și de la care am început eu să-i spun și povestea din spate. Să înțeleagă ce spun ăia și despre ce e vorba.

   Uite, cântă în limba italiană, Nessum dorna, înseamnă nimeni să nu doarmă. Asta spunea o prințesă. Opera e despre o prințesă la care veneau mulți prinți care doreau să se căsătorească cu ea pentru că era frumoasă. Și ea îi punea să ghicească mai multe ghicitori și nici unul nu reușea. Și într-o zi a venit la ea un prinț deștept, necunoscut pe acolo, de departe și i-a ghicit toate ghicitorile și a trecut toate probele. Și apoi el i-a zis că dacă-i ghicește ea numele lui până dimineață, atunci el nu se va căsători cu ea. Așa cum își dorea ea. Și prințesa asta a dat ordin ca nimeni să nu doarmă și toți supușii să-i ghicească numele prințului până a doua zi dimineața. Și despre asta e cântecul. Prințul îi cântă sub balconul prințesei despre cum n-o să-i ghicească numele până în zori și se roagă de stele să strălucească mai repede și să vină zorii când el va câștiga.”

Mai mult sau mai puțin cam așa i-am explicat și a ascultat cu plăcere cântecelul de mai jos. Și altele din serie. Iar eu am mai dat o geană pe wikipedia să nu spun prostii! 😀 Ideea de bază ați prins-o, uneori e nevoie de mici artificii, (show-ul) ca să ne apropiem de artă, de frumos, ca să ne educăm gusturile, pentru că uneori și noi, cei mari, raportați la artă suntem asemenea unor copii.

Ca o paranteză, mă uitam amuzat la toate gesturile și “înțelegerile” ad-hoc dintre cei 3 tenori care făceau practic parte din show, dar atunci eram prea mici și ne lăsam furați de… spectacol.