Ce alegem ca surse de incalzire a casei

Indraznesc sa abordez un subiect complex fara a avea pretentia de a da verdicte, concluzii sau solutii finale sau nici macar fara a dori sa epuizez subiectul. Dau doar cateva repere.

GAZUL

Avantaje:

– Centralele pe gaz sunt abordabile din punct de vedere al pretului initial de achizitionare. Estimez eu undeva pe la mijlocul clasamentului centralelor de diferite tipuri. Asta poate fi un avantaj initial.

– E relativ comod din punct de vedere al mentenantei, ii dai drumul toamna, termostatul isi face treaba, iar tie nu-ti ramane decat sa platesti factura sau sa o repornesti daca se ia curentul. In rest nu te doare capul.

– Mentine caldura si daca pleci de acasa 2-3 zile.

– Ai ca modalitati: centrala pe gaz (pentru incalzire centrala) si eventual sobe pe GPL, cu butelie.

Dezavantaje:

– o sa trec aici doar faptul ca pe termen mediu/lung pretul gazelor in mod sigur va creste, mai devreme sau mai tarziu, sigur, sigur va creste.

 

LEMNELE

Avantaje:

– Momentan cel mai ieftin combustibil. Eu cumpar o tona de lemne (aprox 1.5 mc) cu 300 ron (sub forma de butuci pe care trebuie sa-i sparg).

– Exploatat corect, teoretic, lemnul este o resursa regenerabila si pretul n-ar trebui sa creasca pe motiv de epuizare. Deci pe termen lung ar trebui sa fie ok. Repet, intr-o tara normala.

Dezavantaje:

– Centralele sunt cele mai scumpe. O centrala normala, eficienta cu gazeificare, e > 10 000 ron. Deci ar fi o problema la achizitia initiala, ca sa nu mai zic de alte costuri legate de cos, pompe, vase de expansiune etc. sau faptul ca durata de viata, sau conditiile optime de functionare sunt garantate doar pentru 10 ani.

– Ai nevoie de spatiu pentru depozitarea lemnelor, care trebuie sa fie bine uscate.

– Mentenanta e destul de dificila, centrala trebuind alimentata de cel putin 2-3 ori pe zi.

– Daca lipsesti 2-3 zile de acasa e PA caldurica. Este foarte buna intr-un context in care este tot timpul cineva pe acasa sau lipsesti foarte putin.

 

CURENTUL

Avantaje:

– Centralele sunt printre cele mai ieftine.

– E foarte comod din punct de vedere al mentenantei. La fel ca la gaze, ii dai drumul toamna, programezi centrala dupa bunul plac si nu mai ai treaba cu ea pana la primavara cand o opresti.

– ai o varietate mai mare de modalitati: centrala, calorifere electrice, panouri radiante.

– Pe termen lung, pretul curentului va scadea. Este o resursa care nu se epuizeaza asemenea gazelor.

Dezavantaje:

– Principalul dezavantaj este pretul. Curentul la noi este inca al naibii de scump. Poti contracara asta intr-o oarecare masura, prin tipurile de abonamente, programarea consumului la intervale orare in care pretul este mai mic,  preincalzirea solara a agentului termic, etc.

 

ALTE SOLUTII: POMPELE GEO TERMALE, POMPE DE CALDURA, APA TERMALA, ETC

Avantaje:

– consum mic de energie (electrica).

Dezavantaje:

– Costuri exagerat de mari la instalare, deocamdata.

 

Asadar, cu ce ne incalzim casa? Nu stiu, fiecare in functie de context, de posibilitati, de prioritati. Cred ca solutia optima ar fi un mix intre cele prezentate. Dupa cum spunea un prieten “sfanta e o soba cu lemne” nu depinzi de gaze, nu depinzi de curent si doar de lemne si munca ta.

Cel mai probabil eu voi opta pe un mix intre incalzirea pe lemne (semineu cu focar inchis) si incalzire pe curent (centrala + 1-2 panouri de test) si pentru ca tot o am, soba pe GPL it’s here to stay.

 

foto

 

2 thoughts on “Ce alegem ca surse de incalzire a casei”

  1. Corect. Cea mai bună soluţie este un mixt de şemineu cu circuit combinat cu centrală pe curent şi 2 panouri solare valabile pt 6 persoane. Sau dacă vrei ceva mai ieftin încearcă o centrală pe peleţi pt încălzire în tot imobilul iar pt apă caldă centrala electrica…boiler combinat cu panouri solare.

  2. Din pacate semineul meu n-are circuit de apa. E pur si simplu. Un fel de soba.
    PEntru apa calda am boiler mixt: cu rezistenta electrica si un circuit pentru apa fierbinte (de la centrala) care incalzeste apa din boiler.
    Panourile solare sunt excelente!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.