Cred că sculele vechi au ceva magic în ele. Sunt atâția oameni pasionati de scule folosite acum zeci sau poate sute de ani. Unii platesc bani grei pentru ele, iar când una d’asta e moștenire de familie, devine practic neprețuită. Am mai zis eu de ciocanele lu’ bunicu pe care le-am moștenit, dar mi-am amintit acum de asta uitându-mă la Wranglerstar care, evident, suferă de aceeași “boală”.
Nu știu care e faza exact, de ce ne atrag sculele vechi sau cele moștenite, mai mult decât cele noi, care de multe ori sunt mai eficiente/performante. Îmi imaginez că o părticică din cei care le-au folosit o viață a rămas cumva acolo în sculele lor și ei continuă astfel să fie printre noi într-un mod bizar, dar plăcut, cumva. Aceeași chestie se întâmplă si cu meseriile, tipicurile bunicilor, străbunilor sau părinților: ne trazim cu hobby-uri ca pictura, tâmplăria, croitoria și nu știm exact de ce. Dar ceva e acolo. Și e bine.
Magia sculelor vechi
Ai fi uimit dar pe mine unu nu ma atrag deloc, adica de ce sa dau gaura aia manual cand o bormasina cu baterii ma ajuta sa fac treaba aia mult mai repede. Sti ca eu sunt cu tehnologia, intradevar parca ciocanele sau topoarele nu se mai fac ca pe vremuri, dar pe partea de gaurit nu vad utilitatea instrumentelor manuale.
Coasa electrica, fierastrau electric, ciocan de batut cuie cu presiune, chestii de genul asta sunt pe lista mea de cumparaturi. Sculele lu’ bunicu probabil le voi arunca la un moment dat, sunt inca pe la tara in posesia tatalui meu, daca or mai fi.
Cand vrei sa termini o treaba repede, da. Dar pasiunea, feelingul, cand vrei să simți fibra lemnului… Eeee…You know nothing John Snow. 🙂
Tine-le, o sa iti para rau daca le arunci.
Pistolul de cuie e bun la ceva? Mi se pare cam complicat (trebuie compresor) si oricum parca prefer suruburile in loc de cuie.
Întotdeauna negrese în loc de cuie.