Că în România angajații statului, adică ai noștri, ai poporului prostimii, puși/aleși în diferite funcții fură, nu e deloc o noutate. Este o chestie alături de care mulți dintre noi am crescut și din păcate aproape că ne-am obișnuit cu asta. Ne facem planurile luând în calcul chestia asta. Dacă vrei să începi un business nou, treci acolo la riscuri sau la costuri o categorie specială denumită relația cu statul. Oamenii și companiile au învățat să supraviețuiască alături de mizeria asta, așa că nu e atât de deranjant că angajații statului fură, e un “dat al sorții” pe care îl iei în calcul și-ți vezi de viață mai departe.

Când hoția întâlnește prostia

A fura, necesită și un dram de inteligență, un minim acolo, un project plan pe care să fii în stare să-l concepi și apoi să-l respecți. Asta dacă vrei să fii eficient în acțiunile tale, pentru că altfel ieși prost oricum ai da-o. Când pe hoț îl duce capul și gândește mai mult decât până mâine și are un plan, atunci, vorba maestrului Ștefan Iordache, “îți mai lasă un pol în buzunar” de prăsilă, ca să mai aibă ce fura și mâine. Exista odată un cod deontologic al hotilor. Astăzi nu!

Cel crunt scenariu e atunci când hoția se întâlnește cu prostia în aceeași tărtăcuță. Dacă hoția am învățat să o trecem în business plan, cu prostia e mai greu. Ca nou sosit, nu poți s-o simți din prima, n-o vezi; ai nevoie de timp, să cunoști personajul cât de cât.

Hoțul prost, spre deosebire de hoțul inteligent, fură fără noimă, fără un plan pe termen mediu sau lung, fără să se gândească că daca mai vrea să fure și la anu și peste 4 ani, trebuie să mai lase și de prăsilă, adică, să mai facă ceva și pentru prostime, ca să aibă de unde fura în continuare.

Hoțul prost nu știe asta și se face de cacao atât față de cei ca el, pentru ineficiența cu care fură sau pentru că și-a furat  tăiat craca de sub picioare, cât și față de ăilalți cinstiții, care îl dibuiesc repede și-i fac felul. Vorba aceea că prostia doare sau prostia se plătește, e cât se poate de adevărată.

Născuți din nou

Fără absolut nici o legătură cu cele de mai sus, trebuie spus că locuitorii orașului Măgurele, perla Ilfovului, casa celui mai mare LASER, spuma inginerilor fizicieni, orașul vestic, centru universitar de mare angajament, are șansa unică de a-și schimba conducătorii vechi cu unii noi. Are șansa de a încerca să-și schimbe variabila din business planul vieții, denumită relația cu statul. “Words have grab my royal ear” că la vară, când o da căldura suntem chemați la urne să punem capăt urmașilor unei ere care nu se vrea dusă nici cu legea, nici cu forța, și să înceapă o alta, normală. Nu de alta, dar de noroi ne-am săturat.