Săptămâna trecută am fost din nou cu "Free Miorița" să ducem lumină la câteva case izolate uitate, de civilizația electrificată. Am fost de data asta într-un cătun din comuna Poienile de sub Munte, din Maramureș, la huțuli, la o aruncătură de băț peste munte de frații ucrainieni. Printre multe alte lucruri interesante despre care o să vă povestesc, zilele astea, am pus lumină și la cea mai mică școală din România.

     Sigur, chestia asta nu e oficială, dar așa credem noi că nu există în România o școală mai mică decât asta. Panoul și întregul sistem, fusese montat într-o campanie anterioară. Acum am fost să schimbăm becurile arse și ceva mentenanță.     

      Într-o suprafață cam cât o sufragerie mai generoasă, învățau toți copiii, 10 la număr, din ciclul primar, clasele 1-4. Câțiva de clasa I, vreo doi-trei de cls. 3-a, doi de clasa 4. Toți în cămăruța aia mică, până nu demult fară lumină.

     Căsuța cu pricina a fost "donată" de către unul din locuitori, în sensul că i-a lăsat pe copii să învețe acolo. Învățătoarea urcă 35-40 de minute pe jos din satul "principal". Până de curând a fost "una mai bătrână, care făcea carte, aista acum e mai tinerică, dar nu-i așa de bună", îmi zice gazda în timp ce pregătește calul la căruță.

    Cei 10 copii din ciclul primar se strâng în fața casei unuia dintre ei și merg împreună până la școală. Reușesc să se întâlnească fară telefoane mobile (sic!) Semnalul e pe un deal la vreo 100 m urcuș pieptiș.

Drumul era prost. Acum le face unul mai bun, mai lin, care va fi  si pietruit.