Miere de mană

     Aproape întâmplător, am reușit să cumpăr un borcan de miere ecologică de mană (Multumesc Doru). Am stat jumătate de zi cu el pe birou gândindu-mă că voi savura prima linguriță de miere acasă în tihnă, cu un pahar de apă rece din fântână. Evident că nu s-a întâmplat asta și după 2 ore am scos lingurița din sertarul de la birou, am desfăcut capacul borcanului și… m-am uitat atent la miere. Era ușor zaharisită și deasupra se separase uin strat subțire nezaharisit, de culoare închisă. Am înfipt lingurița până când vârful ei a luat puțin și din partea zaharisită. Excesul s-a revărsat vâscos-mediu, înapoi în borcan. A rămas o linguriță rasă de miere.

Miros puternic, dulce și parfumat. Am luat toată lingurița deodată, moment în care au început să se întâmple chestii cu papilele gustative. Cam cum era atmosfera pe Camp Nou, așa-mi imaginez că erau si papilele mele gustative. La început un gust puternic izbitor, aproape că-ți vine să zici "ce naiba e asta?", dar chiar când vrei să zici asta, gustul se schimbă în ceva divin care durează puțin, iar la sfârșit un rest (cum zice Doru), de gust de propolis, dulceag, aromat.