Nevoia de gard

Nouă românilor ne trebuie gard. Aşa suntem noi genetic structuraţi. Dacă avem un petec de pământ trebuie neapărat sa-l împrejmuim cu gard pentru că altfel nu ne simţim împliniţi şi-am trăit degeaba pe pământ.

Americanilor, de exemplu, nu prea le trebuie. Ei au pământ să-şi toarne şi-n cap şi nu simt nevoia să şi-l protejeze cumva. În plus, ei nu prea cresc orătănii în curte, iar proprietatea e atât de garantată că poţi pleca de pe terenul altuia cu un glonţ înfipt oriunde nimereşte omu, dacă lui nu-i place de mutra ta. C-aşa e-n tenis.

De ce ne place sa avem gard:

– ca să nu te fure orice terchea-berchea care trece pe drum. Sigur, un hoţ de meserie, nu se va împiedica de-un gard, dar lipsa lui trezeste “pofta” de furat oricărui prost care trece pe drum. Şi atunci mai bine cu gard, ca la glonţ nu prea avem voie.

– ca să nu intre în curte orice orătanie. Cam de când de ştim noi, românii, am avut mereu câte un animal pe lângă casă. Şi ca să nu plece sau să nu devină cina altor jivine, le-am protejat cu… aţi ghicit, un gard frumos. (curentul şi zgărzile electrice s-au intentat mult prea târziu, iar la scară istorică, la noi nici n-au ajuns pe piaţă.)

– nu putem elimina de aici sindromul “capra vecinului”, atât de prezent în cultura noastră. Deci ne trebuie gard ca să ştie şi capra vecinului că zarzărul ăla e al tău şi n-are voie la el. Cu alte cuvinte,  ca să nu ne fure vecinul pamântul şi să-l ia la el acasă, ne trebuie gard.

– Last, but not least, vorbim de mândria românului, iar gardul e un alt motiv pentru el de a se făli faţă de ceilalţi. Cu cât e gardul mai falnic şi mai mare şi mai în toate felurile, cu atât mai bine se simte propritarul că vecinii sunt invidioşi pe succesul lui.

Să mai spun una şi despre tipul de gard. Tradiţionalul gard de uluci verticale puse la distanţă de un deget una de alta, e tot o formă de încurajare a “curiozităţii” faţă de capra vecinului. Dacă ar fi lipite strâns una de alta, printre uluci nu s-ar vedea nimic şi omu ar trece pe drum în treaba lui. Dacă în loc de uluci ar fi o plasă sau ceva care să lase totul la vedere, iarăşi n-ar fi nici o problemă. Se vede tot, se ştie tot, nimic interesant.

Cu ulucile astea însă, ba se vede, ba nu se vede, parcă ar fi ceva, dar ce? Ce-o face vecinu acolo? Cine-o fi venit pe la el că nu se vede prea bine… şi tot aşa.

Ulucile gardului stârnesc curiozitatea.

 foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.