O școală privată, sistemul Cambridge

    Am ajuns via Vlad, la interviul ăsta cu o profesoară de la o școală privată din București, pe care vi-l recomand să-l citiți. Care mai sunteți profesori, puteți "fura"  câteva tips and tricks care ar putea face diferența, fără să fie nevoie să schimbați tot sistemul de educație de sus până jos. Până se va mișca elefantul ăsta numit educație, cred că fiecare profesor poate face o diferența punctual, la ora lui, în limitele libertății lui la clasă.

În sistemul Cambridge, profesorul este coordonatorul elevilor: el le facilitează învățarea și planifică cine ce să facă și când. Încerc să le dau roluri. De exemplu, de ce să-l verific eu pe Florin dacă a înțeles, când știu că a înțeles? Mai bine să-l verifice colegul lui, altfel o să aibă și el o imagine despre ce se întâmplă. Încet, încet, vor ajunge să fie foarte sinceri cu ei și cu cei din jurul lor și să fie obiectivi. Sistemul Cambridge îl lasă pe elev să fie persoana principală, să fie în centrul atenției și să-și asume responsabilitatea pentru propria învățare. (sursa)

     De exemplu, noi aveam un profesor în liceu de Istoria Artei (care ne predase și muzica în școala generală). Cei care făcusem ore cu el și în școala generală, eram obișnuiți, îi cunoșteam stilul de predare, slăbiciunile și punctele tari. Uneori, primăvara-vara, când era cald, n-aveam chef de ora lui pur și simplu, deși era una dintre cele mai interesante. Și cine n-avea chef îl aștepta pe hol în fața clasei (nu exageram niciodată, mai făceam cu rândul, nu toti mereu) Și el zicea:

– Ce e bă? N-aveți chef de ore?

– Nu, domn' profesor, nu vedeți ce soare e afară, e cald, frumos.

– Bă vă las, dar trebuie să-mi spuneti ce vreți să faceți? Să nu pierdeți vremea aiurea.

– Nu domn' profesor. Mergem la film.

– Ce film? Spuneam noi ce film era la cinema… După care spunea, pare o porcărie, dați banii degeaba.  Aveți bani? Luati de aici. (da, chiar vroia să ne dea bani în timp ce plecam de la ora lui.)

– Nuuuu, mulțumim. Avem domn' profesor. Multumim. (Aiurea că nu prea aveam de obicei, dar ne era rușine să luăm de la el, deși ne știam prea bine cu el).

     Ora viitoare ne punea să povestim filmul și începea să coordoneze o discuție liberă despre filosofia filmului, indiferent ce porcărie am fi văzut. Dacă nu mergeam la film, ne întreba unde am fost, ce-am făcut, de ce, ce sentimente ne-au determinat să facem asta și așa mai departe. Și găsea din orice fapt, aparent banal pentru noi, câte o lecție de viață, câte o filosofie, ne diseca sentimentele, trăirile, (destul de amestecate în adolescență), încuraja replicile colegilor, chiar și ăia care vorbeau în barbă." Zi bă Petcule mai tare! Clar, rar și tare!" asta era replica lui de fiecare dată când cineva începea să vorbească la ora lui.

     Alteori ieșeam cu toții pe iarbă în parcul din curtea liceului și ne vorbea acolo despre artă, diverse curente și alte chestii. La muzică, cel putin o dată pe lună sau mai des, venea cu hardughia de pick-up și ne punea audiții de muzică simfonică. Da, la clasă ne punea muzică, ne zicea cine e compozitorul, în ce perioadă a trăit, ne întreba din ce curent face parte, 2-3 vorbde despre el și bucata de muzică ce urma să o audiem.

Apoi în timpul audiției noi trebuia să scriem pe hârtie.

– Ce să scriem domn' profesor? întrebam noi ca niște papagali învățați cu dictarea de cuvinte.

– Orice bă! Orice vă trece vouă prin cap când ascultați muzica asta.

     Se făcea o liniște de doar musca și muzica se mai auzeau. Și încet, încet am început să scriem, să ne obișnuim cu stilul ăsta. Mai târziu, colegii din liceu care nu mai văzuseră așa ceva, erau complet în offside și, deși excelau la toate celelalte materii, când erau puși să gândească ceva original, că creeze, să se exteriorizeze, să-și imagineze, întâmpinau probleme.

     La fel era și la filosofie, maică-mea ne dădea teze cu cartea pe masă. Oricum n-aveai ce să copiezi la filosofie din manual. La început majoritatea se bucurau că se pot uita în manual liberi, fără să se mai ascundă, ca la alte materii. Unii întâmpinau probleme când erau teme de interpretare, de gândire, alții disperați răsfoiau manualul în căutarea unei soluții salvatoare.

Soluția nu era acolo, ci în toți anii de dinainte în care fusesei, sau nu, învățat să gândești.

 

foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.