Pur și simplu nu pot să “trăiesc” emoțiile conaționalilor mei la meciurile Simonei, mă cam oftic, (recunosc!) pentru că nu pot să mă bucur și eu ca ei. Și nu știu de ce!

• pentru că nu prea m-a interesat tenisul?
• pentru că în copilărie cam toți de la bloc erau mai buni (da, erau și mai mari decât mine) la tenis de câmp?
• pentru că naționala României la fotbal e praf de atâția ani și poate am uitat sentimentul ăsta în general?
• pentru că politca românească?
• pentru că și Tudor Gheorghe a votat cu Ponta, deci unlike poate și la patriotism odată cu pagina rapsodului oltean?

Dar mai e ceva în toată povestea asta. Meritul României, al statului român, al românilor, al nostru, e spre zero. România n-a făcut mare lucru pentru evoluția Simonei (și mă refer aici la perioada de început, când era ea mică). Sportul în general este subfinanțat și nu cred că tenisul ar fi vreo excepție.

Simona probabil s-a antrenat foarte mult prin alte țări, cu antrenori străini, un fel de World citizen al tenisului. A intrat într-o altă lume, a profesioniștilor, a mizelor mari de orice fel, o lume din care România nu face parte și nu poate face parte deocamdată. “Păi da, dar Nastase, Țiriac…” Serios? C’mon! Niște siniștrii efemeri ai unei lumi uitate care au îmbătrânit extrem, extrem de urât.

Nu mă înțelegeți greșit! Simona e ok, modestă, copilăroasă, decentă, etc. Mă bucur pentru ea ca pentru orice om care reușește să-și trăiască visele. Mă bucur pentru ea, la fel de mult cum mă bucur de fermierii pe care-i urmăresc și reușesc să atingă diverse mile-stone-uri sau cum mă bucur pentru ORICINE reușește prin muncă cinstită, perseverență, sacrificii, etc. Dar cam atât!

De curiozitate, voi de ce vă bucurați pentru Simona? Urmăreați tenisul și înainte de epoca Simona Halep? Știți fara google cine era nr 1 mondial în 2007, 2010?