Am fost pe plaiuri oltenești în week-end și era ceva bâlci la Slatina. Știți, genul ăla de tarabe înșirate cu diverse chestii, grătare fum și toate cele.

Printre tarabe era un moș, cu barbă albă, care meșterea chestii din piele. Și avea opinci, d’alea ca la mama lor. Originale, hand made! Frumoase, piele groasă, țapene, exact cum trebuie! Băi, dar incomode nene! O fi pielea, o fi faza că se lasă, că ia forma piciorului, dar până atunci te rodeau în 5 părți! Ok, îmi plac, sunt frumoase, dar cum facem?

100 de lei n-ar fi mult, mai ales că e toată munca aia din spatele unei perechi, dar măcar să ne simtem bine în ele. Păstrăm tradiția, luăm niște opinci așa să le scoatem la ocazii (?), dar măcar să fie treaba calumea. Care e, până la urmă, costul păstrării tradițiilor? Bătături, bani risipiți? Cât? Până unde?

Eu cred că dacă tradiția vrea să supraviețuiască ar trebui să facă în așa fel încât să rezolve probleme, cel puțin la fel de bine ca modernismele. Nu merge așa cu subvenții  de la voluntari la nesfârșit!