Nu știu cum trebuie procedat. Când eram copil, mă îngrozea teribil versul ăla cu "să ne-ngropăm de vii." Nu prea înțelegeam despre ce e vorba, dar mă speria chestia asta, aveam imaginea asta-n cap și nu înțelegeam de ce trebuie să o cântăm cu atâta patos! "Cum adică să mă-ngrop de viu… păi ce-s prost?" Mă și vedeam într-o groapă acoperită cu pământ cum sap (cum de altfel ne și jucam la vârsta aia, prin șantierele comuniste) cu mâinile din toate puterile ca să ies la aer. Și chiar mă gândeam în mintea mea, că în caz de se-ntâmplă vreo nenorocire d'asta, gen război, (cântecul ăsta mi se părea așa… de mers la război cu el), am să reușesc să ies din groapa aia în care dușmanii patriei, eventual, ne-ar îngropa de vii. Pentru că știam, de unde ne jucam noi în gropile viitoarelor blocuri, că poți să sapi în pământ cu unghiile și faci groapă și până la urmă voi ieși afară. Și gândul ăsta îmi dădea curaj să cânt mai departe. Nu știu de ce.

Sincer vă spun! Astea erau gândurile mele de copil de… nu stiu, 5-6 ani, habar n-am câți ani aveam, dar parcă nu eram la școală. Mă uit la filmarea de mai jos și văd copii pe acolo și mă întreb ce-o fi în mintea lor. Oare înțeleg ei mai multe decât mine?

de aici

foto