Primul gay pe care l-am cunoscut…

… era popă. Ortodox. Aveam câțiva ani și mi-a facut o injecție pt că din nu știu ce motiv la spital nu se putea. Și undeva prin calatoriile lui (probabil) învățase să facă injecții și toți vecinii apelau cu încredere la el în caz de urgențe. N-am avut niciodată vreo dovadă că era gay mai mult decât poveștile unor colegi de liceu care au băut cu el vinul de împărtășanie în altar și opinia întregului oraș că e gay încă dinainte de ’89. Au băut acolo vin, au râs și-au filosofat diverse. Mai mult nu știu. Tot el era și proful de religie și prin liceu și proful de istoria religiilor. Un om dealtfel foarte cult, citit, studiat la Madrid, un om de la care aveai de învățat cât de la o bibliotecă județeană. Dar na, era treaba asta, cum c-ar fi gay. Zeci de ani (încă dinainte de 89) orașul se obișnuise cu treaba asta. La început era un subiect tabu, apoi a ramas așa, în coadă de pește pt că omul era foarte bun pe meseria lui și biserica lui era mereu plină, a persistat mereu și ideea că “n-are cum să fie”.

Am rămas de la el cu amintirea glumelor mai deocheate din liceu și cu un anume umor de a privi religiile lumii.

Am auzit apoi c-ar fi fost dat afară din BOR pt că n-a cuplat la gașca lui Daniel, nou instaurat pe tron. Undeva nu s-au înteles. Dar nici asta nu știu dacă e adevărat.

Fast forward, 2016(?), a mai fost un cuplu de gay veniți din Elveția cu o prietenă de-a noastră. Unu parcă era medic și celalalt nu mai știu cu ce se ocupa. Am reținut doar că era mult mai sărac decât medicul și cam stătea pe banii ăluia. Am ieșit în gașcă, am vorbit, am băut un vin, o cafea, nimic spectaculos.

Și asta a fost tot. 3 gay am cunoscut în 37 de ani din care 20 trăiți în București.