… dar nu orice, ca viata e cam scurta, zic.

Azi in metrou, la ora 8.00, aglomeratie cat China. Eu aveam noroc ca ajungeam sa ma “sprijin” cumva, cu o mana de plafon, dar langa mine era o fata care facea joc de glezne pentru ca n-avea de ce sa se tina.

De fapt ea se tinea puternic cu doua maini de-o carte: “Toate panzele sus”. Acum, eu n-am nimic cu oamenii care citesc, chiar incurajez cititul mai ales printre cei mai mici, dar nu asa, nu orice, nu oriunde.

Atat de mult sa-ti placa “Toate panzele sus” incat, dupa ce, cu siguranta ca ai vazut serialul de 3 ori in copilarie, la 20 si ceva de ani, sa reiei cartea cu atata patos? Mi se pare putin nu-stiu-cum.

Sa citim, da e bine, dar nu sa ne pierdem vremea aiurea-n tramvai metrou, cu lucruri care nu ne invata nimic nou, si nici macar o stare de vreun fel nu cred ca-ti poate da in conditiile alea.

Eu unul,  n-am prea citit la viata mea. Nu mi-a placut. Recunosc. Ma plictiseau cumplit cartile de beletristica mai ales, povestile despre nimicuri, personajele stupide (ca sa nu le zic proaste) din multele romane inutile in secolul asta. Am incercat, pe unele le-am inghitit ca pe ceva amar, cu altele am dat de pamant dupa primele capitole. Prea putine mi-au placut.

Imi placea in schimb sa citesc (se intampla destul de rar) cartile lui Petre Tutea, Mircea Eliade, Umberto Eco etc. Iti puneau putin neuronu in miscare.

Acum hai, dati in mine cu comentarii de genul “nu stii, n-ai cum sa intelegi, pentru ca n-ai simtit literatura curgandu-ti prin vene”.