Cum scapi de șoareci?

Cum scapi de șoareci?

     De-a lungul celor 7 ani de când stau la casă, am avut 2 șoareci în pod. Nu știu cum au ajuns acolo, din câte am înțeles, una din variante ar fi că pur și simplu se cațără pe perete, pe tencuiala decorativă și găsesc ceva loc pe la sageac. O altă variantă ar fi că intră pe sub pământ ajung la temelie și de aici în sus pe sub izolație până-n pod. Nu știu care e mai plauzibilă, dar vreau să vă spun cum am scăpat de ei.

     Primul, acum vreo 2 ani, a sfârșit prins în lipiciul unei capcane cumpărate din Hornbach. Lipiciul ăsta venea la tub sau sub forma unor plicuri care desfăcute se transformau într-un fel de tune de carton prin care trece șoarecele și partea de jos e ca o foaie autoadezivă, scoți folia și rămâne lipiciul. Secretul cred că este să-l pui pe traseul lui. Soarecii au de obicei trasee pe la colțul de jos al camerei. Deci nu puneți o capcană în mijlocul camerei pentru că nu e în firea lui să meargă pe acolo. Probabil se simte expus sau ceva, nu știu. Pe la colțuri, pe jos, pe lângă perete.

foto

 

Al doi-lea, a fost anul ăsta. I-am pus capcana clasică din Tom și Jerry.

foto

 

     Rezultatul a fost zero. Doar două bucăți de cașcaval în minus. Deși foarte sensibilă, capcana aia nu s-a declanșat.

    Ba chiar am urcat și pisica în pod. A mieunat vreo oră până s-a obișnuit cu ideea După care a tăcut toată noaptea. Dimineața abia am dat-o jos că-i era frică să coboare. 2-3 zile n-am mai auzit nimic de șoarece. Duipă care a revenit.

foto

     În cele din urmă cred că i-au pus capac pliculețele cu otravă. Mă urc în pod și văd într-adevăr că unul dintre ele e început. Din câte am înțeles, efectul se produce în câteva zile. La mine a durat cam o săptămână, până să nu mai aud nimic de el și să trag concluzia că a mierlit-o pe undeva. Partea interesantă la otravă e ca poate să de și celorlalți amici de-ai lui, dacă-i vizitează. Cert e că acum e liniște și izolația pare in regulă.

foto

      Totuși nu înțeleg cum de putea el să stea sau să umble prin vata de sticlă cu care am podul izolat? Adică eu, mamifer chipurile mai evoluat, când o manevrez îmi pun ceva mască sau măcar un fular la gură, și el înoată așa prin vată de sticlă?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com