Când șeful de trib e prost, membrilor tribului le rămân puține variante:

1- se duc la alt trib unde lucrurile sunt mai organizate și lucrurile merg așa cum trebuie. (sunt apărați de lupi, de alte triburi, au cei mai buni vraci, știu unde și cum să pună corturile ca să nu-i ia vântu, apa, focul, etc)

2- se apără și se organizează singuri, mai mult sau mai puțin pe propria răspundere, mai mult sau mai puțin conștient organizat. Ăia care pot.

     Dacă în primul caz lucrurile sunt destul de simple și pe undeva normale ("mă duc la ăla, că ăia știu să aibă grijă de mine mai bine") în cel de-al doi-lea, e puțin mai complicat, pentru că e cu muncă, e cu gândire, e cu efort pe care trebuie să-l faci pentru că nimeni altcineva nu-l va face, pentru că șeful de trib e prost, vraciul e alcoolic, iar înțeleptul tribului e un bătrânel senil.

     Și atunci soluțiile nu mai vin de sus în jos, ierarhic, ci se conturează de jos în sus, de multe ori la fața locului. Vin lupii să atace, ce facem? urlăm la gărzile care dorm în loc să păzească sau punem mâna pe bâtă să ne apărăm. Dacă vine inundația, te duci să te cerți cu șeful de trib că a fost bou când a zis să pună tabăra în albia râului? Nu, te duci, îți strângi cortul și-l pui mai la deal.

     Știți ce se înâmpla în vechime în astfel de situații? Toți oamenii ăștia mai breji, cu capul pe umeri, dintr-un trib d'ăsta în care conducătorii erau praf, se strângeau la un moment dat, își luau catrafusele și plecau dacă aveau un loc mai bun sau îi căsăpeau pe conducători și restabileau o oarecare ordine și organizare.

     Astăzi majoritatea dintre noi sunt defecți pentru că și-au pierdut simțul acela al mirosirii primejdiei, ne-am pierdut instinctul de conservare, capacitatea de autoapărare în fața primejdiilor. Și asta pentru că am pierdut contactul cu natura, dorința de libertate.

     Păi când intri într-un beci, într-o groapă, sub pământ, primul tău gând este cum ieși mai ușor de acolo în caz de nevoie. OK, intri-n beci, că trebuie, că ai nevoie, că îți place, că acolo e butoiul cu… ceva…DAR intri cu băgare de seamă, mai ales dacă n-ai construit tu beciul ăla și nu știii care-i treaba. 

     Orice animal are instintinctul ăsta, de a fi liber, de a se elibera în caz de nevoie, de a deține controlul asupra propriei eliberări. Oamenii, unii, mulți… l-au pierdut, pentru că s-au obișnuit ca alții să le arate calea. Dar alții, șefii tribului, în cazul nostru, sunt un oligofren, un senil și un bețivan.

Instinctul de conservare modern – cum funcționează!

     Desigur, în zilele noastre lucrurile stau altfel, forța brută aproape că și-a pierdut utilitatea în multe situații, ea trebuind a fi înlocuită de sinapse, de gândire ageră. Din păcate nici aici lucrurile n-au evoluat prea mult. Mintea ne e ușor distrasă de tot felul de prostioare astfel încât ne moare instinctul de conservare, cel clasic, și nici măcar cel modern nu e activat.

     Instinctul de conservare modern face mult mai mult apel la inteligență decât cel clasic. Instinctul de conservare modern e în felul următor: Cumpăr produsul X de la vânzătorul Y de ceva timp. La un moment dat observ niște vicii, niște defecte ale produsului. Dacă am instinctul ăsta activat, mă opresc, nu-l mai cumpăr, chiar dacă nu e nici un pericol aparent/imediat. Dacă nu-l am și e atrofiat de floricelele consumeriste, îl voi cumpăra, pentru că nu văd nici un pericol imediat/aparent și voi cumpăra mizeria în continuare pentru că-mi place. Deși știu că nu e tocmai ok.

Concluzia

     Ei bine, asta trebuie să facem noi în România. Pentru că șeful de trib e impotent, trebuie să ne scoatem capul din fund, ăștia care am mai rămas și nu vrem în alt trib și să ne ținem mintea ageră, în alertă să-i forțăm pe ceilalți să fie ok, normali.

– Bă, nu mai iau brânză de la tine că mi s-a părut mie O DATĂ că are un gust de aracet.  Știu că ai autorizație de la sanepid și că analizele au fost ok. Mi se rupe, eu iau de la altu'.

– Bă, nu mai repar mașina la tine că ai fost prost și n-ai strâns un șurub. N-am pățit nimic, dar putea să fie nașpa. Știu ești ieftin și de obicei ok, dar nu, merci!

– Bă, eu nu mai merg în clubul ăla pentru că…

foto