Cineva spunea “disciplina vs haos 7-1.”
Da și nu.
Da, pentru că fotbalul e un sport de echipa și orice echipă nu poate funcționa dacă n-are niște reguli de bază.
Da, pentru că Brazilia a fost în haos.
Nu, pentru că disciplina nu e suficientă. E necesară, dar nu suficientă. Disciplina și jocul programat se fac praf în fața unui talent bine închegat și spontan.
Disciplina va repeta la nesfârșit aceleasi 2-3-100 de soluții matematic posibile, în timp ce karma, spiritul echipei, talentul vor putea improviza la nesfârșit.

În copilărie am fost și eu ca toți băieții la un club sportiv și anume unul de fotbal. La unul dintre cei mai severi antrenori pentru copii din Slatina anilor ’90. Un moșulică șchiop pe nume Pârvulescu. Spaima tuturor. Pe ăia mari îi bătea cu pompa de la Dacia lui cu care umfla mingiile.
Anyway… La unul din meciurile celor mai mari, deși elevii lui conduceau cu 12-0, Pârvulescu urla de mama focului la un jucător care ratase o preluare în atac și deci un posibil 13-0.

“- N-am văzut-o dom’ profesor… n-am văzut-o, a venit din spate”. La care antrenorul sărind de pe bancă mai ceva să intre în teren după ăla să-i dea vreo două (v-am zis ca ei conduceau cu 12-0?), zice:
“- [insert înjurătură de mamă], trebuia s-o simți băăăă, trebuia s-o simți, nu s-o vezi.”

Mi-a rămas în minte dialogul ăsta până azi. Mai târziu, am înțeles ce vroia să zică Pârvulescu, am înțeles ce înseamnă să simți și să gândești la fel cu unul sau mai mulți oameni cu care faci o treaba împreună, să te completezi unul pe altul și să-ți citești gândurile și intențiile unul altuia fără sa ai nevoie de cuvinte, semne, scheme.

E ceva magic în toată treaba asta!