Citeam la Radu despre concertul Queen + Adam Lambert. Când eram adolescent, la un moment dat, ascultam doar Queen și nimic altceva. Eram ceea ce cred că se numea, fan Queen. Anul ăsta, am auzit de concertul lor în București, (mă rog, cea mai rămas din Queen, pentru că Freddie era 70% din trupa aia) și vestea m-a lăsat rece. Nici o tresărire, la gândul că l-aș putea auzi live pe cel pe care-l credeam "cel mai tare chitarist", Brian May. Și e ciudat, pentru că rațiunea-mi spunea că logic ar fi fost să țâșnesc la concertul ăsta. Dar nu. Nu m-a atras pur și simplu și încerc să înțeleg de ce.

    1 – ok, eu nu mai sunt adolescentul fan Queen de acum 20 de ani. Asta e clar. N-am cum!  Acum sunt fan copiii mei și nu prea mai e loc de altceva. Dar totuși, ceva de dragul vremurilor bune, ar fi trebuit să mă miște la cutiuță.

    2 – M-am gândit apoi la melodiile pe care ar fi urmat să le ascult. Sunt cele pe care le-am ascultat pe repeat zeci, sute de ore, de zeci și sute de ori, sunt cele pe care le-am fredonat singur în cameră de mii de ori poate. Le știam din scoarță-n scoarță, fiecare notă, fiecare pauză, fiecare variantă din diferite concerte înregistrate. Da, variantele înregistrate în concert erau mai valoroase. Parcă ascultându-le eram și eu acolo, cumva. Și cred că atât eu, dar mai ales melodiile alea au rămas fără praf magic pentru mine. Poate scopul lor a fost să fie atunci, nu acum. Deci m-am gândit că aproape nimic nu mă mai putea surprinde.

    3 – Lipsa de melodii noi. Parctic aș fi mers acolo să ascult live aceleași melodii arhicunoscute, arhiascultate, doar de dragul atmosferei de concert. Iar asta nu m-a convins. Poate că Freddie ar fi reușit să mă convingă cu energia și show-ul pe care doar el știa să le facă, dar asta n-o să aflu niciodată.

    4 – După moartea lui Freddie a avut loc ceva concert in memoriam în care restul trupei Queen a cântat Somebody to Love cu George Michael. De atunci l-am urât visceral pe George Michael în veacul veacurilor, deși ăsta e poate cel mai bun cover făcut cu Queen. Deci nu! Queen nu există fără Freddie și cu asta basta. Spune-ți-mi cum vreți.

       Parctic, cred că acest concert la care doar visam când eram mai tânăr, pur și simplu a venit cu 20 de ani mai târziu și a găsit doar umbra unui fan Queen care a preferat să păstreze amintirile curate, a preferat să lase visul neatins, în schimbul unei jumătăți tardive de realitate.

        După Queen au urmat alte chestii, mai multe și mai puțin intense, dar care cumva s-au păstrat în timp mai vii. De exemplu nu m-ar tenta Guns n' Roses, dar mă duc la Iron Maiden, nici Scorpions nu m-au convins, deși le-am cântat toată discografia pe la 14 ani (tot așa singur în cameră), dar m-aș duce la un concert Metallica, pe care de alfel nu-i iubeam chiar așa de mult atunci și nici acum, dar parcă mai repede i-aș vedea pe ei, decât pe ăilalți.

       De fapt cred că fanii, admiratorii unor formații mor odată cu ele. Chiar dacă mai lent, dar se duc. Cred că dacă formația nu mai prestează chestii noi, dacă nu se redescopera, dacă nu se reinventează, fanii mor și ei încet și sigur. Nu știu exact de ce se întâmplă asta și nici nu vreau să-mi mai bat capul prea mult pentru că rândurile de mai sus sunt deja prea mult.

foto