Browsed by
Tag: copii

Știrile mele 30 martie 2017

Știrile mele 30 martie 2017

Firmele americane reacționează la derapajele de la statul de drept din 2017

PR agricol: Un țăran a ridicat un impreiu agricol pornind de la un vițel și o palmă de pământ

Tesla la 46$mld.

– Woogie, roboțelul românesc pentru copii

Michelin investește la Zalău. Crește producția cu 50%

– 

 

Cum era să dau foc la casă

Cum era să dau foc la casă

     O metodă la care nici cu gândul nu gândești decât dacă ai fost olimpic la chimie sau ceva. 🙂 Știți proiectul cu măsută de cafea din paleți? Ei bine, la sfatul bătrânilor, am zis să finisez lemnul cu ulei. Să vedem cum iese. Și am cumpărat ulei de in sicativat, adică siliconat (mi se șoptește în cască). Și mi-a plăcut. Drept pentru are am început să dau peste tot prin casă cu ulei de in. Ok… nu peste tot, dar aveam o balustradă nefinisată, am încercat într-un colț pe dușumea. D'astea de copii…

     Pe măsuță am aplicat uleiul cu o cârpă de bumbac. La balustradă, am zis să fiu mai eficient și am luat o bucată de burete din magazie, pe care-o folosisem cu o lună în umră să șterg picăturile de benzină de pe generator. Evident că aia s-a evaporat. Așa m-am gândit eu că s-a evaporat și nu mai e nici o problemă de miros sau alte reacții.

     În fine, era un burete numa' bun de murdărit cu ulei. L-am folosit, am făcut balustrada lucie (s-a uscat în vreo 2 zile). DAR, și acum e faza interesantă, buretele stors de uleiul de in, l-am lăsat într-o cameră în care mai meșteresc eu iarna alături de restul sculelor. Și l-am lăsat așa la "uscat" pe o bucată de lemn, ca să nu murdăresc masa.

     Noaptea, la culcare îmi tot mirosea a ulei ars, în felul ăla în care miroase uleiul scurs pe marginea tigăii și apoi pusă pe foc. Deci exact ulei pus pe foc. M-am trezit am mirosit prin camera unde dormeam, am mirosit șosetele gândindu-mă că am călcat în vreo picătură de ulei sau ceva, cuptorul era pustiu, deci n-avea cum să vină de acolo. Nimic pe aragaz, nimic nicăieri. Pe hol, nu mirosea nimic. Doar în cameră.  Am adormit așa neîmpacat sigur ce-i cu mirosul ăla. A doua zi m-am trezit și am intrat în camera de meștereală. M-a izbit un miros de ars, de mi-a dat capul pe spate că și acum acum mă doare ceafa. Buretele se făcuse pur și simplu scrum. Cenușă. Nu mai era nimic din el. Doar cenușă, miros groaznic și lemnul ăsta pe care-l pusesem, era ars așa cum se vede.

Nu știu ce fel de reacție chimică a avut loc acolo, nu știu dacă e de la faptul că buretele fusese la un moment dat îmbibat cu benzină, nu știu dacă e din cauza compoziției buretelui (cârpa de bumbac folosită anterior n-a pățit nimic), cert e un lucru: NU LASAȚI BUREȚII ÎMBIBAȚI CU ULEI DE IN SICATIVAT. Cred că e mai sigur așa.

Un om normal singur în Alaska

Un om normal singur în Alaska

Am dat peste filmul ăsta despre un om care trăiește izolat în Alaska, cam la 150 de mile dincolo de Cercul Polar. În ciuda izolării este un om absolut normal, cu familie copii și tot restul catastrofei care se impune.  Și chiar e foarte social. Omul zice așa: "The stomack needs food and the mind needs people." 

Îmi place de Ana

Îmi place de Ana

     Cum care Ana? Ana Andronache, eleva rebelă din Târgoviște, care dă pe goarnă toate abuzurile la care e martoră la școală. Fără să-i cunosc, îmi plac și părinții ei pentru ceea ce-au învățat-o fără să o oblige să meargă pe o cale sau alta. De fapt, dacă mă gândesc bine, îmi place faptul că Ana și părinții ei iubesc atât de mult libertatea și au curajul să se ia la trântă cu un sistem în mare parte defect. Toți suntem puțin ca Ana și am vrea ca partea aia din noi să iasă la suprafață, dar se lovește de dogme, de educație, de reguli și sisteme defecte. Fiți mai mult ca Ana!

De cand am inceput scoala m-au pus sa aleg intre a fi ca si ceilalti si a lupta cu nedreptatile si abuzurile pe care m-au invatat sa le vad. Mi-au explicat avantajele si dezavantajele ambelor variante si mi-au spus ca ma vor sustine indiferent de alegere. Eu am ales varianta dificila de a nu tolera abuzurile si a nu ma lasa intimidata. Mi-au explicat ce rol are profesorul, mi-au pus in mana Legea Invatamantului sa o citesc, m-au invatat sa recunosc abuzurile si mi-au explicat ce e scoala de fapt. Am scris impreuna cu ei reclamatiile impotriva abuzurilor de care m-am lovit si tot impreuna am citit raspunsurile primite. Astfel mi-am dezvoltat o gandire de adult si m-am maturizat fortata de imprejurari. (Ana, 14 ani)

De exemplu:

La fel ca si ai mei, eu cred ca vinovati nu sunt profesorii cu comportament abuziv, ci multele generatii de parinti care i-au tolerat, incurajat si sustinut.  Intr-a V-a un coleg a fost batut de profesorul de serviciu pentru ca manca pe hol in pauza in loc sa se pregateasca pentru ora urmatoare. El nu a spus acasa, dar tata a spus la sedinta. Raspunsul a fost ca "O fi facut el ceva". 
La aceeasi sedinta, bunica altui coleg a spus ca "O palma nu strica niciunui elev, il mai trezeste putin, ca si noi am primit si nu ne-a stricat".  (Ana, 14 ani)

Despre profa de matematică 

Profesoara mea de matematica are un comportament dominant si cat se poate de ipocrit.

Intr-a V-a avea obiceiul sa mute absolut toti elevii in banci cum avea chef la fiecare ora si nu dadea pauzele doar pentru a arata cine e seful. A avut grija de asemenea sa induca frica de dumneaei si de matematica in randul elevilor. S-au plans niste parinti, s-au revoltat cativa copii dar profesoara zicea ca nu poate tine ora decat asa si "fiecare profesor e suveran la ora lui".
Eu am refuzat sa ma mut fara o explicatie logica -pe care profesoara nu a putut sa mi-o dea. La rugamintea tatei, doamna director a vorbit cu profesoara despre pauza si despre mutare dar degeaba. A depus o reclamatie dar, din nou, fara rezultat.

Pe langa faptul ca eram singura care nu se muta din banca, am inceput sa ies in pauza cand se suna, lucru care a facut-o pe profesoara sa se planga la directoare ca o "sfidez" si "dau exemplu negativ". Doamna director i-a zis ca pauza e reglementata prin lege si e obligata sa o dea si nu exista nicio regula care sa ma oblige sa ma mut din banca.

Avand 30 de ani la catedra si neputand admite ca i se opune cineva, obisnuita sa domine elevii, doamna profesoara a organizat un grup de parinti (multi parinti sustin comportamentul abuziv al profesorilor de genul asta) care au semnat o petitie cerand sa fiu mutata la alta scoala pentru ca "dau exemplu negativ colegilor".
A fost chemat tata la scoala unde acesti parinti i-au spus "sa fie si ea ca ai nostri sau sa plece" si "sa terminati cu idealismele astea ieftine". (Tata oricum nu era prea placut de parinti pentru ca nu e de acord cu fondul clasei,fondul scolii si cadourile pentru profesori, obiceiuri care considera ca ar trebui sa dispara.) Mi-e rusine sa va scriu in ce fel am fost denigrata de acei parinti in petitie. Eram, ca si acum, un elev bun care lua bursa de merit.
Doamna director a stabilit ca nu exista motive sa fiu mutata la alta scoala si le-a spus parintilor ca nu ar fi trebuit sa dea curs reclamatiei.

Relatiile cu colegii au fost si inca sunt bune, nu au fost afectate de incidentul asta. De atunci, totusi, am o retinere mare in a acorda incredere oricui.

Din clasa a VI-a profesoara a renuntat la mutarile ridicole sub presiunea doamnei director si a reclamatiilor. Se pare ca poate sa-si tina orele si fara sa mute elevii ca pe niste pioni.
Pauzele tot nu le dadea ca era prea mult dintr-o data. A continuat sa sustina ca e lipsa de respect ca ies in pauza iar eu am continuat sa sustin ca e lipsa de respect din partea dumneaei ca nu da pauzele elevilor.

Intr-a VII-a deja se adunasera cam multe. Si-a mai facut un parinte curaj si a reclamat-o pentru ca i-a umilit si batjocorit copilul pentru ca a intarziat la ora, tata a mai reclamat niste abuzuri si de vreo trei luni ne da pauza si se comporta normal.
Sa vedem cat tine minunea, ca nu poate sa reziste prea mult fara a-si arata dispretul fata de elevi, e impotriva firii dumneaei.

Trebuie sa spun ca, in ciuda acestor intamplari, nu am fost persecutata de niciun profesor cu care am avut discutii in contradictoriu iar profesoara de matematica a fost in general corecta cu mine.

In final vreau sa le multumesc domnului Enache de la ziarul Adevarul si doamnei Gradinariu pentru sprijinul oferit si tuturor celor care m-au incurajat.
Un elev ca mine nu s-ar putea lupta cu un sistem intreg fara sustinere si protectie. In spatele meu sunt parintii mei care m-au invatat sa fiu obiectiva si corecta si sa nu-mi fie frica sa spun ceea ce gandesc. (Ana, 14 ani)

Despre proful de biologie

Vreau sa va spun ca nu exista materii urate sau grele sau elev prost ci doar profesori nepriceputi, incompetenti, care isi fac meseria in sila sau cu rautate sau care intentionat predau prost pentru a forta copiii sa mearga la pregatire.

Am avut timp de 2 ani un profesor de biologie foarte deosebit. Nu era prea agreat de ceilalti profesori pentru ca il iubeau mult copiii si-l dadeau exemplu, iar cum profesorii in general trebuie sa fie stiuti de frica el nu se incadra in peisaj. Prin comportamentul dumnealui ii punea intr-o lumina proasta pe ceilalti profesori.

Avea niste metode simple si foarte eficace de predare bazate pe respect reciproc si colaborare cu elevii. Nu cauta sa dezvolte o relatie de subordonare cu noi, cum fac ceilalti profesori.

In zilele in care aveam biologie uitam de supararile de la alte ore. Chiar daca aveam o ora reusita la alta materie era eclipsata de ora dumnealui. La ora de biologie nu se vorbea, nimeni nu chiulea si pana si "elevii-problema" ai clasei erau impecabili si stiau materia. Mi-e dor de dumnealui, de atmosfera pe care o putea crea si de modul in care se desfasurau orele. Materia era predata ca o poveste.

Cand a plecat din scoala mai aveam putin si plangeam toti. Nici dupa un an nu ne-am impacat cu ideea ca nu ne va mai fi profesor. La ultima ora de biologie i-am facut cadou un tablou pictat de mine (pe atunci pictam) si intentionez sa il vizitez dar pana acum nu am reusit sa-i aflu adresa.

Toti profesorii se vaita ca meseria lor este foarte dificila. E greu sa stapanesti 35 de copii, e greu sa te lupti cu educatia cu care vine fiecare de acasa si e greu sa-i faci sa priceapa materia. Dumnealui isi facea in asa fel meseria incat parea totul foarte simplu. Avea 70 de ani.  (Ana, 14 ani)

La consiliul profesoral

La intalnirea de trei ore de ieri de la scoala la care partial am participat si eu, doamna director impreuna cu alti profesori din consiliul scolii l-a pus pe tata la colt si i-a reprosat situatia in care eu am pus scoala. Mie mi s-a reprosat ca nu gandesc bine si ca postarile mele (nu abuzurile si ilegalitatile din scoala) distrug imaginea scolii la care au contribuit generatii intregi de profesori. Tata a trebuit din nou sa justifice educatia pe care mi-a dat-o. 
Una din supararile prezentate era ca se vor bucura scolile rivale de necazul care s-a abatut asupra scolii Coresi din cauza mea. I s-a spus tatei ca abia au reusit sa impiedice un miting al elevilor impotriva postarii mele legate de Targul de Craciun dar foarte multi copii au venit sa ma cunoasca si sa ma felicite.
Ca de obicei, mi s-a spus ca tot ceea ce scriu "e doar varianta mea", ca tot ceea ce scriu "nu e chiar asa" si ca ar trebui sa vad si partea buna a lucrurilor. Cand am scris si partea buna, despre domnul profesor de biologie, mi s-a reprosat ca asta-i pune intr-o lumina proasta pe toti ceilalti profesori din scoala.
Sa vad deci partea buna atunci cand doamna profesoara imi spune "fetita lui ma-ta" pentru ca am zis ca nu poate da testare dintr-o lectie nepredata, sa vad partea buna cand un coleg e batjocorit si pleaca plangand acasa, sa vad partea buna cand doamna de matematica spune elevilor la ora ca din cauza mea nu stiu ei matematica.

Din intalnirea de ieri ce concluzii avem ? 
 1) Sa nu mai scriu pe Facebook pentru ca se poate amenaja o gazeta de perete in scoala unde sa-mi scriu nemultumirile. 
2) Pentru orice probleme si sugestii ma pot adresa consiliului elevilor din scoala (consiliu fara nicio putere si in subordinea scolii). 
3) Mesajul transmis de postarile mele nu e potrivit.

Doamna director, n-ar fi mai bine sa scrieti dumneavoastra in locul meu ? Asa ar fi toata lumea multumita. S-a mai spus ieri sa nu uitam ca mai am scoala de facut pana termin gimnaziul plus liceul. Asta a fost spusa ca o constatare, ca sa nu uitam, desigur.
Azi ati venit in clasa si ati intrebat elevii daca au stiut ca dau atunci olimpiada de engleza. Doi copii au spus ca au stiut si doi plus eu ca nu.Nu v-ati lasat pana cand, prin intrebari indirecte si sugerarea raspunsului, nu ati obtinut de la ei un raspuns neutru adica nici ca au stiut si nici ca nu.

Draga Scoala, m-ai stresat ! De ce ? Tu trebuie sa dai exemple demne de urmat. Si dai ! Dar eu pe care sa-l aleg ? Pe cel dat de doamna de matematica sau pe cel dat de domnul de biologie ? Ca nu mi-ai spus.

Nu mai am incredere in tine, Scoala, pentru ca m-ai mintit de atatea ori si nu mi-ai fost o prietena buna. Nu mai am incredere in dumneavoastra, doamna director, si nici in intentiile dumneavoastra. (Ana, 14 ani)

Un studiu făcut printre protestatari

Un studiu făcut printre protestatari

     Cineva a făcut un studiu din care am reținut o chestie interesantă: 

Studiul identifică și o importantă componentă identitar-ideologică în cazul protestelor (68% s-au declarat de dreapta, în vreme ce 32% s-au declarat de stânga).

     Cam atât de scindată e România, încât 32% dintre cei din Piața Victoriei sunt oameni cu viziuni de stânga. Eu cred că tema scindării României între susținători de stânga și cei de dreaptă, între iohanisti și pro-parlament/guvern, e falsă. Ce face acum PSD-ul, și nu numai acum, nu are nici o treabă cu social-democrația și valorile ei. De fapt doctriniele nu prea se regăsesc în ceea ce fac politicienii la noi, în general. Deocamdată singura scindare e între cei care nu mai vor hoți la guvernare și ceilalți, care nu mi se pare că știu prea bine ce vor, în afară de jos Iohannis pentru că are 6 case și a vândut copii și nu e român pentru că n-are nume românesc.

sursa foto

De ce cred oamenii că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu!

De ce cred oamenii că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu!

     Știm cu toții că încă sunt oameni care cred că pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Și noi nu-i înțelegem și credem că sunt pur și simplu bolnavi, cazuri patologice cel puțin. Și nu înțelegem ce e în capul lor. Iată o explicație:

     Creierul uman are un sistem de protecție. Când trece prin perioade sau întâmplări traumatizante, pur și simplu șterge acele "fișiere" cu amintirile respective pentru a se proteja. Viața în comunism a fost nașpa. Oribilă! Pe lângă îngrădirea libertăților de tot felul (de exprimare, de circulație etc) și trauma că ești tot timpul urmărit și filat mai era și penuria de bunuri de larg consum destinate satisfacerii nevoilor elementare. Cu alte cuvinte, oamenii mureau de foame sau făceau foamea. Cozile cu orele la pâine, pâinea pe cartelă, adică porții per membru de familie/zi, cozile la ulei, la zahăr, la carne, la orice aliment, bananele verzi care se coceau pe șifonier, salam de soia, etc. Femeile poate-și amintesc cozile la vată pentru că nu existau 6 tipuri de tampoane. Era doar vată, odată pe lună la farmacie. Și era coadă pentru că se termina. Trebuia să pleci de la servici ca să stai la coadă sau să lași pe cineva să-ți cumpere.

Era horror!

     Ei bine, creierul uman, a șters fișierele cu amintirile astea. Și le-a păstrat pe alea cu "mergeam de două ori în concediu: La mare și la munte". Dar din nou, a șters detaliile: mâncare proastă, ceasuri de la polonezi, ciocolată chinezească, pui crescuți la cort până erau buni de tăiat ca să faci un grătar etc. Sigur, nu toți au uitat și asta e bine. D'aia mai vedem oameni în vârstă în piața Victoriei. Cei care erau copii atunci (30+) deasemenea n-au uitat, pentru că ei percepeau altfel toate lucrurile astea și pentru că avem cu ce compara. Anii de după 90 au explodat pur și simplu din punct de vedere al consumului de bunuri elementare și banale, de la zahăr cubic la mașinuțele de tablă și guma turbo.

Cam asta e. Eu altă explicație n-am!

 

 

Vesticii sunt zen! Pe naiba!

Vesticii sunt zen! Pe naiba!

     Dau peste o listă d'asta cu obiceiuri ale clasei de mijloc din vest, care zice-se că-i fac mai fericiți și trăiesc mai mult. Toate puse în antiteză cu stilul de viată est european (și sudic, aș zice eu) care e moarte sigură și tristețe. Și că vezi-doamne de ce nu putem adopta și noi aceste obiceiuri simple aducătoare de viață și fericire. Per ansamblu, cred că e un bullshit! Nu stau să caut studii, dar nu cred că vesticii sunt mai fericiți, nu cred că le dă fericirea peste buza căzii în care fac baie!

1. Nu se grabesc si nu fac nimic în grabă

– 40% din populația României stă la țară. Unde credeți că se grăbesc ei altundeva decât la buda din fundu' curții? Exact, nicăieri! În afară de București și încă 3 orașe ajungi peste tot în 10 minute, dintr-un capăt în altul al orașului. Nici acolo nu cred că se grăbesc oamenii.

2. Mananca zilnic si la ore fixe

– Asta mi-a plăcut. "zilnic" ăla e semn de prostie și manipulare. Serios! Crede cineva că est-europenii, în sărăcia lor lucie mănâncă la 2 sau 3 zile?

3. Nu stau peste program

– Bun, mai toți românii din cele 3-4 orașe mari, stau peste program. Dar știți ce? Unii își doresc asta, decât să le urle ăla micu-n cap. Fac asta intenționat. Alții, obligat, pentru că nu zboară joburile în partea aia de țară. Și prea puțini pentru bani.

4. Nu fac nimic din ce nu tine de pregatirea lor.

– Foarte bine. Nu știu de ce asta ar fi o chestie bună. Mie mi se pare semn de plafonare, prostire pe termen lung. Din ciclul chemi electricianu' să schimbe becul pentru că tu ești atât de specialist în nimicul tău, încât te curentezi și când desfaci o conservă.

5. Nu vizeaza functii de conducere si nu accepta responsabilitati in plus, chiar daca sunt platite suplimentar.

– Nu ridicați capul. Stați cuminiți. Partidul vă vrea tunși! Ce prostie e asta? A viza funcții de conducere e o metaforă pentu a vrea mai mult, înseamnă de fapt să vrei să-ți fie mai bine, e o metaforă pentru progres, pentru evoluție, pentru cunoaștere. Nu, ei sunt ok așa.

6. Nu rateaza niciun concediu de odihna.

– Asta e bună. Aici au nimerit-o.

7. Nu se uita la televizor si mai ales, nu fac politica.

– Dacă vesticii nu se uită la Tv, de unde naiba importăm noi toate miezeriile de emisiuni și show-uri? Le înventăm noi? Am inventat noi  ziarul "Libertatea", "Click", etc. ?

8. Citesc, merg la teatru, film sau concerte

– Asta nu înseamnă că sunt mai culți, mai fericiți, mai deștepți. Ce citesc? Ce filme văd? E plină și zona asta de mizerii! Ce consumă ei de fapt? (iar manipulare)

9. Au viata sociala zilnica, dupa munca si in weekend

– Dap. Mereu aceeași. 2 beri în pub și stingerea la 8.

10. Fac sport si il fac atunci cand se face (dimineata)

– Bullshit. Sportul se face oricând. Aaaa și cum era statistica aia cu grașii? nu erau englezii campioni? Nu erau nemții ăia care mâncau cel mai mult/familie?

11. Interactioneaza foarte putin, spre deloc, cu vecinii

– În satul meu, ăla care nu dă bună ziua e un ciudat. Mutu satului. Chestia asta ține de cultură și nu văd nimic rău în a vorbii cu vecinii. Ba dimpotrivă, asta era una din chestiile alea pe care le fac nonagenarii de peste tot în lume. Am scris aici.  (angrenare socială îi zice)

12. Nu cumpara lucruri inutile si de proasta calitate

– Nu, nici asta nu fac. D'aia nici n-a inaugurat China recent o cale ferată până-n Londra. pentru că europa de vest nu cumpără lucruri inutile și de proastă calitate.

13. Nu cumpara mai mult decat pot consuma

– Nu, nici asta nun fac. D'aia Franța a luat măsuri împotriva risipei alimentare.

14. Nu investesc în proprietati si in lucruri de valoare

– Serios?  Niște săraci!

15. Copiii apar doar daca isi doresc si daca le pot asigura un trai decent.

– Copii nu apar pentru că sunt egoiști și leneși.

16. Nu stau în relatii toxice. Paradoxal în vest rata divorturilor a crescut la un nivel alarmant, comparativ cu estul. Cu toate astea, calitatea vietii și gradul de fericire sunt si ele tot in crestere.

– Ei sunt toxici și lași și leneși. Cel mai ușor e să ieși dintr-o relație. Mai greu e să lucrezi la ea s-o menții, s-o crești, să evoluezi. Exit-ul doar când nu se mai poate. Dar până acolo e cu "muncă."

17. Merg la medic regulat pentru controale si analize de rutina

– Bravo! Dacă tot stau singuri, ce să facă.O vizită la medic.

18. Nu practica automedicatia

– Bun! Deși povestea aia cu antibioticele care nu mai fac față pentru că le-am folosit aiurea și prea mult, nu cred că din Europa de est a plecat.

19. Nu traiesc dupa canoane religioase

– Canoanele creștine în marea lor majoritatea s-au împăcat bine cu democrația și capitalismul.

20. Respecta legea

– Ok. Toată lumea respectă legea, în principiu. Asta ține iar de manipulare.

Știrile mele 27 ian. 2017

Știrile mele 27 ian. 2017

– Penny FM. Radio în magazinele Penny

Hai cu opoziția dinlăuntrul PSD

Adio centura de sud a capitalei

Casă de lemn. Întrebări și răspunsuri

SUA/NATO e cu noi

Proiect eco pentru școlile din România marca "Let's do it Romania"

San Francisco nu are copii?

 

Săniușul de azi

Săniușul de azi

     Am fost la săniuș. Știți voi… for the kids! Și a 2-a sanie tot pentru ei. La fel și capacele alea de plastic cu mâner de te dai pe fund cu ele. Tot pentru ei. La săniuș, pe cele câteva părtii improvizate în parcul din Bragadiru, era plin de lume.

     Ba nu, mai întâi plin de mașini. Mașini parcate în buza pârtiei ca să nu înghețe ăia mici. Apoi plin de părinți și bunici care stau în moțul pârtiei și se uită la pitic cum alunecă cu sania. Unii mai și filmează. Unii au venit citez, "ca să fac un selfie și gata plec". Nici noi nu eram altfel. Doi părinți cu doi copii. Dar măcar ne dădeam și noi și-i mai învățam pe ăia mici cum să ghideze sania. În fine, a fost distractiv DAR:

– copiii nici la derdeluș nu mai vin singuri. Ok, noi eram din alt oraș, dar sunt sigur că erau unii care au venit de la 500 m cu mașina încălzită.

– Ca unu care a crescut într-un oraș care practic e construit pe o pârtie imensă (Slatina e pus pe terasa Oltului) pârtiile alea abia reușeau să întărâte copilul din mine, trezind vagi amintirii născute din sunetul talpilor saniei pe gheață.

– Practic erau mai mulți adulți decât copii. Unu păzea o bancă la capătul pârtiei să nu intre copiii cu sania în ea, lucru care pe vremea când eram eu copil, era ilegal în lumea noastră.

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur

Exercițiu de evacuare în caz de cutremur

     Nu știu cum e în restul școlilor, nu știu dacă e ceva la nivel național sau local, dar m-am bucurat să-l aud pe fi-meo cel mare cum mi-a povestit ce s-a întâmplat în timpul exercițiului de reacție în caz de cutremur. Nu judec dacă e bine sau nu ce au făcut, bănuiesc eu că au făcut după cum le-au spus niște specialiști.

     Ideea e că eu nu-mi aduc aminte să fi făcut vreodată așa ceva la școală. Nici în clasele primare, nici mai târziu.Nu-mi amintesc! Prin clasa a-2-a, când am prins cutremurul din '90, eram acasă singur, făceam teme la fel ca multi alți zeci, poate sute de mii de copii. Și n-am știut ce se întâmplă, m-am speriat puțin și am deschis ușa să ies afară, pe scări, la bloc. L-am văzut pe vecinu' care descuia ușa calm să între în casă, așa că m-am calmat și am intrat înapoi. 

     Nu îmi zisese nimeni ce trebuie să fac, sau cum "arată" un cutremur, ce se întâmplă, etc. Mă bucur să aud că ăștia micii învață și fac astfel de exerciții.

Știrile mele 23 nov 2016

Știrile mele 23 nov 2016

PSD si-a tăiat puțin creaca de sub picioare

Articole instant?

Ouă kinder și copii

Banca Mondială a crescut estimarea de creștere a României

Oamenii străzii să stea în tramvaie. Așa rezolvă Firea problema lor

–  O Nouă campanie anti-Brexit

– 

 

ochelari pentru știri

Mă scuzați, dar prea mulți educatori/educatoare nu-și știu meseria

Mă scuzați, dar prea mulți educatori/educatoare nu-și știu meseria

     Citeam comentariile la articolul ăsta și n-am putut să nu constat aceeași abordare de văicăreală, care da, până la un punct, pe anumite teme, e justificată. Da, e nasol în grădinițe din sute de motive, că nu sunt bani de salarii, de toate chestiile necesare, da, sunt prea mulți copii în grupe și nu te poți ocupa de ei, este nevoie de peronal auxiliar care să ajute educatoarele, părinții sunt cretini, mulți nu știu nici ei să scrie etc. Într-adevăr sunt sute de astfel de probleme. Dar faci ce poți cu ce ai. Importantă e abordarea unei situații și asta e cel mai dureros. În loc să văd că oamenii încearcă să se ajute, să vină cu soluții concrete, ei aruncă doar cu noroi, pentru că e mult mai ușor.

Dincolo de problemele, repet, REALE, eu văd la multe comentarii de acolo o lipsă  gravă de imaginație, de creație, de atitudine pro rezolvarea problemei.

Fiecare copil poate alege o temă pentru un proiect, care va avea în centrul atenției, în funcție de vârsta și interesul acestuia, unul dintre următoarele concepte: sărăcie, siguranță rutieră, biodiversitate, fuziunea culturilor, energie durabilă. Pentru realizarea proiectului, copilul va avea la dispoziție șase luni pentru investigare, culegere și analiză de materiale și pentru pregătirea unei prezentări în fața unei audiențe formată din colegi, părinți, profesori sau alte persoane. 

 

Cea mai tare chestie la faza asta este "copilul poate alege". Asta e un lucru pe care noi ca nație l-am cam uitat. Și trebuie să-l reînvățăm. Dar cu cine? Cu educatorii ăștia?

educatori

Biodiversitate

     Și încep doamnele să se plângă că ce proiect să facă eele cu ăia micii la biodiversitate, că sunt prea mici. La fi-meu la gradiniță, la țară, la Vârteju, i-a pus să pună o sămânță de (orice plantă) într-un borcănel cu pământ să o ude până când crește ceva de acolo. Atât de simplu. Semințele din mărul pe care-l mănâncă la prânz se scot și se pun în pământ și se udă. Da, nu e mare lucru, dar nici ei nu sunt prea mari. Încet, încet, puțin câte puțin…

Energie durabilă

Se ia una din sutele de jucarii stricate și se caută o elilce sau se face una din ceva, ORICE, se pune într-un "băț" astfel încât să se învârtă. I se explică la nivelul lui ce se întâmplă și cam gata proiectul. Sigur poate dura mai mult sau mai puțin în funcție de cât de elaborat vrei să fie și de vârsta copilului. Dar, na e greu! Știu, la tăți ni-i greu.

     Nu mai continui cu restul, că eu nu mă pricep, nu sunt cadru didactic calificat și trecut prin X cursuri de specializare. Așa ca neștiutor, cred că orice părinte mai destupat puțin, poate găsi soluții la temele propuse. Iar chestia cu prezentarea în fața unei audiențe mi se pare de maximă importanță.

Dar na… mai bine blamăm pe facebook ministerul că e rupt de realitate și scoatem în față restul problemelor din sistem, pentru că așa e logic!

Free Miorița_Poienile de sub Munte

 

Am dus lumină în Maramureș

Am dus lumină în Maramureș

     Am fost săptămâna trecută într-o nouă acțiune de teren din cadrul proiectului "Lumină pentru România" al asociației "Free Miorița". Pentru mine a fost a doua acțiune de teren, după cea din Botoșani de la Balta Roșie din iunie. Cornățea este un cătun din comuna Poienile de sub Munte, la o aruncătură de băț de granița cu Ucraina.

Țara huțulilor

     Aici trăiesc huțuli. O populație veche, cu origini incerte și asemănări culturale cu alte populații ce trăiesc cvasi-liberi de restul legilor în cam toată zona Subcarpaților de prin toate țările pe care acest lanț muntos le străbate. La noi, vorbesc din tată-n fiu o limbă slavă, asemănătoare limbii ucrainiene. Unii cred că sunt urmașii slavizați ai dacilor, iar noi restul am fi urmașii romanizați ai dacilor. Oficial s-au declarat români, la școală merg și învață limba română, dar de pe un munte pe altul, ei poarta adevărate conversații lungi, urlând unii la altii în limba pe care au învățat-o în casă.

      Acolo timpul și spațiul sunt cu totul altele. Mersul la vecinu', la școală, la stână, la joacă, sunt dilatate, timpul și spațiul, devenind cumva irelevante prin trecerea lor. Viața este un continuu fără început și sfârșit, o repetare a unor cicluri nenumărate și nenumărabile, zi-noapte, vară-iarnă, naștere-moarte. Dacă vreți, e un fel de Nirvana mioritică.

Free Miorita_Poienile de sub Munte_12

Free Miorita_Poienile de sub Munte_13

Free Miorita_Poienile de sub Munte_14

 

Free Miorita_Poienile de sub Munte_16

Free Miorita_Poienile de sub Munte_17

Free Miorita_Poienile de sub Munte_18

Free Miorita_Poienile de sub Munte_19

Free Miorita_Poienile de sub Munte_21

Free Miorita_Poienile de sub Munte_22

Free Miorita_Poienile de sub Munte_23

Free Miorita_Poienile de sub Munte_24

Free Miorita_Poienile de sub Munte_25

Free Miorita_Poienile de sub Munte_26

Free Miorita_Poienile de sub Munte_28

Free Miorita_Poienile de sub Munte_29

 

Free Miorița_Poienile de sub Munte

 

Free Miorița_Poienile de sub Munte_01

     Bun, în lumea asta ne-am dus noi să punem lumină cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Anterior acestei acțiuni, mai ample, Free Miorița a mai montat panouri la școala primară de aici. Acum, vreo doi dintre huțuli, au prinș jmecheria cu "tablele" astea magice și au făcut pe dracu-n patru și si-au pus și ei. Unul a prins ocazia și a lucrat în Anglia, a venit acasă și și-a pus lumină cu un panou fotovoltaic. Altul, cu o stână ceva mai sus, pe munte, are "o relație" și aduce turiști austrieci cu jeepurile pe poienile lui.  Și ălora le place libertatea asta și vin aici și dorm în jeepuri, fac grătare și se uită la stele vara. Și ăla și-a pus un panou fotovoltaic, dar i se arsese becul și i-am dat noi o baghetă de leduri la 12V.

     Prioritate au avut, ca de obicei, casele cu copii. Cartierul general, adică acolo unde puneam masa, a fost într-o casă "din centru". femeia casei de aici are 32 ani și 9 copii. Faceți voi calculele. Ce sa faci, dacă n-ai lumină?! Cât am stat noi acolo, ei s-au mutat undeva mai sus, la ceva stână, unde aveau și semnal mai bun și ne-au pus  nouă toată casa la dispoziție.

Free Miorita_Poienile de sub Munte_11

Un alt vecin ne-a ajutat cu o magazie în care am ținut toate echipamentele și sculele, alții au dormit prin vecini ca să nu dormim noi la cort. Am "ocupat" vreo 3 case timp de 5 zile. Toate bagajele și echipamentele le-am urcat  de jos, de la mașini cu căruțele. În poza asta de mai jos vedem cum localnicii pun umărul să-și construiască un drum nou. cam 6 km. Primăria sapă în munte cu "castorul" care, dacă nu știați e manevrat de un castorist, iar o masculantă mică, ciudată, le aduce piatră de munte pe care sătenii o împrăștie pe drum.

Free Miorita_Poienile de sub Munte_06

Free Miorita_Poienile de sub Munte_10

Sistemul

Ca și în celelalte acțiuni, sistemul a fost compus dintr-un panou fotovoltaic de 250W/h, un regulator de încărcare, o baterie de 120Ah, și un invertor cu sinusoidă modificată de 600W. Lumina vine de la niște lămpi  (baghete) cu leduri la 12V, care, din estimările mele, scoate undeva la 400-500 de lumeni sau cel puțin așa mi se pare mie. Oricum lumina este arhisuficientă pentru cămăruțele lor micuțe, dar călduroase.

Free Miorita_Poienile de sub Munte_30

Finanțarea

     Campania aceasta a fost posibilă pentru că destul de mulți oameni au decis să redirecționeze cei 2% către Free Mioriță. Când s-au adunat suficienți bani, s-au cumpărat toate materialele necesare și am purces la drum. Asadar, începând cu anul următor, dacă vreți să știți exact ce se întâmplă cu cei 2% puteți să-i direcționați către Free Miorița și noi, voluntarii vom avea grijă ca și alte case și alți copii să poată să-și facă temele le o lumină normală, alta decât cea de la lampă sau lumânare.

      Numărătoarea a ajuns la +70 de sisteme instalate, dar sperăm să mergem mai departe. În România sunt în jur de 100 000 de gospodării fără curent electric. Drumul e lung!

 

Cea mai mică școală din România

Cea mai mică școală din România

     Săptămâna trecută am fost din nou cu "Free Miorița" să ducem lumină la câteva case izolate uitate, de civilizația electrificată. Am fost de data asta într-un cătun din comuna Poienile de sub Munte, din Maramureș, la huțuli, la o aruncătură de băț peste munte de frații ucrainieni. Printre multe alte lucruri interesante despre care o să vă povestesc, zilele astea, am pus lumină și la cea mai mică școală din România.

     Sigur, chestia asta nu e oficială, dar așa credem noi că nu există în România o școală mai mică decât asta. Panoul și întregul sistem, fusese montat într-o campanie anterioară. Acum am fost să schimbăm becurile arse și ceva mentenanță.     

      Într-o suprafață cam cât o sufragerie mai generoasă, învățau toți copiii, 10 la număr, din ciclul primar, clasele 1-4. Câțiva de clasa I, vreo doi-trei de cls. 3-a, doi de clasa 4. Toți în cămăruța aia mică, până nu demult fară lumină.

     Căsuța cu pricina a fost "donată" de către unul din locuitori, în sensul că i-a lăsat pe copii să învețe acolo. Învățătoarea urcă 35-40 de minute pe jos din satul "principal". Până de curând a fost "una mai bătrână, care făcea carte, aista acum e mai tinerică, dar nu-i așa de bună", îmi zice gazda în timp ce pregătește calul la căruță.

    Cei 10 copii din ciclul primar se strâng în fața casei unuia dintre ei și merg împreună până la școală. Reușesc să se întâlnească fară telefoane mobile (sic!) Semnalul e pe un deal la vreo 100 m urcuș pieptiș.

Drumul era prost. Acum le face unul mai bun, mai lin, care va fi  si pietruit.

Free Miorita_Poienile de sub Munte_06

Free Miorita_Poienile de sub Munte_05

Free Miorita_Poienile de sub Munte_02

Free Miorița_Poienile de sub Munte
Free Miorița_Poienile de sub Munte_01

 

 

Sunt amuzanți americanii, cum se bucură ei că fac vin

Sunt amuzanți americanii, cum se bucură ei că fac vin

     Mă uit la omul ăsta care trăiește în ceea ce se cheamă la ei seflsufficient homestead, adică exact ce fac oamenii de la țară la noi de… când se știu: trăiesc de pe urma muncii lor și a pământului. Bine, el a mai băgat și faza asta cu vlogul, dar per ansamblu cam aia fac și ei acolo.

     Azi domnul Wranglerstar ne arată cum face el vin pornind de la zero, adica de la struguri, respectiv must.  Mă rog, la el nu sunt struguri sunt boabe de soc :)), dar ideea e cam aceeași. Și ce se mai minunează la cum fierbe mustul ăla și cum iese gazul… în fine, este într-adevăr fascinant, dar noi făcând asta de mici copii, crescând practic cu botu-n must, uităm să apreciem niște chestii cu adevărat minunate. Cred că dacă i-aș mai spune că zeama de struguri se poate bea așa cum este, ar fi și mai fericit. Dar ce să mai bei, că la cât must a făcut el acolo, dacă mai și bei din el, nu-ți mai rămâne decât fix de-un șpriț peste friptura de Crăciun. Chiar sunt curios cum o fi vinul ăla din boabe de soc. A încercat careva?

Duceți copiii la școală

Duceți copiii la școală

    În clasa 0  în care e fii-meu, sunt 29 de copii. Vreo 2-3 au parinți care nu și-au permis să le cumpere penar cu stilou carioci și alte mărunțișuri. Mama unuia dintre ei, nu știe să citească, femeie modestă, dar destul de preocupată de soarta lor, atât cât și cum se pricepe ea, dar în toată această știință a ei a înțeles că e important să-și ducă copiii la școală. Și bine face. În prima fază chestia asta te uimește, te… dezamăgește cumva, pentur că ești la 2 pași de București, cu acces la toate cele. Dar pe mine mă bucură. Mă bucur că o mamă analfabetă a înțeles că școala e importantă și face eforturi mari ca cei mici să primească o educație. Așa cum o fi ea. Copii ei vor avea mai multe șanse decât a avut ea. Și despre asta e vorba. Evoluție. Să pui umărul la un trend ascendent. Să-i dai înainte.

     Alții ar fi putut spune, și cred că sunt o grămadă care spun, "ce atâta carte, eu nu știu să citesc și uite că m-am descurcat."  Eu aș plusa și chiar mă gândesc să-i zic cumva, nu știu cum, să încerce să învețe odată cu el să scrie și să citească, pentru că niciodată nu e prea târziu.

 

joy.jpg

Când prima zi de școală n-o să mai fie o mizerie…

Când prima zi de școală n-o să mai fie o mizerie…

… atunci vom ști că avem șanse să ne facem bine. În toate școlile din România prima zi de școală debutează în felul următor:

1- se adună toți elevii în curte. Învățatoarele stau aliniate să-i adune pe cei mici în prima lor zi ever de școală. Trece juma' de oră degeaba pentru că n-au știut, n-au microfoane, n-au scaune sau alte prostii gata aranjate, n-a venit Dorel cu sticla de apă fața de masă și așa mai departe.

2- În fața mulțimii adunate mai mult sau mai puțin forțat, (că n-ai cum să știi unde ai clasa I în prima zi pentru că e secret) stau aliniați așa: Directorul școlii,  directorul adjunct, cel puțin un popă, primarul/viceprimarul și cineva de la poliție sau armată sau ceva similar.[instituție în care românii au mare încredere]

3- Fiecare are ceva de spus mulțimii adunate. Adică minim 5 discursuri inutile pe care nu le ascultă nimeni cu adevărat. Dacă fiecare ar dura 5 minute ar fi 20 de minute, ceea ce oricum e enorm de mult pentru ăia mici. Ce văd ei? Nimic, în afară de funduri de adulți plictisiți "forțați" să asculte baliverne. Vă dați seama cum se simt copiii ăia mici? 

4- În realitate, toate mizeriile astea, durează cam 2 ore: pentru că nu încep la timp, pentru că imnul României, pentru că Daniel preafericitul transmite și el de bine printr-o scrisoare pe care o citesc toți popii din toată țara (vă dați seama ce audiență face moșu'?), pentru că slujbă inutilă lălăită, pentru că se strigă numele fiecărui copil și în general pentru că dezorganizare totală, lipsă de pregătire, pentru că vor ca toate să fie făcute atunci. 0 prevenție(să poți vedea și să știi unde sunt clasele cu o săptămână înainte), 0 interes pentru copil, 0 acțiuni îndreptate spre binele copilului. Ține-l 2 ore în picioare până i se face foame, sete, caca, pișu ca să iubească școala din prima lui zi!

5- La școală la fi-meo fiecare elev a intrat în școală (însoțit evident de cel puțin un părinte) printr-un "tunel" de flori pe care le țineau "sus, sus" alți copii de clasa 2-a poate, nu prea mari, oricum. N-am înțeles de ce era nevoie ca săracii copii să stea cu florile alea în sus până-i dureau mâinile? Părinții normali la cap n-au apreciat chinul ăsta, copiii aflați prima dată la școală numai la flori nu se gândeau după 2 ore de stat printre picioare de adulți, deci ceva complet inutil. "Sus, sus, copii! sus florile!" le spunea învățătoarea când le oboseau mânile și lăsau buchetele ușor în jos. O mizerie rămasă în mentalul colectiv de pe vremea paradelor de 23 august. Vă spun, n-o să ne vindecăm prea curând de chestia asta comunistoidă. Încă se transmite mai departe!

    Dascălii în marea lor majoritate sunt plini de idei comuniste sau neo-comunistoide (psd-iste), cultul personalității e exagerat de viu în mentalul lor și continuă să-l transmită mai departe. Și asta e prezentă peste tot, la orice nivel. Ați văzut povestea cu asfaltarea șoselei București Măgurele pentru vizita lui Hollande? Ăștia suntem!

     Niște oi bete care-și mișcă fundul doar când le mușcă cânele de fund. Pentru că asta învățăm la școală: "Sus florile", "vine dom' primar!", "vine domn' director!", "vine televiziunea", "vine preotul, fă curat prin casă", "Ce-o să zică lumea?!" și așa mai departe.

 

Tata nu muncește, intră în atelier și se joacă

Tata nu muncește, intră în atelier și se joacă

     Cât de tare e chestia asta! Câți dintre voi aveți copii care pot să le spună asta prietenilor lor?

"Ce muncește taică-tu? Tata nu muncește, intră în atelier și se joacă"

     Ăsta e spiritul care lipsește societății noastre: JOACA. Bine, toate beneficiile evoluției societății sunt superbe, de la AC la fotovoltaice, dar ceva îmi spune că scânteia "nașterii" lor nu a venit din joburi anoste de la 9 la 5. Unii sunt făcuți pentru astfel de joburi, bravo lor, keep up the good work, e nevoie și de asta. Alții însă (majoritatea aș spune eu) nu prea. Și de ăștia mi-e cel mai milă.

 

Cu cortul la mare

Cu cortul la mare

     Anul ăsta ne-am luat inima-n dinți și am zis să încercăm experiența "cu cortul la mare 2-3 zile".  Și când zic la cort, ma refer "cu el pe plajă."

Nu camping

     Am încercat în alți ani și varianta camping, dar nu prea ne-a plăcut. Era ca și cum aș fi pus eu cortul la mine-n câmpul cu lucernă, doar că ceva mai încolo la vreo 10 minute de mers, era marea. În plus mai erau și bude infecte, dușuri infecte, lume căcălău, destul de multă gălăgie. Pe scurt: nu prea!

Cu cortul pe plajă

     E altceva. Simți cu adevărat că ești la mare. Ești acolo cu marea tot timpul, mai aproape de atât e să dormi în mare! În fine, zis și făcut! Am găsit o plajă semi-sălbatică, adică erau 2 terase amărâte din lemn, o budă șubredă între trestii, dar spălată cât de cât cu furtunu cu apă, 2-3 salvamari și cam atât. Ăsta era centrul plajei, în stânga și-n dreapta din ce în ce mai pustiu, mai sălbatic și cumva mai frumos. Mai liniște. Noi am ales să stăm la marginea acestui "centru", la vreo 500m de locul unde lăsam mașinile.

     O chestie importantă e umbra. Cel puțin 2-3-4 ore ani nevoie de umbră.  Noi am avut niște umbreluțe și o verandă generoasă a cortului unde țineam și măsuța, dar e drept că umbra unui copac maaare, ar fi fost de vis. Însă pentru 2-3 zile nu e un capăt de țară. Aveam material să fac un umbrar, dar am uitat să-l iau!

La mare cu cortul_1

La mare cu cortul_11

La mare cu cortul_7

 

Dacă ai mai pus vreodată cortul la munte sau undeva pe iarbă, trebuie să uiți tot ce-ai învățat despre cum se pune cortul, pentru că la mare e altă mâncare de pește:

Uită de cuie. Sunt complet inutile în nisip. Cea mai mică adiere le scoate de parcă nici n-ar fi fost acolo și le poți pierde foarte ușor prin nisip. Eu am găsit unul de la cortul dinainte.

În loc de cuie poți folosi pietre. Mari. Sunt cele mai indicate. Dacă n-ai pietre poți folosi sticle de plastic. Imposibil să nu găsești câteva pe plajă. Cele mai bune sunt alea de 5L, le umpli cu nisip, legi corzile cortului și îngropi sticla în nisip. Din fericire noi am găsit pietre. Cele care nu erau prea mari le-am îngropat în nisip pentru mai multă rezistența.

Nisipul e aliatul tău. Poți modela marginea cortului din nisip astfel încât să te protejezi de vreun val mai îndrăzneț, (daca riști să pui cortul prea aproape de apă sau dacă plaja e îngustă).

Noi am avut "norocul" să punem cortul pe o furtună de gradul 4. Dar a ieșit ok-ish!

– Noaptea e frig. Nu ezista să iei sacii de dormit, hanorac șosete și pantaloni lungi.

La mare cu cortul_2

       

       Plimbările lungi pe plajă sunt o plăcere. La noi plimbarea de familie dura 1-2 ore si cei mici abia așteptau să mai descopere câte ceva.

La mare cu cortul_4. La mare cu cortul_6

 

     Un alt avantaj la cort e faptul că e mult mai ușor să vezi răsăritul de pe plajă. Mai ales pentru cei care nu sunt matinali: te trezești cu ochii crăpați, ieși din cort cu sacul de dormit pe tine, dibuiești ceva strălucitor acolo în depărtare, după care te duci și te culci la loc.

La mare cu cortul_răsărit1

La mare cu cortul_răsărit2

     

     Un alt avantaj este pentru copii. Ai mei și-au făcut tot timpul de lucru cu câte ceva. Când nu erau în apă meștereau ceva la nisip, cu pietre cu scoici, cu ziduri de apărare a cortului împotriva valurilor, etc. Nu s-au plictisit deloc, n-au cerut desene, telefoane sau alte chestii. Seara picau lați!

La mare cu cortul_8

 

     Pentru prima dată am văzut un izvor de apă ducle pe plajă. Mi s-a părut fascinant pentru că la câmpie mai rar văd apa ieșind din pământ, iar pe plajă, până acum, eu n-am mai văzut izvoare de apă dulce.Practic acolo e altitudine zero. Cum iese din pământ și mai reușește să și curgă… la vale?!

La mare cu cortul_10

 

     Ne-a plăcut la mare cu cortul. Data viitoare vom încerca ceva mai "sălbatic" și vom încerca și "foc și grătar pe plajă noaptea" cum au făcut unii la vreo 2 corturi de noi. Ceilalți oameni de la corturi au fost foarte ok. Întâmplător am nimerit între 2 corturi de brașoveni cu care ne-am înțeles bine și am povestit destul de mult. Deja am pile la Leroy Merlin în Brașov. 🙂

La ce e bună caligrafia?

La ce e bună caligrafia?

     Cum am mai spus, caligrafia rămâne una dintre cele mai ineficiente materii predate în școală, pentru că nu rămâne nimic de pe urma ei, ba mai mult, aș zice că mai rău încurcă. Vrăjeala că dezvoltă mușchii mâinii, se obișnuiesc copii cu pixul, stiloul, e doar atât o vrăjeală. Mușchii ăia de care au nevoie copii se dezvoltă de când încep să lucreze cu plastilina, apoi să coloreze, să picteze etc. Dar, nu insist din nou pe tema asta.

    Vreau să ridic la fileu 2 probleme:

– Cât de greu e să scoți rețete tipărite la imprimantă? De bine de rău, ăștia care au mai prins ceva din școala veche, mai storc câte ceva și reușesc să descifreze ce scrie pe o rețetă. Farmaciștii cred că fac și ei cursuri speciale de descifrare a mesajelor codate la CIA, MOSAD etc., dar și ăștia sunt pe ducă. Am mers la 3 farmacii azi ca să cumpăr pentru cineva o rețetă de 3 medicamente. O farmacistă n-a vrut să-mi dea pentru că nu era sigură că a descifrat bine și mai bine nu-mi dă nimic. A 3-a a fost sigură pe ea cu privire la ultimul de pe listă. Și aici avem un caz fericit, în care mai dibuiești o literă, două. Dar altele sunt mult mai grave.

 

scrijulitzu

Dacă tot susținem caligrafia așa mult, de ce nu se predă și la facultatea de medicină? Eu aș pune-o materie obligatorie. În toți anii. Serios, nu știu cum reușește tagma asta să ajungă la asemenea performanțe. Am tot respectul pentru medici, dar de ce scriu așa de urât? Cum reușesc? Și nu e vorba doar de urât, că așa privit din avion ar putea fi o artă abstractă reușită, dar e imposibil de citit. Am văzut scrisuri de mână urâte ca noaptea, dar erau citețe, pricepeai tot. Sau măcar să ne scutească pe noi de chinul descifrării, să ne scoată rețetele alea la imprimantă să priceapă tot prostu, nu? Ce, ei dacă ar face o grevă și-ar scrie singuri pancardele?

Când medicii fac grevă

Știrile mele din 27 iulie 2016

Știrile mele din 27 iulie 2016

Lumea nu e un loc mai rău, doar informatia despre lucrurile rele e mai bună.

În curând un singur pașaport în toată Africa – Hello Africa…

Ajutoarele sociale sunt prea mari și oamenii nu vor să muncească

Norvegia vrea șosele flotante pe subapă!

Bitdefender pe Mac

Oamenii incomozi, sunt de fapt utili

Skiatos e ok pentru copii

Case eco subvenționate de stat

 

 

20160709_194855

Sun Palace, probabil cel mai prost hotel din Bulgaria

Sun Palace, probabil cel mai prost hotel din Bulgaria

      Să ne fie clar de la început, nu mă plâng de condiţiile de acolo. La banii pe care i-am dat era de aşteptat oarecum. Adică a fost atât de ieftin, încât dacă mai scădeau la preţ, mi-ar fi dat ei bani să merg acolo. Iar eu sunt genul de om care scoate doi litri de apă din cort  cu cana şi adoarme liniştit. Deci chiar nu sufăr de condiţii de cazare. Dar ce spun aici e pentru restul lumii normale, care vrea, vorba aia, "o budă normală şi un duş cât de cât."

     Hotelul Sun Palace din staţiunea Sunny Beach e probabil cel mai ieftin, dar şi cel mai prost hotel din Bulgaria. Pe din afară şi la recepţie e ok-ish, adică aproape normal spre decent dacă te uiţi la el aşa, din stradă, sau eşti într-o plimbare prin el. Aşa cum le vrăjea managerul de  hotel pe fetele alea de la agenţiile de turism. Le plimba prin recepţie, pe la piscină, toate bune şi frumoase, ţaca-paca, bârzo, bârzo, ne băgaţi şi pe noi în ofertă.

Camera

– Când am intrat în camera de 3 stele (are şi un corp de 4 stele sic!) primul lucru care m-a lovit a fost mirosul de 1989. Toamna.

– camera e măricică

– are balcon

– În prima zi capul de la duş s-a desprins de furtun. Era pus la mişto, să pară funcţional

– 2 zile mai târziu, mirosul din cameră rezistă

– Tv sport din 1997. Cartoon Network în bulgară e horror.(bârzo, bârzo e tot ce pricepeam)

– Toate chestiile aveau urme de uzură grave. Probabil erau aceleaşi de pe vremea regelui ăla al lor care a fost apoi prim ministru.

– Noaptea, apa caldă era apă rece pentru că noaptea nu e soare s-o încălzească.

– o singură priză.

– fără net. Era ceva net, pe bani, multi, un net prost şi trebuia să bagi banii la un tonomat de la recepţie de unde luai o parolă.

 

Restaurantul

     Acelaşi şi pentru săracii de la 4 stele şi pentru amărâţii de la 3 stele. Un împinge tava dubios.

– toate cănile erau ciobite. Şi o bună parte din farfurii. Nu e mare bai, dar ca idee, arată naşpa.

– oamenii, se comportau ca ieşiţi din peşteră, astfel încât salatele erau de multe ori o amestecătură între toate frunzele şi sosurile de acolo. Exagerez, dar ideea e că nu aveau răbdare să folosească intrumentul din fiecare salată şi puneau cu aceeaşi lingura 3 tipuri de salate.

– mâncarea, cu mici excepţii de normalitate, era proastă, pentru că aveau un bucătar prost, dar am să revin cu un ghid de supravieţuire pe tema asta.

– apa de la fântâni era de fapt de la robinet sau de undeva de unde umpleau ei bidoanele alea. Am văzut când au schimbat un bidon d'ăla  şi am observat că nu era sigilat. Ceea ce mi-a atras atenţia şi asupra urmelor de uzura ale bidonului. Ce avem noi la birouri e parfum. Mă refer la igiena instalaţiei şi a bidoanelor. N-am făcut teste la apă. Poate era mai pură decât ce bem noi. Nu ştiu asta.

– pizza de la ora 4, era proastă spre infectă cu gust de ciorapi putreziţi în bocanci uitaţi pe munte. Maxim 2 felii de fiecare persoana care stă la coada.

– am văzut cum s-a rupt un scaun de lemn cu un tip. Sigur, era gras, dar nu exagerat. De fapt era mare, înalt, gen viking, doar că era ardelean.

– un condiment dubios mustea în aer în fiecare zi. Probabil ceva tradiţtional pentru că l-am simţit şi la alte terase.

– ciorbele erau o zeamă lungă, fadă, fără gust. 

– Nu ştiu din ce cauză, dar în afară de mine, toţi membrii tribului au dat la boboci. Pe rând, de la cel mic până la şefa. Că de la mâncare, că de la apa de mare înghiţită, că de la amândouă, nu ştim. Şi nici nu vom afla vreodată. 

– după ce am gustat din sucurile de la "robinet", i-am rugat pe juniori să nu mai bea de acolo. Era o apă colorată cu iz de ceva, mov, portocaliu etc. Deci nu! S-au conformat neaşteptat de uşor. Erau altele mai ok.

Piscina

     Au 2 piscine. Una în interior într-o zonă pe care o numeau băi turceşti sau aşa ceva, cu parfumuri, masaje şi alte nebunii pe care nu le folosea nimeni. Părea ok, dar apa ceva mai rece decât în cea de afară. Şi o piscină în exterior, în curtea hotelului, cu o parte cu apă mică pentru pici.

Ce era stupid la piscină faptul că, teoretic, aveau voie în aia mare doar copii de minim 12 ani. Ăsta era criteriul suprem. Nu înălţimea, nu faptul că ştie să înoate, că e însoţit de părinte sau că are 5 colace sau alte tâmpenii. Nimic. Trebuia să aibă 12 ani şi pace. Dacă avea 12 ani putea să se înece liniştit.  Atât de imbecil era şi directorul hotelului, cam cât e regula asta de tâmpită.

Serviciile

Ca la stat. Proaste! Tăntici plictisite, sictirite de treaba pe care o aveau de făcut. Singurii care-şi dădeau duhul pentru patrie erau animatorii. Frumuşei, frumuşele, vesele, voioase, zâmbitoare. Incercau să spele din "mizeria" care mustea în aer. Şi uneori le ieşea. Oamenii percutau la prostioarele lor de joculeţe, karaoke şi alte chestii.

 

    Destul de mulţi puştani nemţi, veniţi probabil cu banii strânşi din alocaţia pe ultimul semestru, făceau mult tămbălău după ce beau litri din poşirca aia de bere rece, care era de fapt singura cale de a nu te dezhidrata fără să te otrăveşti. Asta e, sunt tineri se distrează, chiar m-au amuzat la început. Până când au greşit uşa la 3 dimineaţa. Am ieşit şi eu la ei, după ce mi-au bătut în uşă, ca restul oamenilor cu copii de pe acolo: "Sorry, sorry wrong door!" mi-a spus o nemţoaică cu privirea pierdută şi belciug în nas. (n-am nimic cu pierceingurile, dar ăla era exact belciug).

În concluzie, eu nu cred că o să mă întorc în Sunny Beach. Doar un city break la Nessebar şi atât. Mergeţi voi! 🙂

Știrile mele din 19 iulie 2016

Știrile mele din 19 iulie 2016

De ce nu e bună monarhia

România devine al 22-lea membru CERN cu drepturi depline

Și Germania vrea doar mașini electrice dupa 2030

Sfaturi: cu copii la mare

Ministerul Culturii are o șefă ok.

Satul tradițional din Deltă construit de deținuți.

Un plan de ars grăsimea de pe corp

Nessebar_4

La mare la bulgari

La mare la bulgari

     Trebuie spus de la început faptul că litoralul bulgăresc are mult mai mult potențial decât cel de la noi. Pur și simplu fizic, e mai lung, plajele sunt în mod natural mai ok, mai cu nisip, mai fără scoici, mai fără alge, decât la noi, relieful ușor deluros îi dă un aer mediteranean, iar potențialul turistic e mult mai mare. De exemplu, Sunny Beach este o stațiune de 4 ori cât Mamaia, cu +200 de hoteluri înregistrate oficial. Și asta e doar una. Apoi avem Balcic, Albena, Nisipurile aurii, etc.

Revenind la Sunny Beach, cu liniuță, să nu ne plictisim:

Balamuc. Atmosferă tip Mamaia, aglomerație (dar fără să te calci în picioare din simplul motiv că e mult mai întinsă), plajă și vreo 2-3 rânduri de străzi pietonale paralele cu plaja, pe care se aflau magazine, hoteluri sau terase.

Sexshop rules. Prea multe chestii legate de sex având în vedere că erau destul de multe familii cu copii. Excesiv de multe sexshopuri, sexshow-uri, suveniruri în diverse forme, haine negre mulate, impletituri etc. Am scăpat ca prin minune de întrebări d'alea complicate din partea juniorilor.

Exchange-urile la tot pasul îmi amintesc de România anilor 90. Parcă la noi au mai dispărut, s-au mai spălat. Sau așa mi se pare mie.

Găsești și muzică bună. Am văzut câteva terase unde cântau formații pe gustul meu. Tip hard rock, cover-uri cunoscute. Aproape orice terasă avea live music, dar nici una cu muzică populară, cum erau toate anu' trecut în Neptun.

Condiment ciudat. În multe localuri predomină mirosul unui condiment, ciudat, care nu-mi place și care face mâncarea să aibă gust de șosete scoase din bocanci umblati 5 zile pe munte. L-am simțit la hotelul Sun Palace, la o șaormerie și pe lângă câteva terase. Fără să-l caut, doar așa plimbându-mă, m-a luat de nas și a dat cu mine de pământ.

Toți vor piscine. Hoteluri de lux amestecate cu d'alea "de săraci", dar majoritatea cu acces la o piscină. Cele care n-aveau piscină, se "milogeau" la cel mai apropiat să-i lase și pe turiștii lor la piscină.

Parcări improvizate. Un jmecher local a "concesionat" o stradă, a blocat-o la un capăt cu niște chestii din beton și la celălalt capât cu o barieră. A pus taxă și zice că are parcare privată. Hotelul unde am stat n-avea, dar ăla merită un episod dedicat.

– Un cabinet medical privat cere 46€ doar ca să se uite medicul la tine fără nici un tratament nimic, nimic. Doar se uită! Care medic e plecat și trebuie sunat să vină.

Bulgarii nu prea știu engleză. Mai repede te înțelegi cu ei în română. Sau rusă.

Plaja e decentă. Fără scoici, fără prea multe alge puturoase. 10 leva șezlongul, 10 leva umbreluța. Există și o zonă FREE, (doar de dragul numelui și vrei să stai acolo) bine delimitată, dar cam mică, unde poți sta pe rogojina ta românească. 

Masaj pe plajă. O tipă destul de hot făcea masaj pe plajă sub un umbrar branduit. (probabil studentă la ANEFS). S-a topit toată când a venit un don Juan d'ăsta cu pătrățele să-i facă și lui masaj. N-am mai văzut ce-a ieșit, dar am surprins expresia feței tipei (Uhaa!) când s-a întors să-și ia uleiurile sau ce avea ea nevoie.

– Ca să scapi de tămbălăul de amestec de Mamaia și Costinești în vremurile lui bune, mergi 5 km până la Nessebar, orașul vechi, unde parcă intri în cu totul altă lume.

Nessebar_10

Nessebar_9

20160705_202914

Nessebar_8

Nessebar_7

Nessebar_6

Nessebar_5

Nessebar_4

Nessebar_3

Nessebar_2
Nessebar_1

 

    La plajă, i-am spus unui modovean că ne place în Nessebar. A zis neimpresionat… "Da, case din lemn. Așa erau și în Siberia." Lucrase 14 ani în Siberia la ceva exploatare forestieră sau ceva, n-am înteles prea bine din româna complicată și arhaică pe care le folosea. Cert e că răcise atât de tare la plămâni, încât acum nu mai simțea arșita, putea sta la soare oricât de mult, oricât de tare ar fi fost soarele.

Venise cu autocarul din Republica Moldova în Sunny Beach probabil pentru că era mai ieftin. Eu l-am bănuit că se simte mai bine aici, mai printre ai lui, deși se declara iubitor de România s-a prezentat cu varianta rusificată a numelui și îi venea greu să vorbească românește. Acum muncea mult în altă parte și venise aici ca să… stea. Degeaba.

La mare vreau doar o camera cu baie și AC pe o plaja neștiută de nimeni cu WIFI și nisip fin și un drum de maxim 5 km până la primul supermarket/piață/mâncare. Sau Grecia!

Știrile mele – 4 iulie 2016

Știrile mele – 4 iulie 2016

Așa se face politica in realitate( pe din dos, o moștenire de pe vremea Fanarioților)

O paralela între Yugoslavia și UK pe tema #Brexit.

Legea supermarketurilor cu produse românești e o prostie

Casa ideală a unei familii cu doi copii

Carrefour cumpără Billa. Sper să nu ia și practicile lor de hoți.

Acordul de asociere UE-Moldova a intrat în vigoare

Scade prețul la gaze

Branding regional

 

Știri de week-end 2 iulie 2016

Știri de week-end 2 iulie 2016

– Avem și noi grădinițe în care copii stau 80% din timp afară.

O reclama funny la IKEA

Farage e bou 

Putin le dă voie rușilor să meargă la mare în Turcia

O sticlă de apă plată cu aur in ea,(apa are aur în ea) ar putea costa 25€

Gaura de ozon a Pământului se reface. Va fi gata prin 2050

Voluntar în România – câteva detalii tehnice

Voluntar în România – câteva detalii tehnice

     În ultima parte a poveștii legate de Free Miorița și campania Lumină pentru România, desfășurată la Blata Roșie din județul Botoșani, aș vrea să dau câteva detalii tehnice legat de sistemul pe care l-am instalat la fiecare casă, pentru a avea  o imagine clară.

     Așadar, sistemul pe care l-am instalat a fost compus din (scuzați limbajul de lemn, dar nu sunt electrician, vorbesc precum restul lumii) :

– 1 panou de 250w/h (pe timp optim)

– 1 tablou de siguranțe. Am pus 2 siguranțe: 1 pe alimentarea de la panou, si alta pe traseul de lumină.

– 1 regulator de încărcare de 30A (daca-mi amintesc bine)

– 1 acumulator deep-cycle, pe gel, de 100Ah.

– 1 invertor cu sinusoidă modificată de 600W.

– mai multe "lămpi" pe leduri (în funcție de mărimea și nr. încăperilor) la 12V, fiecare lampă având un consum de 18W. Am pus lumină și în casă și afară și la grajdiuri și unde mai avea omul nevoie. Nu șitu câți lumeni avea o lampa, dar așa din ochi eu estimez undeva la 400-600 lumeni, alb rece.

– un prelungitor cu 3 surse.

– toate firele le-am trecut prin copex ignifug, și acolo unde podul era populat, l-am trecut prin copex metalic să nu-l roadă șoarecii.

     Familiile cu copii au primit în plus câte un TV Samsung (fabricat în România), un DVD player și 1,2 DVD-uri cu desene animate Disney. Toți banii necesari derulării campaniei au fost dați de Dedeman. Curentul din prize la un asemenea sistem nu e mult, dar le permite să:

 – aibă lumină oriunde am pus lampă pe leduri, chiar și în zilele înorate

– să-și încarce telefonul oricând, fără să mai meargă în satul vecin pentru asta.

– să încarce o lanternă, acumulatori etc.

– să pună un radio

– să se uite "o leacă" la TV.

– să folosească un laptop etc. În general consumatori mici.

Poate nu pare mult, dar numai dacă ne gândim că un telefon încărcat tot timpul poate însemna o ambulanță venită la timp, tot e suficient încât să merite efortul.

 

20160609_035049

Free Miorița_Balta Rosie_12

Free Miorița_Balta Rosie_14

Free Miorița_Balta Rosie_13

 

 

 

Voluntar în România – episodul 2. Partea caldă

Voluntar în România – episodul 2. Partea caldă

     M-am tot întrebat ce face diferența între ei acolo, de ce femeia aia are o "casă" cu 2 camere din care văd cerul prin acoperiș și-ntr-una din camere stă porcul, iar celălalt are fântână-n curte, 2 cai, o mobră, animale, o casă normală, livadă, etc. Și mă gândeam că diferența ar putea veni dintr-o brumă de bani pe care unii o au, alții nu. Și în timp, chestia asta face diferența. Dar nu e doar asta. E vorba de felul cum se organizează fiecare. Iar asta vine din atitudinea pe care o au în primul rând față de viață.

foto Muntean Valentin

foto Roxi Pop

foto Laurențiu Vasilief

foto Ionuț

     Unii luptă și cu dinții să le fie mai bine lor sau măcar copiilor lor, unii se complac în situația în care sunt, au renunțat la luptă din diverse motive, le-au plecat copiii, au îmbătrânit, iar alții pur și simplu se îneacă în alcool."Euforia" dată de alcool e singura stare de Nirvana pe care o cunosc și pe care o țintesc. Nu știu mai mult și nici nu vor mai mult.

 

foto Ionuț Vlad

     La una din case un tată înalt cu o palmă mare și umflată de la atâta muncă, ține în ea un puștiulică rușinos de vreo 3 ani. Încape tot în palma lui tăică-su. De câte ori am încercat să vorbesc cu el își băga tot capul în piept, privea-n pământ si nu zicea nimic, dar mustăcea pe ascuns când îl gâdilam. Avea un păr blond și o privire ageră, inteligentă.

    – Înainte am avut de toate, am avut și vacă și cal și căruță, dar am avut niște necazuri și a trebuit să le vând. Dar vreau să-mi iau iară. Aia di colo e văcuța mea, acu' am luat-o. Am dat 16 milioane pe ea, îmi spune tatăl Rușinosului. Mă uit de pe acoperiș în direcția în care-mi arată și văd într-adevăr o frumusețe de văcută albă cu pete bălțate maro. Pare de rasă bună. Pentru el e o avere, o șansă pentru Rușinosu ăla mic.

     La casa portocalie lucrurile erau aproape normale: Le lipsea lumina, apa curentă și buda în casă. În rest totul era cât se poate de bine, în condițiile alea. Tatăl muncea din greu și avea planuri mari. Mi-a arătat viitoarea lui livadă, multe animale, avea teren de lucrat și așa mai departe. Copiii mergeau la școală și învățau bine.

     La prima casă unde am montat sistemul, cel mai mare copil avea 17 ani. Surorile gemene, cele mai mici, aveau doar câteva luni. Cel mare nu făcuse liceul. Se dusese direct la muncă. Mi-a zis că vrea să plece de acolo să nu mai audă de locul ăla. Vrea să vină la București, că are o mătușă-n Bragadiru. I-am zis că nici acolo nu-i ușor. Dar probabil el știa mai bine, judecând după săgețil pe care i le arunca din priviri lu taică-su!

    Pentru oamenii ăia  gospodari care muncesc din greu și vor să iasă din sărăcie merită tot efortul pe care l-am depus noi acolo, pentru ei, "înghiți" revoltele ălora care se ceartă cu noi că le-am pus prea puține becuri, pentru toți cei 20 de copii din Balta Roșie a meritat munca aia depusă. Faptul că au lumină și o brumă de curent în prize, nu le rezolvă problemele pe care le au, dar sunt sigur că e o gură de oxigen bine venită pentru cei care se luptă pentru vremuri mai bune, e o mâna întinsă pentru tatăl Rușinosului, pentru toți copiii de acolo care nu vor uita ușor ziua când niște oameni în tricouri albastre le-au montat un panou pe casă și au avut lumină și au văzut poate pentru prima dată, desene animate. 

    Pentru ei și pentru bucuria lor sinceră, curată, pentru zâmbetele ălora mici, pentru privirile ațintite la ercranul tevelevizorului, pentru toate astea a meritat tot efortul depus de Free Miorița și prietenii ei voluntari care vor continua să "lupte împotriva fatalismului mioritic".

Free Miorița_Balta Rosie_12

foto Laurențiu Vasilief

foto Laurențiu Vasilief

foto Laurențiu Vasilief

O chestie pe care am observat-o peste tot pe unde am montat sisteme forovoltaice, e faptul că cei mici, păreau mai ageri, mai conștienți de condiția lor decât unii dintre părinți. Copii păreau a fi ancorați în realitate, chiar dacă unii nu plecaseră niciodată mai departe de câtiva km. de casă unde era școala. Copiii, spre deosebire de părinți, știau să umble cu telecomenzile, aveau curaj să apese pe butoane, copiii erau mai optimiști, mai bucuroși, mai recunoscători, mai sociabili cu noi, decât unii părinți.

 

Voluntar în România – episodul 1. Partea rece

Voluntar în România – episodul 1. Partea rece

     Săptămâna trecută am participat la prima acțiune serioasă de voluntariat. (las la o parte plantările de copaci și alte lucruri mai mici similare). Alături de Free Miorița și alți voluntari de prin toată țara am mers în Balta Roșie, din județul Botoșani, unde am montat 15 sisteme fotovoltaice offgrid, pentru iluminat și curent necesar consumatorilor mici.(telefon, tv, laptop, acumulatori, etc)

     Balta Roșie e un sătuc sau un cătun, un pâlc de case așezate pe vârful unui deal, într-o zonă de podiș la +30 km de Botoșani. Pe vremea lu' Ceaușescu toate cele câteva case fuseseră propuse spre demolare și oamenii urmau a fi strămutați în orășelul Flămânzi sau Prisăcani. Dar, ghinion de neșansă, veni rebeliunea și comuniștii nu-i mai demolară pe oameni. Se reîmpărțiră terenurile fiecare luând ce nimeri după criterii doar de nimeni știute. Principala ocupație a oamenilor e agricultura (cereale, grădină, pomi, animale). În următorii 25 de ani de la plecarea vechilor comuniștii, noii comuniști instalați, n-au făcut nimic pentru ei.

La un moment dat, probabil  după ce iatlianu și neamțu au cumpărat majoritatea terenurilor pe care le exploatează agricol, din nou, probabil la presiunea lor, un primar s-a scremut tare, tare și a asflatat drumul. Drum pe care, evident, circulau și utilaje agricole de mare tonaj. Execuția proastă a dus la distrugerea drumului în scurt timp și revenirea la situația inițială din anul 1601.

– fără drum

– fără curent

– zero utilități

– fără școală, fără dispensar, fără cârciumă. Nimic, nimic, nimic. Doar case și drumuri de pământ. (da, și casele erau tot din pământ). Singurele semne ale evoluției omenirii era un generator și telefoanele mobile care se chinuaiau să prindă semnal. În rest totul la fel ca-n secolul 17.

 

Free Miorița_Balta Rosie_8

Free Miorița_Balta Rosie_3

Free Miorița_Balta Rosie_6

Free Miorița_Balta Rosie_5

Free Miorița_Balta Rosie_1

 

    În comunitatea lor mică și plină de neajunsuri, lucrurile sunt așezate de zeci de ani, poate 100, nu știu. Fiecare îl știe pe fiecare ce poate și cum e și ce fel de om e. Realțiile între ei sunt stabilite și clare. Unele gospodării sunt mai îngrijite decât altele, unii au mai multe decât alții, unii muncesc mai mult decât alții, unii au mai mult decât alții. Exact ca-n restul societății, doar că totul e mult mai redus ca volum și toate aspectele sunt direct observabile. La fel ca-n restul societății noastre moderne și acolo se aplică reguli similare. Cine muncește și se organizează are, cine nu, nu.

Sărăcia lucie

Na, eu am mai fost pe la țară prin Oltenia, am și crescut pe acolo la începuturi și de-a lungul copilăriei am avut ocazia să văd tot felul de case de chirpici, destul de sărăcăcioase. Deci nu eram chiar străin de lumea asta sau poate nu realizam lucrurile astea atunci, deși am în minte niște imagini foarte vii din copilărie. Când am ajuns la prima casă, am văzut 3 corpuri de casă cam cu câte 2 cămăruțe fiecare. I-am intrebat care cum, unde stă să știm unde montăm instalația, panoul și tabloul de siguranțe cu prizele. Am intrat în fiecare din case. Așa mare amărăciune și dezastru eu nu mai văzusem până atunci decât în cortul unor țigani șătrari. Dar ăia erau cu șatra, așa erau. Aici păreau case pe dinafară, dar pe dinăuntru era dezastru.

Free Miorița_Balta Rosie_4

Free Miorița_Balta Rosie_11Incendiul

– Aici în mijloc stă cineva? o întreb pe una dintre fetele din casă, de vreo 10-12 ani. 

– Nu mai stă nimeni acum. A stat bunicu, dar o ars, îmi spune cu o seninătate și banalitate de parcă aș fi întrebat-o câți ani are.

– Cum adică a ars? întreabă colegu'

– O murit, o luat foc în casă.

    Rămânem șocați de naturalețea cu care povestește chestia asta o fetiță de 10 ani, care probabil a fost martoră grozăviei, încercând totuși să inspectăm stabilitatea încăperii. Se văd urme vagi de încercări de renovare. Niste scânduri noi puse peste căpriori, încearcă să formeze un tavan. Apoi observăm niște resturi de tencuaială albastră pe pereti, cu forme ciudate negre, parcă într-un model futurist de zugrăvire. În secunda 3, îmi dau seama că erau urmele flăcărilor lăsate pe tencuiala peretilor în timpul incendiului în care arsese bunicu, fapt care mă face să mă simt ca-n serialul ăla ("Profiler" parcă-i zicea,) cu tipa aia paranormală care avea flashuri de imagini de la scena crimelor. Cam așa eram și eu când am realizat de unde e modelul futurist al tencuielii albastru cu negru.

 

Revolta

     Înainte de a demara acțiunea pe teren, a fost o etapă de documentare, în care Iulian și alți voluntari au mers pe la oameni pe acasa să vadă câți sunt care au copii, cum stau si tot felul de detalii premergătoare executiei campaniei. În etapa asta au fost la ce-a de-a 2-a casă la care am montat sistemul. Acolo 2 corpuri de casă. Vedem o femeie înconjurată de copii. Curtea e dezastru la fel ca la prima. Erau vecini și cumva la marginea satului. Aflăm ce într-o casă stă ea cu barbatu (plecat la încarcat baloți la italian cu 40 lei/zi) și în corpu celălalt stă moșu, bătrânu, si el plecat undeva la muncă.

     Bun, analizăm stabilitatea caselor și decidem să punem panoul si prizele pe casa în care stau copiii și să tragem un fir pentru iluminat și în casa Moșului, care stătea într-o cameră singur. Zis și executat. Peste 2-3 zile, în timp ce transportam niste materiale la o altă casă din sat, ne oprește Moșu (pe care nu-l vazusem până atunci). Oprim deschide Iulian geamul si începe Moșu să ne ia la … certe, cum de e posibil lui să-i punem doar un bec și ălora (nepotului lui și familiei nepotului) să le punem 3, da' el de ce nu are și el un panou pe acoperiș și de ce nu are bec și pe hol, da' primăria știe ce facem noi aici?, da' o sa se ducă să ne reclame la primărie. I-am explicat că n-avem nici o legătură cu primăria, că noi le-am montat lumina asta gratis, că Dedeman a dat banii și ei nu trebuie să plătească nimic și că ar fi bine să se înțeleagă între ei că doar stau în aceeași curte, sunt neamuri etc, etc. I-am mai montat Moșului încă un bec să se mai domolească pentru că într-o dimineață se luase rău la ceartă  cu nevasta lu' nepotu-so, pe fond de acool. De dimineață!

     Ca voluntar care vrei să faci un bine pentru că dai pe afară de optimism și vrei să crezi că poate fi o lume mai bună, chestiilea astea sunt greu de digerat și trebuie să ai stomac pentru așa ceva. Tu te duci acolo de la sute de km distanța, te chinui să strângi fonduri, să cumperi materiale, să asiguri toată logistica, să aduni voluntari care să stea prin poduri obscure alături de șoareci să tragă fire, sau să-și cumpere autan pentru a se apăra de purecii din casă, transpiri, înghiti fum și praf, te murdărești, te cațeri pe tabla încinsă de pe casă, doar ca să aibe ei lumină. Și vine unu' d'ăsta nemulțumit și face pipi cu boltă pe tot efortul ăsta. Și atunci te simți nasol și vrei să-i lași în "pacea" lor.

Apoi judecând la rece după un timp, vezi că lucrurile trebuie văzute altfel. De ce merită totuși să faci asta, vă zic mâine!

 

De ce am dus copiii la McDonalds?

De ce am dus copiii la McDonalds?

     Da, știu am nenorocit pe viață copiii, i-am dus la Mec. Știu toată pologhia, aștept blestemele vegane. Între timp să vă spun de ce am ajuns la asta.

     În primul rând de lene. Ca să potolești doi copii destul de mofturoși la mâncare în timp ce ești prin oraș, trebuie să le dai ceva care le place, care știi că vor mânca și tu nu vei risipi bani aiurea. Nu e vorba neapărat de bani, ci de ideea de a-i risipi. Apoi trebuie să le cumperi în cantități exacte cât ar putea ei să mănânce la ora aia, după cum au ei chef, ceea ce nu e prea ușor.

     Problema este că majoritatea restaurantelor se adresează adulților. N-au porții pentru copiii sau meniuri combinate pentru copii. McDonalds, are. sandwhich-uri mici, sucuri mici, și alte porții mici. S-a gândit la asta și e unul din motivele pentru care vinde. Cât am stat la rând, din 10 clienți vreo 4 au luat happy mealuri, ambalate în chestii colorate cu desene, cu o jucărie mizeră în ele, chestii care contează pentru cei mici.

     De ce nu fac așa ceva și ăștia axați pe salate? Și de ce nu folosesc și ei ingrediente normale, adică d'alea cu gust? fără roșii insipide, măsline de cauciuc și alte tâmpenii? Cât de greu e să faci un meniu dedicat copiilor? Să faci un ambalaj  cu personaje din desene și să pui o jucărie ieftină-n el?

Aparent e destul de greu. D'aia vinde McDonalds!

Salată verde

Până unde mergeți cu toleranța?

Până unde mergeți cu toleranța?

     Ca orice om normal sunt un mare adept al libertăţii de exprimare şi al libertăţii în general. Încerc să fiu cât pot de tolerant tocmai pentru a nu limita libertatea celorlalţi, pentru a nu îngrădi modul de manifestare sau pentru a nu influenţa normalitatea fiecăruia.
     Totuşi, ca mai toate lucrurile pe lumea asta orice are o limită. Și m-am gândit zilele astea la limita toleranţei  pe care societatea o are privind subiectul orientărilor sexuale ale celorlalţi şi am imaginat câteva etape:
     1- prima etapă ar fi acceptarea ideii de homosexualitate sau orice altceva similar, pe scurt LGBT. Asta înseamnă că cineva acceptă ideea că există aşa ceva, acceptă în teorie şi că există undeva, pe lângă ei, în altă parte, nu ştiu unde, nu vor să ştie, dar știu că există și sunt de acord să fie acolo, la ei.
      2- al doilea nivel ar fi acela că cineva e ok cu toate ideile şi acceptă prezenţa lor, o vede fizic într-o formă sau alta,  vede că sunt homosexuali, dar nu e de acord cu manifestările în spaţiul public. Există astfel de oameni, care sunt de acord total cu ideea, dar nu vor să vadă acele manifestări în spaţiul public.
     3- al treilea nivel ar fi acela că, la toate cele dinainte se adaugă un fel de recunoaştere din partea statului. Aici intră legalizarea căsătoriilor între persoanele de tip LGBT şi a tuturor drepturilor ce decurg din asta dreptul la căsătorie, dreptul la divorţ şi câteva chestii legate de dreptul familiei, moştenire, etc.
     4- al patrulea nivel ar fi cel legat de copii care este cel mai controversat. A tolera sau nu dreptul cuplurilor LGBT de a crește copii, a fi sau nu de acord cu asta! In SUA s-au făcut studii asupra copiilor crescuţi de astfel de cupluri şi rezultatul a fost în coadă de peşte: unii copii erau ok, alţii nu. Problema este că până la vârsta de 12 ani copiii au nevoie de ghidare. Lăsat liber să aleagă orice, el va fi confuz. Aici e o chestie care ţine de felul cum sunt educaţi copiii fără legătură cu cu orientarea sexuală a celui care oferă educaţia, ci cu actul educativ, (care diferă) pe de o parte. Iar persoanele LGBT pot oferi o educație cel puțin la fel de proastă ca și persoanele normale. D'aia unii copii din studiul ala erau ok, alţii nu. DAR, pe de altă parte, copiii sunt pe principiul monkey see, monkey do! 
     5- al cincilea nivel ţine de viata sexuala a persoanelor de tip LGBT. Se merge foarte mult pe ideea de cum se simte: sunt băiat, dar mă simt fată sau invers. Prin urmare pot să fac sex în funcţie de cum mă simt. Nici o problemă până aici, DAR pe acelaşi argument şi logică aud că merg mai nou şi avocaţii pedofililor: "domnule clientul meu se simte copil și d'aia a facut ce a făcut. Practic, e doar un copil care vrea să facă sex cu alt copil, deci ar fi ok."
Ei bine eu nu cred ca e ok. Toleranța mea s-a oprit mai sus de chestia asta.

Dincolo de toate astea mai e și chestia cu libertatea opiniilor, care în situații ca asta, sau ca cea legată de religie, libertatea opiniei se transformă în "ești ca noi sau ești distrus, înapoiat, bătut în cap", adică dacă spui că ești creștin, vei automat asimilat cu pupătorii de moaște sau ăștia care se lasă călăriți de popă pentru iertarea păcatelor și alte tâmpenii. La fel, dacă spui că nu-ti plac gay-ii, vei fi considerat incuiat la minte, înapoiat, se duce naibi libertatea de opinie, ești linșat. Cam cum se întâmplă discriminarea inversă în SUA, de nu mai poți să-i spui unui negru nigga'  că ești mâncat.
    Știți ce mi se pare mie ironic în toata povestea asta? Faptul că mulţi dintre cei care spun că apără drepturile LGBT zic despre ceilalţi că au o gândire de Ev Mediu. Când de fapt, mergând pe ideea de acceptare a aproape orice, nu ajungem în Evul Mediu, suntem undeva prin perioada antică a Imperiului Roman, prin vremea lui Caligula sau cam așa ceva. Acum, depinde de fiecare ce crede că e mai înapoiat.

 

Cel mai bine te ascunzi în mulțime

Cel mai bine te ascunzi în mulțime

     Ca să nu-mi zic mie că vorbesc aiurea în necunoștiință de cauză, să nu fiu ignorant și ca să fiu complet împăcat că n-am cum să votez PSD nici de data asta, am aruncat o geană pe strategia candidatului PSD la primăria Măgurele: Le găsiți aici ( am încercat să le pun, dar rezulția era execrabilă și nu puteai citi nimic). 

Ce am observat eu așa din fugă, fără prea multă analiză. Marea majoritate a temelor abordate urmează a primi o soluție finanțată prin PNDL, Programul Național de Dezvoltare Locală, adică ăsta

Abordează următoarele teme:

UTILITĂȚI: Apă canal, gaze pe toate drumurile din localitate și toate utilitățile în zonele de expansiune imobiliare. Bani? De la buget, de la PNDL. Promisiuni bombastice. Doar pentru iluminatul public, (chestie finalizată cred că in proporție de 70%) vrea să ia bani europeni. De ce? (să ia bani europeni pentru tot orasul, dar cu care să termine doar ce a mai rămas? Nuuu)

TRANSPORT ÎN COMUN: Ne ajută Firea cu RATB-ul, iar pe ăștia cu microbuzele îi punem să le mai spele, să pună o tapițerie nouă. OK, nimic de zis, Foarte bine. Deși cred că ăștia cu microbuzele n-ar trebui să existe. Dar să zicem că e de bine.

INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ: Modernizarea soselei București Magurele. Păi are cât? 2 ani de când s-a făcut? Aaa vrea să spună partea care ține de sectorul 5. Deci face Firea și aici. Deci nu el, Firea sau PMB, sau sectorul 5 altcineva. Dar o trecem și noi că dă bine. "Asfaltarea tuturor drumurilor din localite" Pe bune? Mai pune cineva botul la așa ceva. Știm că e imposibil. Deci nu, nu va face asta pentru că e imposibil în România. Nu cred. Mă scuzați, dar nu cred așa ceva. Legăm șoseaua București Măgurele de șoseaua Giurgiului. Care e rostul? Sunt deja legate prin  2 variante: Centură și Jilava. Aaaa… mai facem una acolo prin câmp? De ce? Ceva terenuri în zona? Nu știu.

SANATATE: dezvoltarea actualei policlinici, ambulanța 24/h, camera de gardă, aparatură medicală. Foarte frumos. Am mai văzut asta într-un program. E ok.

EDUCAȚIE: Reabilitarea grădinițelor și școlilor + o gradiniță cu program prelungit nouă + o creșă + un centru de excelență (?) pentru elevii de gimnaziu și liceu. WOW! Eu știu că erau probleme cu numărul de învățătoare și educatoare. Adica se chinuiau să aducă una,două în plus. Dar noi facem o grădiniță întreagă cu program prelungit + o creșă.  Din nou, NU CRED!

DEZVOLTARE ECONOMICĂ: Asta e mișto. PSD Măgurele vrea să aducă în oraș marile lanțuri de magazine care să-și ia marfa de la micii producători agricoli din zonă. Primăria asigură un parc de ambalare și depozitare a fructelor și legumelor (precum și "branșarea la utilitățile necesare" Sic! –apă și canal-) În mintea lor, Kaufland de ex., va veni în Măgurele și-și va lua marfa de la toate bătrânelele care pun pătrunjel în grădină, pentru că le va oferi primăria consultanță juridică să se asocieze în asociații de producători. Eu văd în schema asta 2-3 surse de șpăguță. Dar să nu fim răi, să zicem că ar fi cinstiți și ok. Ei chiar cred că pot garanta sau obliga vreun magazin gen Kaufland de unde să-și ia marfa? Apoi mai zic ceva de un parc industrial în care se vor angaja STRICT oameni din Măgurele. Iar o reminescența comunistoidă prin care ei cred că le pot spune privaților pe cine să angajeze.

Ideea de piață pentru agricultorii din zonă e ok. E normală. Să vândă ei direct. Cu asta sunt de acord.

SIGURANȚA CETĂȚEANULUI: sistem centralizat de monitorizare a spațiului public. HELLO? Există și se extinde. E on going, de ce-l mai trecem aici pe listă?

REABILITAREA TERMICĂ: Din nou, s-a făcut, se face. De ce apare pe listă?

TIMP LIBER: o promisiune a unui complex megaloman cu: piscină descoperită, dar și bazin olimpic (implicit acoperit, dacă e olimpic), un teren de fotbal, dar și un teren multi funcțional acoperit.  Toate astea în timp ce restul de 3-4 terenuri mici, răsfirate pe toată suprafața orașului zac în paragină.

INTEGRARE SOCIALA: Adăpost pentru situații de urgență? wtf? Manuale pt copii din familii defavorizate ok, cantină socială ok.Teoretic.

LOCUINȚE PENTRU TINERI: loturi de case (branșate la utilități – sic! din nou, apă și canal) pentru 1000 de familii. 1000? Nu e cam mult? Ideea e ok, a mai făcut-o și ăla din comuna Peștera. Bun!

PATRIMONIUL ADMINISTRAȚIEI LOCALE: vrea să schimbe PUG-ul pentru că ăla făcut de colegul lui de partid e ilegal și nu e public. Sanchi! Și o sa fie bani și de renovat ruine! Prioritate 145!

 

     Bun! Cam așa stă treaba cu strategia PSD pentru Măgurele. Eu observ așa:

o fugă de a scrie proiecte pentru absorbția de fonduri europene. (doar 2-3 proiecte sunt menționate ca fiind finanțate din fonduri europene și alea sunt în mare parte deja executate)

Proiecte megalomanice, promisiuni mărețe cu bugete infernal de mari pentru capacitatea unui orășel. De ce? Pentru că acolo te poți ascunde cel mai bine, de acolo poți șuti fără să se simtă, fără să se vadă, fără să bată la ochi. Nimic nou. Așa se face-n România de 25 de ani, așa am trăit în comunism 50 de ani, e greu să ne dezvățăm de asta. Dar de undeva trebuie să începem.

multă incoerență: – Facem o a 3-a stradă de legătură când avem deja 2 nu foarte folosite.

                           – Facem un depozit de legume fructe unde producătorii agricoli locali să-și ambeleze marfa și s-o vândă supermarketurilor, dar facem și o piață unde să vândă ei. Cam cât pătrunjel mănâncă oamenii                                                        în Măgurele încât să cumpere și din piață și din "Kaufland".

                           – Facem piscină descoperită, dar și bazin olimpic, teren de fotbal, dar și teren acoperit, în condițiile în care vreo 3-4 terenuri mici, punctuale, EXISTENTE, stau în paragină și lumea se joacă pe ele așa cum sunt.

Sorry! Dar nu, nu mă convinge  strategia asta! NEXT!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Știrile mele – 19 aprilie 2016

Știrile mele – 19 aprilie 2016

Despre respect și copii – de acord.

Studiu: Dacă omenirea ar vrea, ar putea renunța la combustibilii fosili în 10 ani

După Elveția și Australia testează livrarea de colete cu drone

Suzelle face o mică seră. Se pot "fura" câteva idei DIY

PDF to word. Moca

A început săptămâna "Școala Altfel"

Protestatari Greenpeace pun măști de gaze statuilor din Londra

200 mil de barili de petrol au stat în stand-by în petroliere pe ocean, așteptând finalizarea negocierilor exportatorilor de petrol de la Doha

foto

Știrile mele – 14 aprilie 2016

Știrile mele – 14 aprilie 2016

– Profesori atlfel pentru copii mai puțin norocoși

Uscătoarele de mâini cu jet de aer, împrăștie cei mai mulți microbi.

Cum se ascute un cuțit

Mâncarea ieftină afectează negativ sănătatea și mediul

În Harghita 48 de proiecte de mediu vor primi peste 650.000 lei în cadrul Programului Spații Verzi

Țigănie la Opera Națională

Campionul mondial la prăjit cafea este un român de 29 de ani, Alexandru Niculae

 

foto

Știrile mele 12 aprilie 2016

Știrile mele 12 aprilie 2016

What's inside, un canal youtube de urmărit

Despre mesajul trupei Taxi cu lemnul și spațiile mici

Unii se sufocă-ntre betoane 🙂

Oameni care nu înțeleg cum funcționează lumea

Cam scumpă viața la țară

Fantastic Beasts – trailer. "This November…", fraților mai e un secol până la toamnă. "this november" de parcă suntem în 30 octombrie.

Proiect:Tinerii sub 25 ani scutiți de impozit

Parcul Tei se redeschide în luna mai sub tema "Tărâmul Fermecat". Nu aici a fost povestea copilului ucis de maidanezi? Nu contează o să fie o roată d'aia mare în care să ne dăm.

Fără copii instituționalizați până-n 2020?

Desktop gardening. Crește-ți salata pe birou.

În următorii 50-150 de ani nivelul oceanelor ar putea crește cu 6-9 m

 

 

Școala în Finlanda

Școala în Finlanda

     În timp ce Ministerul Educației de la noi are impresia că poate schimba educația prin schimbarea manualelor. (ok, ar putea, dar ar fi infim), finlandezii au schimbat întreg conceptul de școală, de metodologie, de predare, de obiective, etc. Cu totul altceva. Și ceva-mi spune că nu e rău.

10.500 de metri pătrați găzduiesc: școli primare și secundare, departamentul pre-școlar, casa pentru tineret, sala de servire a mesei, o sală de teatru, biblioteca, sala de sport și altele. 

Orele de studii au loc într-o atmosferă relaxată. Fiecare copil e liber să-și aleagă poziția dar și locul pentru orele de studii, iar comunicarea cu semenii în timpul orelor este încurajată.

Interacțiunea cu mediul este susținută de ferestrele imense, cu  care este dotată școala. Astfel copii nu se simt prizonierii unui plan de studii sau captivi în 4 pereți.

 

Soluții?

În timp ce unele sunt greu de imaginat spre imposibil. ( De ex. nu cred că vom avea vreo școală în România, în sistemul public de educație, care se semene cât de cât cu asta de mai sus. E greu, e scumpă durează mult, etc.), altele sunt atât de simple și fac o atât de mare diferență. E vorba doar de bună voință. (de ex. Ce-ar fi să se renunțe la alinierea aia stupidă a băncilor în sălile de cursuri. Cât e de greu?)

– Cât de greu e ca profesorii de muzică să-și facă meseria, să pună audiții, să "explice" muzica, orchestra, instrumentele, etc. (Noi am avut noroc și aveam un prof pe care-l ajutam să vină cu pick-up-ul în zilele în care aveam audiție muzicală)

– Cât de greu e ca profii de desen, de sport și alte materii să-și facă treaba așa cum trebuie. Să explice niște notiuni de desen, de sport, să treacă pe la fiecare-n parte să-i dea un sfat.

Sunt chestii simple care țin de bunăvoința și de caracterul dascălului.

Citiți și enervați-vă mai mult aici

De ce e important să dormim!

De ce e important să dormim!

     Puneți mâna și dormiți 6-7 ore pe noapte că se pare că e groasă treaba. Nu e de glumit. Și lăsați cafeaua. Serios! Un somn bun e sănătate curată. Și da, contează și orele la care dormi! Când băieții mei dorm suficient, parcă am alți copii. Pe bune, zici că sunt de pe altă planetă. Cooperează, răspund frumos, își iau apă singuri, nu au fițe și figuri, etc. Într-un fel sau altul cred că e valabil și pentru adulți.

De ce nu avem echipe de fotbal?

De ce nu avem echipe de fotbal?

Sau și mai general, de ce nu avem fotbaliști buni! 

     Pentru că singurul post de radio care mai difuzează muzică e Sport total FM, vrând, nevrând ascult tot felul de informații din sportul românesc pe care nu le găsești nicăieri altundeva, așa, adunate.

În fine, cam pe la orele la care ascult eu, mai mereu e jale mare, plânsete cu bocete, lacrimi de corocodil, vis-a-vis de situația fotbalului românesc. Intervenții telefonice de la te-miri-ce persoane din lumea fotbalului din liga 2-a, a 3-a, de prin toate cătunele țării, echipe d'alea la care jucătorii vin la antrenamente după ce termină jobul sau chestii d'astea.

     Dar să nu credeți că la echipe, care altă dată învârteau milioane, lucrurile sunt mai breze. Aud de exemplu, acum câteva săptămâni, că jucătorii Rapidului, ăia care sunt peste tot acasă, jucau pe… Atenție! navete de bere! Și eu am crezut că e o glumă de autobază, numai că nu e: o navetă pentru egal cu nu-știu-ce echipă, o bere pentru înfrângere și o navetă pt fiecare jucător, dacă obțin victoria, sau cam așa ceva.

Eeh… ăsta e nivelul fotbalului din România la ora actuală. De ce?

1- pentru că nu sunt bani. Da, ok, nu sunt bani, știm cu toții asta și aici e un cerc vicios. Nu sunt bani pentru că nu e performanță și nu e performanța pentru că nu sunt bani. Bun! Trecem peste. De ce nu sunt bani? Pentru că nu s-a construit pe baze serioase. Banii care au fost, au fost bani furați, făcuți ușor, spălați și așa mai departe. Acum nu mai sunt.

2- Alta e buba mare. Mai important decât lipsa banilor este lipsa educației în sportul ăsta. Lipsa unui minim de disciplină.

Generația de aur, de bine de rău, aveau disciplina aia comunistă, inoculată de partid, de școală, peste tot în toate mediile. Oamenii cam știau de frică. Și nu, nu era ceva bun, dar întâmplător s-au adunat câtiva și au obținut niște rezultate uimitoare. În rest nimic, zero, restul generațiilor au fost oglinda evolutiei lu' Mutu care se zbate-n agonie undeva prin lumea a 7-a  a fotbalului. Cand am auzit de el ultima dată plecase de la Ploiești, undeva și mai rău.

Reveninda la lipsa de educație și disciplină din fotbal. Chestia asta era valabilă încă de la jumatea anilor '90. De unde să iasă jucători calumea dacă la cluburile de fotbal din toată țara, așa cum spunea antrenorul meu de atletism de mai târziu,  primul lucru pe care-l învată copii când merg la fotbal este să-și târșească picioarele când merg și să scuipe. Apoi învață să înjure. Astea erau primele lecții. Dacă nu le știai pe astea, n-aveai nici o șansă.

Am avut un bun prieten în copilărie care era un talent înăscut la fotbal. în clasa 1, era ales în echipele de fotbal făcute de ăia marii, (+14 ani) la bloc. Omul își știa treaba cu mingea, dar era puturos din cale afară. Nu-i plăcea să alerge, nici nu putea să alerge prea mult. A mers la fotbal la antrenamente, apoi la liceu sportiv, praful s-a ales de el, de viața lui de cariera lui. Înca stă cu părintii și n-are nici o perspectivă. Ratare totală, un talent risipit aiurea!

Cu un altul m-am întâlnit dupa 25 de ani de când nu ne văzusem din cantonamentul la fotbal în clasa 4-a. Părea ceva mai ok decât primul, dar nu cine știe ce. Și el un talent, o tânără speranță. Și exemple sunt multe. De ce?

Pentru că antreorii n-au disciplină, n-au tactică pedagogică, n-au strategie. Singura chestie, aparent, cu cap și coadă, pare a fi  școala de fotbal de lui Hagi, care ar cam trebui să dea rezultate și pe mainstream media. E de urmărit!

foto

 

De ce s-au fâsâit torțele?

De ce s-au fâsâit torțele?

     Cineva e supărat că un proiect rock superb s-a fâsâit ca o brichetă rămasă fără gaz pe un stadion gol și întunecat. Fără să vreau să-l contrazic pe om, că văd că are diplome în domeniu, îmi spun și eu părerea mea, total neavizată, despre acest proiect fâsâit în mod sublim!

     Dan spune că proiectul, deși mișto, s-a fâsâit pentru că internetu e rău și pentru că ăia care au comunicat sunt mici și habar n-au avut de conflictele isotrice dintre Bitman și Minculescu, mai cunoscut drept "ăla de la Iris" și trebuia marșat mai mult pe împăcarea asta istorică dintre cei doi, care "au călcat pe tarlale de orgoliu" ca să facă o melodie și un videoclip, aka proiect. Acum nu se mai fac videoclipuri, se fac "proiecte."

Revenind… părerea mea este că "proiectul" s-a fâsâit din același motiv pentru care toate filmele cu un casting extraordinar, care adună spuma spumelor și crema cremelor sunt niște porcării. Așa și melodia asta, e o porcărie, iar scandalul că e sau nu o furăciune nici măcar n-a ieșit din sferele "specialiștilor" în showbiz. Practic "proiectul" s-a fâsâit pentru că:

1- Internetul e rău. Da, internetul e rău și format din oameni cărora nu prea le pasă de certurile a doi moșuleți de acum, atenție, 25 de ani. Adică acum un sfert de secol, lucru care pe internet echivalează cu toată perioada mezozoică.

2- Melodia e proastă. Sunetul ăla de tobe care vrea să sune a glonț (?) sau whatever, e o mare porcărie neinspirată. Accentul melodic ce pică pe ultima silabă a mesajului " s-aprindem torțeLE", (ce e aia? wtf?) te face să crezi că cel care cântă asta, e ușor instabil. Dus cu pluta. Cântă lin, lent, iar la final are o "ieșire" d'asta inexplicabilă. Vrei să urlii, urlă tată de la început, nu la finalul mesajului. Fii bărbat!  E ca și cum ai înjura pe unu cu juma de gură să nu te audă și la sfârșit urlii "… băăă!" 🙂 

3-  Videoclipul e prost. Apariția lui Minculescu e de-a dreptul grotescă. N-avea ce căuta în clip. Punct. El n-a fost un frumos niciodată și era o perioadă în care era cool să fii urât, mai ales în rock. Dar, din nou, aia era acum 25 de ani. E ca și cum te-ai mira că Alice Cooper nu mai are succes cu fața lui de acum.

4- Ideea de conflict, de război, că vezi doamne conflictul dintre cei doi e ca un război, iar toate scenele aduc a Primul Război Mondial. Jenant! Hiperbola asta e numai în mintea celui care a gândit "proiectul". M-aș mira să aflu că ar mai exista ceva de genul ăsta în mintea celor 2. Bitman pare așa de out of place, încât nu mai poate nici să mimeze rock-ul. E complet străin.

5- Întreaga idee de conflict fizic, gen război, fie el și terminat cu împăcare, nu cred că mai vinde în 2016. Conștiința socială a uitat de război, care s-a terminat acum 70 de ani. Nu mai răspunde nimeni la ideea de conflict, decât poate dacă e împotriva corporațiilor sau sistemului. Poate.

6- O buna parte din cei cărora le era dedicat proiectul ăsta de împăcare, au încă vie memoria evenimentului de la Colectiv. Chiar dacă n-au fost acolo, dar au au copii care au prieteni care au fost acolo sau cunosc pe cineva care știe pe cineva care a fost acolo. Targetul proiectului a reactionat la ce s-a întâmplat în Colectiv. Având asta în minte, chiar n-ar trebui să te mai mire de ce nu se aprind torțele.

 

 

 

Știrile mele – 4 martie 2016

Știrile mele – 4 martie 2016

Puteți urmări de acum filmele săptămânii. Eu n-am timp, încep săpăturile de primăvară. 🙂

Suntem occidentali și ne atașăm de chestii. Orientalii sunt altfel

Ăștia suntem, niciodată mulțumiți

Lecții de robotică pentru copii

F1 cu drone. Prima cursă în Dubai

Tipul ăsta spune că are importanță cum tai cartofii înainte să-i faci piure. Nu cred! 🙂

 

Mor copiii de foame și jumate din cei apți de muncă se scobesc în nas 24/7

Mor copiii de foame și jumate din cei apți de muncă se scobesc în nas 24/7

 

     Mare zarvă cu privire la nu știu ce studiu, (încă n-am dat de un link sau ceva cât de cât oficial, în afară de statusuri pe facebook și un grafic văzut la Cristi care probabil îl are de la World Vision România care au pus și ei un status cu datele astea fără sursă, link, explicații. Le-am cerut detalii pe mail. Aștept), cum că "225 000 de copii din România se duc la culcare flămânzi."

Eu rămân sceptic în general cu privire la majoritatea studiilor de piață (mai ales cele online) pentru că sunt ușor de falsificat și greu de verificat. Un studiu adevărat costă enorm și durează, iar marja de eroare e mult mai mare decât zic ei, chiar dacă îl fac "pe bune".

     Revenind, sunt aproximativ 200 000 de copii per generație în România. Aș fi tare curios cum au stabilit gradul de înfometare al copiilor, să zicem între 0-5 ani. Eu dacă-l întreb pe fi-meu de 4 ani dacă i-e foame, răspunsurile au un grad de eroare de 80%.Uneori după ce termină de mâncat și de băgat în el ca haplea se ridică de la masă și zice că i-e foame. Alteori urlă că i-e foame, ia 2 guri și zice că s-a săturat.

Revenind la calcule 200 000×5= 1mil de copii au grad de raspuns eronat să zicem, nu 80%, dar 50%. Daca au luat în calcul copiii până-n 18 ani avem 18 generații X 200000 (aproximativ)=3.6 mil de copii. Din care 1 mil. nu știu pe ce planetă sunt când îi intrebi dacă le e foame, ăia de 1-2 ani nu prea știu ce e aia și-ți rămâne ție să stabilești cât de foame le e lor când se culcă!

Și asta nu e singura situație de genul ăsta din studiu. Găsim tot felul de exprimări vagi sau interpretabile:

– "trăiesc cu riscul sărăciei", "expuși riscului sărăciei". Ce e sărăcia? Cât de mare să fie riscul ca să spui că trăiești cu el? Teoretic toți oamenii trăiesc cu riscul ăsta.

– "46% din persoanele intre 18-60 nu au ocupație". Ca și cum jumătate din populația aptă de muncă ar sta și-ar tăia frunză la câini, s-ar scobi în nas și-ar mânca rădăcini din pădure. Sunt și d'ăștia, prea mulți chiar, dar eu nu cred că sunt jumătate. Hai să fim realiști puțin.

în fine nu mai insist pe alte bălării și calcule. Rămân sceptic cu privire la veridicitatea studiului și uimit la cât de ușor dăm mai departe fără să judecăm puțin. Chiar și eu fac asta uneori, pe alte domenii.

 

foto

John Oliver despre educație sexuală

John Oliver despre educație sexuală

Speranța unui ocean planeta mai curat vine de la niște adolescenți

Speranța unui ocean planeta mai curat vine de la niște adolescenți

 

     Proiectul a fost conceput inițial de niște puști, niște adolescenți din Olanda. A strâns fonduri și este foarte aproape de o testare pe "teren".

foto

Școli cu grădini

Școli cu grădini

     Salut ideea ca fiecare școală să aibă grădina, precum și cursuri de grădinărit pentru elevi. E o chestie care ține de supraviețuire. Nu e un moft, nu e o fiță. E o chestie esențială de conservare a speciei umane care așa a supraviețuit de când a ieşit din peşteră și a obosit să mai alerge după animale. Și e bine să nu uităm asta. (Apropo de cât ar supraviețui omenirea dacă n-ar mai fi curent de mâine).
Bun! Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Ceea ce vedem la Bogdan e una, dar ideea că fiecare școală își poate asigura hrana din propria grădină, nu mi se pare realistă.

     Și să vă spun de ce. Zic ei în filmul ăsta ceva de 720 de porții de mâncare. O familie normală (4-5 membrii să zicem) ca să-și poată asigura mâncarea exclusiv din ceea ce muncește pe tot parcursul anului are nevoie de aproximativ jumătate de hectar (ceva mai mult de 1 acru, cam 5000mp). Și de aici nu vă imaginați că-și iau coca-cola și banane. Vorbim de o hrană relativ restrânsă, dar gustoasă și curată. De aici îți iei TOT ce mănânci. Mie, mi se pare puțin sincer să fiu, dar cam așa umblă vorba-n sat, că asta ar fi suprafață necesară. Probabil minim, să supraviețuiești.

foto

Ei și acum să redimensionăm asta la nivelul a 720 de porții. Ce suprafată avem? Exact! Cam mult pentru niște copii s-o lucreze. Fie ei și mulți.

Ideea pe care ar trebui să o reținem e că, dacă vrei să trăiești exclusiv din ceea ce produci, ar trebui să faci doar asta și cam atât. Ok, să  zicem că avem tehnologie (motorină, bani?) și-ți mai rămâne timp să scrii un articol pe blog. Dar în mare cam cu asta te ocupi. Îți faci de mâncare! Cam ce făceau bunicii noștri pe vreamea comuninștilor, prin 80 când magazinele arătau așa pentru că totul mergea la export să ne plătim datoria către FMI.

foto

 

 

De ce a crezut toată lumea povestea de la Liceul Vianu

De ce a crezut toată lumea povestea de la Liceul Vianu

 

    Ultima "distracție" din mass media e povestea cu tânărul de la Liceul Tudor Vianu care s-a târât în genunchi în fața profesorului până la catedră pentru a-și mări o notă. Chestia a fost provocată de colegii celui cu pricina, care se pare că i-au lansat în glumă provocarea asta, nicidecum de profesor, așa cum a vuit internetul, iar târârea a fost o chestie simbolică, elevul fiind de fapt în prima bancă și imediat oprit de profesor "Așa ceva nu se face". Chestia asta a degenerat în cu totul altceva profesorul fiind pus la zid de mai toată lumea.

     Bun! Aacum, să trecem rapid peste următoarele aspecte filosofice.Oamenii consumă sute de știri pe zi și nu le pot verifica pe toate din 3 surse. Că pur și simplu n-au cum, nici dacă ar ști, nici dacă ar vrea. Și dau share din empatie, pentru că le e cunoscut ceva din povestea respectivă, se simt cumva aproape de personaje și de trăirile lor. Povestea cu pricina a plecat tot din clasă, cel mai probabil de la unul din elevi. N-avea cum altfel. Nu cred că i-a pândit cineva pe gaura cheii sau a fost totul premeditat pentru a-i face rău profului. Astea-s povești. Îmi imaginez că unul din colegi a povestit în pauză altor colegi care au povestit altor colegi, are au povestit acasă care aveau o mămică sau tătic blogger sau ceva de genul ăsta. Și ca orice poveste a căpătat noi și noi înfloriri din partea fiecărui povestitor. Și cam asta a fost. A urmat și varianta mai realistă povestită de "Adevărul", culmea!

Dincolo de toate astea, de ce a crezut lumea așa de ușor povestea? Știri mincinoase sunt multe, vedem asta zi de zi, dar nu depășesc de obicei un anumit segment de cititori. Asta însă, a sărit din tiparele știrilor-minciună. DE CE? 

     Pentru că povestea e mult prea aproape de un adevăr trist care există. A dat glas unor chestii ținute sub preș. Nu e cazul ăsta, dar cred că în aproapte toate marile orașe a fost (poate încă mai este) cel puțin un astfel de profesor de tipul celui descris în povestea asta înflorită. Da, sigur toate poveștile sunt înflorite, că așă e folclorul, dar pe de altă parte știm că fum fără foc, nu prea iese.

La noi în liceu au fost cel puțin 2 cazuri pe care le știu personal. Unul destul de grav, celălalt să zicem doar ieșit din comun.

     Cel mai puțin grav, era un prof de istorie care pe lângă corijențe exagerante, inexistența notei 10, n-aveai voie să intri în clasă după el și alte chestii  bizare, despre care să zicem că le punem pe seama unei exigențe deosebite, omul era atât de defect încât dacă lipsea toată clasa, scria și vorbea singur 50 minute, justificând că el și-a ținut ora. Deci vorbea singur la 4 pereți. Preț de 50 minute. Și da, dacă-l luai în serios și învățăi tot ce și cum zicea el, aveai toate șansele la olimpiada de istorie. Într-un final omul a părăsit învățământul și s-a retras într-un muzeu! Fără să uite să lase câteva legende de tipul "e ăla pe care l-au pus elevii în cuier", el fiind foarte scund și pirpiriu.

     Apoi al 2-lea caz, dacă ai terminat orice liceu în Slatina până în anul 2000 și-un pic, e foarte probabil să fi auzit de Gobe, (porecla, numele îmi scapă acum), unul dintre cei mai buni profesori de limba germană din județ și probabil din țară la un moment dat. Un om de o cultură și cunoaștere muuult peste media profesorilor din generațiile vechi. Pe lângă germană era doxa de filosofie, doxa de istorie, doxa de drept. (deși era prof de liceu). Ce să mai, deștept, elevi olimpici, tot tacâmul. Prin aniii '90 când liceul era subdimensionat ca nr de clase, se mai făceau ore într-o anexă a liceului unde pe vremea lu' Ceașcă se țineau orele de atelier. Anexa nu avea încălzire sau era defectă. 

Ce făcea Gobe? îi punea pe elevi să rupă din jafurile de scaune și bănci care abia se mai țineau și să facă focul în fundul clasei ca să se încălzească. True story! Asta nu e poveste, oricine din generația lu' frate-meu poate confirma. Apoi omul era un germofob irecuperabil, în ultimul stadiu: deschidea ușa de la clasă cu batista încă de pe vremea lu' Ceaușescu (uneori o închidea cu piciorul) și dacă doamne ferește tușeai la oră, nu doar că ieșeai instantaneu afară într-o rafală de jigniri, dar te alegeai și c-o notă mică. Și multe alte povești unele înflorite, altele pur atutentice. A lăsat și el în urmă povești de tipul l-au prins niște elevi la colț și i-au înnegrit fața. În cele din urmă, aproape de pensionare, a fost exclus din învățământ pentru că a bătut două fete ai căror părinți l-au și dat în judecată. Avea el o problemă cu fetele. Cu vârsta nebunia i s-a accentuat și în cele din urmă a trebuit să plece. Fără însă să lase sute sau mii de traume în urmă. Dar avea elevi olimpici! Era bun! Și toți directorii de liceu l-au tolerat și protejat până când nu s-a mai putut! Iacs, jeg!

     Radu Greceanu, al doi-lea mare liceu din Slatina după Ion Minulescu, a avut și el ciudații lui. Un prof de chimie care întâmplător mi-a fost vecin toată copilăria. Nu mai știu povești de la clasă, erau dar le-am uitat detaliile (poate  spune cineva în comentarii). Dar ce pot să spun e că, atunci când îl vedeam, noi copiii de la bloc fugeam de el. La propriu! Ne împrăștiam ca potârnichile când îl vedeam că vine de departe, pentru că era imposibil să nu se ia el de noi cu ceva. Chiar dacă ne prindea că stăm cuminți pe bancă, ceva greșisem noi în mod sigur și se lua de noi. Așa că, până pe la 12 ani preferam să fugim de el. Apoi raporturile s-au mai echilibrat.:) Și într-un final toată lumea îl ignora pe nebun. Mai ales după ce i-au crescut fetele și au fugit și ele de acasă ca să scape de nebun.

     Ce vreau să zic e faptul că defecți d'ăștia cu rezultate și elevi olimpici au existat și încă mai cred că există. Dar lumea îi tolerează, tace din gură pentru ca are reputație bună, are olimpici, e domn' profesor. Nebunia lui e tabu. Nu e ca la multinațională, unde dacă ridici glasul în ședința se duce pisi la HR. Și îmi doresc din suflet ca lucrurile astea să se schimbe, îmi doresc liceeni de bună credință care să nu mai  tacă și să tolereze comportamente deviante de genul ăsta. Îmi doresc ca olimpicii ăia pe care nebunii ăștia îi pregătesc, să dea cu ei de pământ când sar calcul și încalcă toate normele și drepturile posibile. Îmi doresc și le doresc liceenilor să-și dezvolte un spirit civic onest, să-și cunoască drepturile, să învețe bine pe TOATE planurile și să taxeze pe bună dreptate derapaje de genul celor de mai sus.

Și să aibă grijă să nu degenereze, să nu dea voie să mai scape povești înflorite de tipul celei de la Vianu! Sau dacă scapă sa le remedieze rapid așa cum au făcut acum. Asta ar presupune să realizeze importanța poveștilor pe care le spun, a cuvintelor alese de ei. Și desigur, un curs de social media e must have la liceu. Cu exemple d'astea care să le arate puterea statusurilor și responsabilizarea lor.

p.s. da, am dat și eu share la povestea asta, am crezut-o tocmai pentru că știam că există povești mai grave. Asta e. Mă duc la reeducare! Dați cu pietre-n comentarii! 

foto

 

 

O dulcegărie de week-end

O dulcegărie de week-end

Oricâte tatuaje ai avea, oricât de lung ar fi părul sau barba, oricât de dur ai vrea să pari, în fiecare zace un copil disperat după joacă!

Mettetevi al riparo: state per essere colpiti da un'esplosione di dolcezza! ? #TheSweetest

Posted by Real Time on Wednesday, September 2, 2015

 

Fă-i copilului un arc. O să-i placă

Fă-i copilului un arc. O să-i placă

 

     Mai ales dacă-l implici și pe el în proces. Cumva, depinde cât e de mic și de îndemânatic. Nu trebuie să-l faci în 20 de minute ca tipul de mai jos și pe parcurs poți să-i explici niște chestii despre ce și cum se întâmplă. Din câte am observat ai mei sunt mult mai atasați de jucăriile pe care le fac eu, decât de restul. Sau așa mi se pare mie. Plus că rezistă mai mult timp. Am să încerc și variantă asta de arc din PPR (cred că așa-i spune la tipul ăla de țeavă de plastic).

sabie lemn_dac

 

De ce nu vorbim și scriem corect?

De ce nu vorbim și scriem corect?

 

     Răspunsul la întrebarea asta e unul filosofic în primul rând. Ce e corect? Unii spun, corecte sunt normele, legile. Alții, mai pragmatici, spun corect e cum zic cei mulți și ceea ce se întâmplă în realitate. Adevărul e undeva la mijloc între curentele astea două aflate într-un permanent conflict. Pentru că normele dacă nu sunt revizuite, aduse în real, tind să devină inutile, depășite de evoluția "lucrurilor din teren". La fel, lucrurile din teren, lăsate să zburde fără existența unor reguli,  o vor lua cel mai probabil razna.(de aici se naște o altă discuție despre sursa regulilor, dar o lăsăm pe altă dată).

     Revenind la scris și vorbit, am pornit rândurile astea de la "supărarea" unora că de ce se spune "face sens", (ăsta e doar un exemplu), nemulțumirea generală fiind însă, de ce traducem cuvânt cu cuvânt (mot-a mot sic!) unele expresii din alte limbi, în loc să căutăm sensul lor în limba română. De ce nu folosim expresiile noastre românești, de ce mutilăm limba română și așa mai departe. Pentru că:

1- Limba (oricare ar fi ea) își caută prin vorbitorii ei, maximul de eficiență. În perioada în care trăim asta înseamnă rapiditate în exprimare și transmiterea succintă a unei idei, a unui mesaj, eventual cât mai încărcat de semnificații. De ex. când spui într-un context mai mult sau mai puțin potrivit This is Sparta! ai în spatele acestor 3 cuvinte o întreagă civilizație și numai cei inițiați, care au văzut filmul "300", vor înțelege sensul ei  și gluma, dacă e cazul. Ne place sau nu trăim timpuri în care lucrurile se întâmplă extrem de rapid, în timp real chiar. Când acum câtiva ani mai existau ziare de sport tipărite, cronica unui meci se scria la ziar în timp ce meciul încă se juca astfel încât după minutul 90 să o și tirmiți la corectat tipografie și ce mai urma. Probabil că acum, lucrurile sunt și mai rapide și chiar se metamorfozează din cauza asta, în altceva.

2- Asta cu viteza se întâmplă datorită evoluției tehnologice a lui google, facebook și în general a internetului care au permis ca omul de rând, de oriunde ar fi el, să fie inundat de un ocean de informatii, pe care trebuie să le priceapă, să le digere și să le dea mai departe. De ce?  Pentru că sunt prea multe și nu știe cum să le gestioneze. Lumea asta e prea mare, prea mișto și prea nasoală în același timp,  încât trebuie să faci cumva să trăiești în oceanul ăsta de informații. Și ai tendința de a da prea repede din mâini și din picioare crezând că te deplasezi in vreo direcție. Nu e așa, însă oamenii ajung să învețe să înoate diferit.

3- Stilul de viață și valorile s-au schimbat. Tot pentru că totul se întâmplă pe repede-înainte (FFW sic!). Nu mai avem timp de pălăvrăgit aiurea. Opera s-a schimbat pe cinema și nu mai avem pauza de X minute dintre acte în care să le arătăm celor din jur în fraze și gesturi pompoase cât de culți și/sau deștepți suntem. Nici cărțile nu mai sunt așa de groase, pentru că vremea descrierii peisajelor, a picăturilor de ploaie care cad sau trăirile interne și a gândurilor zbuciumate a trecut. O comparație deșteaptă, 3 cuvinte bine alese sunt suficiente. Vezi explozia de meme-uri și citate virale cu care ai putea educa o generație mai bine decât o face ministerul educației.

4- În plus, trăim vremurile în care video e la putere. Uitați-vă la vloggerii ăștia mici (ca vârstă) câte vizualizări au. De ce? pentru că e mai ușor. Lor le e mai ușor să vorbească în fața camerei decât să buchisească la taste 3 cuvinte. De ce să se chinuie cu 10 degete pe taste să facă tot felul de mișcări și să-si coordoneze mâinile și mintea în același timp, când se pot concentra doar pe una.(că nu le iese, e altă problemă) Dar ideea e că ei sunt eficienți în procedura de transmitere a mesajului. Eu am scris acum 20 de rânduri, motiv pentru care cei mai mulți nu-și vor bate capul să le citească, că n-au timp, că e prea mult, că vin altele peste ei, că era mai simplu să fac un vlog cu tema asta.

Tot legat de tineri: Nu le pasă dacă scriu greșit. Ei știu că majoritatea dintre ei scriu aiurea, dar nu le pasă, nu asta e important pentru ei, ci faptul că sunt băgați în seamă, că pot să transmită ceva,  că au view-uri, like-uri și altele. Pentru ei imaginea se conturează din alte elemente și noi strâmbăm din nas că nu sunt aceleași cu ale noastre.

5- Apoi, odată cu  globalizarea inevitabilă e normal să existe schimburi/împrumuturi/adaptări de expresii între limbi. Sunt nuanțe pe care nu le ai în limba română ("common sense") la fel cum sunt nuanțe pe care le ai doar în limba română ("dor").

     Personal nu văd o tragedie în expresiile care mă zgârie pe urechi și sunt destul de tolerant (cu o limită) încercând să surprind esența mesajului, dincolo de formă. Singura parte tristă e că-ți dai seama că îmbătrânești. 🙂

smart kids

O chestie mișto cu marketing de 2 lei

O chestie mișto cu marketing de 2 lei

Ați auzit poate de Casa Experimentelor un loc excelent în care poți merge cu cei mici (peste 3 ani parcă) să faceți diverse experimente cu magneți, cu gravitație și alte minuni ale fizicii în special.

20160125_155148

Puteți sta pe un pat de cuie, de exemplu

Casa experimentelor

sau puteți încerca să desenați în oglindă

20160125_163414

 

Sa vedeți cum se formează niște valuri:

20160125_162726

Cum se atrag magneții

20160125_162611

Si multe alte chestii mai mult sau mai puțin complicate.

20160125_155152

20160125_155405

20160125_162709

 

Partea cea mai interesantă e camera în care se află bobina lui Tesla sau așa ceva și alte câteva chestii interesante și luminoase în care ni s-a spus că sunt gaze nobile și care arată cam așa:

      Bun toate astea sunt minunate, excelente, mergeți să le vedeți luați și copiii cu voi, sunt în zona Târgului Vitan, intrarea se face de pe Splaiul Dâmboviței și până pe 2 iulie 2016 intrarea e gratuită. Ei și acum ajungem la partea cu "marketingul de 2 lei". Comunicarea lor cu surle și trâmbițe e așa: veniți la noi că e frumos, avem de toate și intrarea e gratis până pe 2 iulie. Când te duci acolo, semnezi ceva formular că-ți pui casa la bătaie, cu nume și prenume, dar mai presus de toate tronează un banner mare, la recepție pe care scrie ceva de genul "Donați pentru Casa Experimentelor. Suma recomandată 20 ron/persoana."

Bun, pe majoritatea oamenilor care vin acolo nu-i deranjează să doneze pentru știință. #Forthekids, știti voi. Dar nimicnicia mesajului (și ceva-mi spune că vine din partea elvețiană a proiectului, nu cea română), e faptul că face apel la un sentiment de jenă pe care-l resimte fiecare când vede banner-ul ăla cu îndemnul la donație și precizarea unei sume pe persoană. Mi se pare o formă mascată de a pune preț pe intrare cu portița de a comunica "intrare liberă" Și asta nu e ok.

Donația e un act unilateral, benevol, teoretic. Practic prin anunțul ăla pus acolo așa mare se forțează atât aspectul de "benevol", cât și cel de "unilateral". Da, undeva pe site-ul lor într-un colț, precizează asta, dar surlele și trâmbițele, nu. Cam la fel cu clauzele alea cu scris mic.

 

Universitățile mor și nici măcar nu știu

Universitățile mor și nici măcar nu știu

 

     Discrepanța dintre realitatea din piață și lumea universităților e mai mare ca distanța de la București la Sydney. Și asta nu e o chestie nouă, de ieri, de azi. E valabilă încă dinainte de '89. Diferența era că atunci nu trebuia să ai șomeri și se găsea un loc pentru fiecare, astfel încât statistica ieșea bine.

După '90, când s-a schimbat puțin socoteala, a început hemoragia de șomeri și utilitatea diplomelor a început ușor, ușor să scadă. Universitățile au făcut orice ca să supraviețuiască mai puțin să se reformeze, să se uite-n piață și să zică: "Bă țara are nevoie lopătari cu diplomă. Hai să facem Facultatea de Științele Sapatului și Șanțuri." Nu, n-au făcut asta. Ei au scos locuri cu plată pentru a da și mai multe diplome, ca să le scadă valoarea și mai mult.

Sigur, mai sunt și alți factori, demografici, culturali (du-te maică, fă o facultate, fă-te om!), dar pe scurt cam asta e treaba.

Acum, văd la Ruxandra că niște englezi au zis "Fuck it! Nu ne mai interesează ce diplomă ai. Știi să sapi șanțuri? Ia lopata asta și treci la treabă. Știi să te legi la șireturi? Bun! Du-te la raionul încălțăminte." Și e normal să fie așa. În economia reală, pe angajator nu-l interesează că ai tras bășini la Universitate sau în Piața Romană. Lui îi bat la ușă niște clienți pe care vrea să-i servească. Mâine, dacă se poate. Și n-are timp de diplomele tale care ies la 1 an după absolvire că trebuie semnate de niște adormiți.

Universitațile au devenit un filtru prost pe care oricine îl poate trece cu bani. În momentul de față ele sunt ca dinozaurii ăia care dacă-i mușca altu de coadă urlau de durere peste 3 zile când le ajunge informația la cap. Vor supraviețui natural doar cele care întâmplător sau nu se vor plia pe nevoile pieței. Restul se vor diminua atât cât poate piața să absoarbă. Nu pot fi 2 mil de medici veterinai pentru că în rural oamenii n-au bani să ducă curca la veterinar. Sorry!

Deja angajatorii nu mai mizează prea mult pe filtrul "ce facultate ai făcut", ci se uită la CV: "Ai 25 de ani. Ce ai făcut până acum?" "Păi am fost la facultate" "Mda… ok. Altceva?"  

Asta nu înseamnă că nu trebuie să înveți. Din contră, trebuie să înveți tot timpul, dar nu lăsa niște ratați să se ocupe de asta. Filtrează-i, alege-ți singur modele dacă ai nevoie, învață singur, învată să înveți, să pui întrebări, să vorbești, să răspunzi cu subiect și predicat, să cauți informație, e plină lumea de informații, alegele cu grijă și așa mai departe.

2013-06-11 07.19.05

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com