Browsed by
Tag: copiii

Nici alții nu sunt mai grozavi

Nici alții nu sunt mai grozavi

     … uitați-vă la reacția acestui părinte, profesor BBC (ce-o fi însemnând asta. Nu contează), când în timpul unui interviu în direct, la el în cameră dă buzna unul din copiii lui (probabil), apoi și celălalt și apoi și mama (sau poate bona?). Mie mi se par total deplasate reacțiile lor. Copiii practic sunt niște animăluțe de companie care au dat buzna acolo, nici nu se uită la ei, sunt respinși cu gesturi fizice și în cele din urmă "removed" din zonă, aproape târâș…

     Băi tată, mai uman e colegul ăla al tău care îți spune zămbind, (bucuros?) că a apărut unul din copiii tăi în cadru. "Pune pauză", ia-l în brațe, explică-i că ai treabă și du-l dincolo. În mod cert ar fi înțeles toată lumea sau cel puțin ar fi fost mult mai bine decât ce-ai făcut tu acolo…

 

Îmi place de Ana

Îmi place de Ana

     Cum care Ana? Ana Andronache, eleva rebelă din Târgoviște, care dă pe goarnă toate abuzurile la care e martoră la școală. Fără să-i cunosc, îmi plac și părinții ei pentru ceea ce-au învățat-o fără să o oblige să meargă pe o cale sau alta. De fapt, dacă mă gândesc bine, îmi place faptul că Ana și părinții ei iubesc atât de mult libertatea și au curajul să se ia la trântă cu un sistem în mare parte defect. Toți suntem puțin ca Ana și am vrea ca partea aia din noi să iasă la suprafață, dar se lovește de dogme, de educație, de reguli și sisteme defecte. Fiți mai mult ca Ana!

De cand am inceput scoala m-au pus sa aleg intre a fi ca si ceilalti si a lupta cu nedreptatile si abuzurile pe care m-au invatat sa le vad. Mi-au explicat avantajele si dezavantajele ambelor variante si mi-au spus ca ma vor sustine indiferent de alegere. Eu am ales varianta dificila de a nu tolera abuzurile si a nu ma lasa intimidata. Mi-au explicat ce rol are profesorul, mi-au pus in mana Legea Invatamantului sa o citesc, m-au invatat sa recunosc abuzurile si mi-au explicat ce e scoala de fapt. Am scris impreuna cu ei reclamatiile impotriva abuzurilor de care m-am lovit si tot impreuna am citit raspunsurile primite. Astfel mi-am dezvoltat o gandire de adult si m-am maturizat fortata de imprejurari. (Ana, 14 ani)

De exemplu:

La fel ca si ai mei, eu cred ca vinovati nu sunt profesorii cu comportament abuziv, ci multele generatii de parinti care i-au tolerat, incurajat si sustinut.  Intr-a V-a un coleg a fost batut de profesorul de serviciu pentru ca manca pe hol in pauza in loc sa se pregateasca pentru ora urmatoare. El nu a spus acasa, dar tata a spus la sedinta. Raspunsul a fost ca "O fi facut el ceva". 
La aceeasi sedinta, bunica altui coleg a spus ca "O palma nu strica niciunui elev, il mai trezeste putin, ca si noi am primit si nu ne-a stricat".  (Ana, 14 ani)

Despre profa de matematică 

Profesoara mea de matematica are un comportament dominant si cat se poate de ipocrit.

Intr-a V-a avea obiceiul sa mute absolut toti elevii in banci cum avea chef la fiecare ora si nu dadea pauzele doar pentru a arata cine e seful. A avut grija de asemenea sa induca frica de dumneaei si de matematica in randul elevilor. S-au plans niste parinti, s-au revoltat cativa copii dar profesoara zicea ca nu poate tine ora decat asa si "fiecare profesor e suveran la ora lui".
Eu am refuzat sa ma mut fara o explicatie logica -pe care profesoara nu a putut sa mi-o dea. La rugamintea tatei, doamna director a vorbit cu profesoara despre pauza si despre mutare dar degeaba. A depus o reclamatie dar, din nou, fara rezultat.

Pe langa faptul ca eram singura care nu se muta din banca, am inceput sa ies in pauza cand se suna, lucru care a facut-o pe profesoara sa se planga la directoare ca o "sfidez" si "dau exemplu negativ". Doamna director i-a zis ca pauza e reglementata prin lege si e obligata sa o dea si nu exista nicio regula care sa ma oblige sa ma mut din banca.

Avand 30 de ani la catedra si neputand admite ca i se opune cineva, obisnuita sa domine elevii, doamna profesoara a organizat un grup de parinti (multi parinti sustin comportamentul abuziv al profesorilor de genul asta) care au semnat o petitie cerand sa fiu mutata la alta scoala pentru ca "dau exemplu negativ colegilor".
A fost chemat tata la scoala unde acesti parinti i-au spus "sa fie si ea ca ai nostri sau sa plece" si "sa terminati cu idealismele astea ieftine". (Tata oricum nu era prea placut de parinti pentru ca nu e de acord cu fondul clasei,fondul scolii si cadourile pentru profesori, obiceiuri care considera ca ar trebui sa dispara.) Mi-e rusine sa va scriu in ce fel am fost denigrata de acei parinti in petitie. Eram, ca si acum, un elev bun care lua bursa de merit.
Doamna director a stabilit ca nu exista motive sa fiu mutata la alta scoala si le-a spus parintilor ca nu ar fi trebuit sa dea curs reclamatiei.

Relatiile cu colegii au fost si inca sunt bune, nu au fost afectate de incidentul asta. De atunci, totusi, am o retinere mare in a acorda incredere oricui.

Din clasa a VI-a profesoara a renuntat la mutarile ridicole sub presiunea doamnei director si a reclamatiilor. Se pare ca poate sa-si tina orele si fara sa mute elevii ca pe niste pioni.
Pauzele tot nu le dadea ca era prea mult dintr-o data. A continuat sa sustina ca e lipsa de respect ca ies in pauza iar eu am continuat sa sustin ca e lipsa de respect din partea dumneaei ca nu da pauzele elevilor.

Intr-a VII-a deja se adunasera cam multe. Si-a mai facut un parinte curaj si a reclamat-o pentru ca i-a umilit si batjocorit copilul pentru ca a intarziat la ora, tata a mai reclamat niste abuzuri si de vreo trei luni ne da pauza si se comporta normal.
Sa vedem cat tine minunea, ca nu poate sa reziste prea mult fara a-si arata dispretul fata de elevi, e impotriva firii dumneaei.

Trebuie sa spun ca, in ciuda acestor intamplari, nu am fost persecutata de niciun profesor cu care am avut discutii in contradictoriu iar profesoara de matematica a fost in general corecta cu mine.

In final vreau sa le multumesc domnului Enache de la ziarul Adevarul si doamnei Gradinariu pentru sprijinul oferit si tuturor celor care m-au incurajat.
Un elev ca mine nu s-ar putea lupta cu un sistem intreg fara sustinere si protectie. In spatele meu sunt parintii mei care m-au invatat sa fiu obiectiva si corecta si sa nu-mi fie frica sa spun ceea ce gandesc. (Ana, 14 ani)

Despre proful de biologie

Vreau sa va spun ca nu exista materii urate sau grele sau elev prost ci doar profesori nepriceputi, incompetenti, care isi fac meseria in sila sau cu rautate sau care intentionat predau prost pentru a forta copiii sa mearga la pregatire.

Am avut timp de 2 ani un profesor de biologie foarte deosebit. Nu era prea agreat de ceilalti profesori pentru ca il iubeau mult copiii si-l dadeau exemplu, iar cum profesorii in general trebuie sa fie stiuti de frica el nu se incadra in peisaj. Prin comportamentul dumnealui ii punea intr-o lumina proasta pe ceilalti profesori.

Avea niste metode simple si foarte eficace de predare bazate pe respect reciproc si colaborare cu elevii. Nu cauta sa dezvolte o relatie de subordonare cu noi, cum fac ceilalti profesori.

In zilele in care aveam biologie uitam de supararile de la alte ore. Chiar daca aveam o ora reusita la alta materie era eclipsata de ora dumnealui. La ora de biologie nu se vorbea, nimeni nu chiulea si pana si "elevii-problema" ai clasei erau impecabili si stiau materia. Mi-e dor de dumnealui, de atmosfera pe care o putea crea si de modul in care se desfasurau orele. Materia era predata ca o poveste.

Cand a plecat din scoala mai aveam putin si plangeam toti. Nici dupa un an nu ne-am impacat cu ideea ca nu ne va mai fi profesor. La ultima ora de biologie i-am facut cadou un tablou pictat de mine (pe atunci pictam) si intentionez sa il vizitez dar pana acum nu am reusit sa-i aflu adresa.

Toti profesorii se vaita ca meseria lor este foarte dificila. E greu sa stapanesti 35 de copii, e greu sa te lupti cu educatia cu care vine fiecare de acasa si e greu sa-i faci sa priceapa materia. Dumnealui isi facea in asa fel meseria incat parea totul foarte simplu. Avea 70 de ani.  (Ana, 14 ani)

La consiliul profesoral

La intalnirea de trei ore de ieri de la scoala la care partial am participat si eu, doamna director impreuna cu alti profesori din consiliul scolii l-a pus pe tata la colt si i-a reprosat situatia in care eu am pus scoala. Mie mi s-a reprosat ca nu gandesc bine si ca postarile mele (nu abuzurile si ilegalitatile din scoala) distrug imaginea scolii la care au contribuit generatii intregi de profesori. Tata a trebuit din nou sa justifice educatia pe care mi-a dat-o. 
Una din supararile prezentate era ca se vor bucura scolile rivale de necazul care s-a abatut asupra scolii Coresi din cauza mea. I s-a spus tatei ca abia au reusit sa impiedice un miting al elevilor impotriva postarii mele legate de Targul de Craciun dar foarte multi copii au venit sa ma cunoasca si sa ma felicite.
Ca de obicei, mi s-a spus ca tot ceea ce scriu "e doar varianta mea", ca tot ceea ce scriu "nu e chiar asa" si ca ar trebui sa vad si partea buna a lucrurilor. Cand am scris si partea buna, despre domnul profesor de biologie, mi s-a reprosat ca asta-i pune intr-o lumina proasta pe toti ceilalti profesori din scoala.
Sa vad deci partea buna atunci cand doamna profesoara imi spune "fetita lui ma-ta" pentru ca am zis ca nu poate da testare dintr-o lectie nepredata, sa vad partea buna cand un coleg e batjocorit si pleaca plangand acasa, sa vad partea buna cand doamna de matematica spune elevilor la ora ca din cauza mea nu stiu ei matematica.

Din intalnirea de ieri ce concluzii avem ? 
 1) Sa nu mai scriu pe Facebook pentru ca se poate amenaja o gazeta de perete in scoala unde sa-mi scriu nemultumirile. 
2) Pentru orice probleme si sugestii ma pot adresa consiliului elevilor din scoala (consiliu fara nicio putere si in subordinea scolii). 
3) Mesajul transmis de postarile mele nu e potrivit.

Doamna director, n-ar fi mai bine sa scrieti dumneavoastra in locul meu ? Asa ar fi toata lumea multumita. S-a mai spus ieri sa nu uitam ca mai am scoala de facut pana termin gimnaziul plus liceul. Asta a fost spusa ca o constatare, ca sa nu uitam, desigur.
Azi ati venit in clasa si ati intrebat elevii daca au stiut ca dau atunci olimpiada de engleza. Doi copii au spus ca au stiut si doi plus eu ca nu.Nu v-ati lasat pana cand, prin intrebari indirecte si sugerarea raspunsului, nu ati obtinut de la ei un raspuns neutru adica nici ca au stiut si nici ca nu.

Draga Scoala, m-ai stresat ! De ce ? Tu trebuie sa dai exemple demne de urmat. Si dai ! Dar eu pe care sa-l aleg ? Pe cel dat de doamna de matematica sau pe cel dat de domnul de biologie ? Ca nu mi-ai spus.

Nu mai am incredere in tine, Scoala, pentru ca m-ai mintit de atatea ori si nu mi-ai fost o prietena buna. Nu mai am incredere in dumneavoastra, doamna director, si nici in intentiile dumneavoastra. (Ana, 14 ani)

Vesticii sunt zen! Pe naiba!

Vesticii sunt zen! Pe naiba!

     Dau peste o listă d'asta cu obiceiuri ale clasei de mijloc din vest, care zice-se că-i fac mai fericiți și trăiesc mai mult. Toate puse în antiteză cu stilul de viată est european (și sudic, aș zice eu) care e moarte sigură și tristețe. Și că vezi-doamne de ce nu putem adopta și noi aceste obiceiuri simple aducătoare de viață și fericire. Per ansamblu, cred că e un bullshit! Nu stau să caut studii, dar nu cred că vesticii sunt mai fericiți, nu cred că le dă fericirea peste buza căzii în care fac baie!

1. Nu se grabesc si nu fac nimic în grabă

– 40% din populația României stă la țară. Unde credeți că se grăbesc ei altundeva decât la buda din fundu' curții? Exact, nicăieri! În afară de București și încă 3 orașe ajungi peste tot în 10 minute, dintr-un capăt în altul al orașului. Nici acolo nu cred că se grăbesc oamenii.

2. Mananca zilnic si la ore fixe

– Asta mi-a plăcut. "zilnic" ăla e semn de prostie și manipulare. Serios! Crede cineva că est-europenii, în sărăcia lor lucie mănâncă la 2 sau 3 zile?

3. Nu stau peste program

– Bun, mai toți românii din cele 3-4 orașe mari, stau peste program. Dar știți ce? Unii își doresc asta, decât să le urle ăla micu-n cap. Fac asta intenționat. Alții, obligat, pentru că nu zboară joburile în partea aia de țară. Și prea puțini pentru bani.

4. Nu fac nimic din ce nu tine de pregatirea lor.

– Foarte bine. Nu știu de ce asta ar fi o chestie bună. Mie mi se pare semn de plafonare, prostire pe termen lung. Din ciclul chemi electricianu' să schimbe becul pentru că tu ești atât de specialist în nimicul tău, încât te curentezi și când desfaci o conservă.

5. Nu vizeaza functii de conducere si nu accepta responsabilitati in plus, chiar daca sunt platite suplimentar.

– Nu ridicați capul. Stați cuminiți. Partidul vă vrea tunși! Ce prostie e asta? A viza funcții de conducere e o metaforă pentu a vrea mai mult, înseamnă de fapt să vrei să-ți fie mai bine, e o metaforă pentru progres, pentru evoluție, pentru cunoaștere. Nu, ei sunt ok așa.

6. Nu rateaza niciun concediu de odihna.

– Asta e bună. Aici au nimerit-o.

7. Nu se uita la televizor si mai ales, nu fac politica.

– Dacă vesticii nu se uită la Tv, de unde naiba importăm noi toate miezeriile de emisiuni și show-uri? Le înventăm noi? Am inventat noi  ziarul "Libertatea", "Click", etc. ?

8. Citesc, merg la teatru, film sau concerte

– Asta nu înseamnă că sunt mai culți, mai fericiți, mai deștepți. Ce citesc? Ce filme văd? E plină și zona asta de mizerii! Ce consumă ei de fapt? (iar manipulare)

9. Au viata sociala zilnica, dupa munca si in weekend

– Dap. Mereu aceeași. 2 beri în pub și stingerea la 8.

10. Fac sport si il fac atunci cand se face (dimineata)

– Bullshit. Sportul se face oricând. Aaaa și cum era statistica aia cu grașii? nu erau englezii campioni? Nu erau nemții ăia care mâncau cel mai mult/familie?

11. Interactioneaza foarte putin, spre deloc, cu vecinii

– În satul meu, ăla care nu dă bună ziua e un ciudat. Mutu satului. Chestia asta ține de cultură și nu văd nimic rău în a vorbii cu vecinii. Ba dimpotrivă, asta era una din chestiile alea pe care le fac nonagenarii de peste tot în lume. Am scris aici.  (angrenare socială îi zice)

12. Nu cumpara lucruri inutile si de proasta calitate

– Nu, nici asta nu fac. D'aia nici n-a inaugurat China recent o cale ferată până-n Londra. pentru că europa de vest nu cumpără lucruri inutile și de proastă calitate.

13. Nu cumpara mai mult decat pot consuma

– Nu, nici asta nun fac. D'aia Franța a luat măsuri împotriva risipei alimentare.

14. Nu investesc în proprietati si in lucruri de valoare

– Serios?  Niște săraci!

15. Copiii apar doar daca isi doresc si daca le pot asigura un trai decent.

– Copii nu apar pentru că sunt egoiști și leneși.

16. Nu stau în relatii toxice. Paradoxal în vest rata divorturilor a crescut la un nivel alarmant, comparativ cu estul. Cu toate astea, calitatea vietii și gradul de fericire sunt si ele tot in crestere.

– Ei sunt toxici și lași și leneși. Cel mai ușor e să ieși dintr-o relație. Mai greu e să lucrezi la ea s-o menții, s-o crești, să evoluezi. Exit-ul doar când nu se mai poate. Dar până acolo e cu "muncă."

17. Merg la medic regulat pentru controale si analize de rutina

– Bravo! Dacă tot stau singuri, ce să facă.O vizită la medic.

18. Nu practica automedicatia

– Bun! Deși povestea aia cu antibioticele care nu mai fac față pentru că le-am folosit aiurea și prea mult, nu cred că din Europa de est a plecat.

19. Nu traiesc dupa canoane religioase

– Canoanele creștine în marea lor majoritatea s-au împăcat bine cu democrația și capitalismul.

20. Respecta legea

– Ok. Toată lumea respectă legea, în principiu. Asta ține iar de manipulare.

Săniușul de azi

Săniușul de azi

     Am fost la săniuș. Știți voi… for the kids! Și a 2-a sanie tot pentru ei. La fel și capacele alea de plastic cu mâner de te dai pe fund cu ele. Tot pentru ei. La săniuș, pe cele câteva părtii improvizate în parcul din Bragadiru, era plin de lume.

     Ba nu, mai întâi plin de mașini. Mașini parcate în buza pârtiei ca să nu înghețe ăia mici. Apoi plin de părinți și bunici care stau în moțul pârtiei și se uită la pitic cum alunecă cu sania. Unii mai și filmează. Unii au venit citez, "ca să fac un selfie și gata plec". Nici noi nu eram altfel. Doi părinți cu doi copii. Dar măcar ne dădeam și noi și-i mai învățam pe ăia mici cum să ghideze sania. În fine, a fost distractiv DAR:

– copiii nici la derdeluș nu mai vin singuri. Ok, noi eram din alt oraș, dar sunt sigur că erau unii care au venit de la 500 m cu mașina încălzită.

– Ca unu care a crescut într-un oraș care practic e construit pe o pârtie imensă (Slatina e pus pe terasa Oltului) pârtiile alea abia reușeau să întărâte copilul din mine, trezind vagi amintirii născute din sunetul talpilor saniei pe gheață.

– Practic erau mai mulți adulți decât copii. Unu păzea o bancă la capătul pârtiei să nu intre copiii cu sania în ea, lucru care pe vremea când eram eu copil, era ilegal în lumea noastră.

Nici șantierele nu mai sunt ce-au fost

Nici șantierele nu mai sunt ce-au fost

     Știți situațiile alea în care universul pur și simplu complotează împotriva ta și verși cafeaua pe un necunoscut pentru ca apoi să-l cunoști la întâlnirea la care te grăbeai? Da, nici eu, dar ați prins ideea.

     Zilele trecute într-un moment de "s-a umplut paharul cu de toate" am răbufnit pe pagina primarului din Măgurele unde am văzut prezentat ca pe o realizare o chestie care ar trebui să intre în normalitate, în "cotidian" și anume toaletarea arborilor. Da, e important să nu mai cadă copacii pe oameni când suflă vântul, dar în condițiile în care orașul ăla are ATÂT de MULTE chestii elementare de rezolvat (străzi, canalizare, curent etc.), toaletarea copacilor nu mai pare atât de importantă. Și-am cerut demararea proiectelor de genul ăsta pentru că eu nu am văzut nimic, nici un șantier, nici un șanț, nimic. 

     Ei bine, aici universul a făcut mișto de mine. Ironia sorții a făcut ca în ultimele 3 zile să am traseul ușor modificat, pe o stradă pe care se lucrează fix la asta, la canalizare. Dar ce, a văzut chioru' ceva? Bun, eram atent la gropi, să zicem, dar pe vremea mea, când eram copil, una dintre cele mai mari bucurii era când se defecta (spărgea) o țeavă de apă sau de căldură. De ce?

     Pentru că:

– se oprea circulația pe juma de drum.(asta o vezi, n-ai cum să n-o vezi, mai ales ca șofer)

– Veneau utilajele (excavatoare, basculante) care de multe ori rămâneau acolo peste noapte, prilej numa' bun pentru noi să ne cățărăm pe ele.

– apărea un șanț gigantic în pământ,  loc perfect pentru noi să ne băgăm pe acolo să cercetăm, să ne jucăm de-a filmele cu Sergiu Nicolaescu.

– Cel puțin o săptămână aveam grămezi uriașe de pământ de-a lungul șanțului de pe care ne rostogoleam mimând scene memorabile din filmele cu… Sergiu Nicolaescu. Timpul se oprea în loc și noi cădeam spectaculos "în reluare" de sus până jos în șanț. Și făceam asta toată ziua.

În fine, se schimba universul nostru din bătătura blocului și asta era ceva bun pentru noi, copiii.

     Ei cu imaginea asta în minte așteptam și eu să văd prin Măgurele efectele demarării proiectelor de infrastructură. Dar ce să vezi, 3 zile am trecut pe lângă șantierul de extindere a rețelei de canalizare și nu mi-am dat seama că acolo e șantier.

     Pentru că:

– Circulația se desfășura normal pe stradă

– N-am văzut utilaje (poate eram prea devreme dimineața)

– Nici un șanț în care să te bagi de nu-ți vezi capul

– Nici un munte de pământ de pe care să te prăvălești spectaculos ca-n filmele cu Sergiu Nicolaescu, nimic din toate astea.

Aproape nimic schimbat.

     Și câțiva consăteni m-au tras de mânecă: "Băăă nu fi nașpa, vezi că se lucrează!!" "Unde frate?" "Păi chiar acolo pe lângă tine!"

Nu că nu i-aș fi crezut pe cuvânt, dar azi m-am dus iar pe strada aia și-am căscat bine ochii. Și da, au apărut capace de canale, ba chiar am văzut un capăt de șanț, (nu pe toată strada) și-un mic excavator prin zonă.

    În ziua de azi, nici șantierele nu mai sunt ce-au fost. Pământul scos se cară pe loc în altă parte și este adus ulterior pentru astuparea șanțului. Sapi-astupi, sapi-astupi! Nu tu mormane de pământ pe stradă uitate cu saptămânile, nu tu mocirlă din cauza asta (adică în cote rezonabile), nu tu întors cartierul cu fundul în sus…

Pai ce facem boss aici, în ritmul ăsta trebuie să fiu atent. Aduc naiba ăștia curentu' la poartă și eu nu-mi dau seama. Mă cert cu dom' primar degeaba și nu e bine, vă spun! 🙂

Canalizare_Măgurele_01

Canalizare_Măgurele_02

Canalizare_Măgurele_03

 

Cea mai mică școală din România

Cea mai mică școală din România

     Săptămâna trecută am fost din nou cu "Free Miorița" să ducem lumină la câteva case izolate uitate, de civilizația electrificată. Am fost de data asta într-un cătun din comuna Poienile de sub Munte, din Maramureș, la huțuli, la o aruncătură de băț peste munte de frații ucrainieni. Printre multe alte lucruri interesante despre care o să vă povestesc, zilele astea, am pus lumină și la cea mai mică școală din România.

     Sigur, chestia asta nu e oficială, dar așa credem noi că nu există în România o școală mai mică decât asta. Panoul și întregul sistem, fusese montat într-o campanie anterioară. Acum am fost să schimbăm becurile arse și ceva mentenanță.     

      Într-o suprafață cam cât o sufragerie mai generoasă, învățau toți copiii, 10 la număr, din ciclul primar, clasele 1-4. Câțiva de clasa I, vreo doi-trei de cls. 3-a, doi de clasa 4. Toți în cămăruța aia mică, până nu demult fară lumină.

     Căsuța cu pricina a fost "donată" de către unul din locuitori, în sensul că i-a lăsat pe copii să învețe acolo. Învățătoarea urcă 35-40 de minute pe jos din satul "principal". Până de curând a fost "una mai bătrână, care făcea carte, aista acum e mai tinerică, dar nu-i așa de bună", îmi zice gazda în timp ce pregătește calul la căruță.

    Cei 10 copii din ciclul primar se strâng în fața casei unuia dintre ei și merg împreună până la școală. Reușesc să se întâlnească fară telefoane mobile (sic!) Semnalul e pe un deal la vreo 100 m urcuș pieptiș.

Drumul era prost. Acum le face unul mai bun, mai lin, care va fi  si pietruit.

Free Miorita_Poienile de sub Munte_06

Free Miorita_Poienile de sub Munte_05

Free Miorita_Poienile de sub Munte_02

Free Miorița_Poienile de sub Munte
Free Miorița_Poienile de sub Munte_01

 

 

Da, Big Pharma poate fi Bau-Bau

Da, Big Pharma poate fi Bau-Bau

     Necredincioșilor, ați trecut cu vederea știrea asta fiind preocupați de lucruri meschine. 🙂 Lăsând gluma la o parte,  BigPharma și iubitorii de medicamente ar trebui să cam tacă la faza asta:

Rezistența la antibiotice, numită și antibiorezistență, apare atunci când bacteriile evoluează și devin rezistente la antibioticele utilizate pentru tratarea infecțiilor, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Acest flagel mondial este legat în special de consumul în exces de antibiotice și de utilizarea greșită a lor.

     Practic, omenirea, sau cel puțin o bună parte a ei, poate dispărea just like that, într-o clipă istorică dintr-o răceală banală. De ce? Pentru că, și asta mi se pare cel mai grav, ȘTIINȚA mult slăvită de unii, încă n-are un răspuns la așa ceva.  OMF ne dă niște sfaturi banale, dar o soluție nu există. Mințile luminate sunt praf, habar n-au ce să facă legat de problema asta, care tocmai a fost promovată în liga  "problemelor fundamentale".

“If we fail to address this problem quickly and comprehensively, antimicrobial resistance will make providing high-quality universal healthcare coverage more difficult if not impossible,” said Ban. “It will undermine sustainable food production. And it will put the sustainable development goals in jeopardy.”

sursa

     Vinovații par a fi, desigur, oamenii care iau antibioticele ca pe mere sau în loc de apă. Nimic despre răspunderea BigPharma pentru chestia asta. De parcă oamenii ăia își iau antibioticele din copac. Păi normal că BigPharma au marea parte a lor de vină, normal că logica de a face profit de pe urma vindecării oamenilor e una strâmbă. Da, sigur e nevoie de fonduri pentru cercetare, dar nu așa, că uite unde ajungem.

     În fine… ca să termin într-o notă pozitivă, o soluție la toată problema asta totuși pare că se conturează. O studentă (?) a încercat ceva cu succes pe șoareci și câteva din mințile luminate ale științei deja au fost date pe spate de realizarea asta. D'aia vă ziceam, dați copiii la școală, că de acolo vine speranța, nu de la moșii care nu mai au pentru ce trăi.

 

foto

Duceți copiii la școală

Duceți copiii la școală

    În clasa 0  în care e fii-meu, sunt 29 de copii. Vreo 2-3 au parinți care nu și-au permis să le cumpere penar cu stilou carioci și alte mărunțișuri. Mama unuia dintre ei, nu știe să citească, femeie modestă, dar destul de preocupată de soarta lor, atât cât și cum se pricepe ea, dar în toată această știință a ei a înțeles că e important să-și ducă copiii la școală. Și bine face. În prima fază chestia asta te uimește, te… dezamăgește cumva, pentur că ești la 2 pași de București, cu acces la toate cele. Dar pe mine mă bucură. Mă bucur că o mamă analfabetă a înțeles că școala e importantă și face eforturi mari ca cei mici să primească o educație. Așa cum o fi ea. Copii ei vor avea mai multe șanse decât a avut ea. Și despre asta e vorba. Evoluție. Să pui umărul la un trend ascendent. Să-i dai înainte.

     Alții ar fi putut spune, și cred că sunt o grămadă care spun, "ce atâta carte, eu nu știu să citesc și uite că m-am descurcat."  Eu aș plusa și chiar mă gândesc să-i zic cumva, nu știu cum, să încerce să învețe odată cu el să scrie și să citească, pentru că niciodată nu e prea târziu.

 

joy.jpg

Internetul o mai dă și-n bară

Internetul o mai dă și-n bară

     Nu cred că minunatele campanii ale Oliviei și care or mai fi fost, au putut să aibă un asemenea impact la nivel național. Statistic vorbind, dă cu virgulă. Bun, ok, or fi pus și ei umărul, dar nesemnificativ. Cauzele sunt, zic eu, altele:

1. Așa cum spunea și Dan tot de la minister e buba. Și anume, atunci când cineva de acolo a decis ca vaccinurile să nu se mai facă în școli și grădinițe, unde gradul de vaccinare era undeva la 98%, ci la medicii de familie (Big Pharma o fi știind ceva despre asta?) unde gradul de vaccinare e…. mult mai jos. 40% din populația României este din mediul rural. Vă închipuiți cum stă treaba acolo cu medicii de familie, nu?

2. Acum 2-3 ani chiar a fost o "criză" a vaccinurilor, în sensul că nu s-au găsit, iar cele de import, pentru multă lume, aveau prețuri prohibitive. Copiii ăia rămași nevaccinați au ajuns la vârsta la care apar bolile astea. Acum se găsesc și unele vaccinuri se pot face și mai târziu.

3. Lipsa campaniilor provaccinare. Da, știu cică au fost niște campanii provaccinare, dar cine a auzit de ele? Comunicare seacă, searbădă cu acoperire slabă. Treabă manageriată de stat, ce să faci!

     Aș fi vrut să aud campanii provaccinare făcute pentru oamenii ăia care căutau să se informeze corect, stârniți mai mult sau mai puțin de campaniile antivaccinare. De ex. aș fi vrut să aud în campaniile provaccinare toate studiile în care s-a explicat cum și de ce,  clar și pe întelesul tuturor, că vaccinul n-are legătură cu autismul, aș fi vrut ca în campaniile provaccinare medicii să spună că vaccinurile din 2016 nu mai conțin mercur, aluminiu sau alte bălării, aș fi vrut să aud medicii în campaniile pro vaccinare spunând că un vaccin nu te protejează 100%, dar statistic e de o mie (1000) de ori mai bine și mai sigur decât dacă nu-l faci sau că dacă faci rujeolă faci forme mai ușoare dacă ești vaccinat decât dacă nu ești. Adică aș fi vrut o comunicare transparentă și cinstită cu argumente logic explicate la fiecare acuză adusă de antivaxeri.

Eu n-am văzut așa ceva. Poate a fost, dar eu n-am auzit, n-am văzut. Mi-o fi scăpat. În schimb am auzit de Olivia Steer și de toată ura împotriva ei cum că e ea raw vegană și antivaxer. Am auzit de povestea asta cu vârf și îndesat de mi-a ieșit pe urechi!

Bravo internet, făcuși o treabă bună!

      P.S. Aaa era să uit. Aș fi vrut să-i aud și pe ăștia, Big Pharma ăștia cu brandurile lor minunate, cum dau ei vaccinuri gratuite și vor binele și sănătatea omenirii pe termen lung, iar profitul e pe locul doi în sistemul lor de valori. (ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns)

 

 

Când medicii fac grevă

 

Când prima zi de școală n-o să mai fie o mizerie…

Când prima zi de școală n-o să mai fie o mizerie…

… atunci vom ști că avem șanse să ne facem bine. În toate școlile din România prima zi de școală debutează în felul următor:

1- se adună toți elevii în curte. Învățatoarele stau aliniate să-i adune pe cei mici în prima lor zi ever de școală. Trece juma' de oră degeaba pentru că n-au știut, n-au microfoane, n-au scaune sau alte prostii gata aranjate, n-a venit Dorel cu sticla de apă fața de masă și așa mai departe.

2- În fața mulțimii adunate mai mult sau mai puțin forțat, (că n-ai cum să știi unde ai clasa I în prima zi pentru că e secret) stau aliniați așa: Directorul școlii,  directorul adjunct, cel puțin un popă, primarul/viceprimarul și cineva de la poliție sau armată sau ceva similar.[instituție în care românii au mare încredere]

3- Fiecare are ceva de spus mulțimii adunate. Adică minim 5 discursuri inutile pe care nu le ascultă nimeni cu adevărat. Dacă fiecare ar dura 5 minute ar fi 20 de minute, ceea ce oricum e enorm de mult pentru ăia mici. Ce văd ei? Nimic, în afară de funduri de adulți plictisiți "forțați" să asculte baliverne. Vă dați seama cum se simt copiii ăia mici? 

4- În realitate, toate mizeriile astea, durează cam 2 ore: pentru că nu încep la timp, pentru că imnul României, pentru că Daniel preafericitul transmite și el de bine printr-o scrisoare pe care o citesc toți popii din toată țara (vă dați seama ce audiență face moșu'?), pentru că slujbă inutilă lălăită, pentru că se strigă numele fiecărui copil și în general pentru că dezorganizare totală, lipsă de pregătire, pentru că vor ca toate să fie făcute atunci. 0 prevenție(să poți vedea și să știi unde sunt clasele cu o săptămână înainte), 0 interes pentru copil, 0 acțiuni îndreptate spre binele copilului. Ține-l 2 ore în picioare până i se face foame, sete, caca, pișu ca să iubească școala din prima lui zi!

5- La școală la fi-meo fiecare elev a intrat în școală (însoțit evident de cel puțin un părinte) printr-un "tunel" de flori pe care le țineau "sus, sus" alți copii de clasa 2-a poate, nu prea mari, oricum. N-am înțeles de ce era nevoie ca săracii copii să stea cu florile alea în sus până-i dureau mâinile? Părinții normali la cap n-au apreciat chinul ăsta, copiii aflați prima dată la școală numai la flori nu se gândeau după 2 ore de stat printre picioare de adulți, deci ceva complet inutil. "Sus, sus, copii! sus florile!" le spunea învățătoarea când le oboseau mânile și lăsau buchetele ușor în jos. O mizerie rămasă în mentalul colectiv de pe vremea paradelor de 23 august. Vă spun, n-o să ne vindecăm prea curând de chestia asta comunistoidă. Încă se transmite mai departe!

    Dascălii în marea lor majoritate sunt plini de idei comuniste sau neo-comunistoide (psd-iste), cultul personalității e exagerat de viu în mentalul lor și continuă să-l transmită mai departe. Și asta e prezentă peste tot, la orice nivel. Ați văzut povestea cu asfaltarea șoselei București Măgurele pentru vizita lui Hollande? Ăștia suntem!

     Niște oi bete care-și mișcă fundul doar când le mușcă cânele de fund. Pentru că asta învățăm la școală: "Sus florile", "vine dom' primar!", "vine domn' director!", "vine televiziunea", "vine preotul, fă curat prin casă", "Ce-o să zică lumea?!" și așa mai departe.

 

Știrile mele din 4 august 2016

Știrile mele din 4 august 2016

Chinezii au autobuzul minune. Acum le mai trebuie și drumurile

Noul Note 7 scanează irisul pentru a se debloca. #fetelor 

Permafrostul din Siberia se topește

17 fraze pe care ar trebui să le spui unui copil furios, dar n-o vei face

Cele mai fiabile mașini de spălat și frigidere

Pentru că situația o cere, un nou avion de lupta

Trambuline conectate la net?

A crescut ratingul de țară la A4. Pentru România, da!

Trump iubește copiii

Înapoi la chestiile de bază

Înapoi la chestiile de bază

     Uneori lumea mă acuză că sunt prea naționalist, prea de la țară, pe anumite teme. Dar nu asta e ideea, ci faptul că societatea în multe aspecte ale ei s-a defectat, oamenii s-au stricat. 41 de milioane de oameni s-au uitat la clipul de mai jos și probabil s-au gândit "uite domne ce idee grozavă. Să aduci copiii de grădiniță să petreacă timp cu bătrânii dintr-un cămin de bătrâni". Păi chestia asta e în structura familiei din satele noastre  de sute de ani și se întâmplă în mod natural. Ăi bătrâni văd de ăia mici pe lângă casă.

    Ba mai mult, sunt mai multe lucruri în modul de viață al satului românesc ce se regăsesc în studiul ăsta ca și concluzii necesare unui trai bun și îndelungat. Le reiau aici:

  • trăiesc în familii largi reunite – avem la țară așa ceva? avem.
  • nu fumează – ok, la țară se mai fumează, dar ăia care o fac se curăță mai repede.
  • dietă pe bază de plante – avem? avem.
  • activitate fizică moderată și constantă. – avem la țară așa ceva? avem
  • sunt angrenați social – Da, sunt! Oamenii la țară fac diverse chestii împreună 😀 La birt, la fântână, la biserică, la băncuța de la poartă, la culesul viei, tăiatul porcului, etc. Se adună cu diverse ocazii de genul ăsta și petrec timp împreună rezolvând probleme.
  • consumă fructe și legume crude. – Este!

     Și exemplele pot continua. Mă amuză cum vesticii investesc sume uriașe de bani, în fel și fel de studii doar ca să descopere chestii pe care oamenii de la sate (din orice țară, nu doar de la noi), le fac și le știu de când s-au pomenit. Adică soluțiile sunt acolo, de sute de ani, dar noi vrem să le redescoperim științific și ne minunăm de ele ca vițeii la poarta nouă.

 

 

Știri de week end – 23 iulie 2016

Știri de week end – 23 iulie 2016

Un vis împlinit: cămăși care nu trebuie călcate

Firea anulează activitățile sportive de week-end pe Kiseleff

Autobuzul fără șofer de la Mercedes

După Samsung și LG face un ecran flexibil

La americani, Antena 3 e Fox news?

Opțiunile lui Cioloș

Cu copiii în natură

În curând energia solară va fi cea mai ieftină peste tot

Ştirile mele din 20 iulie 2016

Ştirile mele din 20 iulie 2016

Nevasta lu' Trump a copiat discursul lui Michelle Obama din 2008

Experiment social cu ajutat un copil să-şi facă temele

Dubios: RCS furnizează curent electric MApN-ului

Copiii din noi nu mor niciodata

Ce mă? Iar a fost mocirlă la Castelul Electric? Ha ha ha

Studiu ONU: cam toate drepturile sunt îmcălcate în Moldova

ECO: Proiect "plăteşti cât arunci" al Ministerului Mediului

 

Suntem niște triști că ne bucurăm la concerte cu moșuleți

Suntem niște triști că ne bucurăm la concerte cu moșuleți

     Citeam la Radu despre concertul Queen + Adam Lambert. Când eram adolescent, la un moment dat, ascultam doar Queen și nimic altceva. Eram ceea ce cred că se numea, fan Queen. Anul ăsta, am auzit de concertul lor în București, (mă rog, cea mai rămas din Queen, pentru că Freddie era 70% din trupa aia) și vestea m-a lăsat rece. Nici o tresărire, la gândul că l-aș putea auzi live pe cel pe care-l credeam "cel mai tare chitarist", Brian May. Și e ciudat, pentru că rațiunea-mi spunea că logic ar fi fost să țâșnesc la concertul ăsta. Dar nu. Nu m-a atras pur și simplu și încerc să înțeleg de ce.

    1 – ok, eu nu mai sunt adolescentul fan Queen de acum 20 de ani. Asta e clar. N-am cum!  Acum sunt fan copiii mei și nu prea mai e loc de altceva. Dar totuși, ceva de dragul vremurilor bune, ar fi trebuit să mă miște la cutiuță.

    2 – M-am gândit apoi la melodiile pe care ar fi urmat să le ascult. Sunt cele pe care le-am ascultat pe repeat zeci, sute de ore, de zeci și sute de ori, sunt cele pe care le-am fredonat singur în cameră de mii de ori poate. Le știam din scoarță-n scoarță, fiecare notă, fiecare pauză, fiecare variantă din diferite concerte înregistrate. Da, variantele înregistrate în concert erau mai valoroase. Parcă ascultându-le eram și eu acolo, cumva. Și cred că atât eu, dar mai ales melodiile alea au rămas fără praf magic pentru mine. Poate scopul lor a fost să fie atunci, nu acum. Deci m-am gândit că aproape nimic nu mă mai putea surprinde.

    3 – Lipsa de melodii noi. Parctic aș fi mers acolo să ascult live aceleași melodii arhicunoscute, arhiascultate, doar de dragul atmosferei de concert. Iar asta nu m-a convins. Poate că Freddie ar fi reușit să mă convingă cu energia și show-ul pe care doar el știa să le facă, dar asta n-o să aflu niciodată.

    4 – După moartea lui Freddie a avut loc ceva concert in memoriam în care restul trupei Queen a cântat Somebody to Love cu George Michael. De atunci l-am urât visceral pe George Michael în veacul veacurilor, deși ăsta e poate cel mai bun cover făcut cu Queen. Deci nu! Queen nu există fără Freddie și cu asta basta. Spune-ți-mi cum vreți.

       Parctic, cred că acest concert la care doar visam când eram mai tânăr, pur și simplu a venit cu 20 de ani mai târziu și a găsit doar umbra unui fan Queen care a preferat să păstreze amintirile curate, a preferat să lase visul neatins, în schimbul unei jumătăți tardive de realitate.

        După Queen au urmat alte chestii, mai multe și mai puțin intense, dar care cumva s-au păstrat în timp mai vii. De exemplu nu m-ar tenta Guns n' Roses, dar mă duc la Iron Maiden, nici Scorpions nu m-au convins, deși le-am cântat toată discografia pe la 14 ani (tot așa singur în cameră), dar m-aș duce la un concert Metallica, pe care de alfel nu-i iubeam chiar așa de mult atunci și nici acum, dar parcă mai repede i-aș vedea pe ei, decât pe ăilalți.

       De fapt cred că fanii, admiratorii unor formații mor odată cu ele. Chiar dacă mai lent, dar se duc. Cred că dacă formația nu mai prestează chestii noi, dacă nu se redescopera, dacă nu se reinventează, fanii mor și ei încet și sigur. Nu știu exact de ce se întâmplă asta și nici nu vreau să-mi mai bat capul prea mult pentru că rândurile de mai sus sunt deja prea mult.

 

foto

Voluntar în România – episodul 2. Partea caldă

Voluntar în România – episodul 2. Partea caldă

     M-am tot întrebat ce face diferența între ei acolo, de ce femeia aia are o "casă" cu 2 camere din care văd cerul prin acoperiș și-ntr-una din camere stă porcul, iar celălalt are fântână-n curte, 2 cai, o mobră, animale, o casă normală, livadă, etc. Și mă gândeam că diferența ar putea veni dintr-o brumă de bani pe care unii o au, alții nu. Și în timp, chestia asta face diferența. Dar nu e doar asta. E vorba de felul cum se organizează fiecare. Iar asta vine din atitudinea pe care o au în primul rând față de viață.

foto Muntean Valentin

foto Roxi Pop

foto Laurențiu Vasilief

foto Ionuț

     Unii luptă și cu dinții să le fie mai bine lor sau măcar copiilor lor, unii se complac în situația în care sunt, au renunțat la luptă din diverse motive, le-au plecat copiii, au îmbătrânit, iar alții pur și simplu se îneacă în alcool."Euforia" dată de alcool e singura stare de Nirvana pe care o cunosc și pe care o țintesc. Nu știu mai mult și nici nu vor mai mult.

 

foto Ionuț Vlad

     La una din case un tată înalt cu o palmă mare și umflată de la atâta muncă, ține în ea un puștiulică rușinos de vreo 3 ani. Încape tot în palma lui tăică-su. De câte ori am încercat să vorbesc cu el își băga tot capul în piept, privea-n pământ si nu zicea nimic, dar mustăcea pe ascuns când îl gâdilam. Avea un păr blond și o privire ageră, inteligentă.

    – Înainte am avut de toate, am avut și vacă și cal și căruță, dar am avut niște necazuri și a trebuit să le vând. Dar vreau să-mi iau iară. Aia di colo e văcuța mea, acu' am luat-o. Am dat 16 milioane pe ea, îmi spune tatăl Rușinosului. Mă uit de pe acoperiș în direcția în care-mi arată și văd într-adevăr o frumusețe de văcută albă cu pete bălțate maro. Pare de rasă bună. Pentru el e o avere, o șansă pentru Rușinosu ăla mic.

     La casa portocalie lucrurile erau aproape normale: Le lipsea lumina, apa curentă și buda în casă. În rest totul era cât se poate de bine, în condițiile alea. Tatăl muncea din greu și avea planuri mari. Mi-a arătat viitoarea lui livadă, multe animale, avea teren de lucrat și așa mai departe. Copiii mergeau la școală și învățau bine.

     La prima casă unde am montat sistemul, cel mai mare copil avea 17 ani. Surorile gemene, cele mai mici, aveau doar câteva luni. Cel mare nu făcuse liceul. Se dusese direct la muncă. Mi-a zis că vrea să plece de acolo să nu mai audă de locul ăla. Vrea să vină la București, că are o mătușă-n Bragadiru. I-am zis că nici acolo nu-i ușor. Dar probabil el știa mai bine, judecând după săgețil pe care i le arunca din priviri lu taică-su!

    Pentru oamenii ăia  gospodari care muncesc din greu și vor să iasă din sărăcie merită tot efortul pe care l-am depus noi acolo, pentru ei, "înghiți" revoltele ălora care se ceartă cu noi că le-am pus prea puține becuri, pentru toți cei 20 de copii din Balta Roșie a meritat munca aia depusă. Faptul că au lumină și o brumă de curent în prize, nu le rezolvă problemele pe care le au, dar sunt sigur că e o gură de oxigen bine venită pentru cei care se luptă pentru vremuri mai bune, e o mâna întinsă pentru tatăl Rușinosului, pentru toți copiii de acolo care nu vor uita ușor ziua când niște oameni în tricouri albastre le-au montat un panou pe casă și au avut lumină și au văzut poate pentru prima dată, desene animate. 

    Pentru ei și pentru bucuria lor sinceră, curată, pentru zâmbetele ălora mici, pentru privirile ațintite la ercranul tevelevizorului, pentru toate astea a meritat tot efortul depus de Free Miorița și prietenii ei voluntari care vor continua să "lupte împotriva fatalismului mioritic".

Free Miorița_Balta Rosie_12

foto Laurențiu Vasilief

foto Laurențiu Vasilief

foto Laurențiu Vasilief

O chestie pe care am observat-o peste tot pe unde am montat sisteme forovoltaice, e faptul că cei mici, păreau mai ageri, mai conștienți de condiția lor decât unii dintre părinți. Copii păreau a fi ancorați în realitate, chiar dacă unii nu plecaseră niciodată mai departe de câtiva km. de casă unde era școala. Copiii, spre deosebire de părinți, știau să umble cu telecomenzile, aveau curaj să apese pe butoane, copiii erau mai optimiști, mai bucuroși, mai recunoscători, mai sociabili cu noi, decât unii părinți.

 

Voluntar în România – episodul 1. Partea rece

Voluntar în România – episodul 1. Partea rece

     Săptămâna trecută am participat la prima acțiune serioasă de voluntariat. (las la o parte plantările de copaci și alte lucruri mai mici similare). Alături de Free Miorița și alți voluntari de prin toată țara am mers în Balta Roșie, din județul Botoșani, unde am montat 15 sisteme fotovoltaice offgrid, pentru iluminat și curent necesar consumatorilor mici.(telefon, tv, laptop, acumulatori, etc)

     Balta Roșie e un sătuc sau un cătun, un pâlc de case așezate pe vârful unui deal, într-o zonă de podiș la +30 km de Botoșani. Pe vremea lu' Ceaușescu toate cele câteva case fuseseră propuse spre demolare și oamenii urmau a fi strămutați în orășelul Flămânzi sau Prisăcani. Dar, ghinion de neșansă, veni rebeliunea și comuniștii nu-i mai demolară pe oameni. Se reîmpărțiră terenurile fiecare luând ce nimeri după criterii doar de nimeni știute. Principala ocupație a oamenilor e agricultura (cereale, grădină, pomi, animale). În următorii 25 de ani de la plecarea vechilor comuniștii, noii comuniști instalați, n-au făcut nimic pentru ei.

La un moment dat, probabil  după ce iatlianu și neamțu au cumpărat majoritatea terenurilor pe care le exploatează agricol, din nou, probabil la presiunea lor, un primar s-a scremut tare, tare și a asflatat drumul. Drum pe care, evident, circulau și utilaje agricole de mare tonaj. Execuția proastă a dus la distrugerea drumului în scurt timp și revenirea la situația inițială din anul 1601.

– fără drum

– fără curent

– zero utilități

– fără școală, fără dispensar, fără cârciumă. Nimic, nimic, nimic. Doar case și drumuri de pământ. (da, și casele erau tot din pământ). Singurele semne ale evoluției omenirii era un generator și telefoanele mobile care se chinuaiau să prindă semnal. În rest totul la fel ca-n secolul 17.

 

Free Miorița_Balta Rosie_8

Free Miorița_Balta Rosie_3

Free Miorița_Balta Rosie_6

Free Miorița_Balta Rosie_5

Free Miorița_Balta Rosie_1

 

    În comunitatea lor mică și plină de neajunsuri, lucrurile sunt așezate de zeci de ani, poate 100, nu știu. Fiecare îl știe pe fiecare ce poate și cum e și ce fel de om e. Realțiile între ei sunt stabilite și clare. Unele gospodării sunt mai îngrijite decât altele, unii au mai multe decât alții, unii muncesc mai mult decât alții, unii au mai mult decât alții. Exact ca-n restul societății, doar că totul e mult mai redus ca volum și toate aspectele sunt direct observabile. La fel ca-n restul societății noastre moderne și acolo se aplică reguli similare. Cine muncește și se organizează are, cine nu, nu.

Sărăcia lucie

Na, eu am mai fost pe la țară prin Oltenia, am și crescut pe acolo la începuturi și de-a lungul copilăriei am avut ocazia să văd tot felul de case de chirpici, destul de sărăcăcioase. Deci nu eram chiar străin de lumea asta sau poate nu realizam lucrurile astea atunci, deși am în minte niște imagini foarte vii din copilărie. Când am ajuns la prima casă, am văzut 3 corpuri de casă cam cu câte 2 cămăruțe fiecare. I-am intrebat care cum, unde stă să știm unde montăm instalația, panoul și tabloul de siguranțe cu prizele. Am intrat în fiecare din case. Așa mare amărăciune și dezastru eu nu mai văzusem până atunci decât în cortul unor țigani șătrari. Dar ăia erau cu șatra, așa erau. Aici păreau case pe dinafară, dar pe dinăuntru era dezastru.

Free Miorița_Balta Rosie_4

Free Miorița_Balta Rosie_11Incendiul

– Aici în mijloc stă cineva? o întreb pe una dintre fetele din casă, de vreo 10-12 ani. 

– Nu mai stă nimeni acum. A stat bunicu, dar o ars, îmi spune cu o seninătate și banalitate de parcă aș fi întrebat-o câți ani are.

– Cum adică a ars? întreabă colegu'

– O murit, o luat foc în casă.

    Rămânem șocați de naturalețea cu care povestește chestia asta o fetiță de 10 ani, care probabil a fost martoră grozăviei, încercând totuși să inspectăm stabilitatea încăperii. Se văd urme vagi de încercări de renovare. Niste scânduri noi puse peste căpriori, încearcă să formeze un tavan. Apoi observăm niște resturi de tencuaială albastră pe pereti, cu forme ciudate negre, parcă într-un model futurist de zugrăvire. În secunda 3, îmi dau seama că erau urmele flăcărilor lăsate pe tencuiala peretilor în timpul incendiului în care arsese bunicu, fapt care mă face să mă simt ca-n serialul ăla ("Profiler" parcă-i zicea,) cu tipa aia paranormală care avea flashuri de imagini de la scena crimelor. Cam așa eram și eu când am realizat de unde e modelul futurist al tencuielii albastru cu negru.

 

Revolta

     Înainte de a demara acțiunea pe teren, a fost o etapă de documentare, în care Iulian și alți voluntari au mers pe la oameni pe acasa să vadă câți sunt care au copii, cum stau si tot felul de detalii premergătoare executiei campaniei. În etapa asta au fost la ce-a de-a 2-a casă la care am montat sistemul. Acolo 2 corpuri de casă. Vedem o femeie înconjurată de copii. Curtea e dezastru la fel ca la prima. Erau vecini și cumva la marginea satului. Aflăm ce într-o casă stă ea cu barbatu (plecat la încarcat baloți la italian cu 40 lei/zi) și în corpu celălalt stă moșu, bătrânu, si el plecat undeva la muncă.

     Bun, analizăm stabilitatea caselor și decidem să punem panoul si prizele pe casa în care stau copiii și să tragem un fir pentru iluminat și în casa Moșului, care stătea într-o cameră singur. Zis și executat. Peste 2-3 zile, în timp ce transportam niste materiale la o altă casă din sat, ne oprește Moșu (pe care nu-l vazusem până atunci). Oprim deschide Iulian geamul si începe Moșu să ne ia la … certe, cum de e posibil lui să-i punem doar un bec și ălora (nepotului lui și familiei nepotului) să le punem 3, da' el de ce nu are și el un panou pe acoperiș și de ce nu are bec și pe hol, da' primăria știe ce facem noi aici?, da' o sa se ducă să ne reclame la primărie. I-am explicat că n-avem nici o legătură cu primăria, că noi le-am montat lumina asta gratis, că Dedeman a dat banii și ei nu trebuie să plătească nimic și că ar fi bine să se înțeleagă între ei că doar stau în aceeași curte, sunt neamuri etc, etc. I-am mai montat Moșului încă un bec să se mai domolească pentru că într-o dimineață se luase rău la ceartă  cu nevasta lu' nepotu-so, pe fond de acool. De dimineață!

     Ca voluntar care vrei să faci un bine pentru că dai pe afară de optimism și vrei să crezi că poate fi o lume mai bună, chestiilea astea sunt greu de digerat și trebuie să ai stomac pentru așa ceva. Tu te duci acolo de la sute de km distanța, te chinui să strângi fonduri, să cumperi materiale, să asiguri toată logistica, să aduni voluntari care să stea prin poduri obscure alături de șoareci să tragă fire, sau să-și cumpere autan pentru a se apăra de purecii din casă, transpiri, înghiti fum și praf, te murdărești, te cațeri pe tabla încinsă de pe casă, doar ca să aibe ei lumină. Și vine unu' d'ăsta nemulțumit și face pipi cu boltă pe tot efortul ăsta. Și atunci te simți nasol și vrei să-i lași în "pacea" lor.

Apoi judecând la rece după un timp, vezi că lucrurile trebuie văzute altfel. De ce merită totuși să faci asta, vă zic mâine!

 

De week-end

De week-end

Asta e, știu că a fost greu în campania asta,  să auziți numai mizerii de politică, dar trebuie. Acum mai suferiți puțin cu mine până mâine:

Firea minte și șterge comentariile incomode care-i arată cât e de proastă. Tipic PSD!

Data viitoare să ieșim în stradă mai repede, mai ușor

174000 de litri de șpriț

Procentul lui Predoiu și savanții

Binili învinge! Bodnariu și-au recuperat copiii. Toți!

Planuri pe termen lung în România?

Există și japonezi defecți: Si-au pedepsit copilul lasându-l în pădure. La 7 ani a mers singur câteva zile până a ieșit din pădure. Deci l-au găsit.

Fraude cu vize de flotant?

Sierra-Leone.jpg

De ce am dus copiii la McDonalds?

De ce am dus copiii la McDonalds?

     Da, știu am nenorocit pe viață copiii, i-am dus la Mec. Știu toată pologhia, aștept blestemele vegane. Între timp să vă spun de ce am ajuns la asta.

     În primul rând de lene. Ca să potolești doi copii destul de mofturoși la mâncare în timp ce ești prin oraș, trebuie să le dai ceva care le place, care știi că vor mânca și tu nu vei risipi bani aiurea. Nu e vorba neapărat de bani, ci de ideea de a-i risipi. Apoi trebuie să le cumperi în cantități exacte cât ar putea ei să mănânce la ora aia, după cum au ei chef, ceea ce nu e prea ușor.

     Problema este că majoritatea restaurantelor se adresează adulților. N-au porții pentru copiii sau meniuri combinate pentru copii. McDonalds, are. sandwhich-uri mici, sucuri mici, și alte porții mici. S-a gândit la asta și e unul din motivele pentru care vinde. Cât am stat la rând, din 10 clienți vreo 4 au luat happy mealuri, ambalate în chestii colorate cu desene, cu o jucărie mizeră în ele, chestii care contează pentru cei mici.

     De ce nu fac așa ceva și ăștia axați pe salate? Și de ce nu folosesc și ei ingrediente normale, adică d'alea cu gust? fără roșii insipide, măsline de cauciuc și alte tâmpenii? Cât de greu e să faci un meniu dedicat copiilor? Să faci un ambalaj  cu personaje din desene și să pui o jucărie ieftină-n el?

Aparent e destul de greu. D'aia vinde McDonalds!

Salată verde

Până unde mergeți cu toleranța?

Până unde mergeți cu toleranța?

     Ca orice om normal sunt un mare adept al libertăţii de exprimare şi al libertăţii în general. Încerc să fiu cât pot de tolerant tocmai pentru a nu limita libertatea celorlalţi, pentru a nu îngrădi modul de manifestare sau pentru a nu influenţa normalitatea fiecăruia.
     Totuşi, ca mai toate lucrurile pe lumea asta orice are o limită. Și m-am gândit zilele astea la limita toleranţei  pe care societatea o are privind subiectul orientărilor sexuale ale celorlalţi şi am imaginat câteva etape:
     1- prima etapă ar fi acceptarea ideii de homosexualitate sau orice altceva similar, pe scurt LGBT. Asta înseamnă că cineva acceptă ideea că există aşa ceva, acceptă în teorie şi că există undeva, pe lângă ei, în altă parte, nu ştiu unde, nu vor să ştie, dar știu că există și sunt de acord să fie acolo, la ei.
      2- al doilea nivel ar fi acela că cineva e ok cu toate ideile şi acceptă prezenţa lor, o vede fizic într-o formă sau alta,  vede că sunt homosexuali, dar nu e de acord cu manifestările în spaţiul public. Există astfel de oameni, care sunt de acord total cu ideea, dar nu vor să vadă acele manifestări în spaţiul public.
     3- al treilea nivel ar fi acela că, la toate cele dinainte se adaugă un fel de recunoaştere din partea statului. Aici intră legalizarea căsătoriilor între persoanele de tip LGBT şi a tuturor drepturilor ce decurg din asta dreptul la căsătorie, dreptul la divorţ şi câteva chestii legate de dreptul familiei, moştenire, etc.
     4- al patrulea nivel ar fi cel legat de copii care este cel mai controversat. A tolera sau nu dreptul cuplurilor LGBT de a crește copii, a fi sau nu de acord cu asta! In SUA s-au făcut studii asupra copiilor crescuţi de astfel de cupluri şi rezultatul a fost în coadă de peşte: unii copii erau ok, alţii nu. Problema este că până la vârsta de 12 ani copiii au nevoie de ghidare. Lăsat liber să aleagă orice, el va fi confuz. Aici e o chestie care ţine de felul cum sunt educaţi copiii fără legătură cu cu orientarea sexuală a celui care oferă educaţia, ci cu actul educativ, (care diferă) pe de o parte. Iar persoanele LGBT pot oferi o educație cel puțin la fel de proastă ca și persoanele normale. D'aia unii copii din studiul ala erau ok, alţii nu. DAR, pe de altă parte, copiii sunt pe principiul monkey see, monkey do! 
     5- al cincilea nivel ţine de viata sexuala a persoanelor de tip LGBT. Se merge foarte mult pe ideea de cum se simte: sunt băiat, dar mă simt fată sau invers. Prin urmare pot să fac sex în funcţie de cum mă simt. Nici o problemă până aici, DAR pe acelaşi argument şi logică aud că merg mai nou şi avocaţii pedofililor: "domnule clientul meu se simte copil și d'aia a facut ce a făcut. Practic, e doar un copil care vrea să facă sex cu alt copil, deci ar fi ok."
Ei bine eu nu cred ca e ok. Toleranța mea s-a oprit mai sus de chestia asta.

Dincolo de toate astea mai e și chestia cu libertatea opiniilor, care în situații ca asta, sau ca cea legată de religie, libertatea opiniei se transformă în "ești ca noi sau ești distrus, înapoiat, bătut în cap", adică dacă spui că ești creștin, vei automat asimilat cu pupătorii de moaște sau ăștia care se lasă călăriți de popă pentru iertarea păcatelor și alte tâmpenii. La fel, dacă spui că nu-ti plac gay-ii, vei fi considerat incuiat la minte, înapoiat, se duce naibi libertatea de opinie, ești linșat. Cam cum se întâmplă discriminarea inversă în SUA, de nu mai poți să-i spui unui negru nigga'  că ești mâncat.
    Știți ce mi se pare mie ironic în toata povestea asta? Faptul că mulţi dintre cei care spun că apără drepturile LGBT zic despre ceilalţi că au o gândire de Ev Mediu. Când de fapt, mergând pe ideea de acceptare a aproape orice, nu ajungem în Evul Mediu, suntem undeva prin perioada antică a Imperiului Roman, prin vremea lui Caligula sau cam așa ceva. Acum, depinde de fiecare ce crede că e mai înapoiat.

 

Ce s-a mai întâmplat în Măgurele în Săptămâna Mare

Ce s-a mai întâmplat în Măgurele în Săptămâna Mare

     În Săptămâna Mare în Măgurele s-au întâmplat, evident, mai multe lucruri. 3 ar fi de menționat, așa adunate scurt de la prieteni, martori oculari:

– Un șofer de pe un microbuz care leagă Măgurele de Ghencea (da,  jegurile alea de microbuze infecte) s-a luat la bătaie cu niște puștani țigani. Ăia au vrut să se suie, el n-a vrut să-i ia. (că nu era loc, că aia nu plăteau, nu se știu motivele. El le știa). Ăia au lovit microbuzu, el s-a dat jos la ei și a început să care pumni, după care s-a întors în mașină să-și ia ranga. Într-un final, a venit unu de-al lor mai mare și i-a calmat pe ăia micii. Șoferul a plecat: "Mai repede domn' șofer că vine să arunce cu piatra" i-a strigat o doamnă pasager de pe locul din spate..

– Centru, lângă biserică, la doi pași de primărie și trei de poliție. Zi de lucru, pauză de prânz pentru cercetătorii de la institute, business as usual, pentru unii. O femeie începe să țipe, un câine schiaună și el, nu se știe exact de ce. Femeia începe să strige "M-a tăiat". Doi bărbați au imobilizat cu fața la pământ pe un al trei-lea (agresorul) care o tăiase la mână și în zona capului pe femeia respectivă, acum plină de sânge.

– Mai spre Vârteju, seara de Paște, o străduță liniștită puțin circulată de obicei, genul pe care se mai joacă deseori copiii zonei. O mașină înmatriculată în altă țară trece cu viteză exagerată pe lângă un cuplu care-și plimba copilul în cărucior. Barbatul îl vede din timp și-i face semn s-o lase mai ușor. Ăla se dă jos, se iau la harță, soferul scoate sabia din mașina și-l taie în 3 locuri pe tată. După care se pune să dea ture în viteză pe aceeași stradă, ca să arate că poate. Se agită spiritele, ies oamenii cu furci din curți pe stradă să-l linșeze pe străin. Un camion e pus de-a curmezisul și blochează strada. În ajutorul jmecherului mai vine unu cu numere de Bulgaria. Cumva o femeie e prinsă între mașini și ulterior dusă la spital. Oamenii deja adunați, vor să-l linșeze pe vitezoman, Apare și poliția. Unu din cei doi e reținut de poliție, celălalt fuge, dar e prins la ieșire din București.

 

    Înțelegem acum de ce în campania pentru primăria Măgurele se marșează și pe "siguranța cetățeanului"! Pentru că este o problemă reală!

rp_PowerToThePeople-Logo.jpg

Mitul educației românești

Mitul educației românești

     Educația românească e un mit rămas de pe vremea comuniștilor când educația era obligatorie, la grămadă și n-aveai voie să lași repetenți. În fine sunt multe de spus, ce vreau eu să sublieniez e faptul că nu, n-avem un sistem de educație bun, iar olimpicii la matematică și alte materii sunt puținele excepții de care se agață toti apărătorii unui sistem putred. În realitate însă, nici medaliile alea de aur de pe la concursuri nu sunt ce crede lumea că sunt. Ele se iau cam cum se iau și medaliile la salonul de invenții de la Geneva. Adică jumătate din participanți iau câte o medalie de aur pentru că au strâns peste x puncte după o grilă magică realizată de niște vrăjitori.

Am salutat și salut în continuare ideea de "Școala Altfel", o săptămână în care copiii ar trebui scoși dintre cei 4 pereți ai sălilor de clase. E infim de puțin, dar e bine că e. Acum etapa 2 ar trebui să fie și ce facem cu ei? Păi cum ce? De exemplu, în București, majoritatea îi duc la circ. Unde ce fac? Păi văd și ei animale. Da, văd animale chinuite și învață că omul poate și continuă să chinuie animale scoase din mediul lor natural, ținute în cuști, în altă climă decât cea din care provin și cel mai probabil mai prost hrănite decât ar fi în natură. Și învață că asta e ok.

Într-un final, spaniolii și-au scos capul din chiloți și au interzis coridele pentru că oricum nu mai mergea nimeni. Ce-ar fi să nu mai ducem și noi copiii la circuri cu animale? Păi nu, n-o să putem că e suficient o săptămână de "Școala Altfel" că să se scoată.

Circul Globus

Circul Globus_autocare

Știrile mele – 29 martie 2016

Știrile mele – 29 martie 2016

O femeie curajoasă

Promo "Premiile Gopo": "De bă, Paraschive, ziceam că avem treabă, dar dacă ai de primit like-uri…"

Luați copiii în brațe

– The Power of Storytelling 2015

Ne întoarcem la 1700?

Când e cel mai bine să-ți cumperi un laptop: iulie august/decembrie

Cum să găsești filmul care ți-a plăcut, dar nu mai știi cum se cheamă

ochelari pentru știrile mele 

Știrile mele – 24 martie 2016

Știrile mele – 24 martie 2016

Paștile Cailor există

– Bucureștenii nu sunt gospodari

Că tot se vorbea de pasiune la PR forum. Asta e pasiune

Bruxel în fotografii

Un blogger în consiliul local? Să fie primit!

Tips and tricks pentru orele din bazin

Copiii stau afară mai puțin decât pușcăriașii– Bravo Persil!

Vom avea internet de la ENEL M-ar distra să am acum internet de la ENEL, în loc de RDS, dar să n-am curent de la ei sau invers. Net de la ENEL și curent de la RDS. 🙂

 Lumea se înarmează?

 

foto

Știrile mele – 16 martie 2016

Știrile mele – 16 martie 2016

În Viscri, oamenii fac curat prin sat și împrejurimi în fiecare an

Să înțelegem mai bine lumea pe care trăim dacă ne imaginăm că toți oamenii de pe pământ ar fi 100

19-20 martie, București, Raw Generation, ediția a X-a

Scoateți-vă copiii la masă în oraș

Sate oltenești

Se vinde castelul Bran?

Există 2 Turcia: aia cu atentate și aia cu all inclusive

– 

 

Știrile mele 25.02.2016

Știrile mele 25.02.2016

Neuronii nu sunt cei mai importanți din creier

Într-o lună vom avea oficial parcul Natural Văcărești (acolo trăiesc Vidre. Vidre??)

Copiii vs. creatorii de manuale

Ce vor să spună de fapt oamenii prin ședințe

Niște oameni au văzut cum a apărut o insulă în mijlocul oceanului. Live!

Cozy products – solutii alternative de încălzit diverse spații din casă sau la birou

 

Agripine eroine

Agripine eroine

Cred că ne defectăm ca specie încet, încet. Mă amuză cum se minunează câte unii, mai mult unele, chiar mămici, când dau peste câte una, să-i zicem, de modă mai veche, deși eu i-aș zice normală. Ok, sunt eu de modă veche, și poate d’aia nu înțeleg de ce atâta eroism la faptul că o mămică… e… mămică, adică face și de mâncare la copii, face diverse activități educative cu ei, eventual are și job și în mod paradoxal arată bine și are timp și pentru ea… și el.
Hai să ne înțelegem, odată făcuți, copiii ăia trebuie hrăniți. Ani la rândul, doar nu se aștepta nimeni ca după un an să le dai alocația și să-i trimiți la supermarket. Deci sa nu ne mai lăudăm că le facem de mâncare. E ok. Au nevoie să mănânce.
Wow… mămica asta trebuie să-i mai și schimbe de caca pe ăia mici. Vreo doi ani, zilnic. Slavă științei pentru pempărși. Înainte erau niște scutece din pânză care se spălau. De mână… după fiecare expulzare. Mai luăm o medalie din pieptul unor “eroine”.
Alții zic: “Da, dar înainte mămicile aveau mai mult timp”
Ha! Să vedem: ziua are oficial 24h din 1884 și practic de pe vremea când egiptenii erau miezul. Apoi, din câte știu eu, înainte mămicile aveau…(restul e pe catchy.ro) 🙂

Agripina

Grădinițe outdoor

Grădinițe outdoor

Când auzi de așa ceva te gândești la țări cu climă tropicală, cu vreme bună, soare, 20Celsius tot anul. NOT! Gradinițele outdoor sunt în țările Scandinave, în Marea Britanie, în Japonia, în Germania, etc. Pe principiul “There is no such thing as bad weather, only bad clothes!”, copiii învață chestiile la prima mână, live. Adică: “Acesta este un copac” și-l văd acolo în scoarță și frunze, la dimensiunea lui reala, îl pot atinge, mirosi sau se pot cățăra în el. Acești copii nu cunosc virozele, timpul petrecut în aer liber facând minuni pentru sistemul imunitar, iar mesele sunt adevărate picnicuri.
Bun să nu înțelegeți greșit. Au și încăperi unde mai stau cam 2 zile pe saptamână sau ceva de genul ăsta, dar majoritatea activităților sunt afară, acolo unde ne e locul!

Mai multe găsiti aici și în clipurile de mai jos:

Forest school în U.K

The Forest Kindergarten în Japonia

Arctic Outdoor Preschool

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com