1. Da, de ce? Că mie îmi convine cu uniformele astea. E mai simplu. Știu clar cu ce o îmbrac pe fi-mea, zice o mămică.

Da, sigur că ție, ca părinte, ți-e mai simplu și preferi asta.  Mai simplu e și să-l trimiți la școală de luni până vineri, să doarmă acolo, să manânce acolo, să socializeze acolo, să de toate acolo. E mult mai simplu, nu?! Ca părinte nu ar trebui să faci ce e  mai simplu pentru tine,  ci ar trebui să primeze ce e mai bine pentru copil. Și de ce nu e bună uniforma pentru copil? Să vă zic ce făceam noi în clasele 1-4 când aveam uniforme obligatorii: prima chestie era să rupem emblema (unde era scrisă școala și clasa, parcă) cusută pe mânecă. Era un semn de rebeliune, că vroiam să fim altfel sau să nu fim urmăriți, identificați în caz că… nimic. Oricum nu făceam noi acte de haiducie. Cel mult treceam strada pe lângă trecerea de pietoni, de spart geamuri nu se punea problema încă. Tot ca să fim altfel, suflecam mânecile de la cămașă sau descheiam sacoul și mergeam așa ca “jmecherii” cu mâinile în buzunarele de la pantaloni. Ca să fim altfel, decât restul. Și asta o făceau o ceată de pitici de clasa a 2-a, care de când se știau fuseseră înfipți în uniforme. Nu era ceva ce învățasem sau văzusem la alții, era o pornire lăuntrică de a ne exprima mica personalitate în formare. Trebuia să fim noi altfel.

2. Lasă bă, că uniformele sunt bune, să nu fie unii mai jmecheri să se dea mari cu hainele lor de firmă

Ok, da, hainele pot fi motiv pretext de bulling. Dar dacă le iei asta, în secunda doi vor găsi altceva, că n-ai șapcă sau că ai păru creț și așa mai departe. Și apoi pentru ce vrei să-l pregătești? Să devină o rotiță în sistem, o altă uniformă,  o parte docilă și ascultătoare sau vrei să fie un om independent, liber și creativ să-și croiască singur viața, să ia decizii, să lupte, să încerce, să caute, să creeze, să vrea mai mult, mai bine? Ei bine, în lumea asta din a 2-a variantă, va da peste jmecheri care se laudă cu hainele de firmă pe care le-au primit și va trebui să știe cum să le dea peste nas atunci când e cazul. Mai mulți stimuli sunt mai buni decât mai puțini. Ascunderea într-o bulă în care totul e aranjat și toate stabilite, nu e o soluție.

3. Tot nu înțeleg, de ce le strică uniformele? Cu ce-i afecează pe ei? Important e ce au în cap, ce învață la școală, aia contează.

Da, aia contează. Ce învață. Din păcate, sau din fericire aș zice eu, procesul ăsta de învățare nu e cu butoane. Nu se dă play când intră în clasă și, pauza când ies. Ci din contră, e un ceva continuu, la fiecare secundă, la fiecare gest, replică, ei învață ceva. Absorb totul. Sistemul educațional, și-n România și-n multe alte țări, nu e conceput să te pregătească pentru viață. Singura speranță e să dai peste un educator, învățător, profesor care înțelege asta și știe pe ce lume trăim.

Ce învață ei din uniforme? Până la o vârstă mai nimic. Nu-i afectează așa tare, sunt doar faze trecătoare de ținut mâna-n buzunarul de la pantaloni. Apoi vor începe ușor, ușor să se „revolte”, să iasă din tipare, să se manifeste, să se exteriorizeze, să iasă în evidență, INCLUSIV sau MAI ALES prin felul în care se îmbracă. E normal, cresc, vor să atragă, vor să hormoni! E simplu, logic, firesc, natural.

Apoi, și aici e chintesența împotrivirii mele vis a-vis de uniformă, ORICE FORMĂ DE STANDARDIZARE A ELEVILOR E STUPIDĂ  ȘI NENATURALĂ. Uniforma (ca și testele standardizate) nu e decât o altă încercare de secol XIX (ăsta e 19, pt milenials) de a trata copiii, oamenii ăștia mai mici, ca pe produse industriale, care trebuie să încapă într-o cutie. Până la 6 ani să încapă în cutii mai mici, de la 7 la 10 ani în cutii mai mari și tot așa.

FLASH NEWS DE SECOL XXI ( ăsta e 21): Oamenii sunt diferiți. Și trebuie să-i tratăm diferit. Cresc diferit, învață diferit și ajung să fie adulți diferiți, cu toate încercările de vreo 2 secole de standardizare a lor.

4. În toate țările civilizate, la școală copii au uniforme. Noi de ce să fim altfel?

În toate țările civilizate educația e la pământ. E praf. SUA, prima putere economică, ocupa locul 29 acum câțiva ani, în 2009, UK era pe locul 25 la citire și 28 la matematică, per total la citire de ex. doar Finlanda, Singapore, Hong kong, Japonia și Canada au bifat excelent (sursa). Restul sunt medicorii. LA CITIRE, o chestie elementară, să ne înțelegem. Deci pe cine vrem să urmăm? Care țări civilizate?

Apropo, în Finlanda NU SUNT UNIFORME în școală, terminați cu prostiile.

Many institutions are combined primary and secondary schools with no major unsettling transition stages; this also allows a consistent ethos and common language to pervade. Students address teachers by their Christian names, do not wear uniforms, and are encouraged to relax in their surroundings.

Dar să nu începem cu educația finalndeză că mă deprim grav. 🙂

4. Păi și ce, e mai bine să vină cu scrisuri și cu hainele în fel și chip, rupte, colorate, deșuchiate pe ei?

DA, pentru ei ar fi mai bine să vină așa. Dar să vă zic un secret: n-or să vină. Cămășile-nflorate și blugii rupți la spate erau un manifest împotriva uniformelor și normelor și standardelor de tot felul impuse aiurea. Unora dintre noi le greu să digere asta, dar tâmpenia cu judecatul oamenilor după haine, trebuie să înceteze. Suntem departe de asta, chiar dacă declarativ suntem deschiși, practic n-o facem pentru că nu suntem educați în sensul ăsta. A merge îmbrăcat deșuchiat la școală e una, să faci asta mai târziu la interviul pt job sau întâlnirea cu vreun finanțator pentru ideile tale crețe, e cu totul alta.

Am câțiva prieteni din copilărie, (plete, cântăreți de rock, cămașa scoasă din pantaloni,  știți genul) pe care-i văd că îmbătrânesc și se transformă (deocamdată doar mental) în niște boșorogi pentru că le e mai ușor: au uitat de plete și chitară și acum vor să fie barieră și gratii la școli, să fie all inclusiv, să fie plaja la maxim 100 m de cameră, mi-e lene să mai merg cu cortul sau să mai urc până la Curmătura și așa mai departe. Și dacă tu le ai pe toate astea copilul tău vede și învață de la tine. Și atunci cum mai  vrem noi schimbare de la ăștia mici dacă ei nu văd schimbare la noi, dacă noi nu avem energia și voința de a ține măcar pasul cu ei, de ce le mai cerem să fie în fel și chip? Schimbarea începe cu noi, sau cum era aia?