Browsed by
Tag: educație

Știrile mele 29 martie 2017

Știrile mele 29 martie 2017

De la ei

Brexit de fapt nu va fi chiar Brexit

10 țări cu cea mai bună educație, conform expaților

Tesla s-a lansat în Noua Zeelandă

Reality show, doar ca pe bune

De la noi

– Free Miorița la prima acțiune pe 2017– Lumina care nu se stinge

– Orașul în care trebuie să plantezi copaci ca să-ți faci casă – teoretic cam așa e peste tot.

Teamnet în insolvență

Germania, cel mai important partener economic al României, cere educație și eliminarea corupției

Udrea a luat 6 ani cu executare

 

Știrile mele 28 martie 2017

Știrile mele 28 martie 2017

Istoria cu Virgil, e chiar o chestie bună. Ca elev plictisit de orice, ai ocazia să bagi ceva la cap într-un mod haios.

Aia de mai sus în condițiile în care cheltuielile României pe educație sunt cele mai mici din Europa

Cum se împăturește batista. Aia de-o pui la piept.

Ziua ca oamenii

Partea întunecată a Facebook live

CCR a luat-o razna: vrea să ancheteze un judecător care i-a criticat decizia într-un editorial

Valoarea petrolului continuă să scadă

27 martie, Unirea Basarabiei cu România, proclamată zi de sărbătoare națională

Dolj, perdele forestiere și soluri nisipoase. Investiți în cămile

Îmi place de Ana

Îmi place de Ana

     Cum care Ana? Ana Andronache, eleva rebelă din Târgoviște, care dă pe goarnă toate abuzurile la care e martoră la școală. Fără să-i cunosc, îmi plac și părinții ei pentru ceea ce-au învățat-o fără să o oblige să meargă pe o cale sau alta. De fapt, dacă mă gândesc bine, îmi place faptul că Ana și părinții ei iubesc atât de mult libertatea și au curajul să se ia la trântă cu un sistem în mare parte defect. Toți suntem puțin ca Ana și am vrea ca partea aia din noi să iasă la suprafață, dar se lovește de dogme, de educație, de reguli și sisteme defecte. Fiți mai mult ca Ana!

De cand am inceput scoala m-au pus sa aleg intre a fi ca si ceilalti si a lupta cu nedreptatile si abuzurile pe care m-au invatat sa le vad. Mi-au explicat avantajele si dezavantajele ambelor variante si mi-au spus ca ma vor sustine indiferent de alegere. Eu am ales varianta dificila de a nu tolera abuzurile si a nu ma lasa intimidata. Mi-au explicat ce rol are profesorul, mi-au pus in mana Legea Invatamantului sa o citesc, m-au invatat sa recunosc abuzurile si mi-au explicat ce e scoala de fapt. Am scris impreuna cu ei reclamatiile impotriva abuzurilor de care m-am lovit si tot impreuna am citit raspunsurile primite. Astfel mi-am dezvoltat o gandire de adult si m-am maturizat fortata de imprejurari. (Ana, 14 ani)

De exemplu:

La fel ca si ai mei, eu cred ca vinovati nu sunt profesorii cu comportament abuziv, ci multele generatii de parinti care i-au tolerat, incurajat si sustinut.  Intr-a V-a un coleg a fost batut de profesorul de serviciu pentru ca manca pe hol in pauza in loc sa se pregateasca pentru ora urmatoare. El nu a spus acasa, dar tata a spus la sedinta. Raspunsul a fost ca "O fi facut el ceva". 
La aceeasi sedinta, bunica altui coleg a spus ca "O palma nu strica niciunui elev, il mai trezeste putin, ca si noi am primit si nu ne-a stricat".  (Ana, 14 ani)

Despre profa de matematică 

Profesoara mea de matematica are un comportament dominant si cat se poate de ipocrit.

Intr-a V-a avea obiceiul sa mute absolut toti elevii in banci cum avea chef la fiecare ora si nu dadea pauzele doar pentru a arata cine e seful. A avut grija de asemenea sa induca frica de dumneaei si de matematica in randul elevilor. S-au plans niste parinti, s-au revoltat cativa copii dar profesoara zicea ca nu poate tine ora decat asa si "fiecare profesor e suveran la ora lui".
Eu am refuzat sa ma mut fara o explicatie logica -pe care profesoara nu a putut sa mi-o dea. La rugamintea tatei, doamna director a vorbit cu profesoara despre pauza si despre mutare dar degeaba. A depus o reclamatie dar, din nou, fara rezultat.

Pe langa faptul ca eram singura care nu se muta din banca, am inceput sa ies in pauza cand se suna, lucru care a facut-o pe profesoara sa se planga la directoare ca o "sfidez" si "dau exemplu negativ". Doamna director i-a zis ca pauza e reglementata prin lege si e obligata sa o dea si nu exista nicio regula care sa ma oblige sa ma mut din banca.

Avand 30 de ani la catedra si neputand admite ca i se opune cineva, obisnuita sa domine elevii, doamna profesoara a organizat un grup de parinti (multi parinti sustin comportamentul abuziv al profesorilor de genul asta) care au semnat o petitie cerand sa fiu mutata la alta scoala pentru ca "dau exemplu negativ colegilor".
A fost chemat tata la scoala unde acesti parinti i-au spus "sa fie si ea ca ai nostri sau sa plece" si "sa terminati cu idealismele astea ieftine". (Tata oricum nu era prea placut de parinti pentru ca nu e de acord cu fondul clasei,fondul scolii si cadourile pentru profesori, obiceiuri care considera ca ar trebui sa dispara.) Mi-e rusine sa va scriu in ce fel am fost denigrata de acei parinti in petitie. Eram, ca si acum, un elev bun care lua bursa de merit.
Doamna director a stabilit ca nu exista motive sa fiu mutata la alta scoala si le-a spus parintilor ca nu ar fi trebuit sa dea curs reclamatiei.

Relatiile cu colegii au fost si inca sunt bune, nu au fost afectate de incidentul asta. De atunci, totusi, am o retinere mare in a acorda incredere oricui.

Din clasa a VI-a profesoara a renuntat la mutarile ridicole sub presiunea doamnei director si a reclamatiilor. Se pare ca poate sa-si tina orele si fara sa mute elevii ca pe niste pioni.
Pauzele tot nu le dadea ca era prea mult dintr-o data. A continuat sa sustina ca e lipsa de respect ca ies in pauza iar eu am continuat sa sustin ca e lipsa de respect din partea dumneaei ca nu da pauzele elevilor.

Intr-a VII-a deja se adunasera cam multe. Si-a mai facut un parinte curaj si a reclamat-o pentru ca i-a umilit si batjocorit copilul pentru ca a intarziat la ora, tata a mai reclamat niste abuzuri si de vreo trei luni ne da pauza si se comporta normal.
Sa vedem cat tine minunea, ca nu poate sa reziste prea mult fara a-si arata dispretul fata de elevi, e impotriva firii dumneaei.

Trebuie sa spun ca, in ciuda acestor intamplari, nu am fost persecutata de niciun profesor cu care am avut discutii in contradictoriu iar profesoara de matematica a fost in general corecta cu mine.

In final vreau sa le multumesc domnului Enache de la ziarul Adevarul si doamnei Gradinariu pentru sprijinul oferit si tuturor celor care m-au incurajat.
Un elev ca mine nu s-ar putea lupta cu un sistem intreg fara sustinere si protectie. In spatele meu sunt parintii mei care m-au invatat sa fiu obiectiva si corecta si sa nu-mi fie frica sa spun ceea ce gandesc. (Ana, 14 ani)

Despre proful de biologie

Vreau sa va spun ca nu exista materii urate sau grele sau elev prost ci doar profesori nepriceputi, incompetenti, care isi fac meseria in sila sau cu rautate sau care intentionat predau prost pentru a forta copiii sa mearga la pregatire.

Am avut timp de 2 ani un profesor de biologie foarte deosebit. Nu era prea agreat de ceilalti profesori pentru ca il iubeau mult copiii si-l dadeau exemplu, iar cum profesorii in general trebuie sa fie stiuti de frica el nu se incadra in peisaj. Prin comportamentul dumnealui ii punea intr-o lumina proasta pe ceilalti profesori.

Avea niste metode simple si foarte eficace de predare bazate pe respect reciproc si colaborare cu elevii. Nu cauta sa dezvolte o relatie de subordonare cu noi, cum fac ceilalti profesori.

In zilele in care aveam biologie uitam de supararile de la alte ore. Chiar daca aveam o ora reusita la alta materie era eclipsata de ora dumnealui. La ora de biologie nu se vorbea, nimeni nu chiulea si pana si "elevii-problema" ai clasei erau impecabili si stiau materia. Mi-e dor de dumnealui, de atmosfera pe care o putea crea si de modul in care se desfasurau orele. Materia era predata ca o poveste.

Cand a plecat din scoala mai aveam putin si plangeam toti. Nici dupa un an nu ne-am impacat cu ideea ca nu ne va mai fi profesor. La ultima ora de biologie i-am facut cadou un tablou pictat de mine (pe atunci pictam) si intentionez sa il vizitez dar pana acum nu am reusit sa-i aflu adresa.

Toti profesorii se vaita ca meseria lor este foarte dificila. E greu sa stapanesti 35 de copii, e greu sa te lupti cu educatia cu care vine fiecare de acasa si e greu sa-i faci sa priceapa materia. Dumnealui isi facea in asa fel meseria incat parea totul foarte simplu. Avea 70 de ani.  (Ana, 14 ani)

La consiliul profesoral

La intalnirea de trei ore de ieri de la scoala la care partial am participat si eu, doamna director impreuna cu alti profesori din consiliul scolii l-a pus pe tata la colt si i-a reprosat situatia in care eu am pus scoala. Mie mi s-a reprosat ca nu gandesc bine si ca postarile mele (nu abuzurile si ilegalitatile din scoala) distrug imaginea scolii la care au contribuit generatii intregi de profesori. Tata a trebuit din nou sa justifice educatia pe care mi-a dat-o. 
Una din supararile prezentate era ca se vor bucura scolile rivale de necazul care s-a abatut asupra scolii Coresi din cauza mea. I s-a spus tatei ca abia au reusit sa impiedice un miting al elevilor impotriva postarii mele legate de Targul de Craciun dar foarte multi copii au venit sa ma cunoasca si sa ma felicite.
Ca de obicei, mi s-a spus ca tot ceea ce scriu "e doar varianta mea", ca tot ceea ce scriu "nu e chiar asa" si ca ar trebui sa vad si partea buna a lucrurilor. Cand am scris si partea buna, despre domnul profesor de biologie, mi s-a reprosat ca asta-i pune intr-o lumina proasta pe toti ceilalti profesori din scoala.
Sa vad deci partea buna atunci cand doamna profesoara imi spune "fetita lui ma-ta" pentru ca am zis ca nu poate da testare dintr-o lectie nepredata, sa vad partea buna cand un coleg e batjocorit si pleaca plangand acasa, sa vad partea buna cand doamna de matematica spune elevilor la ora ca din cauza mea nu stiu ei matematica.

Din intalnirea de ieri ce concluzii avem ? 
 1) Sa nu mai scriu pe Facebook pentru ca se poate amenaja o gazeta de perete in scoala unde sa-mi scriu nemultumirile. 
2) Pentru orice probleme si sugestii ma pot adresa consiliului elevilor din scoala (consiliu fara nicio putere si in subordinea scolii). 
3) Mesajul transmis de postarile mele nu e potrivit.

Doamna director, n-ar fi mai bine sa scrieti dumneavoastra in locul meu ? Asa ar fi toata lumea multumita. S-a mai spus ieri sa nu uitam ca mai am scoala de facut pana termin gimnaziul plus liceul. Asta a fost spusa ca o constatare, ca sa nu uitam, desigur.
Azi ati venit in clasa si ati intrebat elevii daca au stiut ca dau atunci olimpiada de engleza. Doi copii au spus ca au stiut si doi plus eu ca nu.Nu v-ati lasat pana cand, prin intrebari indirecte si sugerarea raspunsului, nu ati obtinut de la ei un raspuns neutru adica nici ca au stiut si nici ca nu.

Draga Scoala, m-ai stresat ! De ce ? Tu trebuie sa dai exemple demne de urmat. Si dai ! Dar eu pe care sa-l aleg ? Pe cel dat de doamna de matematica sau pe cel dat de domnul de biologie ? Ca nu mi-ai spus.

Nu mai am incredere in tine, Scoala, pentru ca m-ai mintit de atatea ori si nu mi-ai fost o prietena buna. Nu mai am incredere in dumneavoastra, doamna director, si nici in intentiile dumneavoastra. (Ana, 14 ani)

În 2017 n-ai voie să te scuzi cu “eu îmi fac treaba și atât”

În 2017 n-ai voie să te scuzi cu “eu îmi fac treaba și atât”

     Am impresia că am mai scris pe tema asta, dar simt nevoia să o fac din nou. Tot degeaba! Am întâlnit oameni care spun așa: "băi, eu mi-am făcut treaba, merit să fiu plătit". Deși aparent corectă teza asta, eu nu cred că-n secolul XXI, atitudinea asta te va duce prea departe. Ba dimpotrivă, aș zice, e riscantă!

     Da, e ok să ne facem fiecare treaba bine, dar în momentul în care de ex. te angajezi la o firmă să tragi linii drepte pe hârtie, n-ai voie să nu te întrebi la ce naiba folosesc, cine are nevoie de liniile alea și de ce! Cu ce duc ele omenirea mai departe, ce nevoie satisfac și alte întrebări d'astea de bun simț. Chiar dacă tu ești un simplu "sclav pe plantație", n-ai voie să nu întrebi, să nu înțelegi the bigger picture. Exact cunoașterea asta ar trebui să fie unul din argumentele luării deciziei de a te angaja acolo sau nu, printre multe altele desigur. Judecata ar fi cam așa:

" Băi, ăștia au nevoie de cineva să tragă linii drepte pe hârtie, pe care le vând statului ca să facă el nimic cu ele. Bun, jobul e ok, bine plătit, dar eu îmi fac un credit pentru casă pe 20-30 de ani. Firma asta va mai vinde și atunci linii drepte statului? Ce face statul cu ele? La ce folosesc în final? 

     Eu cred că omul secolului XXI, fie el și simplu trăgător de linii drepte, trebuie să aibă o viziune pe termen mai lung, să aibă cât de cât un plan. Așa trebuie să gândească, să-și pună astfel de întrebări care se învață în manualul de economie din clasa 11-a. Deci nu e mare filosofie, nu sunt logaritmi sau integrale cu 2 necunoscute. Sunt întrebări de bun simț, pe care n-ai voie să nu ți le pui, zic eu.

     Bun, o să ziceți, dar sunt unii care n-au nici un plan. Corect, sunt oameni, tineri, care nu știu ce vor de la viața lor (o altă anomalie a sistemului de educație), dar cu atât mai mult, ar trebui să-și pună mai multe întrebări, în cazul ăsta: "Băi ce naiba să fac, mă risc 2-3-5 ani la distrușii ăștia și apoi plec în lume? E salariu atât de mare? Unde pot să plec peste 3-5 ani de la ășția? Ce spun la următorul înterviu, c-am contribuit la ce? Nu știu domne' e u mi-am făcut treaba de rotiță în sistem!

Repet, există atitudinea asta, dar nu cred că e una câștigătoare, nu e una care să te ducă mai departe, din nici un punct de vedere!

      Da, unii oameni cu școli, nu înțeleg schema asta simplă de mai jos!

foto

Boicotul e ok ca expresie a libertății democratice, dar e împotriva economiei de piață

Boicotul e ok ca expresie a libertății democratice, dar e împotriva economiei de piață

Pe tema asta s-a tot scris, însă idei de genul ăsta continuă să apară. Mai adaug și eu o picătură-ntr-un ocean. 

Din punct de vedere democratic

    E dreptul fiecăruia să spună, să demonstreze, să protesteze pe ce temă vrea el, fie și împotriva corporațiilor, a produselor, a televiziunilor, orice. Din punct de vedere democratic, poți boicota aproape orice, oricum în limitele legii. Indiferent că asta e moral sau imoral. De ex. poți boicota împotriva reclamelor la X televiziune, deși tu însuți trăiești în lumea publicității și-ți plătești ratele și grădinița privată a ăluia mic, ca urmare a publicitații. Mai mult sau mai puțin direct. Chiar și-n cazul ăsta absurd, ai libertatea democratică de a protesta. Suntem toți atât de liberi, încât putem fi și proști la un moment dat. De acord cu asta!

Din punct de vedere economic

    Aici libertatea, zic eu, trece de partea economiei. Pentru că fără protejarea principiilor economiei de piață (singurul model care a funcționat până acum) bunăstarea individului se prăbușește, mai devreme sau mai târziu. Așadar, economia trebuie lăsată să funcționeze și regula de bază a economiei de piața este raportul liber dintre cerere și ofertă. Din punctul meu de vedere, ăsta e sfânt și trebuie lăsat liber. Bun! De aici apar diferențele și o întreagă discuție despre cine și cum afectează raportul dintre cerere și ofertă.

     Pe de-o parte există ideea că în raportul dintre vânzător și cumpărător televiziunea(mass-media) e o terță parte și odată ce acceptă reclama vânzătorului, ea "trece" de partea vânzătorului pentru că-l ajută să vândă intervenind astfel în raportul dintre cerere și ofertă în favoarea vânzătorului. La rândul ei televiziunea este bau-bau pentru că minte și manipulează propria audiența. Așadar să-i lovim unde-i doare, adică la sursa de finanțare, adică vânzătorii care-și fac reclame la televiziunea respectivă. Să facem cumva astfel încât ăștia să nu-și mai pună reclame la televiziunile respective, reușind astfel să salvăm România.

GREȘIT! OTV a dispărut la coșul de gunoi al istoriei, dar a apărut RTV. A3 a ținut  vii "baricadele" prostiei. Problema este la nivelul de educație, care nu dispare odată cu o televiziune sau alta. Oamenii ăia nu se deșteaptă odată cu dispariția RTV, ci vor căuta noi refugii, noi promotori ai conspirațiilor, noi povești care să le satisfacă răspunsul propriului eșec: "Ăla d'aia are, c-a furat, altfel nu se poate. Eu d'aia n-am c-am fost cinstit." Și am văzut asta pe viu. Unii nu pot să conceapă că bunăstarea unora se poate datora efortului, muncii și sacrificiului. Ei bine, oamenii ăia nu vor dispărea nici odată cu boicotarea a X produse, nici cu închiderea a X televiziuni, nici nu se vor deștepta de mâine și nici nu se vor apuca de muncă de luni.

     Pe de altă parte, exisța ideea că în raportul dintre vânzător și cumpărător, televiziunea este un canal, mijloc de comunicare între cerere și ofertă. Aspect pe care eu îl susțin și prin argumentul că nu doar vânzătorul are nevoie de reclamă, ci și cumpărătorul are nevoie de ea pentru a lua cea mai bună decizie de achiziție a bunurilor necesare satisfacerii nevoilor. Așadar, televiziunea, este doar portavocea vânzătorului ambulant, este instrumentul de comunicare a ofertei către cerere.

     A influența acest raport, după părerea mea, înseamnă a interveni asupra unuia sau celuilalt termen al raportului, influențez oferta sau influențez cererea. Eu nu cred că dacă o televiziune acceptă o reclamă de la un vânzător, prin asta influențează oferta. Nu, oferta de săpun de ex. e aceeași, oricâte reclame ai băga, singura chestie care o poate influența în plus sau în minus e reacția pieței (cererea), iar pe termen mediu și lung, cererea nu e influențată de reclama ofertei. Ci doar pe termen scurt, urmând a se echilibra mai devreme sau mai târziu când piața află adevărata valoare a ofertei.

      În mod normal, cererea crește dacă oferta satisface nevoile consumatorului. Rămân la părerea că reclama (indiferent de canal și modalitate) e parte din ofertă sau mai exact din regula economiei de piață.

      Boicotul, are rădăcini în regulile democrației, e izvorât dintr-un spirit revoluționar, un spirit care, de obicei, vrea să schimbe regulile. Doar că deocamdată n-avem cu ce să înlocuim regulile economiei de piață. Așa cum e ea, cu varianta economia corporațiilor, e singura care a asigurat până acum bunăstarea individului. Și până la noi soluții, chestia asta trebuie păstrată și apărată.

 Dublu standard

     Alt motiv pentru care nu sunt de acord cu boicotarea brandurilor (multinaționalelor) de către "piețari" este faptul că, din ce-am citit pe pancarde și din mesajele exprimate acolo, în principiu multinaționalele sunt ok, mulți dintre piețari fiind angajați ai multinaționalelor. Și atunci să vii să boicotezi produsele altor multinaționale, e cel puțin imoral!

Pe de altă parte există CSR, Corporate Social Responsability

o chestie care își dorește să dea o față umană corporațiilor și care cel puțin la nivel teoretic ar trebui să însemne ceva, dar să și producă unele efecte. Lucru de care mă îndoiesc că s-ar întâmpla în România. Sau cel puțin nu la un nivel demn de a influența mersul lucrurilor. Încă! IQads a scris despre asta.

 

 

 

Bula noastră…

Bula noastră…

     Să dau și eu una cu bula noastră în care trăim și din care nu prea ieșim. Am avut ocazia anul ăsta să ies de 2 ori din bula asta a mea. Și nu doar din bula online. Am ieșit offline, cum fac de fiecare dată când merg în târgul cu țărani de la Călugăreni sau mai des în cel din Bragadir duminica, în loc de piață. Doar că în astea două dăți m-am dus departe, în inima României profunde, aia despre care poate nici la suprize-surprize nu auzeam pentru că erau prea săraci, prea amărâți, prea-prea ca să poată duce show-urile de genul ăla.

Părerea mea este că oamenii ĂIA și chiar și cei mai răsăriți ca ei, tot din marea masă de votanți PSD, votează așa din câteva motive:

1 – Sunt prea săraci. Au atât de multe neajunsuri, încât orice deget întins e mană cerească. Când ești atât de sărac și muncești ca să supraviețuiești ad-literam, pur și simplu nu mai poți gândi corect. N-ai cum. Cine a fost la sapă la porumb sau la vie știe ce spun. Te apuci și sapi într-un fel. Și mergi așa și te gândești doar să termini. La un moment dat, nici nu-ți mai dai seama că ții sapa invers (exagerez, dar zic așa ca să mă fac înțeles). Ideea e că nu te mai gândești CUM să faci să-ți fie munca mai eficientă, să termini mai repede, cum să faci să iei un tractor și așa mai departe. Dai de-amboulea înainte și seara cazi rupt. Ridicat la scară de ani și zeci de ani, cam așa e și viața oamenilor ăstora, cam 40% din populația României. 40%, nu cred că exagerez. Gândiți-vă cât de mult îi doare pe oamenii ăia că Dragnea a furat voturi, cât de important e pentru ei că Ghiță face softuri (ce-or fi alea?) care nu fac nimic pe milioane de euro sau cât îi doare pe ei fix în c*r de câte case are Năstase, cât a furat Ponta sau cum merge “mașinăria de furat și fraudat voturi”.

2 – Lipsa educației. În cel mai fericit caz, efectele educației (nu neapărat celei de la școală care îi învața să citească și să socotească și cam atât) se suprapun cu cele ale moralei (creștine) din comunitatea respectivă și din casă.(nu e bine să furi, să minți, etc) chestii de bază și cam aia e. Înapoi la muncă dacă nu vrei să mori de foame și dacă vrei un trai mai bun. Nevoile lor sunt pe nivelele 1,2 maxim 3 din piramida lui Maslow.Asta e realitatea de care trebuie să dăm cât mai des cu capul.

3 – Lipsa informației. În condițiile de mai sus, ce pretenții poți avea în a înțelege fenomene, precum corupția, (care oricum e acolo la ei la București, undeva departe la Înalta Poartă și noi n-avem nici o putere), investițiile, deficit bugetar, politici bugetare și alte “baliverne” de genul ăsta.

4 – Manipularea. Sigur că e mult mai ușor să manipulezi astfel de oameni, dar să nu credeți că noi nu suntem victime, măcar ocazionale, ale acestui fenomen. Poate mai greu, mai rar, mai puțin, dar suntem. Dacă e s-o spunem p’aia corectă și educația poate fi o formă de manipulare, dar divagăm de la subiect și nu mai terminăm niciodată.

     Bun, acum partea cu uimirea și furia noastră. Am fost uimiți de rezultatele astea pentru că:

– nu ieșim din bulă suficient de des și nu dăm cu capul de România offline, din alte orașe, de la sate. (nu, un week-end la ăi bătrâni nu e ieșire din bulă). Cu alte cuvinte trăim pe altă planetă, suntem cu capul în nori.

– ne place prea mult aici la noi și nu știm să primim critici, să recunoaștem când greșim, etc.

– E normal să fim furioși. Nu poți să-ți iei una după ceafă și să fii zen, să fii echilibrat, să îndemni la unitate.(ce kkt e asta cu unitatea? Că-mi aminti de Jianu. Ce unitate? Suntem comuniști? Suntem cumva toți la fel? Ia mai lăsați-mă cu manelele astea. Unitatea se regăsește acolo unde oamenii au ceva în comun, unde împartășesc valori și crezuri comune. Democrația nu înseamnă unitate uniformă. Democrația e despre diferențe, despre pluralism. Nu-mi cere mie să fiu echilibrat și solidar cu unii care au votat un partid plin de penali. INDIFERENT de motivele pentru care au votat așa. Le pot înțelege motivele, pot avea, maxim, compasiune pentru ei, acolo unde e cazul, dar nu-mi cere să fiu zen că nu sunt nici sfânt, nici Iov, nu-mi cere să tac, nu-mi cere să fiu echidistant, rezervat, echilibrat. NU, sunt furios pe situație, sunt furios pe cei care nu se implică, sunt furios pe 70 de ani (în ritmul ăsta ajungem la 100 de ani de comunism), de sărăcie, de lipsă de educație, de furt fără limite, de nesimțire etc., sunt furios pe încă 4 ani de așa ceva de acum înainte.

 

 

Acum sau înainte de 89 se fura mai mult în România?

Acum sau înainte de 89 se fura mai mult în România?

     Știm cu toții cum începând cu sfârșitul anilor '70 comunismul în România a început să pută la nivel de cetățean. Sigur, el a puțit de la bun început, începând cu colectivizarea forțată, dar de atunci, chiar și celor mai creduli și naivi, a început să le pută.

     Și pentru că o duceau din ce în ce mai prost, fiecare muncitor din fiecare fabrică la sfârșitul programului, nu pleca cu mâna goală. Vorba unui vecin "Dacă n-aveai ce să iei, bagai mâna în punga cu piulițe și umpleai buzunarele, ca să nu pleci cu mâna goală." Pe scurt, se fura orice, de oriunde, de către aproape toată lumea. Motivele poate că erau atunci altele, dar azi e exact același lucru.

Se fură și azi ca și înainte

     Se fură și azi peste tot, de peste tot, de toate. (ați auzit de ăia care fură HUILĂ DIN TREN?) Sau întrebați oameni care lucrează în retail de exemplu, șefi de magazine de retail. Practic nu cred că există brand de produse de retail sau marfă depozitată undeva, din care să nu se fure! Mai știți perioada Altex și creditul cu buletinul? Câte plasme și frigidere s-au furat? Nu ced că știe nimeni câte exact. Nici acum nu e altfel: Cora, Carrefour, Auchan, Cola, Pepsi, Takko, Zarra, Debenhams, Lidl, Mega Image, Leroy Merlin, Bricostore, Dedeman, etc. practic orice înseamnă depozit, gestiune, stocuri.. TOTUL e o vacă de muls pentru micii găinari. Am câțiva prieteni care activează în zona asta de retail și problema lor acolo nu e să stopeze fenomenul produselor furate. Nu, nicidecum, asta e o utopie! Problema e să ai procentul cât mai mic la final de an! Dacă ieși lipsă cu 10% la final de an, ești boier, campion și posibil premiat, în funcție de politica brandului. Se fac topuri: Fiecare brand are un top al lui cu magazinele cel mai puțin furate la nivel de țară. Cu toate astea, se vinde în prostie! Se vinde enorm de mult.

Cine fură?

     Cine poate. Leneșii, puturoșii, cei care au acces, oamenii din interior, în combinație cu paznicii, cu firmele de pază, cu șefii firmelor de pază, cu șefuleții de peste tot. "Șefu, facem și noi o combinație, țaca-paca?" Se fură cu tirul, cu camionul, cu tona, cu sutele, cu miile, cu paleții. ȘI TOATĂ LUMEA ȘTIE! De la cel mai mic, la cel mai mare șef! Bagă pe pierderi, încearcă să diminueze fenomenul, însă merg mai departe cu investițiile, cu magazine noi, rețele în toată țara și așa mai departe. De ce? Pentru că se poate, pentru că e loc de creștere chiar și în condițiile astea.

Vă dați seama cât pește are balta asta România? Dacă ăștia braconează pe toate părțile, de la micii găinari la marii politicienii vieții care joacă milioanele de euro pe degete la cafenea, din pix, din vorbe, din discuții FĂCÂND NIMIC!?

Soluția?

E un cumul de strategii pe termen

scurt (poliția și justiția să fie curățate din interior și apoi să-și facă treaba)

mediu (oferă-le hoților alternative. Dă-le de ex. ălora din Vulcani de lucru la drumuri și nu vor mai fura huilă pentru a supraviețui. Dă-i hoțului ceva de făcut, oferă-i alternative, că altfel îi vin idei proaste)

lung (educație. Dacă faci ce trebuie în cel puțin 8-10 ani poți avea rezultate de pe urma unei strategii în educație. Practic, filtrul se face în cei 4 ani de liceu. Sigur și acasă și în anii anteriori, dar aici discuția e mai lungă)

      Cu imaginea asta descrisă mai sus, în minte, mergeți la vot pe 11 decembrie. Chiar dacă presupune un drum până acasă unde aveți adresa din buletin. Merită toți banii!

Duceți copiii la școală

Duceți copiii la școală

    În clasa 0  în care e fii-meu, sunt 29 de copii. Vreo 2-3 au parinți care nu și-au permis să le cumpere penar cu stilou carioci și alte mărunțișuri. Mama unuia dintre ei, nu știe să citească, femeie modestă, dar destul de preocupată de soarta lor, atât cât și cum se pricepe ea, dar în toată această știință a ei a înțeles că e important să-și ducă copiii la școală. Și bine face. În prima fază chestia asta te uimește, te… dezamăgește cumva, pentur că ești la 2 pași de București, cu acces la toate cele. Dar pe mine mă bucură. Mă bucur că o mamă analfabetă a înțeles că școala e importantă și face eforturi mari ca cei mici să primească o educație. Așa cum o fi ea. Copii ei vor avea mai multe șanse decât a avut ea. Și despre asta e vorba. Evoluție. Să pui umărul la un trend ascendent. Să-i dai înainte.

     Alții ar fi putut spune, și cred că sunt o grămadă care spun, "ce atâta carte, eu nu știu să citesc și uite că m-am descurcat."  Eu aș plusa și chiar mă gândesc să-i zic cumva, nu știu cum, să încerce să învețe odată cu el să scrie și să citească, pentru că niciodată nu e prea târziu.

 

joy.jpg

De ce am ceva cu psd-iștii

De ce am ceva cu psd-iștii

     Șii nu mă refer la politicienii PSD, ăia sunt niște hoți care folosesc o rețetă, numită PSD pentru hoțiile lor, n-au nici o treabă cu politica, doctrina, soluțiile etc. Scopul lor e să fure pentru ei.Punct. Dar mă refer la oamenii aparent normali care susțin mizeria psd-istă și o votează aproape necondiționat, pentru că în restul timpului unii dintre ei sunt chiar ok, au o oarecare logică și educație. Ei, când vine vorba de politică, ceva li se scurtciuitează în creier și din oamenii normali care păreau, devin monumente lipsite de logică și cursivitate a discursului și dialogului, astfel încât pur și simplu nu mai poti conversa cu ei. De exemplu:

 – PSD-ul e plin de hoți.

– Da' și PNL-ul cum e?

– Vorbeam de PSD, ajungem și la PNL.

– Păi vezi că și PNL-ul sunt hoți.

(deci în logica lor prima afirmație se anulează pentru că și ăilalți sunt hoți, deci e ok. next!)

sau

– Stânga visează cai verzi pe pereți. Socialismul n-a funcționat nicăieri.

– Dar dreapta la ce visează?

Și tot așa.

     Aproape că am făcut teste statistice pe tema asta și invariabil toți psd-iștii au aceeași retorică. Ei nu sunt în stare să apere, să răspundă coerent,  să vină cu contra argumente în continuarea discuției, nu pot să păstreze aceeși temă, subiect al dialogului. Credeți-mă și încercați și voi, dacă veți găsi cumva printre cunoscuți psd-iști convinși,  majoritaea discuțiilor despre politică așa se desfășoară, cu salturi aiurea de la o temă la alta FĂRĂ măcar să încerci să o continui pe cea dinainte. Nu zic să o epuizezi cât de cât, dar să o continui. Nu, ei sar la alte teme universale și complicate când tu nici măcar n-ai formulat răspunsul la întrebare. Google n-ar ține pasul cu ei. Nu poți să-i combați cu rezultate din Google pentru că nu te ții cu căutările de viteza cu care schimbă ei temele. Nici măcar nu-i interesează răspunsul tău. Aruncă teme la nesfărșit, sar de la un subiect la altul înainte să apuci să spui ceva.

Pur și simplu nu se poate discuta normal cu ei. Totul e numai gargară și salturi de la o temă la alta, cu unicul scop de a "câștiga" mica discuție lipsită de sens și de a se auzi vorbind. 

– Dragnea e un mincinos nerușinat.

– Păi și Băsescu a fost cel mai mare mincinos.

Antenele au spălat multe creiere fraților și mai trist e că oamenii nici măcar nu-și dau seama.

 

foto

Educație: Iată de ce n-o să ne facem bine prea curând

Educație: Iată de ce n-o să ne facem bine prea curând

    Pentru că totul pleacă de la educație. Iar TOȚI aleșii noștri nu vor și nu vor vrea o reformă reală în educație. N-am ce cuvinte să mai adaug. Fiecare idee, fiecare propoziție, absolut tot ce spune omul ăsta mai jos, m-a uns pe suflet, dar m-a și revoltat în același timp! Pentru că știm ce trebuie făcut, e clar, e demonstrat, dar pur și simplu nu vrem sau cei care ar putea nu vor. Și asta mi se pare al naibii de frustrant și aș ieși în stradă pentru a avea așa ceva.

sursa

 

Eu le-aș numi tehnici de supraviețuire urbană

Eu le-aș numi tehnici de supraviețuire urbană

     Cu ceva ani în urmă, în unele țări la școală elevii învățau chestii care acum ni se par banale. Chestii care făceau parte din a fi adult. Gătitul e una dintre ele, drămuirea banilor și plata taxelor e alta. Eu aș face o arie culiculară și aș băga în școli câteva materii d'astea pe care le-aș numi, tehnici de supraviețuire urbană. Gătitul, grădinăritul, cum să folosești mașina de spălat, cuptorul, educație financiară, etc. Toate astea ar trebui deprinse în școală.

 

Știrile mele – 7 iunie 2016

Știrile mele – 7 iunie 2016

Narcis Constantin de la PNL a câștigat alegerile și Măgurele are șansa să devină un orășel simpatic.

Scapi de grija facturilor la energie, dar de banii ăia îți mai faci o casă

Nu vor educație sexuală în școală. Mai bine religie.

Frunze artificiale

Concentrează-te pe ceea ce te face fericit

Pentru 70% dintre Bucureșteni e irelevant cine e primar

O familie de ruși au în casă de 23 de ani un… urs. Viu.

 

Până unde mergeți cu toleranța?

Până unde mergeți cu toleranța?

     Ca orice om normal sunt un mare adept al libertăţii de exprimare şi al libertăţii în general. Încerc să fiu cât pot de tolerant tocmai pentru a nu limita libertatea celorlalţi, pentru a nu îngrădi modul de manifestare sau pentru a nu influenţa normalitatea fiecăruia.
     Totuşi, ca mai toate lucrurile pe lumea asta orice are o limită. Și m-am gândit zilele astea la limita toleranţei  pe care societatea o are privind subiectul orientărilor sexuale ale celorlalţi şi am imaginat câteva etape:
     1- prima etapă ar fi acceptarea ideii de homosexualitate sau orice altceva similar, pe scurt LGBT. Asta înseamnă că cineva acceptă ideea că există aşa ceva, acceptă în teorie şi că există undeva, pe lângă ei, în altă parte, nu ştiu unde, nu vor să ştie, dar știu că există și sunt de acord să fie acolo, la ei.
      2- al doilea nivel ar fi acela că cineva e ok cu toate ideile şi acceptă prezenţa lor, o vede fizic într-o formă sau alta,  vede că sunt homosexuali, dar nu e de acord cu manifestările în spaţiul public. Există astfel de oameni, care sunt de acord total cu ideea, dar nu vor să vadă acele manifestări în spaţiul public.
     3- al treilea nivel ar fi acela că, la toate cele dinainte se adaugă un fel de recunoaştere din partea statului. Aici intră legalizarea căsătoriilor între persoanele de tip LGBT şi a tuturor drepturilor ce decurg din asta dreptul la căsătorie, dreptul la divorţ şi câteva chestii legate de dreptul familiei, moştenire, etc.
     4- al patrulea nivel ar fi cel legat de copii care este cel mai controversat. A tolera sau nu dreptul cuplurilor LGBT de a crește copii, a fi sau nu de acord cu asta! In SUA s-au făcut studii asupra copiilor crescuţi de astfel de cupluri şi rezultatul a fost în coadă de peşte: unii copii erau ok, alţii nu. Problema este că până la vârsta de 12 ani copiii au nevoie de ghidare. Lăsat liber să aleagă orice, el va fi confuz. Aici e o chestie care ţine de felul cum sunt educaţi copiii fără legătură cu cu orientarea sexuală a celui care oferă educaţia, ci cu actul educativ, (care diferă) pe de o parte. Iar persoanele LGBT pot oferi o educație cel puțin la fel de proastă ca și persoanele normale. D'aia unii copii din studiul ala erau ok, alţii nu. DAR, pe de altă parte, copiii sunt pe principiul monkey see, monkey do! 
     5- al cincilea nivel ţine de viata sexuala a persoanelor de tip LGBT. Se merge foarte mult pe ideea de cum se simte: sunt băiat, dar mă simt fată sau invers. Prin urmare pot să fac sex în funcţie de cum mă simt. Nici o problemă până aici, DAR pe acelaşi argument şi logică aud că merg mai nou şi avocaţii pedofililor: "domnule clientul meu se simte copil și d'aia a facut ce a făcut. Practic, e doar un copil care vrea să facă sex cu alt copil, deci ar fi ok."
Ei bine eu nu cred ca e ok. Toleranța mea s-a oprit mai sus de chestia asta.

Dincolo de toate astea mai e și chestia cu libertatea opiniilor, care în situații ca asta, sau ca cea legată de religie, libertatea opiniei se transformă în "ești ca noi sau ești distrus, înapoiat, bătut în cap", adică dacă spui că ești creștin, vei automat asimilat cu pupătorii de moaște sau ăștia care se lasă călăriți de popă pentru iertarea păcatelor și alte tâmpenii. La fel, dacă spui că nu-ti plac gay-ii, vei fi considerat incuiat la minte, înapoiat, se duce naibi libertatea de opinie, ești linșat. Cam cum se întâmplă discriminarea inversă în SUA, de nu mai poți să-i spui unui negru nigga'  că ești mâncat.
    Știți ce mi se pare mie ironic în toata povestea asta? Faptul că mulţi dintre cei care spun că apără drepturile LGBT zic despre ceilalţi că au o gândire de Ev Mediu. Când de fapt, mergând pe ideea de acceptare a aproape orice, nu ajungem în Evul Mediu, suntem undeva prin perioada antică a Imperiului Roman, prin vremea lui Caligula sau cam așa ceva. Acum, depinde de fiecare ce crede că e mai înapoiat.

 

O școală privată, sistemul Cambridge

O școală privată, sistemul Cambridge

    Am ajuns via Vlad, la interviul ăsta cu o profesoară de la o școală privată din București, pe care vi-l recomand să-l citiți. Care mai sunteți profesori, puteți "fura"  câteva tips and tricks care ar putea face diferența, fără să fie nevoie să schimbați tot sistemul de educație de sus până jos. Până se va mișca elefantul ăsta numit educație, cred că fiecare profesor poate face o diferența punctual, la ora lui, în limitele libertății lui la clasă.

În sistemul Cambridge, profesorul este coordonatorul elevilor: el le facilitează învățarea și planifică cine ce să facă și când. Încerc să le dau roluri. De exemplu, de ce să-l verific eu pe Florin dacă a înțeles, când știu că a înțeles? Mai bine să-l verifice colegul lui, altfel o să aibă și el o imagine despre ce se întâmplă. Încet, încet, vor ajunge să fie foarte sinceri cu ei și cu cei din jurul lor și să fie obiectivi. Sistemul Cambridge îl lasă pe elev să fie persoana principală, să fie în centrul atenției și să-și asume responsabilitatea pentru propria învățare. (sursa)

     De exemplu, noi aveam un profesor în liceu de Istoria Artei (care ne predase și muzica în școala generală). Cei care făcusem ore cu el și în școala generală, eram obișnuiți, îi cunoșteam stilul de predare, slăbiciunile și punctele tari. Uneori, primăvara-vara, când era cald, n-aveam chef de ora lui pur și simplu, deși era una dintre cele mai interesante. Și cine n-avea chef îl aștepta pe hol în fața clasei (nu exageram niciodată, mai făceam cu rândul, nu toti mereu) Și el zicea:

– Ce e bă? N-aveți chef de ore?

– Nu, domn' profesor, nu vedeți ce soare e afară, e cald, frumos.

– Bă vă las, dar trebuie să-mi spuneti ce vreți să faceți? Să nu pierdeți vremea aiurea.

– Nu domn' profesor. Mergem la film.

– Ce film? Spuneam noi ce film era la cinema… După care spunea, pare o porcărie, dați banii degeaba.  Aveți bani? Luati de aici. (da, chiar vroia să ne dea bani în timp ce plecam de la ora lui.)

– Nuuuu, mulțumim. Avem domn' profesor. Multumim. (Aiurea că nu prea aveam de obicei, dar ne era rușine să luăm de la el, deși ne știam prea bine cu el).

     Ora viitoare ne punea să povestim filmul și începea să coordoneze o discuție liberă despre filosofia filmului, indiferent ce porcărie am fi văzut. Dacă nu mergeam la film, ne întreba unde am fost, ce-am făcut, de ce, ce sentimente ne-au determinat să facem asta și așa mai departe. Și găsea din orice fapt, aparent banal pentru noi, câte o lecție de viață, câte o filosofie, ne diseca sentimentele, trăirile, (destul de amestecate în adolescență), încuraja replicile colegilor, chiar și ăia care vorbeau în barbă." Zi bă Petcule mai tare! Clar, rar și tare!" asta era replica lui de fiecare dată când cineva începea să vorbească la ora lui.

     Alteori ieșeam cu toții pe iarbă în parcul din curtea liceului și ne vorbea acolo despre artă, diverse curente și alte chestii. La muzică, cel putin o dată pe lună sau mai des, venea cu hardughia de pick-up și ne punea audiții de muzică simfonică. Da, la clasă ne punea muzică, ne zicea cine e compozitorul, în ce perioadă a trăit, ne întreba din ce curent face parte, 2-3 vorbde despre el și bucata de muzică ce urma să o audiem.

Apoi în timpul audiției noi trebuia să scriem pe hârtie.

– Ce să scriem domn' profesor? întrebam noi ca niște papagali învățați cu dictarea de cuvinte.

– Orice bă! Orice vă trece vouă prin cap când ascultați muzica asta.

     Se făcea o liniște de doar musca și muzica se mai auzeau. Și încet, încet am început să scriem, să ne obișnuim cu stilul ăsta. Mai târziu, colegii din liceu care nu mai văzuseră așa ceva, erau complet în offside și, deși excelau la toate celelalte materii, când erau puși să gândească ceva original, că creeze, să se exteriorizeze, să-și imagineze, întâmpinau probleme.

     La fel era și la filosofie, maică-mea ne dădea teze cu cartea pe masă. Oricum n-aveai ce să copiezi la filosofie din manual. La început majoritatea se bucurau că se pot uita în manual liberi, fără să se mai ascundă, ca la alte materii. Unii întâmpinau probleme când erau teme de interpretare, de gândire, alții disperați răsfoiau manualul în căutarea unei soluții salvatoare.

Soluția nu era acolo, ci în toți anii de dinainte în care fusesei, sau nu, învățat să gândești.

 

foto

Va fi tot mai rău la capitolul angajați

Va fi tot mai rău la capitolul angajați

Chiar mă întrebam când vor începe angajatorii să observe criza calității viitorilor angajați, având în vedere că actul educației se tot duce în jos de ceva ani buni. Și iată că am dat peste primul semnal

“ Nu stiu ce dracu nu intelegi bai Reportaje. DEZASTRU inseamna DEZASTRU. Nu mai pot livra mai nimic. Nu gasim nici macar candidati entry level. E un cosmar al recrutarii si asta e doar inceputul”

     Chestia asta au simțit-o mai demultișor recurterii experimentați care livrează în diverse domenii și pe diverse nivele ierarhice, dar au cam tăcut mâlc, era un fel de subiect tabu.Acum încep să scrie despre asta, încep să vorbească mai pe șleau despre asta, pentru că situația e groasă și nu prea mai ai ce să faci acum decât să te pregătești pentru ce va să vină.

     Angajatorii erau oricum obligați să facă nițică școală cu noii intrați în câmpul muncii pentru că școala românească a trăit mai dintotdeauna într-o realitate paralelă, însă una era să-l înveți pe un angajat ceva când ăla știa să scrie cât de cât corect, poate mai știa naiba din greșeală și câte o formulă de la matematică și altfel pricepea excelul, altfel scrie mailurile către clienți când a învățat măcar odată-n viață să despartă o propoziție în fraze și așa mai departe.

Acum sunt oameni, de ex. din industria comunicării, care se vaietă de mesajele pe care le scriu începătorii, ăștia micii. Și dacă încă mai merge să dai reject la un comunicat de presă scris cu greșeli sau limbaj de lemn, foarte curâd n-ai să mai poți face asta, pentru că vor fi toate așa.

     Revenind la angajatori, mă întreb daca vor fi ei dispuși să-i învețe pe noii angajați ce or să vină și ABC-ul și aritmetica și alte chestii de bază care le scapă în cei 12 ani de educație românească? Mai pot privații să ducă și povara asta-n spate?

     Imaginea ar fi cam așa: Sănătatea e praf – majoritatea angajatorilor le oferă angajatilor asigurări private de sănătate cu x servicii incluse, bune, proaste, sunt acolo și le dublează pe cele de la stat, Educatia a fost mereu paralelă cu nevoile din economie – angajatorii si-au format oamenii "on site", calificare la locul de muncă, adică înveți din mers. Majoritatea clădirilor în care zac firmele au servicii de pază private, pentru că poliția doarme-n izmene.

     Ce face statul în toată povestea asta? Încasează bani? Pentru ce?

 

foto

De ce competiția nu e bună-n viață

De ce competiția nu e bună-n viață

     Am mai scris pe tema asta, dar din când în când se întâmplă chestii care-mi întăresc convingerea. Cred că e greșit să te pregătești pentru viața ca pentru un concurs sau o serie de concursuri pe care fie le vei câștigă, fie le vei pierde. Deși toată civilizația vestică e construită pe filosofia asta, eu cred că ea se va schimba în următorii zeci de ani pentru simplul motiv că filosofia asta nu are finalitate, n-ai unde să te mai duci: cât de bogat, până unde? câtă putere? cât de repede trebuie să mai alergi ca să dobori un record mondial? legile bio-fizice spun că n-ai unde? Și se apucă unii să bage-n venă nu neapărat ca să fie mai buni, ci pentru scopul jocului în sine, pentru că omul nu poate mai mult.  E la fel în toate domeniile, în toate aspectele vieții. A fi primul, a fi cel mai bun, și mai bun decât toți dinainte, e o filosofie perdantă pentru că pur si simplu n-ai finalitate. Unde ajungi?

     Revenind la viață și competiție. Toată civilizația vestică e construită pe filosofia asta, care a avut rolul ei de a ne aduce unde suntem, dar impresia mea e că, la scară istorică, ne cam apropiem de un nivel care… ăla e. În lumea occidentală, foametea nu mai e o problemă majoră (doar cazuri izolate), pacea, comparativ cu alte perioade istorice a atins cote maxime, societatea s-a dezvoltat pe toate planurile, oamenii trăiesc infinit mai bine, mai mult, sunt mai educați, mai sănătoși per ansamblu. Cam aia e.

        De ce zic că ideea de concurs nu-i bună?

     Viața, după parerea mea, nu e despre competiție, viața nu e despre a fi primul, a câștiga sau a pierde. Atunci când mergi pe munte, nu te duci cu gândul de a fi primul acolo sus. Te duci pentru plăcerea călătoriei. Când pleci in vacanță nu te duci ca să ajungi primul la hotel. E irelevant pentru scopul călătoriei că ajungi primul sau al 2-lea dintr-o anumită serie de turiști. Scopul e să te simți bine.

     Scopul în viață e să fii fericit. Bun, o să ziceți că fericirea e-n antiteză cu nefericirea, deci e și aici un concurs. Cel care e fericit câștigă. Tocmai aici e schepsis-ul: a fi fericit nu e un concurs pentru că lucrul ăsta un se supune acelorași reguli. Într-un concurs ai reguli și în cadrul acelor reguli, după anumite norme, câștigi sau pierzi. În cazul fericirii, nu există reguli universale sau general acceptate. Sigur, există zone de congruență a definiției pentru anumite categorii, segmente de indivizi, DAR fericirea e a fiecăruia, e definită după regulile fiecăruia dintre noi. Ceea ce mă face pe mine fericit, e complet irelevant pentru tine.

     Veți spune, "bine, bine… dar pe unii îi face fericiți faptul că sunt primii într-un concurs, câștigarea cursei îi face fericiți." Da, doar dacă o câștigă, dacă nu o câștigă sunt la capătul opus al spectrului. Vor fi nefericiți. Ceea ce te face fericit, cred că ține de educație. De ce te-ai angrena în ceva care are următorul deznodământ: dacă câștigi ești tu fericit, dar automat, îi nefericești pe ceilalți care au priedut, dacă pierzi, ești tu nefericit.

Ați văzut probabil cum e la maratoane. Atunci când se organizează diverse maratoane, pentru diverse cauze, prezentarea lor se axează pe:

– numărul (mare) de participanți cu cât mai mulți, cu atât e mai reușit evenimentul. "La eveniment au participat x sute/mii…"

– "scopul evenimentului a fost de a atrage atenția asupra…"

– apoi urmează "cel mai tânăr participant a fost…"

– "cel mai vârstnic participant a fost un domn în vârstă de…"

– abia la final se menționează (dacă!) ceva și despre cel care a terminat primul cursa și după cât timp. Pentru că scopul evenimentului nu e să câștigi cursa, ci eventual să o termini și să te bucuri de participare. Scopul e să te distrezi, să te simți bine.

– în plus ați văzut că cei mai mulți se bucură pentru ultimul care termină cursa?

     Într-un fel viața e ca un maraton. Nu contează cine câștigă, important e să fie cât mai mulți, să o duci la un bun sfârșit, dacă e posibil, dar mai ales să te distrezi cât ești acolo alături de ceilalți.

D'aia zic că ar fi bine să educăm și să ne autoeducăm să fim fericiți în raport cu propriile reguli!

"Ce te face fericit? Asta. Do it!"

 

Mitul educației românești

Mitul educației românești

     Educația românească e un mit rămas de pe vremea comuniștilor când educația era obligatorie, la grămadă și n-aveai voie să lași repetenți. În fine sunt multe de spus, ce vreau eu să sublieniez e faptul că nu, n-avem un sistem de educație bun, iar olimpicii la matematică și alte materii sunt puținele excepții de care se agață toti apărătorii unui sistem putred. În realitate însă, nici medaliile alea de aur de pe la concursuri nu sunt ce crede lumea că sunt. Ele se iau cam cum se iau și medaliile la salonul de invenții de la Geneva. Adică jumătate din participanți iau câte o medalie de aur pentru că au strâns peste x puncte după o grilă magică realizată de niște vrăjitori.

Am salutat și salut în continuare ideea de "Școala Altfel", o săptămână în care copiii ar trebui scoși dintre cei 4 pereți ai sălilor de clase. E infim de puțin, dar e bine că e. Acum etapa 2 ar trebui să fie și ce facem cu ei? Păi cum ce? De exemplu, în București, majoritatea îi duc la circ. Unde ce fac? Păi văd și ei animale. Da, văd animale chinuite și învață că omul poate și continuă să chinuie animale scoase din mediul lor natural, ținute în cuști, în altă climă decât cea din care provin și cel mai probabil mai prost hrănite decât ar fi în natură. Și învață că asta e ok.

Într-un final, spaniolii și-au scos capul din chiloți și au interzis coridele pentru că oricum nu mai mergea nimeni. Ce-ar fi să nu mai ducem și noi copiii la circuri cu animale? Păi nu, n-o să putem că e suficient o săptămână de "Școala Altfel" că să se scoată.

Circul Globus

Circul Globus_autocare

Turiștii preferă betonul și spațiile mari

Turiștii preferă betonul și spațiile mari

      Ca idee, nu văd de ce e așa rău să avem o catedrală mare în București. Doar ca idee. În practică,  prioritățile legate de sănătate și educație, sursele de finanțare, șpăgile și comisioanele luate pe de lături, suptul de bani publici pentru bugetul acestei construcții sunt o parte din problemele care ne nemulțumesc și sunt prezente în majoritatea proiectelor mari finanțate de stat. Deci, practic, e nasol!

Văd însă și o parte bună în tot proiectul ăsta. Bucureștiul va avea un obiectiv turistic în plus. Și chestia asta n-are de ce să fie rea. Din nou, ca idee. Sunt sigur că ne vom duce toți să vizităm "monstruozitatea", chiar și cei mai înverșunați contestatari vor merge și ei măcar odată să vadă cum e. Turiștii vor cumpăra suveniruri, vor plăti să facă poze și mai devreme sau mai târziu își va scoate banii, iar istoria și generațiile viitoare vor uita de scandalurile iscate odată cu ridicarea ei.

Cine? Dumnezeu? Cred că n-are nici o legătură cu toate asta. 

foto

Școala în Finlanda

Școala în Finlanda

     În timp ce Ministerul Educației de la noi are impresia că poate schimba educația prin schimbarea manualelor. (ok, ar putea, dar ar fi infim), finlandezii au schimbat întreg conceptul de școală, de metodologie, de predare, de obiective, etc. Cu totul altceva. Și ceva-mi spune că nu e rău.

10.500 de metri pătrați găzduiesc: școli primare și secundare, departamentul pre-școlar, casa pentru tineret, sala de servire a mesei, o sală de teatru, biblioteca, sala de sport și altele. 

Orele de studii au loc într-o atmosferă relaxată. Fiecare copil e liber să-și aleagă poziția dar și locul pentru orele de studii, iar comunicarea cu semenii în timpul orelor este încurajată.

Interacțiunea cu mediul este susținută de ferestrele imense, cu  care este dotată școala. Astfel copii nu se simt prizonierii unui plan de studii sau captivi în 4 pereți.

 

Soluții?

În timp ce unele sunt greu de imaginat spre imposibil. ( De ex. nu cred că vom avea vreo școală în România, în sistemul public de educație, care se semene cât de cât cu asta de mai sus. E greu, e scumpă durează mult, etc.), altele sunt atât de simple și fac o atât de mare diferență. E vorba doar de bună voință. (de ex. Ce-ar fi să se renunțe la alinierea aia stupidă a băncilor în sălile de cursuri. Cât e de greu?)

– Cât de greu e ca profesorii de muzică să-și facă meseria, să pună audiții, să "explice" muzica, orchestra, instrumentele, etc. (Noi am avut noroc și aveam un prof pe care-l ajutam să vină cu pick-up-ul în zilele în care aveam audiție muzicală)

– Cât de greu e ca profii de desen, de sport și alte materii să-și facă treaba așa cum trebuie. Să explice niște notiuni de desen, de sport, să treacă pe la fiecare-n parte să-i dea un sfat.

Sunt chestii simple care țin de bunăvoința și de caracterul dascălului.

Citiți și enervați-vă mai mult aici

De ce nu avem echipe de fotbal?

De ce nu avem echipe de fotbal?

Sau și mai general, de ce nu avem fotbaliști buni! 

     Pentru că singurul post de radio care mai difuzează muzică e Sport total FM, vrând, nevrând ascult tot felul de informații din sportul românesc pe care nu le găsești nicăieri altundeva, așa, adunate.

În fine, cam pe la orele la care ascult eu, mai mereu e jale mare, plânsete cu bocete, lacrimi de corocodil, vis-a-vis de situația fotbalului românesc. Intervenții telefonice de la te-miri-ce persoane din lumea fotbalului din liga 2-a, a 3-a, de prin toate cătunele țării, echipe d'alea la care jucătorii vin la antrenamente după ce termină jobul sau chestii d'astea.

     Dar să nu credeți că la echipe, care altă dată învârteau milioane, lucrurile sunt mai breze. Aud de exemplu, acum câteva săptămâni, că jucătorii Rapidului, ăia care sunt peste tot acasă, jucau pe… Atenție! navete de bere! Și eu am crezut că e o glumă de autobază, numai că nu e: o navetă pentru egal cu nu-știu-ce echipă, o bere pentru înfrângere și o navetă pt fiecare jucător, dacă obțin victoria, sau cam așa ceva.

Eeh… ăsta e nivelul fotbalului din România la ora actuală. De ce?

1- pentru că nu sunt bani. Da, ok, nu sunt bani, știm cu toții asta și aici e un cerc vicios. Nu sunt bani pentru că nu e performanță și nu e performanța pentru că nu sunt bani. Bun! Trecem peste. De ce nu sunt bani? Pentru că nu s-a construit pe baze serioase. Banii care au fost, au fost bani furați, făcuți ușor, spălați și așa mai departe. Acum nu mai sunt.

2- Alta e buba mare. Mai important decât lipsa banilor este lipsa educației în sportul ăsta. Lipsa unui minim de disciplină.

Generația de aur, de bine de rău, aveau disciplina aia comunistă, inoculată de partid, de școală, peste tot în toate mediile. Oamenii cam știau de frică. Și nu, nu era ceva bun, dar întâmplător s-au adunat câtiva și au obținut niște rezultate uimitoare. În rest nimic, zero, restul generațiilor au fost oglinda evolutiei lu' Mutu care se zbate-n agonie undeva prin lumea a 7-a  a fotbalului. Cand am auzit de el ultima dată plecase de la Ploiești, undeva și mai rău.

Reveninda la lipsa de educație și disciplină din fotbal. Chestia asta era valabilă încă de la jumatea anilor '90. De unde să iasă jucători calumea dacă la cluburile de fotbal din toată țara, așa cum spunea antrenorul meu de atletism de mai târziu,  primul lucru pe care-l învată copii când merg la fotbal este să-și târșească picioarele când merg și să scuipe. Apoi învață să înjure. Astea erau primele lecții. Dacă nu le știai pe astea, n-aveai nici o șansă.

Am avut un bun prieten în copilărie care era un talent înăscut la fotbal. în clasa 1, era ales în echipele de fotbal făcute de ăia marii, (+14 ani) la bloc. Omul își știa treaba cu mingea, dar era puturos din cale afară. Nu-i plăcea să alerge, nici nu putea să alerge prea mult. A mers la fotbal la antrenamente, apoi la liceu sportiv, praful s-a ales de el, de viața lui de cariera lui. Înca stă cu părintii și n-are nici o perspectivă. Ratare totală, un talent risipit aiurea!

Cu un altul m-am întâlnit dupa 25 de ani de când nu ne văzusem din cantonamentul la fotbal în clasa 4-a. Părea ceva mai ok decât primul, dar nu cine știe ce. Și el un talent, o tânără speranță. Și exemple sunt multe. De ce?

Pentru că antreorii n-au disciplină, n-au tactică pedagogică, n-au strategie. Singura chestie, aparent, cu cap și coadă, pare a fi  școala de fotbal de lui Hagi, care ar cam trebui să dea rezultate și pe mainstream media. E de urmărit!

foto

 

Știrile mele – 15 martie 2016

Știrile mele – 15 martie 2016

Premiul Nobel pentru educație merge la o palestiniancă din Cisiordania

Un cunoscut hacker își dezvăluie identitatea. E român

Pentru că unii nu pot citi de pe ecrane, există librăria unde-ți poți tipări singur cartea

O idee inutilă: Bicicleta nu-i mașină, deși unii bicicliști insistă să se comporte ca atare

Într-o noapte senină putem vedea cu ochiul liber doar 2000 de stele

La Fukushima încă sunt probleme

Soluții la trafic

John Oliver despre educație sexuală

John Oliver despre educație sexuală

Școli cu grădini

Școli cu grădini

     Salut ideea ca fiecare școală să aibă grădina, precum și cursuri de grădinărit pentru elevi. E o chestie care ține de supraviețuire. Nu e un moft, nu e o fiță. E o chestie esențială de conservare a speciei umane care așa a supraviețuit de când a ieşit din peşteră și a obosit să mai alerge după animale. Și e bine să nu uităm asta. (Apropo de cât ar supraviețui omenirea dacă n-ar mai fi curent de mâine).
Bun! Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Ceea ce vedem la Bogdan e una, dar ideea că fiecare școală își poate asigura hrana din propria grădină, nu mi se pare realistă.

     Și să vă spun de ce. Zic ei în filmul ăsta ceva de 720 de porții de mâncare. O familie normală (4-5 membrii să zicem) ca să-și poată asigura mâncarea exclusiv din ceea ce muncește pe tot parcursul anului are nevoie de aproximativ jumătate de hectar (ceva mai mult de 1 acru, cam 5000mp). Și de aici nu vă imaginați că-și iau coca-cola și banane. Vorbim de o hrană relativ restrânsă, dar gustoasă și curată. De aici îți iei TOT ce mănânci. Mie, mi se pare puțin sincer să fiu, dar cam așa umblă vorba-n sat, că asta ar fi suprafață necesară. Probabil minim, să supraviețuiești.

foto

Ei și acum să redimensionăm asta la nivelul a 720 de porții. Ce suprafată avem? Exact! Cam mult pentru niște copii s-o lucreze. Fie ei și mulți.

Ideea pe care ar trebui să o reținem e că, dacă vrei să trăiești exclusiv din ceea ce produci, ar trebui să faci doar asta și cam atât. Ok, să  zicem că avem tehnologie (motorină, bani?) și-ți mai rămâne timp să scrii un articol pe blog. Dar în mare cam cu asta te ocupi. Îți faci de mâncare! Cam ce făceau bunicii noștri pe vreamea comuninștilor, prin 80 când magazinele arătau așa pentru că totul mergea la export să ne plătim datoria către FMI.

foto

 

 

De ce a crezut toată lumea povestea de la Liceul Vianu

De ce a crezut toată lumea povestea de la Liceul Vianu

 

    Ultima "distracție" din mass media e povestea cu tânărul de la Liceul Tudor Vianu care s-a târât în genunchi în fața profesorului până la catedră pentru a-și mări o notă. Chestia a fost provocată de colegii celui cu pricina, care se pare că i-au lansat în glumă provocarea asta, nicidecum de profesor, așa cum a vuit internetul, iar târârea a fost o chestie simbolică, elevul fiind de fapt în prima bancă și imediat oprit de profesor "Așa ceva nu se face". Chestia asta a degenerat în cu totul altceva profesorul fiind pus la zid de mai toată lumea.

     Bun! Aacum, să trecem rapid peste următoarele aspecte filosofice.Oamenii consumă sute de știri pe zi și nu le pot verifica pe toate din 3 surse. Că pur și simplu n-au cum, nici dacă ar ști, nici dacă ar vrea. Și dau share din empatie, pentru că le e cunoscut ceva din povestea respectivă, se simt cumva aproape de personaje și de trăirile lor. Povestea cu pricina a plecat tot din clasă, cel mai probabil de la unul din elevi. N-avea cum altfel. Nu cred că i-a pândit cineva pe gaura cheii sau a fost totul premeditat pentru a-i face rău profului. Astea-s povești. Îmi imaginez că unul din colegi a povestit în pauză altor colegi care au povestit altor colegi, are au povestit acasă care aveau o mămică sau tătic blogger sau ceva de genul ăsta. Și ca orice poveste a căpătat noi și noi înfloriri din partea fiecărui povestitor. Și cam asta a fost. A urmat și varianta mai realistă povestită de "Adevărul", culmea!

Dincolo de toate astea, de ce a crezut lumea așa de ușor povestea? Știri mincinoase sunt multe, vedem asta zi de zi, dar nu depășesc de obicei un anumit segment de cititori. Asta însă, a sărit din tiparele știrilor-minciună. DE CE? 

     Pentru că povestea e mult prea aproape de un adevăr trist care există. A dat glas unor chestii ținute sub preș. Nu e cazul ăsta, dar cred că în aproapte toate marile orașe a fost (poate încă mai este) cel puțin un astfel de profesor de tipul celui descris în povestea asta înflorită. Da, sigur toate poveștile sunt înflorite, că așă e folclorul, dar pe de altă parte știm că fum fără foc, nu prea iese.

La noi în liceu au fost cel puțin 2 cazuri pe care le știu personal. Unul destul de grav, celălalt să zicem doar ieșit din comun.

     Cel mai puțin grav, era un prof de istorie care pe lângă corijențe exagerante, inexistența notei 10, n-aveai voie să intri în clasă după el și alte chestii  bizare, despre care să zicem că le punem pe seama unei exigențe deosebite, omul era atât de defect încât dacă lipsea toată clasa, scria și vorbea singur 50 minute, justificând că el și-a ținut ora. Deci vorbea singur la 4 pereți. Preț de 50 minute. Și da, dacă-l luai în serios și învățăi tot ce și cum zicea el, aveai toate șansele la olimpiada de istorie. Într-un final omul a părăsit învățământul și s-a retras într-un muzeu! Fără să uite să lase câteva legende de tipul "e ăla pe care l-au pus elevii în cuier", el fiind foarte scund și pirpiriu.

     Apoi al 2-lea caz, dacă ai terminat orice liceu în Slatina până în anul 2000 și-un pic, e foarte probabil să fi auzit de Gobe, (porecla, numele îmi scapă acum), unul dintre cei mai buni profesori de limba germană din județ și probabil din țară la un moment dat. Un om de o cultură și cunoaștere muuult peste media profesorilor din generațiile vechi. Pe lângă germană era doxa de filosofie, doxa de istorie, doxa de drept. (deși era prof de liceu). Ce să mai, deștept, elevi olimpici, tot tacâmul. Prin aniii '90 când liceul era subdimensionat ca nr de clase, se mai făceau ore într-o anexă a liceului unde pe vremea lu' Ceașcă se țineau orele de atelier. Anexa nu avea încălzire sau era defectă. 

Ce făcea Gobe? îi punea pe elevi să rupă din jafurile de scaune și bănci care abia se mai țineau și să facă focul în fundul clasei ca să se încălzească. True story! Asta nu e poveste, oricine din generația lu' frate-meu poate confirma. Apoi omul era un germofob irecuperabil, în ultimul stadiu: deschidea ușa de la clasă cu batista încă de pe vremea lu' Ceaușescu (uneori o închidea cu piciorul) și dacă doamne ferește tușeai la oră, nu doar că ieșeai instantaneu afară într-o rafală de jigniri, dar te alegeai și c-o notă mică. Și multe alte povești unele înflorite, altele pur atutentice. A lăsat și el în urmă povești de tipul l-au prins niște elevi la colț și i-au înnegrit fața. În cele din urmă, aproape de pensionare, a fost exclus din învățământ pentru că a bătut două fete ai căror părinți l-au și dat în judecată. Avea el o problemă cu fetele. Cu vârsta nebunia i s-a accentuat și în cele din urmă a trebuit să plece. Fără însă să lase sute sau mii de traume în urmă. Dar avea elevi olimpici! Era bun! Și toți directorii de liceu l-au tolerat și protejat până când nu s-a mai putut! Iacs, jeg!

     Radu Greceanu, al doi-lea mare liceu din Slatina după Ion Minulescu, a avut și el ciudații lui. Un prof de chimie care întâmplător mi-a fost vecin toată copilăria. Nu mai știu povești de la clasă, erau dar le-am uitat detaliile (poate  spune cineva în comentarii). Dar ce pot să spun e că, atunci când îl vedeam, noi copiii de la bloc fugeam de el. La propriu! Ne împrăștiam ca potârnichile când îl vedeam că vine de departe, pentru că era imposibil să nu se ia el de noi cu ceva. Chiar dacă ne prindea că stăm cuminți pe bancă, ceva greșisem noi în mod sigur și se lua de noi. Așa că, până pe la 12 ani preferam să fugim de el. Apoi raporturile s-au mai echilibrat.:) Și într-un final toată lumea îl ignora pe nebun. Mai ales după ce i-au crescut fetele și au fugit și ele de acasă ca să scape de nebun.

     Ce vreau să zic e faptul că defecți d'ăștia cu rezultate și elevi olimpici au existat și încă mai cred că există. Dar lumea îi tolerează, tace din gură pentru ca are reputație bună, are olimpici, e domn' profesor. Nebunia lui e tabu. Nu e ca la multinațională, unde dacă ridici glasul în ședința se duce pisi la HR. Și îmi doresc din suflet ca lucrurile astea să se schimbe, îmi doresc liceeni de bună credință care să nu mai  tacă și să tolereze comportamente deviante de genul ăsta. Îmi doresc ca olimpicii ăia pe care nebunii ăștia îi pregătesc, să dea cu ei de pământ când sar calcul și încalcă toate normele și drepturile posibile. Îmi doresc și le doresc liceenilor să-și dezvolte un spirit civic onest, să-și cunoască drepturile, să învețe bine pe TOATE planurile și să taxeze pe bună dreptate derapaje de genul celor de mai sus.

Și să aibă grijă să nu degenereze, să nu dea voie să mai scape povești înflorite de tipul celei de la Vianu! Sau dacă scapă sa le remedieze rapid așa cum au făcut acum. Asta ar presupune să realizeze importanța poveștilor pe care le spun, a cuvintelor alese de ei. Și desigur, un curs de social media e must have la liceu. Cu exemple d'astea care să le arate puterea statusurilor și responsabilizarea lor.

p.s. da, am dat și eu share la povestea asta, am crezut-o tocmai pentru că știam că există povești mai grave. Asta e. Mă duc la reeducare! Dați cu pietre-n comentarii! 

foto

 

 

De ce nu vorbim și scriem corect?

De ce nu vorbim și scriem corect?

 

     Răspunsul la întrebarea asta e unul filosofic în primul rând. Ce e corect? Unii spun, corecte sunt normele, legile. Alții, mai pragmatici, spun corect e cum zic cei mulți și ceea ce se întâmplă în realitate. Adevărul e undeva la mijloc între curentele astea două aflate într-un permanent conflict. Pentru că normele dacă nu sunt revizuite, aduse în real, tind să devină inutile, depășite de evoluția "lucrurilor din teren". La fel, lucrurile din teren, lăsate să zburde fără existența unor reguli,  o vor lua cel mai probabil razna.(de aici se naște o altă discuție despre sursa regulilor, dar o lăsăm pe altă dată).

     Revenind la scris și vorbit, am pornit rândurile astea de la "supărarea" unora că de ce se spune "face sens", (ăsta e doar un exemplu), nemulțumirea generală fiind însă, de ce traducem cuvânt cu cuvânt (mot-a mot sic!) unele expresii din alte limbi, în loc să căutăm sensul lor în limba română. De ce nu folosim expresiile noastre românești, de ce mutilăm limba română și așa mai departe. Pentru că:

1- Limba (oricare ar fi ea) își caută prin vorbitorii ei, maximul de eficiență. În perioada în care trăim asta înseamnă rapiditate în exprimare și transmiterea succintă a unei idei, a unui mesaj, eventual cât mai încărcat de semnificații. De ex. când spui într-un context mai mult sau mai puțin potrivit This is Sparta! ai în spatele acestor 3 cuvinte o întreagă civilizație și numai cei inițiați, care au văzut filmul "300", vor înțelege sensul ei  și gluma, dacă e cazul. Ne place sau nu trăim timpuri în care lucrurile se întâmplă extrem de rapid, în timp real chiar. Când acum câtiva ani mai existau ziare de sport tipărite, cronica unui meci se scria la ziar în timp ce meciul încă se juca astfel încât după minutul 90 să o și tirmiți la corectat tipografie și ce mai urma. Probabil că acum, lucrurile sunt și mai rapide și chiar se metamorfozează din cauza asta, în altceva.

2- Asta cu viteza se întâmplă datorită evoluției tehnologice a lui google, facebook și în general a internetului care au permis ca omul de rând, de oriunde ar fi el, să fie inundat de un ocean de informatii, pe care trebuie să le priceapă, să le digere și să le dea mai departe. De ce?  Pentru că sunt prea multe și nu știe cum să le gestioneze. Lumea asta e prea mare, prea mișto și prea nasoală în același timp,  încât trebuie să faci cumva să trăiești în oceanul ăsta de informații. Și ai tendința de a da prea repede din mâini și din picioare crezând că te deplasezi in vreo direcție. Nu e așa, însă oamenii ajung să învețe să înoate diferit.

3- Stilul de viață și valorile s-au schimbat. Tot pentru că totul se întâmplă pe repede-înainte (FFW sic!). Nu mai avem timp de pălăvrăgit aiurea. Opera s-a schimbat pe cinema și nu mai avem pauza de X minute dintre acte în care să le arătăm celor din jur în fraze și gesturi pompoase cât de culți și/sau deștepți suntem. Nici cărțile nu mai sunt așa de groase, pentru că vremea descrierii peisajelor, a picăturilor de ploaie care cad sau trăirile interne și a gândurilor zbuciumate a trecut. O comparație deșteaptă, 3 cuvinte bine alese sunt suficiente. Vezi explozia de meme-uri și citate virale cu care ai putea educa o generație mai bine decât o face ministerul educației.

4- În plus, trăim vremurile în care video e la putere. Uitați-vă la vloggerii ăștia mici (ca vârstă) câte vizualizări au. De ce? pentru că e mai ușor. Lor le e mai ușor să vorbească în fața camerei decât să buchisească la taste 3 cuvinte. De ce să se chinuie cu 10 degete pe taste să facă tot felul de mișcări și să-si coordoneze mâinile și mintea în același timp, când se pot concentra doar pe una.(că nu le iese, e altă problemă) Dar ideea e că ei sunt eficienți în procedura de transmitere a mesajului. Eu am scris acum 20 de rânduri, motiv pentru care cei mai mulți nu-și vor bate capul să le citească, că n-au timp, că e prea mult, că vin altele peste ei, că era mai simplu să fac un vlog cu tema asta.

Tot legat de tineri: Nu le pasă dacă scriu greșit. Ei știu că majoritatea dintre ei scriu aiurea, dar nu le pasă, nu asta e important pentru ei, ci faptul că sunt băgați în seamă, că pot să transmită ceva,  că au view-uri, like-uri și altele. Pentru ei imaginea se conturează din alte elemente și noi strâmbăm din nas că nu sunt aceleași cu ale noastre.

5- Apoi, odată cu  globalizarea inevitabilă e normal să existe schimburi/împrumuturi/adaptări de expresii între limbi. Sunt nuanțe pe care nu le ai în limba română ("common sense") la fel cum sunt nuanțe pe care le ai doar în limba română ("dor").

     Personal nu văd o tragedie în expresiile care mă zgârie pe urechi și sunt destul de tolerant (cu o limită) încercând să surprind esența mesajului, dincolo de formă. Singura parte tristă e că-ți dai seama că îmbătrânești. 🙂

smart kids

O chestie mișto cu marketing de 2 lei

O chestie mișto cu marketing de 2 lei

Ați auzit poate de Casa Experimentelor un loc excelent în care poți merge cu cei mici (peste 3 ani parcă) să faceți diverse experimente cu magneți, cu gravitație și alte minuni ale fizicii în special.

20160125_155148

Puteți sta pe un pat de cuie, de exemplu

Casa experimentelor

sau puteți încerca să desenați în oglindă

20160125_163414

 

Sa vedeți cum se formează niște valuri:

20160125_162726

Cum se atrag magneții

20160125_162611

Si multe alte chestii mai mult sau mai puțin complicate.

20160125_155152

20160125_155405

20160125_162709

 

Partea cea mai interesantă e camera în care se află bobina lui Tesla sau așa ceva și alte câteva chestii interesante și luminoase în care ni s-a spus că sunt gaze nobile și care arată cam așa:

      Bun toate astea sunt minunate, excelente, mergeți să le vedeți luați și copiii cu voi, sunt în zona Târgului Vitan, intrarea se face de pe Splaiul Dâmboviței și până pe 2 iulie 2016 intrarea e gratuită. Ei și acum ajungem la partea cu "marketingul de 2 lei". Comunicarea lor cu surle și trâmbițe e așa: veniți la noi că e frumos, avem de toate și intrarea e gratis până pe 2 iulie. Când te duci acolo, semnezi ceva formular că-ți pui casa la bătaie, cu nume și prenume, dar mai presus de toate tronează un banner mare, la recepție pe care scrie ceva de genul "Donați pentru Casa Experimentelor. Suma recomandată 20 ron/persoana."

Bun, pe majoritatea oamenilor care vin acolo nu-i deranjează să doneze pentru știință. #Forthekids, știti voi. Dar nimicnicia mesajului (și ceva-mi spune că vine din partea elvețiană a proiectului, nu cea română), e faptul că face apel la un sentiment de jenă pe care-l resimte fiecare când vede banner-ul ăla cu îndemnul la donație și precizarea unei sume pe persoană. Mi se pare o formă mascată de a pune preț pe intrare cu portița de a comunica "intrare liberă" Și asta nu e ok.

Donația e un act unilateral, benevol, teoretic. Practic prin anunțul ăla pus acolo așa mare se forțează atât aspectul de "benevol", cât și cel de "unilateral". Da, undeva pe site-ul lor într-un colț, precizează asta, dar surlele și trâmbițele, nu. Cam la fel cu clauzele alea cu scris mic.

 

Universitățile mor și nici măcar nu știu

Universitățile mor și nici măcar nu știu

 

     Discrepanța dintre realitatea din piață și lumea universităților e mai mare ca distanța de la București la Sydney. Și asta nu e o chestie nouă, de ieri, de azi. E valabilă încă dinainte de '89. Diferența era că atunci nu trebuia să ai șomeri și se găsea un loc pentru fiecare, astfel încât statistica ieșea bine.

După '90, când s-a schimbat puțin socoteala, a început hemoragia de șomeri și utilitatea diplomelor a început ușor, ușor să scadă. Universitățile au făcut orice ca să supraviețuiască mai puțin să se reformeze, să se uite-n piață și să zică: "Bă țara are nevoie lopătari cu diplomă. Hai să facem Facultatea de Științele Sapatului și Șanțuri." Nu, n-au făcut asta. Ei au scos locuri cu plată pentru a da și mai multe diplome, ca să le scadă valoarea și mai mult.

Sigur, mai sunt și alți factori, demografici, culturali (du-te maică, fă o facultate, fă-te om!), dar pe scurt cam asta e treaba.

Acum, văd la Ruxandra că niște englezi au zis "Fuck it! Nu ne mai interesează ce diplomă ai. Știi să sapi șanțuri? Ia lopata asta și treci la treabă. Știi să te legi la șireturi? Bun! Du-te la raionul încălțăminte." Și e normal să fie așa. În economia reală, pe angajator nu-l interesează că ai tras bășini la Universitate sau în Piața Romană. Lui îi bat la ușă niște clienți pe care vrea să-i servească. Mâine, dacă se poate. Și n-are timp de diplomele tale care ies la 1 an după absolvire că trebuie semnate de niște adormiți.

Universitațile au devenit un filtru prost pe care oricine îl poate trece cu bani. În momentul de față ele sunt ca dinozaurii ăia care dacă-i mușca altu de coadă urlau de durere peste 3 zile când le ajunge informația la cap. Vor supraviețui natural doar cele care întâmplător sau nu se vor plia pe nevoile pieței. Restul se vor diminua atât cât poate piața să absoarbă. Nu pot fi 2 mil de medici veterinai pentru că în rural oamenii n-au bani să ducă curca la veterinar. Sorry!

Deja angajatorii nu mai mizează prea mult pe filtrul "ce facultate ai făcut", ci se uită la CV: "Ai 25 de ani. Ce ai făcut până acum?" "Păi am fost la facultate" "Mda… ok. Altceva?"  

Asta nu înseamnă că nu trebuie să înveți. Din contră, trebuie să înveți tot timpul, dar nu lăsa niște ratați să se ocupe de asta. Filtrează-i, alege-ți singur modele dacă ai nevoie, învață singur, învată să înveți, să pui întrebări, să vorbești, să răspunzi cu subiect și predicat, să cauți informație, e plină lumea de informații, alegele cu grijă și așa mai departe.

2013-06-11 07.19.05

 

Barnevernet: Pe scurt, cam fac ce vor ei

Barnevernet: Pe scurt, cam fac ce vor ei

Găsiți aici lucrurile detaliate, eu mă opresc la câteva aspecte care mi s-au părut importante:

Un ordin de dare în plasament poate fi emis dacă există deficiențe serioase în îngrijirea zilnică a copilului, dacă copilul este maltratat sau supus altor violențe, abuzuri sau neglijențe serioase acasă. De asemenea, este necesar ca ordinul de plasament să fie emis din cauza situației în care se află copilul și să fie în interesul superior al copilului.

Chestia asta sună ok, dar dacă e adevărat cum o interpretează ei, atunci e o problemă.Dacă asta înțeleg ei prin probleme serioase atunci e nasol. (a se vedea cuvântul zilnică)

Serviciul de Protecție a Copilului nu este obligat să asigure consiliere înaintea luării copilului din familie, dacă copilul este expus unui tratament care poate fi dăunător sănătății și dezvoltării sale și dacă Serviciul de Protecție a Copilului are informații care să indice că consilierea nu va fi o măsură suficientă pentru ca părinții să aibă grijă de copil. Astfel de situații pot apărea în cazurile în care părinții expun copilul unui tratament violent sau dacă părinții suferă de dependență de alcool sau de droguri.

Cu excepția cazurilor de drogați și alcoolici, dacă mintea lor le spune că n-are sens să ofere consiliere părinților, hopa sus copilașii. De ce să ne pierdem vremea cu consilierea. E mai simplu să-i săltăm și să-i ducem la alți distruși pe alte părți.

Un caz de protecția copilului începe atunci când cineva sesizează serviciului că el sau ea este îngrijorat de situația copilului. De exemplu, vecinii, prietenii copilului, bunicii sau alte rude. Multe sesizări pe care serviciul le primește sunt de la părinții care cer ajutor. Serviciul de Protecție a Copilului este obligat de către lege să analizeze orice astfel de sesizare telefonică sau scrisă și să evalueze dacă este cazul să investigheze mai departe chestiunea.

"Prietenii copilului"? serios? Ăștia pot demara o ancheta d'asta pe baza a ce spune un copil fără discernământ? Dacă la grădiniță fi-meo i-a luat basculanta lu Gigel, Gigel poate da un telefon ăstora și să îndruge câteva minciuni ca să-l învețe minte, nu? Dacă  Ioanei îi place de Ion, dar lui Ion îi place de Ana, Ioana se poate răzbuna pe Ion tot cu un telefon d'ăsta. Ca să nu mai zic de neamuri sau de cazuri de divorț în care nu se înțeleg asupra copilului. Practic dacă te supără cineva poți să-i faci o mizerie d'asta din nimic!

Cum poate contesta decizia o familie căreia i s-au luat copiii?

O dată pe an, părinții au dreptul să înainteze o cerere de revocare a ordinului de plasament. Cu toate acestea, consiliul poate decide să audieze cazul mai devreme, de obicei dacă apar noi dovezi care cer o nouă audiere. Dacă Consiliul menține ordinul de plasament, părinții pot ataca decizia în intsanță. Numai Consiliul sau instanța, nu Serviciul Local de Protecție a Copilului, poate revoca ordinul de plasament. Părinții au dreptul la ajutor legal gratuit.

O dată pe an fraților. PE AN! Cât înseamnă un an din viața unui copil de 3 ani, de 5 ani? 

Cum reacționează, de obicei, copiii atunci când sunt introduși într-o nouă familie?

Nu este posibil să dăm un răspuns clar, câtă vreme acest lucru depinde de fiecare copil în parte. Înainte de executarea unui ordin de plasament, Serviciul de Protecție a Copilului petrece mult timp pentru a introduce copilul într-o nouă familie.

Asta se traduce cu "majoritatea sunt traumatizați psihic, dar nu putem să vă spunem asta, nu?!"

Care este procentul copiilor care se întorc în familiile lor după ce au stat în familii de îngrijire?

Nu avem statistici în acest sens.

Asta se traduce cu "majoritatea nu se mai întorc, dar nici asta nu putem să spunem că nu dă bine. Ar însemna să recunoaștem că ceea ce facem e fundamental greșit." Cum pana mea să nu ai statistici la asa ceva? Cum măsori eficiența unui program, a unei strategii d'astea?

 

Premiul pentru retardații anului merge la Timișoara

Premiul pentru retardații anului merge la Timișoara

Nu erau ei timișorenii destul de retarzi cu faza cu "fruncea țării", (serios, un lector de la prestigioasa universitate de vest încerca să explice unei audiențe cu 40% expați, expresia aia cu fruncea țării, iar ăia nu înțelegeau ce naiba vrea ăla să zică. Vă spun, e cronică treaba cu fruncea), era nevoie de o confirmare din partea aleșilor lor asupra gradului de imbecilitate care mustește de ani buni pe acolo. În Timișoara așadar, consilierii locali s-au trezit din somn și-au venit cu niște reguli… pentru locurile de joacă:

– copiii nu au voie să strige în locurile de joacă

– copiii trebuie îmbrăcați cu haine fără fermoare sau capse (?) (oare ce e-n capul lor de-au scos-o pe asta? câlți?)

– Parinții n-au voie să stea lângă leagăn în timp ce copilul se dă în el

– DAR este interzisă „utilizarea leagănului la un unghi de înclinare mai mare de 80 de grade față de verticală”. 

– amenzile sunt între 500 si 1000 lei.

via Prințesaurbană.ro

foto

Un titlu arogant

Un titlu arogant

     Citesc pe linkedin un titlul de articol: "Working with idiots can kill you". N-am citit articolul, m-am oprit doar la analiza acestei afirmații și mă gândeam cât de rar aud oameni care spun de bine despre cei cu care lucrează și că povestea asta cu idioții e destul de relativă. Da, e o limită (ușor variabilă de la individ la individ) dincolo de care unii sunt clar idioți, considerați idioți de mare majoritate covârșitoare. Dar ăștia sunt mult mai puțini decât  le place multora să creadă. În rest, toți suntem idioți pentru cineva la un moment dat. Pe mulți oameni ai muncii  îi aud spunând "Doamne ce idioți sunt unii: [insert work story here]" Și da, cum spuneam uneori așa e. DAR întotdeauna, negreșit alții sunt idioți, întotdeauna ei, niciodată noi. EI, NU NOI.

     Modul ăsta de gândire nu cred că e constructiv și cred că fiecare trebuie să ne mai dăm jos din corcoduș și să facem ceva în legătură cu asta. Un pas înapoi, o încercare de a privi lucrurile din perspectiva cealaltă sau găsirea de noi moduri de explicare a situației. Pe scurt: NOI, NU EI. Măcar din când în când!

foto – Matthew Wyczalkowski

O lecție pentru toți liceenii

O lecție pentru toți liceenii

Las aici lecția asta, din filmul ăsta ca s-o vadă eventualii liceeni rătăciți pe blogul ăsta. Unu dac-o vede și pricepe ceva, merită efortul.

Aparent suedezii nu prea știu pe ce lume trăiesc

Aparent suedezii nu prea știu pe ce lume trăiesc

           Și nu e vorba doar de ei, nu e vorba de o impresie, ci de statistică. De teste! La fel e și cu noi și cu mulți alții din lumea occidentală. Ce vedeți când spuneți Africa? Negrii în chiloți, savane, lei, copii subnutriți, diamante, sclavi safari, elefanți girafe, musulmani, tot felul de războie… per ansamblu, un dezastru. Ei bine nu-i chiar așa. După cum veți vedea în clipul de mai jos, problema nu e neapărat că oamenii pun botu la ce spune mainstream media, ci faptul că media în sine habar n-are pe ce lume trăiește. Asta lăsând la o parte apetitul publicului pentru știri bombastice și dezastre. Vedeți problema migranților în UE. Am auzit tot felul de cifre: sute de mii, milioane chiar, dacă ai fi stat să faci calculul din titlurile cancanistice. În realitate deocamdată, sunt undeva în jur de 250 000 de imigranți. Dar știe mass media ceva? I-a numărat? Nu. S-a uitat vreun jurnalist dibaci așa la grupurile de imigranți, i-a numărat din ochi precum ciobanu oile și  a zis" Aici sunt 30 000". Între noi fie vorba, sunt sigur că un cioban ar fi avut a much more educated guess".

          Revenind… nu știm pe ce lume trăim. Trăim într-o lume din ce în ce mai bună. Unde lucrurile bune se întâmplă mai mult decât crede că știe mass media sau decât știu consumatorii ei. Lucrurile bune se întâmplă încet, pas cu pas și nu prea ajung să fie titluri care să vândă. Cui îi pasă de rapoartele ONU sau cele de bine ale FMI? Câtorva site-uri amețite de positive news?

Din trafic

Din trafic

Ieri cât am mers pe bicicletă, patru șoferi mi-au făcut loc și m-au ocolit exagerat de mult (pt media din București). Probabil și ei bicicliști la rândul lor. Patru șoferi deosebiți cărora le-am mulțumit, deși aveam loc să trec mai mult decât suficient. Asta fără să-i număr pe cei care sunt normal de ok (majoritatea). Nesimțiții și ghiolbanii despre care citim pe bloguri sunt neglijabili.

În cinci luni de când merg zilnic cu bicicleta prin București, am primit 5 claxoane de neam prost date fix în dreptul meu de mi-a sărit inima din piept. Toate fără motiv întemeiat. N-am să înțeleg: de ce mă claxonezi când ești în dreptul meu? Speri să mă sperii suficient de tare încât să cad în drum? (șoferi, claxonul se aude altfel când e la 1-2 m de urechea ta).

Încă nici o ușă de mașină deschisă în față. Lucrul de care mi-e cel mai frică.

Mi-am luat o înjurătură de la un șofer de tico ce vroia să iasă dintr-o parcare. Eu l-am văzut, el nu m-a văzut că nu s-a uitat. Eu l-am ocolit ușor (înainte să pornească). El a deschis geamu' și m-a înjurat.

Un pieton pensionar l-a înjurat la o trecere pe un biciclist că are căști în urechi și vezi doamne, nu l-a văzut. (?) Mă uit la moș… mă uit la biciclist care-mi zice, "lasă-l că n-are treabă." Până a terminat de traversat strada a înjurat moșu ca la ușa cortului. "Aha nu mă auzi, ai căști în urechi…". Mă mai uit la biciclist, avea un hands free într-o ureche. Mă uit iar la moș, avea 2 căști în urechi și o bentiță peste ele.

foto

foto

 

Nu ți se pare ciudat să vezi reclamă la soluții anti păduchi?

Nu ți se pare ciudat să vezi reclamă la soluții anti păduchi?

Mie mi se pare extrem de bizar ca în România secolului XXI, Europa, fie ea și de Est, pe Cartoon Network și poate pe alte canale (Diva?) să vezi reclamă la șampon anti-păduchi. Când eram prin clasele primare, acum mai bine de un sfert de secol, am auzit de unul sau 2 cazuri de copii care aveau păduchi la începerea școlii. Și erau din familii de țigani, vai de mama lor de săraci.  Repeta a 3-a sau a 4-a oară nu mai știu ce clasă din ciclul primar. Adică un caz extrem. În rest, nimeni niciodată n-a avut păduchi. Toți priveam chestia asta ca pe o ciumă. Cu toată sărăcia anilor ’80, la începerea școlii toți copii se tundeau scurt și se spălau excesiv.

30 de ani mai târziu, avem tone, zeci și sute de feluri de șampoane și balsame pentru toate buzunarele, ne uităm la desene transmise prin satelit și vedem reclame la… soluții antipăduchi.

Problema asta nu trebuia să dispară din mainstream media cam de când s-a terminat cu Evul Mediu?

foto

Până unde credeți că merg interesele industriei “sănătății”?

Până unde credeți că merg interesele industriei “sănătății”?

          Fiind căldură mare vorbim în birou despre cât de multă apă să bem. Eu spun că apa asta pe care o beau și-mi face mai multă sete, nu mi se pare ok. Un coleg îmi spune să întreb, că orice medic îmi va spune că apa e bună. (d'ah!) Mai în glumă mai în serios zic: "N-am încredere în medici" după care hop dau peste știrea asta, care lasă să se înțeleagă că cineva are ceva cu niște "doctori" care au dispărut sau au murit suspect și brusc. La cum sunt scrise știrile astea mă aștept să fie ceva tras de păr acolo, dar nu asta contează, ci ideea care se naște: există un curent de doctori/vindecători/terapeuți ce propun soluții naturiste/holistice/alternative și implicit ieftine, suficient de puternic, încât industria helth&pharma din US să se simtă amenințată? Posibil, în condițiile în care prescrierea de către medici de tratamente naturiste e cu cântec pe la ei pe acolo. Adică e și nu e legală.

Ziceți voi, merită doctorii o "palmă" după ceafă dacă-ți mai recomandă ceai de muștel în loc de parasinus?

McDonalds a vrut să fie transparent

McDonalds a vrut să fie transparent

             Începută inițial în Canada, în 2012, campania "Our food, your questions" a continuat și în U.S pentru că au înțeles că milenials, sunt cei care vor da tonul în industria alimentară, iar ei sunt în social media și au o influență puternică asupra imaginii, vânzărilor și market share-ului în cele din urmă. 

              Ei bine, McDonalds se pare că a înțeles toate astea și au permis filmatul în una din cele mai mari fabrici din Fresno, California. Ei cred că transparența este soluția. Eu cred că pe lângă transparența totală (cu ce au fost hrănite vitele și de ce nu, calitatea solului în care au crescut plantele cu care sunt hrănite animalele, atunci ai imaginea completă a întregului cerc), cheia succesului e un produs de calitate. Iar un produs de calitate nu se face peste noapte, nu se face cu o campanie sau cu transparență. Se face schimbând întreaga filosofie de business. Și asta trebuie să înțeleagă corporațiile în secolul 21. Unele încearcă.

Adormiții societății civile

Adormiții societății civile

            Mi-am promis că încerc să iau oamenii așa cum sunt, dar e greu. 🙂 Și iată-mă călcând alături. Societatea civilă nu se construiește cu adormiți. Legea e lege. Atât și nimic mai mult. Legea nu e Dumnezeul dumnezeilor, cum multă lume, cu spirit civic, crede. Mulți își închipuie că societatea civilă e așa un fel de poteră călare, că înseamnă să respecți legea și să-i porcăi apriori pe ăia care n-o respectă. Ei bine, nu! 

           Sistemul legislativ împreună cu modul de aplicare sunt oglinda valorilor socio-culturale prețuite la un moment dat într-o societate de majoritatea membrilor săi. Atât! Și  ce face societatea civilă? Pai fix asta: pazește oglinda asta, să n-o ia legislativul pe de 'lături. S-a întâmplat la noi asta? Păi nu prea. Păi de ce? Pentru că n-avem societate civilă matură. Au fost câteva reacții haotice cu un oarece succes, dar nimic, organizat, cu perspective. Ne-am făcut că salvăm Delta, Vama, le-am ratat cu succes, am salvat Roșia Montana, acum se agită cu povestea cu pădurile tăiate ilegal și tot așa. Reacții haotice în ultimul ceas.

           Și revin acum la "prietenii" mei adormiți care urlau pe Facebook la unu care parcase ilegal, într-un loc unde nu există parcări, dar e plin de mașini. Și după logica de găină a domnișoarelor și domnilor de acolo, gigelul era vinovat că a venit cu mașina într-un loc unde există metrou. Pentru că neuronul lor le spune că mașina, metroul, tramvaiul și bicicleta sunt tot aia: Tot niște roți care se învârt și duc oamenii dintr-o parte în alta. Nici nu vreau să explic de ce toatea astea nu sunt același lucru, pentru că cine nu înțelege asta, poate e mai bine să rămână așa. Discuția a divagat, și au început să vorbească despre legi, cum că e simplu, le respecți sau nu. Ei bine, nu e așa de simplu. Tare aș vrea să-l văd pe nenea ăla care spunea asta cum respectă el următoarea lege ipotetică: Ponta dă o lege, lege da, vorbeste el cu PSD-ul în Parlament și dau o lege care zice așa: oricine trece prin Piața Victoriei e obligat să stea capră dacă un membru al guvernului îi cere asta. Și gigelul nostru care urla că legea trebuie musai respectată, are serviciul fix în Piața Victoriei, și trebuie sa meargă pe acolo, că acolo e jobul care-i plătește casa și mașina. Și-l prinde Ponta, și stă capră, ca na, el respectă legea. Legea-i lege, n-are ce să facă.Și tot așa o săptămână,  hai o lună, dar se cam satură gigelul nostru și la un moment dat, nu mai poate. Dar ce să facă? Trebuie să ajungă la birou. Dacă-l prinde și azi Ponta? E dureros. 

        Și se revoltă, și face scandal că legea nu e bună, că lui nu-i convine că-l prinde prea des, că trece zilnic pe acolo. Altu' din Militari, începe și-l înjură: "Taci bă, că unde-i lege, nu-i tocmeală. Taci și-ndură!" Cam cum îi ziceau ei ăluia de parcase ilegal (deși nu încurca pe nimeni), pentru că ghici ce? NU SUNT PARCĂRI și acum trebuia să-ndure amenzile poliției, care desigur nevinovată ca o fată mare, își făcea doar datoria.

      Păi fraților care vreți societate civilă, nu mai dormiți în izmene, scoateți frumos capul din fund și fiți atenți la ce legi pregătesc aleșii. Citiți, analizați, judecați și dacă o iau pe arătură taxați-i, spuneți oamenilor, ieșim în stradă la nevoie. Problema acolo e, la sursă, nu la executanți, poliție sau altele care aplică legea. Soluții există, dar trebuie să ai mintea trează și antrenată ca să le vezi, să le arăți și să nu-i lași pe aleși s-o ia razna. Și încet, încet, în 10 ani, se obișnuiesc și ei. Și o să-i auzim "nu mai mege ca-n 2012. Ce vremuri erau!"

 

foto

 

 

Școala viitorului

Școala viitorului

             M-a uns pe suflet articolul Cristinei. Încă de când am citit titlul știam despre ce va fi vorba. Și pentru că rezonez atât de mult cu ideea de acolo, n-am cum să n-o spun și aici. Despre competiție și cum nu cred că-și are loc ul în sistemul de educație, am mai scris.

            De data asta e vorba despre cum și ce ar trebui să se învețe în școlile noastre de ieri înainte. Ca și vicepreședintele Samsung, ca și mulți părinți care au avut curajul și posibilitatea de a-și feri copiii de sistemul public de educație, cred că memorarea informațiilor (procedeu de educare prin care toți am trecut) trebuie să treacă muuult în spate. Dacă în secolul 18-19 a fi știut chestii făcea diferența între educați și needucați, astăzi informația este peste tot, la îndemâna oricui și de multe ori nu știm ce să facem cu ea. Problema nu e a știi chestii, ci a le corela, analiza chestiile știubile. De aceea memorarea de informații în școală ar trebui să se facă atât cât să poți "demonstra" corelarea pe care o faci. Nimic mai mult.

Mai mult decât atât, este atât de multă informație încât ne sufocăm, nu știm să deosebim adevărul de minciună, pur și simplu nu știm să înnotăm în tot oceanul ăsta de informații. Știți mailurile alea pe care ni le trimit părinții cum ca Zuckenberg e mason și vrea să cucerească lumea, că yahoo, facebook, etc se închide din luna X? Le știți, circulă mereu, și mulți nu știu să discearnă, d'aia fishing-ul încă merge, pentru că multă lume "plutește" în derivă în oceanul de informații numit internet.

          Și asta cred că ar trebui să facă orice sistem de educație. Oricare ar fi el. Să ne dezvolte gândirea analitică, parctică, să învețe copilul să coreleze toate informațiile care vor veni peste el din toate părțile și să discearnă între ele, să poată să-și croiască singur propriile păreri, să-și descopere și să-și dezvolte propriile aptitudini și talente. Să se întreacă pe sine, să poată privi viața în ochi și la nevoie să se ia la trântă cu ea. Să aibă încredere în propriile forțe, să poată vorbi unui public, să facă față situațiilor neplăcute și așa mai departe. Școala viitorului va trebui să lucreze mai mult  ȘI la dezvoltarea inteligenței emoționale, nu doar cu partea dreaptă a creierului (cum se zice, desi unii spun că n-ar fi chiar așa).

         Orice sistem de educație, (fie că e vorba de homeschooling, sau școlarizare pe comunități mici cu profesori angajați, chiar și o școală privată sau orice altceva), poate face asta, pentru că nu vor fi legate de un mastodont inert și învechit cum e Ministerul Educației și programa sfântă pe care o propovăduiește în fiecare an.

Privesc cu îngrijorare la anii ce or să vină, din punctul ăsta de vedere!

 

 

 

Cum stați cu GABA?

Cum stați cu GABA?

  Tocmai ce-am aflat și eu ce e aia GABA, citind articolul ăsta share-uit de Vali. Pe foarte scurt GABA (gamma-aminobutyric acid) este un neurotransmițător specific sistemului central nervos al vertebratelor mature, care reduce stresul. Se pare că a face mișcare ajută GABA să-și facă treaba. Chiar și 10 minute de mișcare, în week-end, declanșează relaxarea și reduce stresul. 

   Altfel, din articolul de mai sus, reținem 10 obiceiuri ale oamenilor de succes (în sensul social acceptat al cuvântului):

  1. Se deconectează – checked
  2. Minimizează treburile casnice (le distribuie pe parcursul săptămânii) – mai am de lucrat la asta 🙂
  3. Contemplează la poza de ansamblu și la forțele care conturează industria în care activează – checked
  4. Fac mișcare – puțin și neregulat
  5. Își urmăresc o pasiune – eu doar cu gândul
  6. Petrec timp cu familia –  checked
  7. Își programează micro aventuri – nu prea. Au fost două luna asta, dar pur întâmplător.
  8. Se trezesc la aceeași oră -checked
  9. Își păstrează diminețile pentru ei înșiși – parțial
  10. Se pregătesc pentru săptămâna următoare – nop

Bun, acum ziceți voi cât de succes sunteți? 🙂

   În altă ordine de idei, personal, împărtășesc alt mod de a pune problema vis-a vis de felul în care lucrăm. Iar asta are legătură cu faptul că ar trebui să ne gestionăm energia de care dispunem într-o zi, mai degrabă, decât timpul. Stilul de lucru din secolul 21, în țările dezvoltate, munca asta de birou, fac apel mai mult la efortul intelectual, creativ, decât la cel fizic, de aceea timpul e mai puțin relevant. Structura de tipul 8 ore muncă, 8 ore relaxare, 8 ore somn, ni se trage de la dl. Ford care a fost primul care a implementat-o odată cu dublarea salariilor muncitorilor și care la vremea respectivă a dat roade, dublându-i profitul în primii 2 ani. Dar altfel ea nu are cine știe ce raționament psiho-științific. Creierul nostru, se pare că funcționează pe cicluri de 90/20 minute:

foto

   Așa că în loc să ne gândim ce am putea rezolva în 8 ore, ar trebui să ne gândim ce am putea rezolva într-o repriză de 90 minute de concentrare. Și ar mai fi și treaba cu morning person, evening person și multe altele despre care vom vorbi în episodul următor.

Surse 1 2

 

 

 

E plin de ingineri geniali

E plin de ingineri geniali

         Că nu știm să vindem, am mai spus-o și o știe multă lume. Mai trist e faptul că sunt o grămadă de ingineri care au pus-o și ei de-un așa zis business, au meșterit ei ceva, un soft, un device, orice, de care sunt foarte mândri, după care s-au blocat că nu știu ce să facă cu el. Fac flayere, postere, se duc la evenimente, c-așa au auzit ei ca se face marketingul și o scot ei cumva la capăt și cu jmecheria asta de marketing. Numai că anii trec, vânzările sunt la fel de proaste, apare și ea, și ăla micu și inginerașul nostru tot nu înțelege de ce nu poate să "provide" pentru familia lui, pentru că el e convins că a făcut o treabă mai bună decât toți fraierii ceilalți. Și apare frustrarea și începe să caute vinovați pentru situația de rahat în care se află. Într-un moment de sclipire genială se asociază cu un alt distrus la fel ca el. Dar rezultatele tot nu apar. El nu poate fi de vină, pentru că se uită din nou la meștereala lui și vede că e bună. Îi mai pune o pată roz, crezând că asta va rezolva problema. Dar de ce nu se vinde, totuși? Și începe să răspundă inginerește la întrebarea asta. Ba ăștia marii nu te lasă, ba n-ai bani de investiții ca să crești, n-ai bani de un sediu ca lumea și stai ascuns prin mansarde insalubre la capătul lumii, investitori, dacă s-a gândit să-i caute, nu-i găsește, că "nu se uită ăla la el" și tot așa.

        Dar dintre toți, vinovații cei mai vinovați sunt bizonii de clienți care nu-i cumpără meștereala pentru că sunt proști și nu înțeleg că e cea mai bună, deși el le-a explicat inginerește treaba asta. Și atunci își face cont pe facebook, pentru că e gratis și e multă lume acolo și poate vin clienți. Și-și dă drumu' la gură și-și varsă frustrările fix pe ăia care ar putea să-i fie clienți. Și iar nu înțelege de ce nu vinde, înseamnă că și facebook-ul e de rahat. Și trece mai departe la următoarea soluție genială. Și tot așa până moare încet și sigur, plin de frustrarea că trăiește într-o țară de rahat, într-o lume nașpa în care oamenii sunt și proști și răi, iar capitalismul și democrația sunt o minciună, singura soluție fiind o dictatură militară.

Medicamente…

 

Încă o magie neagră

Încă o magie neagră

         Pentru că săptămâna asta se pare că e dedicată "științelor oculte" și magiilor negre precum homeopatia și bucătăria vegană, întâmplarea face să cunosc îndeaproape o persoană care a trecut printr-o analiză folosind iridologia – o altă magie neagră. Vorbim de un caz concret, pe care-l cunosc foarte bine.

         Contra a câțiva zeci de lei a aflat și i s-au confirmat următoarele:

– vertebrele x,y,z, (că nu le știu după nume) sunt ușor tasate (checked, are periodic dureri de spate în zona respectivă) 

– rinichiul stâng e puțin mai leneș (asta nu știa) 

– ai probleme cu cartilagiile de la genunchi (checked, dureri resimțite în zona genunchilor)

– reții toxine la nivelul pielii (checked, persoana are o alergie ciudată la metale)

– probleme cu ficatul, moștenite (checked), etc.

          Ei, acum vine cireașa de pe tort pentru "fanii" mei din postările anterioare. Primul lucru pe care i l-a spus la analiză a fost acela că la naștere a avut câteva secunde întârziere de respirație. Pam-pam! Și ca să-i împac și pe fanii științei, vă spun că noi aici la R&D avem un proiect de cercetare în colaborare cu o policlinica măricică din București. Vorbind cu doctorițele de acolo, care au asistat cel puțin MII de nașteri, MII, am aflat că se pot determina anumite boli pe care le va avea bebelușul încă din primele clipe de viață, intrerpretând primele scâncete și primele momente per ansamblu. Da, ele puteau să facă asta într-o oarecare măsură. Așa cum citiți voi mii de articole pe bloguri, așa citesc ele mii de copii în primele clipe de viață. 

Spuneau doamnele că sunt niște lucruri în momentele acelea pe care știința nu le va putea explica nici peste 100 de ani de acum înainte. Un ex.: bebelușii abandonați în spital, ăia mici de 2-3 zile, plâng diferit atunci când le e foame, comparativ cu cei ai căror părinți sunt cu ei. Ele (doctorițele) își pot da seama de asta, pentru că au experiență. Știința încă n-a reușit să explice astfel de lucruri. Încercăm noi să le identificam folosind IT-ul, (nu să le explicăm.) Încercăm!

foto

Una despre educație

Una despre educație

Îmi place foarte mult cum și ce spune domnul Ken Robinson când vorbește despre educație. Mai jos povestește despre 3 principii de bază:

1 – Oamenii sunt diferiți. Fiecare copil este unic, în felul lui. Și orice sistem educațional trebuie să țină cont de asta.

2 – Curiozitatea. Dacă reușești să stârneștio curiozitatea într-un copil cu privire la ceva, va învăța aproape singuri, fără prea multă asistență.

3 – Oamenii sunt creativi. 

Sistemele de educație bune fac următoarele chestii:

1 – individualizeaza predare și învățarea. Sistemul trebuie să le antreneze curiozitatea, individualitatea și creativitatea fiecărui elev.

2 – Oferă profesorului un status ridicat. Nu poți avea un sistem performant fără profesori buni, fără investiții si fără dezvoltare profesională continuă.

3 – Lasă o libertate sporită în efectuarea actului educării la nivel cât mai jos. Responsabilitate revine, școlii, profesorului. E o diferență între a face educație pe stilul "comandă și controlează" asemenea unui sistem mecanicist și a face educație lucrând cu un sistem format din oameni. Actul educării se întâmplă între profesor și elev, e unic și personalizat.

Partea interesantă este că toate lucrurile astea se întâmplă în programele de reincludere în învățământ a celor care au abandonat școala. Și se numește "educație alternativă" și funcționează. Dacă lucrurile s-ar face pe aceste principii de la bun început, n-ar mai nevoie de alternative.

De ce nu vreau religia predată în școală

De ce nu vreau religia predată în școală

1. Nu o vreau din principiu (deși cred că sunt peste medie de religios) povestea cu relaționarea cu Divinitatea e una de natură foarte intimă și nu cred că locul ei e la școală.

2. Pentru că există prea multe situații de genul ăsta:

Untitled

3. Pentru că șpăgile sunt o regulă în școlile de teologie.

4. Pentru că am prieteni care au urmat școala de teologie din convingere și sistemul, țara, i-a exclus.

​5. Pentru că am făcut și eu religie în școală și n-am învățat nimic util, nou sau frumos.(cu excepția cursurilor de istorie a religiilor unde e altă mâncare de pește.)

               Există însă și reversul medaliei. În copilărie, am avut norocul ca unul dintre cei mai buni prieteni ai mei să fie dintr-o familie de creștini baptiști. De-a lungul timpului am devenit, treptat, un apropiat al comunității baptiste din Slatina fără să fi simțit VREODATĂ nici cel mai mic îndemn din partea nimănui în această direcție. NICIODATĂ! Am învățat enorm de multe lucruri bune de la ei, începând cu vorbitul în fața unui public (lucru pe care n-aveai unde să-l exersezi sau să-l înveți pe vremea aia) și terminând cu într-ajutorarea celor de lângă tine, grija și atenția copiilor mari față de cei mai mici, sentimentul de comunitate așa cum ar trebui să fie. Chestii simple, care țin de civilizație și de bun simț, dar pe care nu le-am întâlnit în altă parte. 

           Cred că dacă toți oamenii ar fi la fel ca baptiștii aceia din Slatina pe care i-am cunoscut, lumea ar fi un loc mult, mult mai bun.

 

foto

Vise, vrăjeli, utopie

Vise, vrăjeli, utopie

        Așa cum am mai spus, nu cred în downshiftingul prost inteles. Da, ok sună bine și frumos ce zic ei mai jos, dar asta înseamnă să renunți la 80% din confortul stilului actual de viață, de la mâncare, la job, la sănătate și la mod de transport. Sigur am trăi toti cam la fel… de prost.

        Asta nu înseamnă că e ok ce se întâmplâ acum, dar întoarcerea la stadiul de culegător și vânător nu e o soluție. Iar chestia asta am experimentat-o pe propria piele. Când m-am mutat la casă n-aveam curent, primul gând a fost din Evul Mediu, să aprind o lumânare, apoi am ajuns în secolul 19 și am pornit generatorul pe benzină pentru ca apoi să ajung în secolul 20-21 și să am energie de la panouri fotovoltaice.

Nu fraților, lumea merge înainte, nu înapoi.

Digital Marketing Forum 2015

Digital Marketing Forum 2015

              Dacă lucrezi în marketing și vrei să faci ceva mai departe în zona asta, nu trebuie să ratezi Digital Marketing Forum 2015. De peste 8 ani, ultimele tendințe din mediul online și mobile, cele mai viabile soluții și idei precum și studiile de caz cele mai relevante, se adună aici. Anul ăsta are loc pe 26 feb. 2015, la Hotel Crowne Plaza București

        Cei care mă cunosc, știu că am căpătat "un dinte împotriva" teoreticienilor și teoriilor rupte de realitate, probabil și datorită inepțiilor pe care mi-a fost dat să le văd, să le trăiesc. Asta îmi place la Digital Marketing Forum, faptul că se inspiră din realitate, lasă pentru moment cărțile de-o parte și oamenii care vin acolo spun chestii de genul: "Noi am facut așa, în situația x și a mers." Și cred că aici e adevarata valoare a share-knowledge-ului. Restul e gargară.

         ​Mergeți și învățați unii de la alții, dacă aveți ceva de împartășit, nu ezitați.  Acum există și un  ebook generos din punct de vedere al conținutului. Încercați-l! E interesant.

 

S-a redeschis dosarul Mineriadelor

S-a redeschis dosarul Mineriadelor

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis redeschiderea dosarului Mineriadelor din 1990.

De ce nu facem chestii mișto pentru educație?

De ce nu facem chestii mișto pentru educație?

      Ceea ce vedem în clipul de mai jos, era în capul meu la orele de geografie din școala generală. Dar nu toți aveam aceeași imaginație bogată. Acum avem tehnologia necesară să aducem la viața pentru orice elev, imaginația aceea. Deși există conținut similar de ceva ani buni, chestiile astea încă nu prind, nu sunt mainstream. De ce? 

Pe de o parte creatorii de conținut educațional nu pun presiune suficientă să-și vândă o marfă faină, pe de alta Ministerul Educației e-n epoca de piatră, pe majoritatea profesorilor îi doare la bască de chestiile astea, părinții fac fiecare cât îi duce capul, iar generațiile își ratează șanse sub nasul nostru.

Concurs de limba română la Tokyo… ediția a 3-a

Concurs de limba română la Tokyo… ediția a 3-a

Say what?! Aparent cineva s-a gândit că ar fi interesant să se organizeze un concurs de limba română la Tokyo. Și a reușit. Acum e la ediția a 3-a. Așa ceva pare incredibil, dar să nu uităm că Japonia e altă planetă, iar japonezii nu sunt de pe Terra.

 

 

Cumpără prostimea

Cumpără prostimea

           D'asta insist eu pe folosirea neuronului. Cred că încet-încet lumea se va deștepta, cred că Bill are dreptate, lumea devine totuși un loc mai bun, dar chestia asta se întâmplă zi de zi, puțin câte puțin și din cauza asta nu prea ne dăm seama. Iar mârlanii care fac mizeriile de mai jos gândindu-se că "lasă, cumpără prostimea" își vor găsi tragicul sfârșit. D'asta am ajuns să fiu văzut un fel de "gică contra" când nu susțin diverse proiecte. Tehnologia trebuie să ne ajute să gândim mai bine, mai repede, nu să ne atrofieze orice simț logic. Dar pentru asta noi toți trebuie să gândim. Puțin la început și din ce în ce mai mult pe urmă.

spray polivalent_carrefour (2)

spray polivalent_carrefour
spray polivalent_carrefour (3)

foto via

 

 

Voi fi turist pe plaiurile mele

Voi fi turist pe plaiurile mele

Genul ăsta de proiecte le aștept de mult și cred că nu sunt singurul. Sper să apară din ce în ce mai multe asemenea locuri. E timpul să ne re-învățăm istoria, să recunoaștem ceea ce suntem de fapt. Toatul scrierile din Evul Mediu se referă la noi ca “daci”, în cronicile de la Viena, Mihai Viteazu’ apare ca “dacus malus”.

Da, a fost frumoasă teoria Școlii Ardelene și sigur a fost utilă contextului, dar gata… a trecut. E timpul să revenim la normal.

[embedplusvideo height=”550″ width=”695″ editlink=”http://bit.ly/12p7qll” standard=”http://www.youtube.com/v/ASdGLNhAceM?fs=1&start=135″ vars=”ytid=ASdGLNhAceM&width=695&height=550&start=135&stop=&rs=w&hd=0&autoplay=0&react=1&chapters=&notes=” id=”ep2444″ /]

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com