Browsed by
Tag: iarna

Cum era să dau foc la casă

Cum era să dau foc la casă

     O metodă la care nici cu gândul nu gândești decât dacă ai fost olimpic la chimie sau ceva. 🙂 Știți proiectul cu măsută de cafea din paleți? Ei bine, la sfatul bătrânilor, am zis să finisez lemnul cu ulei. Să vedem cum iese. Și am cumpărat ulei de in sicativat, adică siliconat (mi se șoptește în cască). Și mi-a plăcut. Drept pentru are am început să dau peste tot prin casă cu ulei de in. Ok… nu peste tot, dar aveam o balustradă nefinisată, am încercat într-un colț pe dușumea. D'astea de copii…

     Pe măsuță am aplicat uleiul cu o cârpă de bumbac. La balustradă, am zis să fiu mai eficient și am luat o bucată de burete din magazie, pe care-o folosisem cu o lună în umră să șterg picăturile de benzină de pe generator. Evident că aia s-a evaporat. Așa m-am gândit eu că s-a evaporat și nu mai e nici o problemă de miros sau alte reacții.

     În fine, era un burete numa' bun de murdărit cu ulei. L-am folosit, am făcut balustrada lucie (s-a uscat în vreo 2 zile). DAR, și acum e faza interesantă, buretele stors de uleiul de in, l-am lăsat într-o cameră în care mai meșteresc eu iarna alături de restul sculelor. Și l-am lăsat așa la "uscat" pe o bucată de lemn, ca să nu murdăresc masa.

     Noaptea, la culcare îmi tot mirosea a ulei ars, în felul ăla în care miroase uleiul scurs pe marginea tigăii și apoi pusă pe foc. Deci exact ulei pus pe foc. M-am trezit am mirosit prin camera unde dormeam, am mirosit șosetele gândindu-mă că am călcat în vreo picătură de ulei sau ceva, cuptorul era pustiu, deci n-avea cum să vină de acolo. Nimic pe aragaz, nimic nicăieri. Pe hol, nu mirosea nimic. Doar în cameră.  Am adormit așa neîmpacat sigur ce-i cu mirosul ăla. A doua zi m-am trezit și am intrat în camera de meștereală. M-a izbit un miros de ars, de mi-a dat capul pe spate că și acum acum mă doare ceafa. Buretele se făcuse pur și simplu scrum. Cenușă. Nu mai era nimic din el. Doar cenușă, miros groaznic și lemnul ăsta pe care-l pusesem, era ars așa cum se vede.

Nu știu ce fel de reacție chimică a avut loc acolo, nu știu dacă e de la faptul că buretele fusese la un moment dat îmbibat cu benzină, nu știu dacă e din cauza compoziției buretelui (cârpa de bumbac folosită anterior n-a pățit nimic), cert e un lucru: NU LASAȚI BUREȚII ÎMBIBAȚI CU ULEI DE IN SICATIVAT. Cred că e mai sigur așa.

Primul proiect din paleți

Primul proiect din paleți

     Pentru că am reușit să strâng ceva paleti cu toate lemnele de foc pe care le-am cumpărat iarna asta și pentru că unii dintre ei erau destul de buni ca aspect și calitate a lemnului, am ales câteva  scânduri de fag, niște resturi de picioare de lemn de brad și am încropit o măsuță de cafea (de orice, practic, dar așa se zice).

Scos cuiele

Șlefuit scândurile

     Inițial am vrut să fac altfel de picioare, unele mai hoațe așa cum am văzut pe pinterest. Mă rog, nu exact, dar inspiarte dintr-un proiect de acolo. și arătau ca naiba. Proastă inspiarție. 🙂

     După care le-am dat jos și am revenit la ceva mai clasic.

     Finisajul l-am făcut la sfatul ăstora mai bătrâni, cu ulei. Am cumpărat ulei de in cu 14 lei din Bricodepot. Pentru nu a schimbat prea mult nuanța lemnului l-am amestecat cu doar un strop de baiț wenge. Un strop. Fapt care a ajutat să evidențiez fibra lemnului. în rest, cum ziceam, ăștia mai bătrâni mai știu și ei câte ceva și uneori e ok să-i iei în seamă. Senzația la atingerea unui lemn finisat cu ulei cu totul alta decât la cea cu lac. Deși gradul de protecție e mai bun la lac, pentru că asta avea o destinație indoor, am zis să încerc uleiul.

 

Dacia e tot pe val în Franța

Dacia e tot pe val în Franța

  Aparent există un "fenomen Dacia" în Franța și 2017 se anunță și mai spectaculos pentru marca mioritică!

Anul trecut, fără să-şi fi reînnoit cu nimic gama, constructorul român, proprietatea francezilor de la Renault, şi-a bătut din nou recordurile de vânzări în Franţa unde, în 2016, a trecut pentru prima dată ştacheta celor 100.000 de înmatriculări. Astfel, Dacia se clasează pe locul 5 al constructorilor şi dacă luăm în calcul numai vânzările către particulari, modelul Sandero ocupă în mod regulat locul întâi. (sursa)

     Într-un fel fenomenul ăsta e unul normal, îl văd ca pe o întoarcere la rațiune și pragmatism. La modelele Dacia, chiar și cele mai dotate, lipsesc diverse opțiuni pe care eu le numesc mofturi. De ex. închiderea automată a oglinzilor, o opțiune care probabil ar costa undeva la câteva sute de euro, să zicem 100€, hai 50€ habar n-am, zic o estimare. Cât de des folosești chestia asta? Cât de leneș să fii ca dacă e musai să închizi oglinzile din varii motive, să n-o faci manual? Merită ăia 50€ pe bune pentru așa ceva? Și sunt multe opțiune de genul ăsta care ridică prețul nejustificat la multe mașini.

     Eu merg mai departe și zic "oglinzi laterale cu încălzire". Fordul avea chestia asta. Inițial mergea binișor, apoi, cu timpul n-a prea mai funcționat până când la final nu mai funcționa deloc. Și am realizat că pot trăi la fel de bine și fără chestia asta. Dar, da, am beneficiat de ea. Cam cât?  Enorm de puțin. În zilele de iarna nu făcea față. Tot manual trebuiau dezghețate oglinzile, în zilele cu ploaie măruntă usca picăturile într-adevăr (mare discofort ce să-ți povestesc, picăturile alea), când ploua tare, din nou nu făcea față. Per total, utilitatea acestei opțiuni este destul de redusă. Da, e drăguță, dar, ca marea majoritate a opționalelor, nu e un deal breaker. Și cred că oamenii, francezii și nu numai ei, încep să înțeleagă chestia asta. (nu știu cum stă Dusterul în Scoția, ar trebui să rupă, având în vedere prețul :D) 

În SUA, pentru majoritatea oamenilor, mașina e un must have. Societatea americană nu poate funcționa fără mașini. Mașinile sunt ca hainele. Ai nevoie de ele în primul rând pentru a funcționa normal. Ăsta e criteriul principal. Apoi vine nevoia de statement. Da, poate pe alocuri valorile s-au inversat, dar în ultimă instanța, ai nevoie să deplasezi pe distanțe lungi pentru a supravietui, până să poți folosi mașina ca declarație a statusului social. Despre asta este vorba și d'aia cred eu că Dacia are succes și va avea în continuare.

 

Proști, adormiți și aproape morți

Proști, adormiți și aproape morți

     Nu-mi place imnul României și cred că ar trebui schimbat cu altceva. Nici n-o să-l cânt în stradă că dup'aia urmează imediat Tatăl Nostru în genunchi, c-așa era la Revoluție!  Deci să-l schimbăm sau măcar să cântăm altceva. Nu știu cu ce, dar cu ceva mai incisiv, mai săltăreț, mai antrenant, ceva pe care să poți să te încâlzești,  sa poți să sari, că tot ne place să ieșim în stradă iarna! Ceva care să nu sune așa mult a Miorița. Da, mi se pare că imnul sună a resemnare, complacere într-o stare de lâncezeală.

     În primul rând "Deșteaptă-te" ! De ce nu, "Trezește-te". Ok, da, înțeleg, arhaisme și vrăjeli, dar nu ne obligă nimeni să păstrăm asta. Deșteptarea duce cu gândul la prostire. Am fost prost, dar m-am deșteptat. Ceea ce în esența n-ar fi tocmai rău, doar că vedeți, e… fals. Am crezut noi că ne-am mai deșteptat odată, dar n-a fost să fie. Nu ne-a purtat noroc imnul, ce-ar fi să-l schimbăm poate merge așa!

     "Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte"

Nu poți s-o ții într-una cu chestia asta pentru că de fapt confirmi că nu faci asta niciodată. Mesajul ăsta ar putea fi unul de moment și atât. Și nu, nu cred că momentul ăla e acum! De fapt, nici nu e un moment, nici măcar la scară istorică.

     De câte ori cântăm imnul confirmăm că suntem pe moarte, dormim în izmene și acum e momentul să ne trezim să bem apă, după care ne băgăm înapoi la tras bășini sub plapumă.

"În care te adânciră barbarii de tirani". 

     Care tirani fraților? Cine ne-a adormit pe noi în ultimul secol? comuniștii, nu? Care comuniști? Ai lor sau ai noștri? cine a distrus cultul politicii? Fanarioții! Știți cine a fost mai rău decât fanarioții? Fanarioții noștri, ăia care veneau de la noi! Deci teza dușmanului exterior (teroriștii ăia de la revoluție) e falsă, fraților. Adevăratul dușman e în noi, printre noi!

"Acum ori niciodată"

     Asta mi se pare cea mai mare tâmpenie. Nu, nu îndeamnă la nimic, nu e cu nimic antrenantă. Știți ce spun cuvinetele astea? ACUM, să facem acum sau deloc. Sună a șantaj. Nimic planificat, nimic pregătit, nici un back-up plan, nimic. ACUM sau murim! Și de cele mai multe ori e niciodată. Pentru că nu suntem în stare să facem o tabula rasa, pentru că nu avem un plan niciodată, pentru că nu suntem organizați. Nu e nici deal, nici vale, nici munte, nici câmpie E o treime d'aia, o treime d'aia și o treime câmpie. E o sinusoidă ce se repetă obsesiv: când cu unul, când cu dracu, când cu liru trandafiru. Ei, în situația asta noi nu suntem decât ca omul beat care speră ca megând pe trei cărări va ajunge acasă. Noi nu suntem: "Bă, bag pana, mă pun pe banca asta, dorm puțin și apoi mă duc acasă" Nu, noi suntem: "Cine mă? eu nu sunt beat. N-am nimic. Vrei să-ți arăt câte flotări fac?" după care cădem în nas.

"La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani"

Cred că Andrei Mureșan (sau cine a scris versurile, mă rog) tocmai testa ceva tare când a scris versul ăsta. Lăsând la o parte că la vremea scrierii versurilor nu exista România, harta zonei de atunci arăta cam așa:

 

Deci, ce puteai fuma în anii ăia, încât să scrii că oricare din cele 3 imperii care te călăreau, se vor închina la noua soartă pe care ti-ai croit-o tu, om beat fiind din tată-n fiu de când a ars Burebista viile și pâna azi?!

O sa ziceți, bine mă, e nașpa imnul? Ce punem în loc? Habar n-am fraților! Ziceți și voi, ceva cu românii, uniți, plini de mândrie, cu Decebalus, cu Mihăiță bătăiosul chestii d'astea! Plus cineva care să-l cânte și să arate și bine. Uitați-vă la Scoția, e imna mea preferată! 🙂 și apoi la Marcel Pavel  cu deșteptarea lui și plângeți!

 

 

 

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com