Ca să nu ne pierdem timpul aiurea împreună, spun de la bun început că, în opinia mea,  e o mare prostie să-i ferești pe copii de telefoanele mobile. Știu ca e mai ușor să le tai macaroana de la început decât să-i urmărești ce fac pe telefon, ce jocuri se joacă, să nu stea prea mult, etc. Dar nu cred că e ok așa, pe logica asta: hai să interzicem cu totul. Lucrurile trebuie nuanțate.

Povestea este următoarea: Sâmbătă a avut loc ceva concurs gen olimpiadă, faza pe județ, motiv pentru care ne-am prezentat regulamentar cu omulețul din dotare la școala unde învață. Lume multă, copii deștepți, lume bună, as good as it gets pentru Măgurele.

Din motive organizatorice specifice României, lucrurile au degenarat ușor de la program. Nici nu mai contează că părinții au fost informați într-un fel, că testarea a început mai devreme chiar și cu juma de oră și așa mai departe. Nici n-ar trebui să ne mai mire chestiile astea. Dacă ai ajuns până aici în România ar trebui să te aștepți la chestii de genul ăsta. Dacă nu, e nasol.

Revenind. Părinții și-au adus copii la test/concurs, știau că durează cam 1 oră i-au lăsat în școală și ei s-au dus care pe unde la o cafea, la mici cumpărături de sâmbătă dimineața, ritualuri de orășel micuț. La fel și noi, mers juma de oră în Mega și revenit la școală. În 5 minute de când am ajuns iese și copilu pt că terminase puțin mai repede. (începuse mai repede cu juma de oră decât era programat). Pe lângă el mulți alți copii care deasemenea terminaseră mai repede.

Cred că am stat mai bine de juma de oră cu vreo 2-3 copii pentru că nu ajunseseră părinții lor. Vreo 2 erau colegi cu fi-meo, nici o problemă ne știam, am sunat părinții au venit repede. Așteptând acolo un altul începuse deja să plângă. Am încercat să vorbim cu el, ne-a zis că plânge pentru că n-a venit taică-so să-l ia. I-am explicat să stea liniștit că vine tati să-l ia. Că el a terminat mai devreme și tati nu știe. S-a mai liniștit el, ne-am împrietenit, i-am zis că stăm noi cu el până vine tati.

Pentru că aveam niște treburi am zis să scurtăm așteptarea:

Ai telefon?

Nu, zise printre suspine.

Știi cumva nr. de telefon al lui tati să-l sunăm să-i zicem să vina mai repede?

Nu.

Știi ce mașină ai? Poate e în parcare și o găsim. Poate e tati acolo.

E albă.

Știi numărul?

Nu.

Dar știi ce model e? Ce marcă? Ce stemă are?

Are un leu desenat.

Ok. Deci e un Peugeot alb.

Nu l-am găsit. Așa că am mai așteptat puțin. În cele din urmă a venit tati să-l ia. L-a văzut și a fugit la el fără să ne mai zică ceva. Spaimă, plânsete și o sperietură pe care poate n-o s-o uite prea curând pentru că mobilul e bau-bau, radiază chestii sau jocurile îi prăjesc creierii.

Terminați cu prostiile. Da-ți-le fraților telefoane, învățați-i să folosească tehnologia la lucruri cu adevărat utile, să caute informații, să sune când au o problemă, să folosească GPS-ul, să facă o poză, etc. Nu fiți babalâci, țineți pasul cu timpurile!