Skip to content

h

Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri

  • Știrile mele
  • DIY
  • Eco
  • Tehnologie
  • Contact

Tag: online

Criza COVID-19 ne învață cu online-ul

28/03/202028/03/2020 haivas

Am fost oarecum forțat să fac niște cumpărături de de bricolaj de la Leroy Merlin. Îmi zice doamna, vezi că astea nu sunt de strictă necesitate și s-ar putea să fie închise, uită-te pe site.

Aiurea! Nu sunt de strictă necesitate, pe naiba! Sunt fix de strictă necesitate; lemn de foc, chestii de reparat apa, căldura prin casă, sunt de mare necesitate.

Intru pe Leroymerlin.ro fac cont și dă-i să caut: adeziv faianță: “ne pare rău motorul de căutare nu este disponibil momentan”

Bun, hai s-o iau babește, cam știam pe unde e chestia asta la raft. Partea bună e că se respectă și pe site structura din magazine. Am găsit, pun în coș. Zice că am 72 de ore să mă duc să ridic comanda. Vine codul pe SMS. Plec la magazin.

Acolo coadă de vreo 10 persoane afară. Intra pe rând câte unul, mergea la o singură casă și ridica cosul cu comanda gata pregătită. Pot să jur că a fost mai rapid, sau cel puțin la fel ( pt unul care știe unde e produsul) ca atunci când l-aș fi căutat pe viu.

Am plătit, card, contact minim, a durat cam 5 minute. Luat coșu și dus am fost. Afară, paznicul le-a mai zis odată că doar cei cu comenzi online pot cumpăra. O tanti la vreo 30 de ani s-a suparat:

“Pai și dacă nu știm să dăm comandă online?” În gândul meu zic, aia e, dacă nu știi îți, plouă în gură.

Băi da-o încolo de treabă, ai 30 de ani, ai carnet, știi să citești, ai mobil scump, mașină peste medie, învață fată să dai și o comandă online, că nu-ți cad unghiile.

Leroy, sunteți praf pe online! Cum mă, să nu-ți meargă motorul de căutare in momentul în care poți prelua DOAR comenzi online? Luați un webdev cu salariu decent și vă rezolvă. Chiar și atunci când merge, motorul ăla e praf, nu știe mai nimic, decât mură-n gură! Ori oamenii zic la negrese, șuruburui. Acolo e cheia. Reparați-l!

Apoi, simplificați pașii ăia pe site, nu fiți francezi! Cât mai puține clicuri!

Posted in DIY, Prima Pagină, Știrile mele, TehnologieTagged apă, bricolaj, casa, foc, lemn, mare, online, SA 3 Comments on Criza COVID-19 ne învață cu online-ul

De ce se vor fura biciclete în continuare!

11/07/201911/07/2019 haivas

Știți știrea aia în care se spunea că în București se fură 2 biciclete pe zi? Și poliția e degeaba?

Ei treaba asta va continua din varii motive care se rezumă la următorul: it’s good business!

Magazinele online de biciclete nici măcar nu s-au “obosit” să facă butonul ăla din care alegi plaja de preț mai mic de 2100 lei. Adică la ei nu găsești biciclete sub 2100 lei. Cât era salariu mediu? puțin peste suma asta parcă, nu?

O bicicletă ciclocross, adică un fel de semicursieră pentru ăia născuți prin 1980, se învârte pe la 4000 de lei, iar în sus cerul e limita 12000 lei și tot așa. Nu mai zic de alea profesionale că schimbăm moneda!

Apropo de asta, citeam undeva de un lanț de biciclete pt nu-știu-ce ce echipă de la nu-știu-ce concurs: 6000€, doar lanțul, pt că e special. Plin de fițe și marketing și domeniul ăsta! Închipuiți-vă că oamenii care iau biciclete de mii de euro ca să meargă prin oraș sau la serviciu cu ele, se uită la cât de frumoasă e sudura elementelor cadrului bicicletei. Adică se uită la “solzii” ăia pe care îi face un sudor profesionist. Și dacă sunt nașpa, adică inegali la nivel de mm., atunci e un minus la toată bicicletă și deja e cam nașpa.

Bă, voi vă dați seama ce defecți sunt unii oameni? Să dai 500€ pt că sudura e mai nu-știu-cum? C’mon! Nu mă înțelegeți greșit, cine are de dat să dea frate, iar cine are de luat, să le ia banii dilimandroșilor, pentru că nu e altă rațiune în chestia asta decât piticii lor de pe creier! Problema e că d’aia nu există biciclete normale, pt oameni normali la prețuri decente, pt există o piată de “speciali” dispuși să dea sute de euro pe bărzăuni și pe 10g în plus la greutate, în condițiile în care ei o freacă de 5 ori pe an pe calea Victoriei.

foto

Revenind, eu înțeleg: materiale, aliaje, figuri, cerere și ofertă, nu e prost cine cere și așa mai departe. Dar până când biciclete relativ normale, nu vor fi accesibile unor oameni relativ normali, furtul de biciclete va fi o afacere bună. Oricât de moralist ai fi tu, tot de gâdilă ideea de a da 1500 lei pe o bicicletă de 6000 lei sau de 5000 lei. Vorbim de o “reducere” de 90%. Și știm cu toții cam cât de morali și cu coloană sunt românii. Iar pentru hoți, e relativ ușor. Ce investiții au? Un flex de 300 lei? un clește și mai ieftin? Și ceva risc management, care de fapt e și ăla spre zero, pentru că le e mai frică de proprietarii de biciclete decât de poliție.

Am văzut tot felul de start-up-uri cu soluții antifurt de biciclete, GPS trackere, lacăte legate la aplicații, vopsele care o fac să pară ruginită, you name it. Băi, nimic aplicat, nimic din toate alea nu am văzut pe străzi. Aparent cea mai sigură soluție e lanțul de neam-prost, d’ăla gros și greu cât juma de biclă, cu zale pătrate, lacăt și acoperit de material textil sau ceva furtun de plastic.

Așa că nu ne rămâne decât să keep calm și să legăm bicla!

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged aplicații, biciclete, București, business, creier, marketing, online, plastic, soluții, start-up 6 Comments on De ce se vor fura biciclete în continuare!

Chestii pe care le poți face ca să ieși din datorii

10/06/201910/06/2019 haivas

Prepper Princess vorbeste despre realitatea din SUA, care uneori se aseamănă cu ce avem noi pe aici, dar nu întotdeauna.

Cele 3 chestii de bază pe care zicea ea ca le poți face sunt:

1- reducerea stilului de viață. Adică scăderea lui, oarecum, renunțând la lucrurile costisitoare.

2- Creșterea venitului. Și aici sunt niște variante.

3- Să ții evidența și să planifici pe ce se vor duce banii. Adică un fel de plan de cheltuieli, în locul unui raport de cheltuieli la sfârșitul lunii.

Să le luăm pe rând:

1- Scăderea stilului de viață: să gătești acasă ca să nu mai mănânci la restaurant, să-ți faci săpunul pentru mașina de spălat, să-ți speli încălțămintea ca să nu-ți mai iei alta, să-ți mai coși unele haine ca să nu-ți iei altele, să-ți iei șampoane ieftine, chestii de machiaj nobrand, pt masculi înseamnă mai puțină bere și șuncă, mai puțin alcool etc.

Ei, pentru noi, toate astea sunt niște chestii de tristă amintire a vremurilor comuniste, când ne coseam șosetele, nu ca să nu ne luăm altele, ci pt că nu găseai altele, cârpeai hainele pt că nu găseai haine peste tot și în general trăgeai de toate bunurile de genul ăsta cât puteai de mult pentru că era o penurie de bunuri de larg consum. Pur si simplu nu se găseau, pentru c-a plătit Ceaușescu datoria externă. Niște cretini!

Acum, sigur lucrurile s-au schimbat. O pereche ieftină de expadrile sau adidași e cât o friptură sau un burger jmecher pregătit de un bărbos, berea e mult mai ieftină și peste tot, hainele sunt ridicol de ieftine și la fel și mâncarea.

Dar și acum poți face chestii ca să-ți reduci cheltuielile din viața de zi cu zi. Citeam undeva că 35% din venitul românilor se duce pe mâncare. Dar asta pentru că venitul e foarte mic. Poți economisi și daca mănânci de acasa sau acasă, dar deasemenea poți înlocui șamponul si balsamul și gelul de duș (fac peste 50 lei astea?) cu un săpun natural de 16 lei. Ca bărbat poți să-ți iei o masină de tuns de vreo 100-200 lei și din 3 tunsori și aranjări de barbă ți-ai scos investiția în mai puțin de 1 lună. Sigur că nu va fi la fel, dar ăsta e un exemplu de sacrificiu.

Poți să mergi mai puțin cu mașina. Oricum mai toate orașele mari sunt imposibile din punct de vedere al traficului. Deci 6-7 luni pe an poți lua bicicleta sau pur și simplu să MERGI PE JOS, economisind și banii de mers la sala de sport. Fiecare își găsește rețeta lui, fiecare stabilește ce e important pentru el, și ce nu, la ce vrea să renunțe și la ce nu.

2- Creșterea venitului: Prepper princes zice ceva de genul: unul sau ambii membrii ai familiei să-și mai ia un jobuleț cum ar veni. Unul mai mic, ocazional, sezonier, de genul, baiatul ăla care are grijă de parcarea yahturilor sau vanzator la magazine în perioada aglomerată de sărbători sau la o spălătorie auto sau poți împărți chiria cu cineva dacă ești singur.

Chestiile astea se potrivesc cu realitatea din România ca nuca-n perete. Dacă lucrezi la o corportație prin București timpul rămas pentru o a 2-a slujbă se numește week-end sau noapte. Deci n-ai timp de a 2-a slujbă sau poți să tragi tare 1 an maxim 2 până clachezi. Orele suplimentarea plătite sunt foarte rar întâlnite. De cele mai multe ori sunt o glumă. Deci și asta pică. Dacă ești bugetar, cel mai probabil ți-e prea lene să mai iei al 2-lea job, mai ales că salariile la stat sunt relativ ok.

Ce poți face în România pentru extra venit?

Asigurări la colegii de birou, dacă mai merge chestia asta. Câtă vreme asta nu te pune pe drumuri și nu-ți generează alte costuri. Dar și aici comisioanele sunt o minciună, o glumă sinistră, jobul ăsta de agent de asigurari, e scursura tuturor joburilor. Dar să zicem că-l faci on the side, adică din mers, cum ar veni și dacă nu curge pică, deci îi iei, nu-i dai. Incă nu s-au mutat toate asigurările pe online, automatizate?

Joburi online. Ceva mai serioase sunt joburile online. Dacă te pricepi să faci ceva online, design, photoshop, programare, mentenanță IT sau alte chestii similare pe care le poți face remote, asta iar e o chestie pe care s-o faci în pauza de prânz, printre pricături, la sfârsitul programului sau mai devreme la job, oricând ai o fereastră de la jobul tău propriu zis. Știm cât de mult se freacă menta și-n corporații, câte ședințe ar putea fi un mail și așa mai departe. Dacă ești bugetar nu mai zic. Timp s-ar găsi!

Produse bio. E o adevărata nebunie pe zona asta. Oricine are acces la grădina lu’ mamaie sau la stupii lu’ tata sau la orice produce mâncare la țară și are mai mult decât îi trebuie, mai vinde și pe la birou. Și chestia asta am văzut-o și la oamenii cu salarii babane, pe poziții de upper middle management, cu multe mii de euro salar lunar. Da, vinzi, miere, zmeură, ouă, carne, zacuscă, vin. Orice! Piața, cumpărătorii, sunt colegii de corporație, de clădire, de departament. Îmi arăta un coleg un live streaming de la stupii lui de la Buzău sau p’acolo. A scos din sertarul de la birou un borcan cu miere. Deci aici s-a ajuns.

Concluzii:

Per ansamblu, stilul nostru de viață e destul de jos ca să mai ai ce să reduci la el astfel încât să facă diferența la buget la nivelul sumelor împrumutate. Sigur dacă ai o rată de 5% din venit se poate, dar nu acolo sunt problemele ci acolo unde ai o rată lunară de 50% din venit și veniturile sunt medii sau mici.

Sursele unui venit suplimentar on-the-side sunt destul de limitate. Dar cea mai mare problemă rămâne timpul liber, timpul disponibil pentru a face și altceva în afară de jobul principal.

Posted in DIY, Prima Pagină, Știrile meleTagged auto, bicicleta, bio, București, design, drumuri, duș, haine, joburi, mâncare, mare, miere, natural, online, ouă, România, ședințe, sport, SUA, viață, vin, week-end 2 Comments on Chestii pe care le poți face ca să ieși din datorii

Energia Verde ar putea salva România.

18/01/201917/01/2019 haivas

Panourile fotovoltaice produceau, la ora 11.30, 454 MW de energie electrică, adică 6,2% din consumul naţional de energie, mai mult decât grupul termocentralei Rovinari închis în această dimineaţa la ora 1, din cauza lipsei cărbunelui generată de greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia.
Grupul oprit la Rovinari avea o putere de 300 MW.
La ora transmiterii acestei ştiri, consumul era de 8.600 MW, iar producţia de 7.100 MW, circa 1.460 MW fiind importaţi. Primele surse de generare sunt centralele pe gaze, cu 1.900 MW, cele pe cărbune cu aproape 1.600 MW, şi centrala nucleară de la Cernavodă cu circa 1.300 MW.

sursa

Ca să înțelegem mai bine, imaginați-vă că aveți un generator pe gaz pe balcon care vă dă curent, apoi pentru alți consumatori din casă trebuie să băgați cărbuni într-o centrală din bucătărie ca să vă uitați la Netflix și pe Facebook. Și tot așa. Cam asta e situația! Nu doar a României, ci a omenirii în general. Ardem chestii ca să facem curent.

Eu zic așa, dacă tot suntem prea puturoși să facem agricultură ca lumea, hai să înșirăm naiba niște fotovoltaice d’alea prin Bărăgan și să producem, nu 6%, ci 30-50% din necesar din fotovoltaice! Cât de greu e?

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged casa, energie, facebook, fotovoltaice, iarna, netflix, online, România 6 Comments on Energia Verde ar putea salva România.

6 zile singur în sălbăticie în Danemarca

01/12/201826/11/2018 haivas

Vedem la tipul ăsta tot felul de mici secrete despre cum să-ți faci viața mai ușoară în condiții de sălbăticie: cum faci adăpostul, cum faci un foc care să meargă permanent cu efort minim din partea ta, cum să gătești, ce instrumente ai nevoie, ce scule poți să-ți faci și așa mai departe.


Most asked questions:

1. Did you hunt the food?

No, hunting.I bought all the food the day before the trip.

2. How did you keep the meat fresh?

The meat did just stay in the backpack. It was abut 10-15 degrees. After the first few days did I make sure to cook it well done – and the meat was fine to eat.

3. What about predators?

We don’t have bears in Denamrk. We have a few wolves, but you need to get very loocky to see one… So predators is no problem.

4. What tent did you use?

Polish poncho Lavvu.

5. What camera did you use?DSLR Nikon D7000 with mainly Nikon 50mm 1.8

6. What pants did you use?

Ridgeline Explorer Pintail

7. What are the location?

The west coast of Denmark. Relative close to the city Esbjerg.

8. Do you have premission?

Yes I have premission.

9. Who is behinde the camera?

I am. it’s a selfie.

10. Can I visit you?

No, that is not a possibility. Maybe at some point in the future.

11. Where can I get a sweater like that?

Sweaters like that is very commen in scandinavia – so scandinavian online stores is an option. I don’t know the brand of the one I am using, is just from a thrift shop.

Posted in DIY, Prima PaginăTagged brand, foc, food, online, pregatiri, salbăticie, scule comment on 6 zile singur în sălbăticie în Danemarca

Posts navigation

Older posts

© 2022 h

Proudly powered by WordPress | Theme: x-blog by wpthemespace.com

We are using cookies to give you the best experience on our website.

You can find out more about which cookies we are using or switch them off in settings.

h
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.

You can adjust all of your cookie settings by navigating the tabs on the left hand side.

Strictly Necessary Cookies

Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.

If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.