Skip to content

h

Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri

  • Știrile mele
  • DIY
  • Eco
  • Tehnologie
  • Contact

Tag: politică

Pentru aproximativ 80% din oameni, nu merită să faci nimic.

12/03/202011/03/2020 haivas

Mă uit la multe cazuri în care niște oameni, cetățeni, fac chestii bune, aproape gratuit, pentru alții. Am mai scris pe tema asta. Și bag în oala asta și politicieni, primari, consilieri de bună credință care fac chestii mișto etc dar și oameni din societatea civilă, binefacatori privați etc. Pt că si unii și altii depun un efort, remunerat sau nu, mai mult sau mai puțin, pentru a face un bine celorlalți. Si cei la care mă refer nu o fac neapărat pentru salariu sau banii pe care îi primesc, pentru că genul ăsta de oameni și-ar putea câștiga existența oricând făcând altceva, pentru altcineva strict pentru remunerație.

DAR ei aleg să facă ceva pentru alții. Și știți ce fac ceilalți? Cei pe care eu îi estimez a fi undeva la 80% dintre oameni? Aruncă cu noroi, împroașcă cu mizerii, împrăștie minciuni și fake news, sunt complet lipsiți de recunoștință, vor și mai mult, sunt în continuare și mai nemulțumiți. E ceva ireal. Oamenii ăștia chiar nu merită nimic, chiar merită să rămână cu WC-ul în fundu’ curții în mizeria și prostia lor.

Am făcut un exercițiu de imaginație și m-am gândit cum ar fi să fiu eu primar într-un sat. Oriunde, undeva în România. Aș luat câțiva oameni deștepți cu mine, am scrie proiecte, am lua fonduri, am pune asfalt, canalizare, apă, am moderniza școala, am face un dispensar cât de cât și chestii d’astea de bază pe care le poți face cam în orice sat din România. Si mulți ca mine ar putea face la fel. Nu e chiar așa mare filosofia! Ei, după 2-3 ani de muncă d’asta ca să nu se mai șteargă oamenii cu cocenii la cur, vin ăia 80% și fac pipi cu boltă pe tot efrotul tău! Eu, unul, în secunda doi, aș pleca și mi-aș vedea de ale mele și i-aș lăsa în sărăcia și prostia lor. Asta cred c-aș face!

Sincer, tu ce-ai face? Cum ai reacționa?

Posted in Prima PaginăTagged apă, Chestii bune, fonduri, mare, mizerii, news, politică, România, vin 6 Comments on Pentru aproximativ 806 din oameni, nu merită să faci nimic.

Câtă energie și timp investiți în mesaje politice?

11/02/201911/02/2019 haivas

Întreb asta pentru că văd în lista mea oameni care investesc enorm de mult timp și energie în a denigra sau “deconspira” pe unu sau pe altul de pe scena politică. Citesc articole, umăresc declarații de peste tot, le compară, le notează, probabil că au și un graf desenat, cel puțin în minte, cu toate chestiile astea. Și la finalul unui astfel de efort trântesc un status lung, pe care-l citesc plictisiți aceiași oameni din lista lor de prieteni.

Tot efortul ăsta ca să ce?

Și atunci nu-mi rămân în minte decât următoarele variante:

  1. Fie ai job de paznic sau ceva similar, păzești servere, beciuri, becuri, clădiri etc. Ești acolo în caz că se întâmplă ceva și atunci îți omori timpul cu chestia asta.
  2. Fie trăiești din dobândă sau situații asimiliate acestei situații și cauți un scop în viată, vrei să faci ceva măreț etc
  3. Fie ești plătit într-un fel sau altul, ai ceva beneficii personale din activitatea asta.

Sigur, o să ziceți că sunt oameni care fac asta voluntar. Ok, bine, dar ei nu trebuie să trăiască? N-au și ei cheltuieli? Deci intră undeva la categoria 2. Au traiul asigurat și-și caută scopul în viață.

Țineți minte când acum 2 ani când toată lumea se bășica pe Facebook? se vedea, era agitație pe toate wall-urile FB. Se cunoștea că oamenii își rup din timpul lor să-și arate indignarea. Dar s-o ții numai așa într-una, nu merge. Eu nu-mi explic altfel decât alea 3 situații.

Posted in Prima Pagină, Știrile meleTagged energie, facebook, politică, viață 4 Comments on Câtă energie și timp investiți în mesaje politice?

Problema cu “hand-made”

04/02/201904/02/2019 haivas

Hand-made-ul e “distrus” de hipsterisme. Asta ar fi pe scurt. Și zic “distrus” pentru că e doar parțial adevărat.

Iată povestea care m-a facut să scriu despre asta: prin octombrie s-a mai rupt încă ceva la portofel. Și am zis că e cazul să-l schimb după 2-3 anide când îl am. M-am uitat prin lista de FB după oameni care meșteresc chestii din piele. Am vorbit cu cineva, mi-a zis: “Da, se face, dar acum sunt cam aglomerat, prin Ianuarie, dacă e ok.” Adică peste vreo 3 luni și ceva. Am zis, ok, bine, fie, mai trag de portofelul ăsta până atunci. S-a făcut ianuarie, portofelul meu a mai pierdut o bucată din el și revin cu cererea de portofel din piele manual. Simplu, simplu. Cea mai simplă chestie.Ceva între port-card și portofel, 3 carduri un buletin și poate ceva cash.

“Da, se poate. 250 lei. Cu livrarea săptămâna viitoare”. Am zis, băi merci, mult, apreciez munca manuală, dar nu sunt în targetul ăsta de preț. El a zis “merci, am comenzi de nu pot face față și mă gândesc să cresc prețul.” Just! Nimic de zis! Ca să vă faceți o idee, pretul la raft pentru ce doream eu, era undeva de 5 ori mai puțin. Sigur, piele poate mai subțire, cusătură poate nu la fel de bună, sigur nu mă ține toată viața, deși cu puțin efort, nu se știe.

Și acum revenind la ideea de hand-made. Mi se pare că toată treaba asta e pervertită în sensul că oamenii cer chestii hand-made, doar pentru că sunt hand made, e o modă, e jmecherie să ai ceva hand made, un fel dedeclarație, de revoltă, că tu sprijini micii meșteșugari și ești împotriva globalizării și a corporațiilor hapsâne, iei hand-made ca un fel de status socio-politic și cultural. Și pentru asta ești dispus să plătești de X ori mai mult.

Ei bine ăsta nu mi se pare un comportament firesc. De partea cealaltă producătorii n-au ce face, ei vând, atât cât pot produce, dacă au cerere, cresc prețul. Ăsta e efectul normal atunci când nu poți mări producția. Irațional e comportamenul consumatorilor de hand-made, care de cele mai multe ori, nu caută să-și satisfacă nevoia cu un produs hand-made pentru că acesta e mai bun, mai rezistent etc., ci pentru că vor să etaleze un anumit status social, vor prin asta să facă o delcarație socio-politică. Și pentru asta renunță la rațiunea consumatorului, la eficiența cumpărăturilor. Ei practic amestecă două nevoi din zone diferite.

Ai nevoie de o bicicletă. Dar nu te duci să iei una pt nevoile tale, iei una făcută manual, asamblată, eventual și folosită puțin, dar pentru care plăteșți de 3 ori prețul. Dar, hey, cine are biclă unicat, hand made și e și prietenos cu mediul? Cine luptă împotriva corporațiilor care vând o biclă mai bună decât janghina ta, dar de 3 ori mai ieftină? Cine luptă împotriva exploatării forței de muncă din lumea a 3-a? Tu, tu ești parte din salvare. Și asta te face să te simți bine. Deși nu schimbi nimic. Practic plătești ca să te simți bine tu cu tine că ai încercat să schimbi lumea și nu faci umbră pământului degeaba. Asta e schimbul real: bani contra social statement+ self esteeem.

Cumpărătorii de hand-made sunt iraționali, nu știu pe ce dau banii și majoritatea nu pot să evalueze munca depusă pentru un produs hand-made, pentru că în sinea lor, ei nu pentru asta plătesc. Nu-i interesează neapărat calitatea produsului, ci doar faptul că e făcut manual, e unicat, pot prin asta să-și afișeze poziția și filosofia vis-a-vis de lume și societate.

Nu zic despre treaba asta că e ceva greșit, zic doar că treburile sunt amestecate și nu sunt sigur că iese ceva bun. Intuiția îmi spune chiar că producătorii hand-made vor fi tentați să facă rabat la calitate, pentru că de fapt, nu asta li se cere. Va fi suficient să coși ceva de mână și oricât de prost ai face-o se va vinde mai scump automat! Pentru că există consumatori needucați, care caută să-și găsească rostul în viață, nicidecum, un produs de calitate, cu durată de viață mai mare și așa mai departe.

Eu unul nu sunt așa. Eu merg în piață pentru că brânza de acolo e mai bună decât aracetul din supermarketuri. Și merg în piață la un anume producător de brânză pentru că ăla face brânza cea mai bună. De exemplu, duminică am ajuns mai târziu în târg și fetele de unde luam eu, plecaseră, vânduseră toată marfa. Am fost nevoit să încerc de la ceilalți 6 vănzători de brânză: zero, nimic, nada. Sare cu apă. Nici una nu mi-a plăcut. Am ales răul cel mai mic pentru că nu mai aveam deloc brânză, dar nu era ce trebuie.

Posted in DIY, Prima Pagină, Știrile meleTagged apă, haine, mare, politică, portofel, viață 7 Comments on Problema cu “hand-made”

Sondajele electorale sunt de un fals grosolan

17/10/2018 haivas

Adevărul lor nu prea există. Este o axa acolo a cifrelor, destul de învechită sau cel mult aproximativă și în jurul ei mai apare câte un sondaj care favorizează pe unu sau pe altul fără a sări calul cu cifrele. Așa fac sociologii lu pește bani. EXACT așa. Din datele astea aruncate recent pe piață cred că cel mai câștigat e Ponta. Cum să dai partidul lui cu 6%, când el nu mai există ca personaj? Ăsta și alte gogomănii mai jos:

Sursa

Posted in Știrile meleTagged mizerii, politică, ponta, sondaj, sondaje 2 Comments on Sondajele electorale sunt de un fals grosolan

Hoardele de followerși sunt cam la fel

04/12/201704/12/2017 haivas

De ceva timp îmi încolțește în minte o idee: aceea că noi ca nație, popor, societate nu ne vom face bine niciodată și că ar trebui să ne obișnuim cu asta și să ne vedem de ale noastre cum putem mai bine. Să schimbăm ce putem, acolo unde putem, lângă noi, lucruri mici care fac diferențe mari!

Fenomenul de mai jos nu e străin de cei care mai trag cu ochiul pe social media. Urmărind comportamentul oamenilor acolo poți observa cu ușurință faptul că prea puțini sunt cei care se încadrează într-un standard general acceptat ca normal. Și sunt din ce în ce mai tăcuți. (cel puțin așa se vede în bula mea).

Restul oamenilor care sunt de partea Forței, sunt fie lideri, followerși de lideri, lași care se ascund în mulțime, yesmeni și așa mai departe. Pe ăștia 80% dintre cei buni, cum ar veni, fie ei lideri, influențatori, tineri frumoși și liberi, protestatari, ocrotitori ai mediului etc. îi caracterizează o chestie: Lipsa toleranței care merge până la ură! Nu putem avea ” o țară ca afară” dacă nu suntem toleranți.

Știu o să ziceți ” bă da mai lasă-ne cu toleranța și corectitudinea politică?! uite unde ne-au dus, la Trump și Brexit!” Corect, v-aș răspunde, prea multă corectitudine politică și toleranță (indiferență?) POT duce la Trump și Brexit, dar până la Trump și Brexit am ajuns unde suntem doar prin valorile astea. Nu altele! Democrația, toleranța, capitalismul, piața liberă etc., respiratul acestor valori prin măduva oaselor au adus civilizația umană totuși unde e acum. E singura cale. Toate celelalte, au dat greș.

Ori noi, ca nație, nu suntem în stare de așa ceva. Mi-e tot mai clară chestia asta! Avem zeci de categorii hulite, batjocorite pentru că sunt altfel: vegani, bicicliști, țărani, hipsteri, tinerii proști, bătrânii comuniști, etc, etc. Sunt zeci de subiecte pe care diferiți influențatori le dau pe goarnă pentru a se hrăni cu faima like-urilor. Sunt mii, zeci de mii de followerși care latră fără să schițeze o schemă din neuroni, care-și caută locul, confirmarea  și protecția într-o mulțime.

Practic oamenii nu sunt în stare să judece pentru ei dacă n-au confirmarea celorlalți că e ok să zică așa sau invers, n-ar fi în stare să vadă o evoluție a ceva, orice, nici dacă le-ar da o palmă peste ochi. Influențatorii trebuie să se poziționeze cumva înainte să deschidă ei gura. Fiecare dintre acești oameni trebuie să se ascundă după cineva. Și asta e de fapt marea tragedie, că nu sunt în stare să-și asume o părere, de teama de a nu fi lăsați pe din afară. Influențatorii și followerși au nevoie unii de alții, din rațiuni diferite, dar de cele mai multe ori slăbiciunea și lașitatea îi caracterizează pe ambii.

Cam ăsta e nivelul la care suntem! Ce să schimbi? Cum?

Posted in Prima PaginăTagged brexit, corectitudine politică, media, politică, social media, Trump 1 Comment on Hoardele de followerși sunt cam la fel

Posts navigation

Older posts

© 2022 h

Proudly powered by WordPress | Theme: x-blog by wpthemespace.com

We are using cookies to give you the best experience on our website.

You can find out more about which cookies we are using or switch them off in settings.

h
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.

You can adjust all of your cookie settings by navigating the tabs on the left hand side.

Strictly Necessary Cookies

Strictly Necessary Cookie should be enabled at all times so that we can save your preferences for cookie settings.

If you disable this cookie, we will not be able to save your preferences. This means that every time you visit this website you will need to enable or disable cookies again.