Azi e 1 octombrie și am obosit.

        Nu-mi place s-o spun, dar trebuie s-o spun, pentru că dacă n-o spun, m-aș simți ca și cum m-aș minți pe mine însumi și minciuna e una din chestiile cu care sunt foarte puțin tolerant. Așadar declar pe propria răspundere că există prea multă prostie jurul meu. De obicei încerc să văd partea bună a oamenilor, chiar mă chinui, dar vine o zi de 1 oct.(ultima a fost acum 2 ani, pe 22) când obosești și trebuie să refulezi, ca să o poți lua de la capăt. Și prostia n-ar fi o tragedie așa de mare. Se vindecă uneori, dar când e ajutată frică, de lașitate, de lipsa asumării propriilor fapte și decizii, de ascunderea-n turmă, de prefăcătorie, pisicism și de gargară lipsită de substanță, atunci e nasol.

     Azi am obosit să le explic unor oameni de 30+ că banii nu cresc în copaci, am obosit să trag de unii oameni să-și scoată capul din c*r și să facă ceva util, cu adevărat util, am obosit să încerc să-i fac să gândească ce va fi peste un an, cum să-și facă niște planuri pe termen mediu, nu zic lung. Și nu, nu vreau neapărat să-i schimb pe ei, vreau doar să dispară nebuloasa rezultată în urma atitudinii și felului lor de a privi lumea. Nebuloasă lîncedă, care mă afectează. Și am obosit să mă lupt cu ea. Trebuie să-mi dau restart!

pe vremuri se făceau videoclipuri