Dimineața ascult radio RFI. Îmi place o rubrică/emisiune, Pagina de istorie.  Iată ce-am aflat ieri:

În 24 ianuarie 1859, Bucureștiul era în fierbere. Adunarea Electivă a Principatului Valahiei trebuia să aleagă un principe care să conducă țara. După mari frământări, a fost ales un colonel, pe numele său Alexandru Ioan Cuza, care fusese ales cu câteva zile înainte, în 5 ianuarie, domnitor al Moldovei. Astfel, lua naștere un nou stat, Principatele Unite Române, care avea să devină apoi România. Dintre suveranii Europei, unul singur susținea deschis Unirea: împăratul Franței, Napoleon al III-lea.
În 1853, a izbucnit un conflict care a opus Rusiei o coaliție formată din Imperiul Otoman, Franța, Marea Britanie și Sardinia. Conflictul a devenit cunoscut sub numele de Războiul Crimeii, pentru că principalele operațiuni militare au fost purtate în Peninsula Crimeea și în Dobrogea. Rusia a fost înfrântă și a fost nevoită să retrocedeze, în 1856, Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei, ceea ce însemna că rușii pierdeau controlul gurilor Dunării.
Marile puteri europene s-au întrunit în Conferința de Pace de la Paris și au căutat o soluție pentru a preîntâmpina noi conflicte provocate de Rusia. Împăratul Franței, Napoleon al III-lea, a propus crearea unui stat-tampon, format din principatele Moldovei și Valahiei. Otomanii considerau aceste două principate drept provincii privilegiate ale Imperiului, însă, în fapt, ele se bucurau de o mare autonomie.
Soluția propusă de Napoleon al III-lea a stârnit opoziția altor mari puteri, precum Austria sau Imperiul Otoman, de aceea a fost găsită o soluție de compromis: cele două principate urmau să alcătuiască un fel de uniune, cu legi și cu unele instituții comune, dar conduse fiecare de câte un principe și fiecare cu parlamentul ei, intitulat adunare obștească.
În 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost proclamant principe al Moldovei. 19 zile mai târziu, deputații din Principatul Valahiei, întruniți la București, căutau și ei un principe. Deputatul Vasile Boerescu a găsit o soluție ingenioasă: să îl aleagă principe tot pe Alexandru Ioan Cuza. Sub presiunea unei mase de 30.000 de oameni ieșiți pe străzile Bucureștiului, deputații au votat propunerea. Astfel, Unirea era înfăptuită peste voința marilor puteri.
Împăratul Napoleon al III-lea a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a susține Unirea, iar, în cele din urmă, Alexandru Ioan Cuza a fost recunoscut drept principe de marile puteri, care însă au recunoscut Unirea doar pe durata domniei sale.
În 1866, Alexandru Ioan I Cuza a fost îndepărtat de pe Tron. Unirea risca să fie dizolvată, însă tot Napoleon al III-lea a salvat România. El l-a propus drept principe domnitor pe nepotul său, Carol I, din dinastia germană de Hohenzollern-Sigmaringen. Nepotul lui Napoleon al III-lea a devenit unul dintre cei mai mari conducători din istoria României, iar împăratul francez a rămas în memoria românilor drept un fel de naș al țării noastre