vecini

7 chestii de bază pentru o stare de bine

04/02/202004/02/2020 haivas

Las rezumatul ăsta aici ca să-l vadă mai multă lume, poate și cei din jurul meu 🙂 ca să fie bine, să nu fie rău. Joshua Becker zice că există 7 principii, 7 zone pe care e bine să le rezolvăm ca să fim bine noi cu noi și noi între noi:

1.Starea de bine dpdv spiritual. Asta n-are legătură cu nici o religie sau practici, ci ideea e să fii aliniat tu cu valorile tale, să faci ceea ce zici, ceea ce crezi, să-ți coordonezi acțiunile cu gândurile.

2. Starea de bine dpdv fizic. Ideea cu asta e să adopți obiceiuri sanatoase (alimentație, mișcare, le știți pe astea mai bine ca oricine :))

3. Starea de bine dpdv financiar. Aici, teoretic e simplu. Deții mai puține chestii, cumperi mai puține chestii, trăiești cu mai puțini bani. Ideea e, în primul rând, să înțelegi unde ți se duc banii și dacă ești ok cu toate capitolele de cheltuieli. Chiar ai nevoie de tot ce cumperi?

4. Starea de bine dpdv emoțional. Eu p’asta o văd legată de prima. Citiți originalul și decideți pt voi.

5. Starea de bine dpdv intelectual. Aici e vorba despre a păstra o minte deschisă, curioasă, să faci activități care-ți stimulează intelectul.

6. Starea de bine a mediului din jurul tău. Prin reducerea consumului de chestii, în mod aproape direct ai un impact negativ mai mic asupra mediului din jurul tău. Ceea ce te face să te simți mai bine.

7. Starea de bine dpdv social. Eu aș băga aici anularea relațiilor toxice. Am renunțat în a cultiva câteva relații cu astfel de oamenii orientați mai tot timpul pe negativ. “Hai sa ieșim la o bere/gratar/orice ca să ce? Sa ne plângem de drumuri, politicieni, vecini etc.? 10x, but no 10x!”

Am distrus ambrozia!

29/06/201829/06/2018 haivas

Sau cel puțin am încercat. M-a tras ieri cineva de mâneca la o poză, cum că am ambrozie prin curte. Nefiind alergici, nu prea am băgat de seamă. Am văzut doar că o buruiană a crescut mai mult decât restul în câteva pâlcuri, însă ne-am luat cu alte treburi fără să investigăm serios. Doar bănuiam c-ar putea fi.

Știm totuși cât de nasoală e povestea, avem vecini și prieteni alergici și nu e tocmai plăcut. Nu vrem deci să încurajăm buruiana asta. În plus am înțeles că expunerea repetată la ambrozie încurajează alergia, adică poți deveni alergic dacă intri tot mai des încontact cu buruiana. Așa că azi dimineață am luat coasa și am tăiat cele 3 pâlcuri de ambrozie. Unul mai mic, într-un colț, l-am exterminat smulgând-o din rădăcină. După toate ploile astea, pământul fiind moale s-a smuls ușor. Unde a fost mai mare, am dat cu coasa.

Mă gândeam eu că e important s-o distrugem înainte să înflorească și să se înmulțească, crescând astfel șansele ca la anu să nu mai iasă sau să iasă mai puțin.

En fin, într-o juma de oră termin rapid treaba și când să plec mă uit peste drum de curte, în lanul de floarea soarelui: PLIN de ambrozie, pe marginea lanului și printre floarea soarelui. Zic, hai că făcui treabă! Am distrus 10 mp de ambrozie și peste drum am 2 hectare! Bună treabă!

Voi cum faceți? Există ierbicid dedicat ambroziei? (cu link în comentarii pls.)

Ce poți învăța din serialele Netflix!

26/06/2018 haivas

În ultimele 2 luni m-am apucat de câteva seriale pe Netflix alese aproape la întâmplare: “Lost in space”, “The 100”, “Vikingii” și o comedie lejeră “The Ranch”. În toate aceste seriale se desprind câteva teme comune:

Protejează-i pe ai tăi. În timpuri grele, când lucrurile se-mput sau cum spun prepperii SHTF (shit hits the fan), oamenii vor căuta mereu să-i apere pe cei apropiați lor. Aproape indiferent de natura situației, de nivelul de morală al deciziei pe care urmează să o ia, în cele din urmă balanța va înclina spre protejarea “alor tăi” (familie, grup restrâns de prieteni, vecini, neamuri, trib, gintă etc) în general oameni apropiați (fizic) de tine, cei alături de care îți petreci o bună parte din timp.
Inteligenții au de câștigat. Deși forța fizică este foarte utilă de multe ori și-n multe situații, pe termen mediu și lung, au de câștigat cei mai înzestrați la tărtăcuță. Ăia mai deștepți care privesc lucrurile în ansamblul lor și pe termen mai lung. Dacă forța fizică vine ca bonus, atunci ești clar un câștigător.
People skills matters. Super important să știi să vorbești cu oamenii și să dozezi foarte bine gradul de sinceritate și deschidere.

Și or mai fi și altele care-mi scapă acum probabil. Voi ce-ați învățat de la Netflix? 🙂

Am hotărât să fac beciul din bolțari

12/06/2018 haivas

În vara asta am multe proiecte d’astea de construcții:

1- o magazie nouă probabil fără fundație

2- beci

3- un spațiu de grătar/bar/bucătărie de vară

4- un țarc nou pentru câini, un gard nou etc.

Beciul va fi de 3mx4m și deasupra lui va fi turnată o placă, o platformă de beton pe care voi face magazia și locul de grătar. Am întrebat și eu prin vecini și sfatul primit a fost să fac beciul din bolțari, cu stâlpi turnați la colțuri și centură deasupra. Adică să nu mai torn pereții din beton cum era planul inițial.

Sfaturile astea, coroborate cu experientă căminului pentru puț, care a însemnat câțiva ani, practic doar o groapă în pământ și în care nu s-a inflitrat niciodată apă, mă fac să cred că n-o să am probleme cu umezeala. Solul în zonă este destul de tare și stabil, iar pânza freatică începe undeva pe la 7-8 m. Sigur că o să pun o hidroizolație d’aia cu bule, dar nimic mai mult. Ceva de genul ăsta, doar cu stâlpi la coțuri și centură cu placă deasupra:

foto

Scara va fi din beton. La săpatul beciului o să las o rampă din pământ. Și pe ea torn doar treptele.

Trunchezi adevărul ca să mai storci o lacrimă, ca să ce?

06/11/201706/11/2017 haivas

Am văzut acum ceva timp reportajul ăsta în care cuvintele cheie sunt în titlu “Localitatea cu un singur om”, și ăla stă izolat, într-o casă veche (de 120 de ani, aveam să aflăm), într-un peisaj mirific total off-grid, deconectat de la orice rețea, inclusiv cea electrică. După ce ne-am șters lacrima din colțul ochiului, împreună cu amicii de la Free Miorița, am hotărât să-l includem pe om în proiectul ăsta mare. Eu, mai credul și mai cu lipsă de timp, am vrut să mergem direct cu tot calabalâcul să-i punem omului niscaiva curent fotovoltaic. Omu de la Free Miorița, mai cu experiență și ceva mai multe zile de concediu ramase, a zis “hai să mergem în recunoaștere, să vedem ce-i cu omul, dacă vrea, ori ba”. Mergând pe lanțul slăbiciunilor, din cunoscut în cunoscut, obținem oareșce adresă de la dom’ reporter. Învoit de la servici, suit în tracarici și p’aci ți-e #drumuluminii.

Și bine am făcut așa. Am plecat la drum, vreo 160 km dus și 160 întors să vedem mai întâi care-i povestea cu nea Didu.

Am ajuns în sat, am întrebat oameni, poștărița cum ajungem la nea Didu, Singurul Locuitor. Am mai greșit și drumul că na, așa e-n Elveția asta a noastră. Nu e ca și cum dealurile, culmile și văile au indicatoare și numere poștale.

Ne-am întors, am întrebat, ne-am dus pe alte coclauri, alte poteci, alte răspântii, alți câini la care să avem grijă.

Și într-un final am ajuns cam pe unde ar fi trebuit să dăm de Singurul Locuitor.

Numai că de facto, nu era SINGURUL. Mai erau vreo 2 familii prin zonă. Creșteau animale pe pășunile astea. Și oamenii erau ok cu stilul ăsta de viață.

Bun. Am ajuns într-un final la nea Didu, Locuitorul Singurul. Strigat la poartă ca la țară.”Nea Didu!” Iese omul de prin gospodărie de pe unde avea treabă.

Bună ziua
Bună ziua.

[spus povestea de unde suntem, cum am auzit de el, de ce-am venit, cu insistat pe “nu costă nimic, e gratis”]

Omul nostru nu e dat pe spate mai spre deloc. Singura întrebare fiind:

“Și dacă nu e soare?”

“Dacă nu e soare, merge pe baterie. Poate mai cu economie la lumină dacă e cazul…”

Ca să aflăm din vorbă-n vorbă că omului nu-i trebuie nimic. El stă aici doar vara.

“Acum mai stau cât mai e vremea asta bună, și dup’aia o iau de vale.”

“Mai aveți o casă jos?”

“D’apăi cum!? Mai am două case. Una nu-știu-unde și una dincolo, nu-știu-unde” a zis el acolo, dar n-am reținut.

“Și nu vreți s-aveți lumină, măcar vara cât stați aici?”

“Apăi ce-mi trebe mie!? Am radio, am baterii de toate felurile. Mi-ajunge.”

Ne-a întrebat de unde suntem, ne-a povestit c-a lucrat pe lângă Otopeni vreo 5 ani de zile. Am mai schimbat 2-3 vorbe peste gard, în poartă, după care ne-a arătat o “scurtătură” și pe-aci ne-a fost drumu.

Bun, revenind la reportaj. Acolo adevărul e doar pe jumătate. Da, omul o fi singurul locuitor “cu documente”, cu domiciliul stabilit acolo, dar nicidecum nu e singur cuc, izolat și trist. Merge-n sat destul de des, are vecini, îi aduc diverse, are ceva pensie, iar pe timp de iarnă se mută jos, într-una din cele DOUĂ case pe care le mai are, pe lângă asta izolată aici, unde stă doar vara ca să vadă de niște animale.

Și mai frumos era dacă am fi cărat panoul și bateria aia de 20-30 kg până acolo, și sculele, și tot tămbălăul. Dar n-a fost să fie, poate data viitoare! Știți cum e? Facerea de bine, nu se potrivește întotdeauna!