h

Viața e ce se întâmplă în timp ce tu ești ocupat cu alte planuri

Tag: viață

Mirajul banilor făcuți ușor

haivas

Mi-am amintit de chestia asta recent când am auzit, din nou, pe cineva zicând că în X ani vreau să ajung la Y bani și la varsta Z doar să muncesc așa… de plăcere, să nu mă plictisesc.

Am tot auzit asta printre amici și prieteni încă de prin 2008, apoi prin 2012-2014 ceva de genul ăla. Și oamenii care ziceau asta învârteau cu firma sau firmele lor niste sume de bani, multe sute de mii de euro, nu știu sume exacte, doar am dedus din ce-mi spuneau ei. Oamenii visau frumos, ceea ce nu e rău, e chiar recomandat. Fiind pe val la momentele alea chiar credeau și eu mai că îi credeam pe ei că e posibil să-și îndeplinească visele astea.

Toți băieți isteți, pe care-i duce capu, care au ajuns acolo pt că s-au orientat bine, cu puțină șansă, treaba lor. Numai că viața are și ea planurile ei.

Auzind iar povestea asta, m-am întrebat. “Oare ce mai face R.? O fi ajuns la milionul ăla de €?” Nu știu, nu mai pot să dau de el, nu mai e nicăieri aparent, prietenii comuni nu mai știu nimic de el. E drept că se poate să se fi retras pe o insulă, dar… “Dar M. ce-o mai face? Că au trecut ăia 5 ani după care vorbea serios să se retragă Si eu îl cam invidiam ce-i drept. La naiba au trecut 10 ani. Oare “trăiește din dobândă”? (ăsta era un fel de a spune că trăiește din venit pasiv, nu se referea exact la dobândă). Ultima dată trebuia să-i plătească un client 1 mld. de lei. Ce să vezi? Acum muncește ca angajat și mai bagă și extra ca să iasă socoteala bine.

Prin 2008 aveam un coleg de corporație care visa tot la trăit din venit pasiv. Nu am știu niciodată ce învârtea el extra corporație, dar iată că 14 ani mai tâziu rupe tastele prin altă corporație, cam la fel ca-n 2008, doar că pe ceva bani mai mulți și cu o titulatură pompoasă înaintea numelui.

Poate n-am cunoscut eu români fericiți, nu zic nu. Or fi și cazuri reușite, dacă știți voi, băgați povestea în comentarii.

Îmi zice un prieten că n-am atitudinea care trebuie. Așa o fi, poate d’aia nu sunt milionar, că nu-mi “doresc destul de mult victoria”. Dar mie mi se pare că atitudinea nu e de ajuns, o fi necesară, dar e departe de a fi suficientă. Știi cum e? E ca la fotbal. Înainte, dacă erai talentat era suficient, driblai prin ei ca prin brânză pt că aveai acel talent, pe care mulți nu-l aveau. Acum, jocul s-a schimbat, talentul nu mai e suficient. E nevoie de condiție fizică, de multă, multă muncă, de strategie, de echipă, etc. Mult, mult mai complex totul. La fel sunt si antrenamenetele. Antrenamentele acum nu mai presupun doar fugă și joc de fotbal. Nu, acum sunt multe altele care te ajută sa te descurci în situații pe care le vei găsi pe teren. Toate aspectele vieții sunt mult mai complexe și d’aia zic eu că atitudinea nu mai e suficientă. E nevoie de un plan, de acțiune și de multă muncă și perseverență.

Ce mai trebuie în afară de astea? Habar n-am, să zică bogații, să zică life-trainerii, speaker-ii motivaționali. 🙂 Ăia știu! îi găsiți pe net.

Ce ar fi ca take away din gândurile astea:

  • E ok sa visezi, dar fă-o ancorat în realitate și pregătește-te pt situația, foarte probabilă statistic, să nu se îndeplinească.
  • Poate nu e cel mai ok să țintești așa de sus. Lower your expectations. Ai mai multe șanse să ajungi acolo.
  • Dacă ai un plan, apucă-te de el. Ai zis de mâine, fă-o mâine. Vrei luni? începi de luni, dar începe. Nu amâna. Pentru că anii trec și te trezești că n-ai făcut nimic din ce visai.

Solognac – cuțit pliabil Decathlon

haivas

E o întreagă industrie nebună vis-a-vis de cuțite făcute manual vs. cele de serie. Astea din urmă vă imaginați că sunt o paria, sunt o blasfemie în ochii adevăraților cunoscători de oțel. Pot înțelege plăcerea de a le colecționa ca pe timbre în clasor, îmi plac și mie. Și cuțitele și topoarele. Cu toate astea încerc să mă rezum la partea utilitară a lor. N-am ce face cu mai mult decât ceea ce folosesc regulat, la o anumită perioadă de timp.

Timp de vreo 3 ani am avut un opinel 7 de care n-am ce sa spun decât că și-a făcut treaba în stilul de viață pe care-l am. Il am și acum, cel mai probabil, însă va intra în trusa de camping a lui fi-meo, pt ca pe al lui l-a pierdut. A dispărut. Nu știm unde.

Revenind. Am luat briceagul ăsta de la Decathlon, care o să ia locul Opinelului în buzunar. L-am ales pentru că:

  • lama are o formă mai utilă, daca putem spune așa. E mai lată decât opinelul. Ceea ce e util atunci când ai de-a face cu alimente, cum am eu în 90% din cazuri. Fie la grătar la mine, fie în deplasare.
  • Este ceva mai “sănătos” decât opinelul, în sensul că lama e mai groasă, mai rezistentă
  • Forma plată, turtită a mânerului e mai potrivită pentru păstrat în orice buzunar. Opinelul era deranjant.

Mânerul. Îmi place că e mai greu. Din punctul ăsta de vedere stă mai bine în mână, însă mânerul subțire, îngust, e un minus, mai ales dacă ai plama mare. Se simte nevoia unui mâner mai generos pentru o priză mai bună.

Inițial el vine cu mizeria asta de sistem de prindere, pe care am demontat-o instant. Mi se pare ca-i strică tot feng-shui-ul și eu unul n-o foloseam niciodată. Poate să-i pun un șnur la mâner, dar nu știu nici ăla cât e de util.

Culoarea pe care am găsit-o nu e cea mai fericită. Sigur, arată interesant, pt colecție, dar foarte similară cu iarba, pământul. D’aia zic, poate un șnur verde aprins sau portocaliu ar fi mai util.

Lama. Taie bine chestiile uzuale, alimentare, ceea ce e normal, dar se descurcă bine și la pastramâ, zgârciuri și alte chestii… să zicem mai dificile. Merge să cioplești crengi subțiri (aici se simte mai acut problema mânerului) desfaci berea fără emoții (cu opinelul aveam griji la fiecare bere desfăcută). Încă nu l-am ascuțit, nu știu cum se comportă la ascuțit, dar la câți 80 de lei costă, probabil că poți să iei altul liniștit după ce simți ca nu mai taie cum trebuie. La un moment dat o să-mi iau sistem d’ăsta de ascuțit.

Tot legat de lamă: are niște bumbi de-o parte si de alta, aproape de mâner, al căror rost nu l-am dibuit inițial. Sunt pentru a putea desface cuțitul cu o singură mână, chestie care sigur se întâmplă frecvent. Săptămânal rămâi încurcat în sforile parașutei, într-un copac din Africa sub-sahariana și singura scăpare e să desfaci cuțitul cu o singură mână. Altfel mori! Cam așa:

Cum am zidit un grătar 3 în 1

haivas

Problemele erau următoarele:

  • Îmi place să fac un grătar, dar nu în ploaie. Deci trebuia undeva lângă foișor.
  • Îmi place să stau și la foc, pur și simplu. Merge și un ceaun sau un disc, deci e nevoie de o vatră
  • Iarna am nevoie și de afumătoare.

Curtea mică, pretențiile mari, n-aveam loc de toate astea înșirate prin diverse locuri și colțuri din curte. Așa că luni întregi am căutat tot Pinterestu pentru ceva care să fie toate într-o singură chestie. Am găsit și nu prea. Ceea ce am făcut e o combinație pornită de la o idee de acolo.

Am folosit ultimii bolțari rămăși de la zidirea beciului pentru a contura baza pe care să zidesc.

Costuri

Materiale:

  • 350 de cărămizi de șamotă x 3 lei = 1050 lei
  • 5 saci de ciment din de zidit X 20 lei = 100 lei

Manoperă: de neprețuit. :))

Am băgat umplutură, am zidit ce era de zidit cu bolțari și m-am apucat de zidit vatra și grătarul din cărămizi de șamotă din Dedeman.

Operațiunea asta s-a întins pe mai multe luni din lipsă de timp și chef. Astfel încât între timp ne-am mai bucurat de fiecare etapă. Observați aici că vatra e zidită pe cant. Cărămizile fiind zidite cu ciment refractar, amestecat cu soluție de silicat, exact cum scrie la carte. O prostie. Nu zic să nu faceți asta, pt că așa zice la carte, dar în cazul meu, deși am respectat rețeta, cimentul s-a dovedit a fi o prostie inutilă care nu lipește deloc.

Am dărâmat vatra și am zidit ulterior cărămizile cu ciment normal, pe lat. Între timp, am făcut un disc, am testat locul, ergonomia procesului și alte chestii d’astea. E cât se poate de bine.

Am trecut apoi la turnat placa la grătar. Partea pe care se va face focul din grătar: cofraje, armături din resturi de fiare de prin curte, ciment, toată nebunia și mizeria aferente. 🙂

Se vede puțin aici partea care ține de afumătoare. În dreapta pozei, unde e lățimea cofragului am lăsat un spațiu ca o fantă care comunică cu partea de jos a grătarului din 2 motive:

1- pt a face din grătar o afumătoare. Focul îl fac jos într-o vatră de metal și fumul trece prin fanta respectivă in camera de ardere a grătarului unde stau atârnați cârnații.

2- chestia asta e utilă și pentru tirajul camerei de ardere a gratarului. Ajută fumul să iasă e coș.

Când am zidit coșul am pus între cărămizi 2 corniere paralele de care agăț apoi niște lemne pe care stau chestiile la afumat. N-au fost suficiente și vedeți că am improvizat ceva ca să intre toți cârnații. Ca lungime, cârnații au fost la limită. Puțin mai scurți dacă erau intrau perfect, dar astea sunt detalii care se rezolvă data viitoare.

Gatarul propriu zis (care nu apare în poze), partea din metal, e ceva cumpărat din Hornbach, care s-a potrivit pe dimensiuni, din inox, destul de gros. Se comportă bine până acum.

Ca notă de finisare, ar mai trebui să-l șlfefuiesc pe ici pe colo, unii zic c-ar trebui chiar să-l vopsesc. O să fac o probă undeva prin spate să văd cum iese. Dacă e bine continui, dacă nu, rămâne așa.

Știu că sunt multe imperfecțiuni. Le știu și pe alea pe care nu le vedeți în poze. Mulțumesc de atenționare, data viitoare o sa fiu mai atent. 🙂 Scopul însă n-a vizat perfecțiunea execuției (fiind a 2-a oară în viață când zidesc ceva din cărămizi), ci utilitatea, care de altfel a și fost obținută.

Energie verde. Episodul 11

haivas

Restul poveștii aici. În ultima aventură din povestea asta am upgradat sistemul cu încă 10 panouri fotovoltaice (260w) pe care le-am montat pe partea de nord-est pentru a prinde lumina soarelui de la răsărit și până pe la 12.00 (vara) 14.00 (iarna) când ajunge pe restul panourilor.

Avem acum 20 de panouri, însumând aproximativ 5KW în condiții optime.

De ce am mai pus panouri daca erau suficiente?

Panouri nu sunt suficiente aproape niciodată, în funcție de consumul pe care-l ai. Am mai pus încă 10 panouri pentru perioada octombrie – martie, jumătate din an când soarele nu e tocmai la putere. Sunt zile, săptămâni la rând chiar, când vremea este întunecată și panourile merg la maxim 15% din randament, însă necesarul tău de energie e cam același, daca nu mai mare, chiar.

Pentru astfel de zile merită să ai, nu 20, ci 30 sau 40 de panouri de genul ăsta. Pt că într-o casă normală, vrei sandwich-maker, pâine prajită și tot felul de prostii consumatoare de energie indiferent de vremea de afara. Sigur că în cealaltă jumătate de an, ai surplus pe care probabil îl irosești, dar asta e o altă problemă.

Cât mă costă bateriile?

Am schimbat bancul de baterii după aproximativ 4 ani. 7000lei/4 ani, înseamnă aproximativ 145 lei/lună. Există baterii mai performante cu durata de viață mult mai mare decât ce am eu (gel), dar sunt la 48V, iar invertorul meu e la 24V si chiar n-am chef sa-l schimb acum. Poate cu altă ocazie.

Doi ani în sălbăticie. Hai că se poate.

haivas

Probabil că tipul ăsta s-a trezit un timp cu fața la cearceaf, s-a săturat de ifosele clienților sau colegilor de birou și și-a pus catrafusele în mașină și dus a fost în sălbăticie să se “lupte” cu natura. O luptă mai onestă, aș zice eu. E de admirat efortul lui, 2 ani de muncă într-o oră jumate de filmare.Numai cine n-a construit vreodată ceva cu propriile mâini, oricât de mic, nu-și dă seama de efortul lui. Sigur că “lupta” asta e mai romanțată când ai în spate, măcar experiența, dacă nu chiar confortul de secol XXI în sine, la care sa te întorci sau nu. Dar chiar și așa tot e interesantă de dus. O experiență care sigur îți pune viața într-o perspectivă diferită.

(de urmărit duminică dimineața sau când ai insomnii)