Dap, e clar sper, pentru toată lumea că ăsta e viitorul, nu prea mai e cale de întoarcere. Dar pentru noi, pentru viața noastră de zi cu zi, viitorul ăsta mai are puțin de așteptat. Nu mult, dar mai e. Nu știu dacă voi apuca vreodată să pun un astfel de acoperiș.
Așa cum am mai spus cu diverse ocazii, în România, energia electrică este "ilegal" de ieftină, iar cei care au sisteme off grid sunt puțini și ele (sistemele) există pentru că nu există alternativa rețelei. Încă nu e foarte la îndemână (financiar, accesibil, know-how, oferte) să dai oferta de energie electrică de la rețea pe una solară.
Revenind la clipul de lansare de mai jos. În afară de faptul ca Elon Musk are în continuare carisma unei roșii tocmai bune de pus la bulion, mi se pare ciudat faptul că în comunicare insistă pe ideea că acoperișul solar "looks better". Practic asta e prima chestie pe care o spune despre acoperișul solar, nu faptul că produce X curent/Ysuprafată sau ca o casa medie produce X energie. Nu, ne povestește despre faptul ca sunt 3 modele care arată toate mai bine decât alea clasice și sunt și mai iefitne. Mie unul mi se pare ciudat, pentru că dacă aș avea de ales între un acoperiș solar și unul clasic, primele chestii pe care le pun în balanța ar fi cele tehnice (rezistența în timp, rezistența la intemperii, costul sistemului offgrid vs. ongrid, ce fac dacă am zăpadă pe țigle etc) și undeva la coada listei dacă balanța ar fi echilibrată, m-aș uita și la culoarea țiglei de pe casă.