Poza asta de mai jos e pentru tinerii din PSD, care probabil nu știu cum se descurcau părinții și bunicii lor pe vremea când în România era la putere tot un partid socialist, cam cum e PSD-ul. Deoarece taticul PSD-ului, PCR-ul vroia să-i arate degetu din mijloc FMI-ului și România să-și plătească datoria externă, toate chestiile au fost date cu porția peste tot. Atât la fabrici și uzine cât și la compatrioți, pentru că trebuia ca toți să ne sacrificăm pentru binele țării.
Una din multele chestii care se dădea cu porția pe lângă pâine, (apropo, erau două feluri de pâine: albă și neagră, fără ciabata, fără pâine cu semințe, feliată etc.), era și benzina. Mașinile nu circulau toate deodată. Erau mașini cu numere cu soț (adică aveau număr par, cum ar fi acum B 22 XYZ, 22 era par, deci cu soț) și fără soț, adică B 23 XYZ, 23 era fără soț. Atunci numerele erau de forma 2 OT 2122. 2 era cu soț. Azi aveai voie, mâine n-aveai voie.
Revenind, mașinile circulau într-o zi cele cu nr. cu soț și în altă zi cele cu nr. fără soț. Benzina nu se găsea oricând peste tot. Era și ea cu porția. Și de regulă făceai plinu când prindeai o benzinărie care să aibă benzină. Eh, ca să-ti faci stocuri de benzină sau ca să poți să mergi mai mult decât te ținea un plin la Dacia 1300, trebuia să iei benzină-n plus. Și o puneai într-o canistră. Hey, dar stați, nici canistrele astea nu se găseau la magazinele de bricolaj.(normal, nu existau magazine de bricolaj. În Slatina de ex., cred că erau vreo 2-3 magazine de genu l ăsta, care în total aveau marfă cât 2 raioane de Leroy Merlin.)
Deci nu se găseau nici canistre așa pe toate drumurile. Cine avea, era jmecher sau cu ceva relații la partid. Pe asta o știți și voi, că tot așa e și-n PSD. Ei și atunci muritorii de rând trebuia să se descurce cumva și meștereau tot felul de chestii.
O astfel de chestie meșterită din nevoia de supraviețuire într-o țară comunistă, am și eu prin magazie, e o canistră de benzină, rămasă de la un prieten, care a moștenit-o de tată-su' care o are și el tot de la tac-su. Bunicu' lu' amicu, meu cum ar veni. Mă rog, ideea e că lucrurile nu se aruncau și când se făceau, se făceau să țină 100 de ani pentru că ei nu credeau c-o să mai scape vreodată de comuniști și întunericul din mințile lor. Asta e o dovadă care ne arată cum se descurau oamenii pe vremea când cel mai socialist partid a dus România pe culmile societății socialiste multilateral-dezvoltate.
