Așa pare. De 7 ani aproape, de când am casa acolo, poliția a trecut pe strada mea de 2 ori. Prima dată când mi-au spart casa și i-am chemat eu. Și a doua oară când mi-am găsit casa spartă și deasemenea i-am chemat eu.Asta era prin 2011. De atunci n-am mai văzut picior de girofar, măcar așa în trecere… Până de curând.
În luna septembrie poliția a trecut de 2 ori pe strada mea. Prima dată, acum vreo 2 saptămâni, îmi spune un vecin că era cineva la coltul gardluilui lui, fumând pe ciuci. A strigat la el și a luat-o la fugă. LA 5 minute dup'aia, trece poliția mergând ceva mai repede, decât mersul lor de patrulare. M-am mirat. Era ceva anormal să treacă poliția pe o stradă prin câmp.
A 2-a oară a fost a fost vineri noaptea. N-aveam somn pe la 2. Văd pe fereastră luminile de la o mașină care mergea cu o viteză peste media cu care se merge pe acolo. Dincolo de mine, nu mai e nici o casă, deci orice mașină care ajunge la mine și trece dincolo spre câmp la ora 2 noaptea, are o treaba dubioasă. Am coborât, m-am uitat pe geam, mașina a întors la vreo 50 m dupa casa mea și s-a oprit. A stins farurile și a lăsat motorul pornit. Am ieșit în curte. Am aprins lumina fără să fiu văzut prin noul gard. Am stat și am "pândit" și eu vreme de 10 minute. Bănuiala mea era că cineva n-avea bani de cameră la hotel. În 10 minute trece mașina poliției. Se oprește la el. Verificare, pălăvrăgesc ceva din care n-am înțeles decât "mai verifică odată". Mașina suspectă pleacă mai departe pe câmp, poliția se întoarce în viteza de patrulare. Trece pe lângă poarta mea, în spate se aprinde senzorul și ledul solar de la Lidl. Mașina se oprește. Stă câteva secunde, senzorul se stinge, mașina merge mai departe. Lângă mine se construiește o casă. Poliția se oprește, analizează puțin, vede că nu păzește nimeni șantierul merge mai departe, mai dă o tură prin straduțele de pe câmp, se întoarce pe lângă casa mea apoi pleacă spre o altă casă în construcție. Se oprește și acolo puțin. Și merge mai departe. Toate astea după ora 2 noaptea.
M-am tot gândit la episoadele astea și nu pot decât să cred că ceva se întâmplă acolo. Cum vă spuneam, în Măgurele toamna e sezonul în care găinarii sunt cei mai activi. Să sperăm că va fi mai bine și din punctul ăsta de vedere.