Renunț din a-i mai urmări pe rețele sociale, din a-i mai citi sau pur și simplu la a-i mai lua în serios. Nu e ceva ce mi-am propus, e ceva ce vine natural, de la sine. Poate odată cu vârsta, habar n-am de ce. Sunt motive diferite pentru fiecare:

– Unii vând chestii care nu mă interesează. Nu sunt în target. Dar pentru ei, ăla e business-ul lor și e normal să vorbească sau să se învârtă în zona aia. Iar eu pierdeam timp citind chestii neinteresante, care nu mă ajutau la nimic. Când voi cumpăra, voi apela scurt și obiect. Da, știu ești one of the good guys, dar unfollow.

– Pe alții pur și simplu nu mai pot să-i citesc. Scriu chestii absolut jenante. S-au strâns în jurul unei mese și vorbesc între ei pe temele dictate de șef.

– La 35-40 ani să mai pui clipuri cu una care dansează și se scapă pe ea pete maro pe pantaloni albi și să discuți despre asta mi se pare chiar jenant. Aaa te adresezi puștanilor și tu ești moș la 40 de ani. Tot jenant mi se pare!

– Glumițele cu tentă sexuală erau funny la 13 ani!

– Tot de la cineva la 35+ mă aștept să aibă deja niste convingeri (politice sau de altă factură) stabile, consecvente și asumate. Azi înjuri pe ăia de      dreapta, mâine îi injuri pe ăia de stânga, azi votezi cu Macovei, mâine spui că e nebună de legat. Toate prostiile astea menite să creeze buzz, "discuții" cu orice preț pentru mine sunt gunoaie și nu le pot urmări. Sorry! Ca o paranteză – cu unul din marii blogeri vechi de renume mondial am făcut cunoștință la diverse evenimente de 4 ori la intervale relativ decente cât să ții minte ceva. Devenise plictisitor. Nici eu nu țin minte numele oamenilor, dar rețin figura sau numele blogului, ceva, după 4 discuții. Mi se întâmplă și mie, dar zic ceva de genul: "Scuză-mă figura/numele îmi sună cunoscut, poate ne-am mai întâlnit, dar acum nu știu de unde să te iau… Cum ziceai că te cheamă?" Să te uiți așa în gol cu ochi pierduți în ceață, iar mi se pare într-un fel. Dude, really, wtf, are you high? We've met before!

– Alții au avut inițiative dubioase. Pe încercate, nu pe auzite. Și iar am renunțat.

– Pe alții îi descopăr altfel, în discuții pe diverse teme pe FB, și-mi dau seama că oamenii nu sunt așa cum par. Hai pe-o temă, două, e de înțeles, dar nu pe zece. E clar că nu suntem de pe aceeași planetă, n-are rost să mai discutăm.

    La polul opus sunt unii care rămân pe poziții sunt consecvenți, știu ce vor, știu ce fac, îi urmăresc de 6-7 ani. Au și ei câteva idei pe care nu le împărtășesc, dar per ansamblu sunt cu capul pe umeri și la balon, au un discurs stabil, matur, au ținut pasul și n-au luat-o pe arătură. Repet, nu sunt suflete pereche, dar avem suficiente valori comune încât să merite să-i ascult, să-i urmăresc. Și ca ei descopăr oameni noi.

Unii vin, alții pleacă.