Uneori n-ai cum să-i ajuți. Atât de simplu. N-ai cum!

Uneori n-ai cum să-i ajuți. Atât de simplu. N-ai cum!

Tragedie mare azi în bula mea de FB despre un domn’ profesor care a ajuns într-o stare deplorabilă. Și nu e vorba doar de cei 40 de câini pe care-i crește pe lângă el sau ei cresc pe lângă el, nu e nici măcar despre sărăcie, despre boală, despre bătrânețe, despre neputință. Nu e vorba despre nimic din toate astea. E vorba despre faptul că atunci când cineva renunță la lupta cu viața pur și simplu nu ai ce să-i faci. Orice faci, e sortit pieirii și revenirii la aceeași situație, pe termen scurt.

Se întrebau oamenii cum să facă să-i dea o casă nouă, o cameră ceva.  Ca să ce? O cămăruță se menține cu ordine mintală și fizică, se menține cu minim de efort. Îi faci curat, îi dai mâncare, îl schimbi, până când? în 2 săptămâni omul revine la aceeași stare de degradare pentru că el pur și simplu a renunțat la luptă.

Imaginați-vă viață ca o luptă, ca un câmp de luptă medieval. Pur și simplu nu poți să lupți în locul altcuiva care nu vrea să lupte.  N-ai cum. Și ce înjurături mi-am luat de la o iubitoare de câini. Well… frumos e interentu!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com