Viata la tara – cu lautarii pana la capat

          Intr-o seara de vineri stateam lenes in linving si ma uitam la focul din semineu cum trosnesc lemnele. Fi-meu, intr-un gest foarte matur, se aseaza pe canapea imitandu-ma. Observ ca nu mai erau lemne si-mi fac curaj sa traversez intunericul din curte pana-n magazie sa mai aduc un brat.

Dau sa ies in curte si-n locul linistii tipice acelui camp, aud in departare muzica lautareasca. Acorduri vesele.

“Iar se-nsoara vreun tigan” ma gandesc eu…”duca-se-n Franta cu tot neamul lor…” si alte vorbe nedifuzbile. Intru inapoi in linistea din casa. Vine nevasta-mea de la “magazinul de lapte, sursa de stiri, aprozar, etc.” Adica de la vecina Lenuta.

Zic: “Iar se-nsoara careva p’aci?”

“Nuuu” zice ea, bine informata de vecina. “Stii ce-i cu lautarii aia?”

“Nu!”

“A murit unu, cica. Si a lasat bilet ca la moartea lui sa-i cante lautarii, ca altfel ii blesteama p’astia ramasi. Si ei s-au conformat, au chemat lautarii, ala zace mort in casa si lautarii canta-n curte de rasuna tot satu.”

“Poate-o pun si de-o hora sau vreo sarba, ce-o fi p’aci, in jurul mortului.”

Nice! A mai murit un dac! Si la urma urmei, de ce sa nu cante, daca tot s-au declarat la recensamant cateva sute de daci-liberi, sa stie lumea de ei, sa pastram traditiile stramosesti, zic. Peste zeci de ani, astept inmormantari pe muzica de 50 cent, Rihana sau ce mai e acu’ la moda , sa le cante oamenilor ce le placea lor in tinerete.

(cred ca-s expirati, dar alte nume mai recente, zau daca stiu).

2 thoughts on “Viata la tara – cu lautarii pana la capat”

    1. iti dai seama cat de puternice sunt credintele astea? Lautarii aia n-au venit pe degeaba si-n ziua de azi nici sa mori nu mai sunt bani.
      Da’ ce nu face omu sa scape de blesteme!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.