Voluntar în România – episodul 2. Partea caldă

Voluntar în România – episodul 2. Partea caldă

     M-am tot întrebat ce face diferența între ei acolo, de ce femeia aia are o "casă" cu 2 camere din care văd cerul prin acoperiș și-ntr-una din camere stă porcul, iar celălalt are fântână-n curte, 2 cai, o mobră, animale, o casă normală, livadă, etc. Și mă gândeam că diferența ar putea veni dintr-o brumă de bani pe care unii o au, alții nu. Și în timp, chestia asta face diferența. Dar nu e doar asta. E vorba de felul cum se organizează fiecare. Iar asta vine din atitudinea pe care o au în primul rând față de viață.

foto Muntean Valentin

foto Roxi Pop

foto Laurențiu Vasilief

foto Ionuț

     Unii luptă și cu dinții să le fie mai bine lor sau măcar copiilor lor, unii se complac în situația în care sunt, au renunțat la luptă din diverse motive, le-au plecat copiii, au îmbătrânit, iar alții pur și simplu se îneacă în alcool."Euforia" dată de alcool e singura stare de Nirvana pe care o cunosc și pe care o țintesc. Nu știu mai mult și nici nu vor mai mult.

 

foto Ionuț Vlad

     La una din case un tată înalt cu o palmă mare și umflată de la atâta muncă, ține în ea un puștiulică rușinos de vreo 3 ani. Încape tot în palma lui tăică-su. De câte ori am încercat să vorbesc cu el își băga tot capul în piept, privea-n pământ si nu zicea nimic, dar mustăcea pe ascuns când îl gâdilam. Avea un păr blond și o privire ageră, inteligentă.

    – Înainte am avut de toate, am avut și vacă și cal și căruță, dar am avut niște necazuri și a trebuit să le vând. Dar vreau să-mi iau iară. Aia di colo e văcuța mea, acu' am luat-o. Am dat 16 milioane pe ea, îmi spune tatăl Rușinosului. Mă uit de pe acoperiș în direcția în care-mi arată și văd într-adevăr o frumusețe de văcută albă cu pete bălțate maro. Pare de rasă bună. Pentru el e o avere, o șansă pentru Rușinosu ăla mic.

     La casa portocalie lucrurile erau aproape normale: Le lipsea lumina, apa curentă și buda în casă. În rest totul era cât se poate de bine, în condițiile alea. Tatăl muncea din greu și avea planuri mari. Mi-a arătat viitoarea lui livadă, multe animale, avea teren de lucrat și așa mai departe. Copiii mergeau la școală și învățau bine.

     La prima casă unde am montat sistemul, cel mai mare copil avea 17 ani. Surorile gemene, cele mai mici, aveau doar câteva luni. Cel mare nu făcuse liceul. Se dusese direct la muncă. Mi-a zis că vrea să plece de acolo să nu mai audă de locul ăla. Vrea să vină la București, că are o mătușă-n Bragadiru. I-am zis că nici acolo nu-i ușor. Dar probabil el știa mai bine, judecând după săgețil pe care i le arunca din priviri lu taică-su!

    Pentru oamenii ăia  gospodari care muncesc din greu și vor să iasă din sărăcie merită tot efortul pe care l-am depus noi acolo, pentru ei, "înghiți" revoltele ălora care se ceartă cu noi că le-am pus prea puține becuri, pentru toți cei 20 de copii din Balta Roșie a meritat munca aia depusă. Faptul că au lumină și o brumă de curent în prize, nu le rezolvă problemele pe care le au, dar sunt sigur că e o gură de oxigen bine venită pentru cei care se luptă pentru vremuri mai bune, e o mâna întinsă pentru tatăl Rușinosului, pentru toți copiii de acolo care nu vor uita ușor ziua când niște oameni în tricouri albastre le-au montat un panou pe casă și au avut lumină și au văzut poate pentru prima dată, desene animate. 

    Pentru ei și pentru bucuria lor sinceră, curată, pentru zâmbetele ălora mici, pentru privirile ațintite la ercranul tevelevizorului, pentru toate astea a meritat tot efortul depus de Free Miorița și prietenii ei voluntari care vor continua să "lupte împotriva fatalismului mioritic".

Free Miorița_Balta Rosie_12

foto Laurențiu Vasilief

foto Laurențiu Vasilief

foto Laurențiu Vasilief

O chestie pe care am observat-o peste tot pe unde am montat sisteme forovoltaice, e faptul că cei mici, păreau mai ageri, mai conștienți de condiția lor decât unii dintre părinți. Copii păreau a fi ancorați în realitate, chiar dacă unii nu plecaseră niciodată mai departe de câtiva km. de casă unde era școala. Copiii, spre deosebire de părinți, știau să umble cu telecomenzile, aveau curaj să apese pe butoane, copiii erau mai optimiști, mai bucuroși, mai recunoscători, mai sociabili cu noi, decât unii părinți.

 

One thought on “Voluntar în România – episodul 2. Partea caldă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com