Mi-am amintit de chestia asta recent când am auzit, din nou, pe cineva zicând că în X ani vreau să ajung la Y bani și la varsta Z doar să muncesc așa… de plăcere, să nu mă plictisesc.
Am tot auzit asta printre amici și prieteni încă de prin 2008, apoi prin 2012-2014 ceva de genul ăla. Și oamenii care ziceau asta învârteau cu firma sau firmele lor niste sume de bani, multe sute de mii de euro, nu știu sume exacte, doar am dedus din ce-mi spuneau ei. Oamenii visau frumos, ceea ce nu e rău, e chiar recomandat. Fiind pe val la momentele alea chiar credeau și eu mai că îi credeam pe ei că e posibil să-și îndeplinească visele astea.
Toți băieți isteți, pe care-i duce capu, care au ajuns acolo pt că s-au orientat bine, cu puțină șansă, treaba lor. Numai că viața are și ea planurile ei.
Auzind iar povestea asta, m-am întrebat. “Oare ce mai face R.? O fi ajuns la milionul ăla de €?” Nu știu, nu mai pot să dau de el, nu mai e nicăieri aparent, prietenii comuni nu mai știu nimic de el. E drept că se poate să se fi retras pe o insulă, dar… “Dar M. ce-o mai face? Că au trecut ăia 5 ani după care vorbea serios să se retragă Si eul îl cam invidiam ce-i drept. La naiba au trecut 10 ani. Oare “trăiește din dobândă”? (ăsta era un fel de a spune că trăiește din venit pasiv, nu se referea exact la dobândă). Ultima dată trebuia să-i plătească un client 1 mld. de lei. Ce să vezi? Acum muncește ca angajat și mai bagă și extra ca să iasă socoteala bine.
Prin 2008 aveam un coleg de coporație care visa tot la trăit din venit pasiv. Nu am știu niciodată ce învârtea el extra corporație, dar iată că 14 ani mai tâziu rupe tastele prin altă corporație, cam la fel ca-n 2008, doar că pe ceva bani mai mulți și cu o titulatură pompoasă înaintea numelui.
Poate n-am cunoscut eu români fericiți, nu zic nu. Or fi și cazuri reușite, dacă știți voi, băgați povestea în comentarii.
Îmi zice un prieten că n-am atitudinea care trebuie. Așa o fi, poate d’aia nu sunt milionar, că nu-mi “doresc destul de mult victoria”. Dar mie mi se pare că atitudinea nu e de ajuns, o fi necesară, dar e departe de a fi suficientă. Știi cum e? E ca la fotbal. Înainte, dacă erai talentat era suficient, driblai prin ei ca prin brânză pt că aveai acel talent, pe care mulți nu-l aveau. Acum, jocul s-a schimbat, talentul nu mai e suficient. E nevoie de condiție fizică, de multă, multă muncă, de strategie, de echipă, etc. Mult, mult mai complex totul. La fel sunt si antrenamenetele. Antrenamentele acum nu mai presupun doar fugă și joc de fotbal. Nu, acum sunt multe altele care te ajută sa te descurci în situații pe care le vei găsi pe teren. Toate aspectele vieții sunt mult mai complexe și d’aia zic eu că atitudinea nu mai e suficientă. Enevoie de un plan, de acțiune și de multă muncă și perseverență.
Ce mai trebuie în afară de astea? Habar n-am, să zică bogații, să zică life-trainerii, speaker-ii motivaționali. 🙂 Ăia știu! îi găsiți pe net.
Ce ar fi ca take away din gândurile astea:
- E ok sa visezi, dar fă-o ancorat în realitate și pregătește-te pt situația, foarte probabilă statistic, să nu se îndeplinească.
- Poate nu e cel mai ok să țintești așa de sus. Lower your expectations. Ai mai multe șanse să ajungi acolo.
- Dacă ai un plan, apucă-te de el. Ai zis de mâine, fă-o mâine. Vrei luni? începi de luni, dar începe. Nu amâna. Pentru că anii trec și te trezești că n-ai făcut nimic din ce visai.
