Citeam, acum ceva timp, despre un fel de sindrom pe care-l au în special tinerii vis-a vis de toate schimbarile climatice care o iau în “jos” din punctul nostru de vedere, al omenirii. Era vorba acolo despre o anxietate ce avea la baza chestia asta.
Pe aceeași idee, chestia asta se întâmplă la o scară mai largă. Tot universul se duce de râpă și nimic nu mai are nici un sens. Exact așa, cum zice Pete Holmes:
Explicația ar putea fi oarecum simplă. Suntem efectiv bombardați cu informații negative, pt că asta se vinde. Nimic nou aici.
Toate se pot așeza pe cercuri concentrice. Primul cerc sunt știrile legate de destrămarea universului. La propriu, oarecum, asta daca înțelegeți că nimicul infinit se poate destrăma. Recent s-a descoperit, zice o știre, o gaură neagră care poate înghitii milioane de galaxii ca a noastră; universul se dilată și șansele să găsim o planetă locuibilă devin practic nule pt ca n-avem încă o sursă de energie care să ne poarte prin univers și știinta nu mai are timp să găsească o soluție. Apoi știrea aia mai veche în care Soarele e pe moarte, se va stinge în câteva miliarde de ani. Creierul ce reține? Că se stinge soarele și ce te faci fără soare? Asta e esența informației. Pentru că sunt prea multe informații, creierul, încercând să le proceseze pe toate și nefiind încă adaptat la asta, le reține fragmentat, ia doar bucățele din informațiile primite: Soarele se stinge, o gaura neagră ne poate înghiți cu tot cu galaxie, Jupiter apără Pământul atrăgând spre el meteoriti sau alte roci din spațiu, nu vom găsi niciodată o planetă locuibilă, etc. Ăsta e un cerc mai larg al problemelor.
Cercul al 2-lea al problemelor, e format din cele la nivel planetar. Încălzirea globală, urșii polari mor de foame, Groenlanda se topește, insula de plastice din oceanul Pacific de dimensiunea Parisului sau a nu-știu-cărei țări, scad lacuri de acumulare, ceea ce face ca cea mai mare fabrica de chip-uri din Taiwan să scada producția, criză de chipuri vreo 2-3 ani, pandemia la nivel global, hectare din Padurea Amazoniana dispar în fiecare zi, migrațiile climatice – oamenii care fug din zonele ce devin prea aride pentru a trăi decent, etc.
Și din astea vin implicatiile sociale si politice, cercul al trei-lea al surselor de anxietate sau stres sau ce-o fi: vin africanii peste noi, să construim ziduri, Korea de Nord se joacă cu teste cu rachete nucleare, Rusia o ia la vale peste Ucraina – brusc ne trezim cu realitatea anilor 1944 la câteva zeci de km de graniță. Și e normal să te întrebi, ce faci în caz de razboi? Pleci? Unde? Stai? lupți? Omori? Mori? Brusc realitatea din jur capătă o cu totul altă perspectivă.
Și dacă nu vine războiu, există: sancțiuni, recesiune, lipsă de resurse, scumpiri, scăderea nivelului de trai, dictatura din Ucraina, din Turcia, aberațiile legislative din Polonia, Le Pen în Franța, Brexit, Trump. Toate astea sunt copleșitoare dacă rulează în background-ul minții tale.
Ce poți face este să te retragi în cercul al 4-lea de probleme. Rămâi în bula ta de social media, selectată pe sprânceană, cu cei câțiva prieteni IRL cu care discuți nimicuri efemere la bere și-ți vezi de bătătura ta, fără să te mai gândești la lucruri mărețe. Doar că nu poți la nesfârșit, pentru că lucrurile mărețe vin peste noi și inevitabil apar în discuție. Și vezi atunci că nici măcar în cerul ăsta ales pe sprânceană oamenii nu sunt ok. Fiecare are ciudățeniile lui, dublu standard la greu la fiecare. Jos dictatura, dar ce mișto sunt concediile în țările cu dictatori. Sus drepturile femeilor, drepturile omului, dar parcă sunt mișto și hainele alea ieftine cusute de copii sub 12 ani care muncesc 10 ore pe zi. Mai târziu îți dai seama că nici măcar tu nu ești ok cu toate.
Eram zilele trecute într-un magazin de țoale dintr-un mall și mă uitam la sutele sau chiar miile de țoale expuse, iar eu nu eram în stare să văd decât muncă forțată, prost plătită, practic sclavie, copiii exploatați și în general oameni muritori de foame care lucrează la lipit sigla nike sau adidas sau orice alt logo celebru. Vedeam râuri de apă poluată, colorată în toate culorile hainelor care se revarsă în oceane. Da, e nasol, văd chestii de genul ăsta din ce în ce mai des, în special când intru în mall-uri. Pe de o parte chestiile astea te fac să-ți dai seama ce norocos ești că ești aici, te fac să fii puțin mai recunoscător pt ceea ce ai și ceea ce ești. Dar în același timp realizezi că toate astea au în spate un cost uman greu de ignorat, de dus cu tine.
Normal că nu e ok să trăiești cu gânduri de genul ăsta zi de zi, la fel cum nu e normal nici să le ignori să te faci că nu vezi, că nu știi, că nu ești din localitate.
Sunt puține lucruri pe care le poți face ca să încerci să te simți mai bine, deși nu prea îți iese, dar măcar pe alea să le facem:
- haine mai puține, de mai bună calitate (nu neapărat de brand) care să te țină mai mult, evitat orice cale pe cât posibil, desigur, de a finanța produse din țări conduse de cretini (nu produse rusești de ex., repet, pe cât posibil, nu concedii în țări cu dictaturi unde drepturile omului practic nu există, pt că pui o fărâmă de nisip în validarea sistemului, care per ansamblu e foarte nasol și tot așa mai departe). Sigur că problemele astea există în diverse doze în toate țările, dar să mergem la extreme pt a construi contra argumente e ridicol, e la fel de ridicol ca si howaboutismul. “Pe logica asta nu mai faci nimic“, îmi zicea cineva cu pretenții de om isteț. Nu scăpăm de mersul ăsta la extreme nicicum.
- Vezi întâi țările cu apă caldă, vezi coclaurile de pe lângă satul tău și după ce termini, poti sa te duci și în țările conduse de idioți.
- La fel e si cu produsele, da, e greu spre imposibil, pt că globalism și toate sunt interconectate, dar merită încercat. Nu pentru vreun efect nemaipomenit la ei, ci mai mult la tine. Simți că faci ceva.
- E la fel ca reciclatul, daca strangi plasticele si le dai firmei de salubrizare, dar nu știi exact ce fac cu ele, nu înseamnă că scade insula de plastice din Pacific. Nu de azi pe mâine cel puțin, dar măcar știi că ți-ai făcut partea în locul și momentul ăla. Așa se începe.
- În general, ar trebui să mai aruncăm un ochi spre filosofia minimalistă. Din nou, nu mergem la extreme, dar putem împrumuta chestii de bun simț de acolo.
