Afidele de pe roșii au luat o doză de zeamă de ardei iute

Afidele de pe roșii au luat o doză de zeamă de ardei iute

Vă spuneam că am niște gângănii pe roșii. Niște musculițe, păduchi mici și roșii, pe de o parte și altele mai mici și albe. Mai erau unele negre, dar  puține.

Cu ce le-am combătut?

Nici măcar nu știu dacă le-am combătut. Dar zilele astea când m-am uitat la roșii am observat că doar câteva fire mai au gangănii pe ele. Mai exact cele care aveau foarte, foarte multe. Au și acum cam la fel de multe. Astea ar fi vreo 10 fire să zic. Restul, care aveau mai puține, nu mai au deloc aproape.

Zeamă Bordeeză sau piatră vânătă. Am dat o singură dată cu zeamă bordeeză, o chestie care se dă de obicei pentru mană la roșii și pt alte chestii la pomi, Nu e o substantă care să intre în organismul plantei, practic ea doar acoperă planta cu un strat protector care se spală destul de ușor. De aceea trebuie dat foarte bine peste tot și repetată procedura. Am dat mai mult preventiv de mană, dar nu cred că le-a afectat pe afide. Nu știu, dar nu cred.

Zeamă de ardei iuți. Am făcut de fapt un ceai din ardei iuți uscați și am dat de 2 ori la interval de o saptămână.(după ce am dat cu piatră vânătă). Am făcut ceai pentru că n-am 2 saptămâni la dispoziție să-l las la macerat!

Deocamdată, plantele care au aceste afide sunt ok. Nu au frunze uscate, nu au florile mâncate, n-au nimic. Dar mai e timp. Și pentru gângănii și pentru tratamente bio. Mă duc să caut urzici! 🙂

4 thoughts on “Afidele de pe roșii au luat o doză de zeamă de ardei iute

  1. Eu am avut afide pe plante perene: trandafiri, artari japonezi, etc. Am dat asta iarna intr-o zi uscata si senina cu Confidor si apoi n-am vazut picior de afida pana in acest moment. Dar nu m-as aventura sa dau Confidor pe chestii pe care le halesc, mai ales la interval scurt pana la coacere.

  2. Sunt foarte curios daca scapi complet de afide asa. Eu nu am avut rabdare cand au fost plantele infestate pentru solutii bio. Am dat cu insecticide

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com